Specialistul în kitsch se întoarce! Ce-ar fi viața fără kitsch-uri?! Crede cineva că fără obiecte nereușite, obiecte de prost-gust ar fi mai multă armonie, mai multă frumusețe?! Nu răspundeți imediat. Și-apoi, amintiți-vă vorba ‘ceea: nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie – nu afirm că suportul îmi place, zic în general despre frumos și mai puțin frumos.
Sigur: dacă tot știu că sunt așa de multe kitsch-uri în lume de ce mai eliberez și eu unul? Nu mi-am dorit să fie kitsch, evident!
Până la momentul în care am început să învelesc în hârtie tubul din carton de la prosoape din hârtie știam ce fac – doar bănuiam (s-a dovedit ulterior) că știam ce fac.
Am pornit cu entuziasm să lucrez un suport pentru șervețele, dar:
Și, uite așa, din eșec în eșec, am terminat un suport de șervețele. Îmi plac culorile, dar nu-mi place suportul.
Acest suport pentru șervețele este tema la alegere pentru luna ianuarie:
Intenția a fost bună... M-am străduit să iasă cât mai frumușel dacă util nu prea este – sper că ați observat: lateralele nu sunt suficient de înalte și suportul poate susține numai servețele în mai multe straturi și care sunt, oarecum, rigide.
Să nu vă las numai cu acest minunat kitsch vă plictisesc cu informații despre apariția servețelelor, suportului, dozatorului pentru acestea dar și cu altele – inclusiv... protejarea mediului.
Din istoria șervețelelor, a suportului și dozatorului pentru șervețele
Șervețelele
Până când s-a inventat furculița oamenii foloseau degetele pentru a mânca anumite preparate, așa că aveau nevoie de ceva pe care să-și șteargă mâinile și gura sau să-și protejeze hainele de eventuale „accidente”.
Cu altă denumire, șervețelele există încă de pe vremea grecilor antici – inițial era aluat tăiat în bucăți mici și rulat, care se frământa la masă (miez de pâine pentru șters mâinile, cum ar veni – foloseau spartanii); au fost cunoscute și de romani (secolelele I-V), din pânză – de regulă, în vizite, la ospețe, romanii mergeau cu propriile șervețele (pe care le luau cu ei când plecau, umplute cu ce mai rămânea nemâncat). Alții foloseau diverse frunze (cum ar fi cele de smochin).
Referirea la cuvântul șervețel: datează din 1384 d.Hr., cu sensul unei bucăți de pânză sau de hârtie folosită la masă pentru a șterge buzele și/sau mâinile și/sau pentru a proteja îmbrăcămintea, cuvânt diferit de cel care definea fața de masă.
Utilizarea șervețelelor de hârtie este documentată în China antică, unde a fost inventată hârtia (în secolul al II-lea i.Hr) – erau împăturite în pătrate și folosite pentru servirea ceaiului.
Cercetătorii au constatat că în Evul Mediu șervețelul a dispărut de pe masă/de la masă, iar mâinile și gura erau șterse cu orice era disponibil: dosul palmei, îmbrăcăminte sau cu miez de pâine.
În S.U.A., șervețelele de hârtie au fost importate pentru prima dată la sfârșitul anilor 1800, dar nu s-au bucurat de interes pe scară largă până în 1948, când Emily Post, întrebată dacă e mai bună refolosirea unui șervețel din pânză sau unul nou, din hârtie, a afirmat: E mult mai bine să folosiți șervețelele de hârtie decât șervețelele de in care au fost folosite la micul dejun. (Emily Post a fost romancieră, autoare, cunoscută pentru scrierile sale privind „eticheta în societate”).
Existau și unele șervețele – din pânză – prevăzute cu o butonieră care se prindea de un nasture de la cămașă/rochie sau cu o clemă/cârlig care se se prindea în partea de sus a nodului de la cravată.
Dacă înainte de inventarea furculiței șervețelele erau mari, după inventarea acesteia dimensiunea șervețelelor s-a redus.
După apariția șervețelelor de hârtie suporturile pentru acestea au devenit o necesitate.
Suportul pentru șervețele
Se susține că suporturile pentru șervețele au apărut în jurul anului 1930 (promovate de o firmă). Există brevete obținute la începutul anilor 1900.
Inelul pentru șervețele
Inelul pentru șervețele își are originea în Franța – în jurul anului 1800 – când a fost ales ca dispozitiv menit să individualizeze șervețelele până la momentul spălării, pentru ca fiecare să folosească același șervețel, nu pe al altuia.
Curând, ideea inelelor pentru șervețele a devenit un nou mod al celor înstăriți de a-și etala bogăția și cu aceste obiecte. În anii de început, inelele erau confecționate dintr-o varietate de materiale: argint, lemn, porțelan, os - pe la începutul secolului al XX-lea erau din bachelită. Unele erau simple, altele aveau forme și decorațiuni complicate. Au fost popularizate și, în timp destul de scurt, inelele pentru șervețele au devenit ornament în decorarea unei mese.
Dozatorul pentru șervețele
Dozatorul pentru șervețele se spune că a fost inventat de Charles H. Coons, în 1928, și a fost popularizat, din 1930 începând, de firma care a popularizat și suporturile obișnuite.
Varia
Șervețelele umede
Șervețelul umed a fost inventat, în anul 1958, de un american care lucra în industria cosmetică: Arthur Julius. Inițial, șervețele umede erau impregnate cu un anumit tip de săpun. Producția de serie a început în anul 1963, pentru un mare lanț de fast-food din S.U.A..
Batistele de hârtie
Batistele de hârtie au fost inventate (și brevetate) în anul 1894, la Berlin, de chimistul și producătorul de hârtie Gustav Krumm care, într-o oarecare măsură, urmarea să ajute împotriva bolilor transmise pe calea aerului (cum ar fi tuberculoza), dar invenția sa – foile fine de celuloză, de unică folosință, înmuiate în glicerină - nu s-a bucurat de succes.
Imediat după primul război mondial, în anul 1924, batistele de hârtie au devenit populare.
Hârtia igienică
în perioada dinastiei Tang (618-907), un călător arab care vizitase China, a notat despre obiceiul chinezilor de a nu se spăla cu apă după momentul defecării, ci de a folosi hârtie specială în acest scop.
Hârtia igienică sul – așa cum o știm azi - a fost inventată de americanul Joseph Gayetty, în 1880. Acest inventator și întreprinzător nu s-a sfiit să vândă sulurile de hârtie igienică pe care era imprimat chipul său, alături de sloganul Cel mai necesar produs al secolului! Hârtia medicală a lui Gayetty pentru WC-ul cu apă.
Până la inventarea hârtiei igienice oamenii foloseau te miri ce: frunze, iarbă, coceni, chiar și zăpadă, iarna; romanii aveau un burete pe care-l spălau la ieșirea de la WC-ul public, și care mai apoi era folosit de alții. (descopera.ro)
Protejarea mediului
Se fabrică, se vând, se consumă sute de tone, anual, din produsele amintite mai sus (și altele, din aceeași serie). Și toate sunt fabricate din fibră de celuloză! Fibrele de celuloză sunt extrase din copaci! Într-un fel, ne aruncăm pădurile în WC sau la gunoi!
În fabricarea hârtiei albe (pentru igienă, de scris, ambalat etc.) se folosește clorul... Pe unele produse a început să scrie fără clor și pe unele total fără clor – ghiciți care au clor spre deloc.
E de preferat să cumpărăm hârtia pentru igienă (hârtie igienică, rolă de prosoape de hârtie etc.) fabricată din hârtie sută la sută reciclată. Nu se reciclează hârtia igienică folosită!!! Aceasta ajunge în canalizare – unde n-ar trebui să ajungă șervețelele umede! Folosite în exces, șervețelele umede dăunează sănătății, mediului înconjurător și... sistemului de canalizare.
Suntem încurajați să folosim alternativele fără hârtie: batiste din pânză, prosoape și șervețele din pânză etc.. Sună a întoarcere în timp, nu? Poate pentru unii, pentru că alții nu au renunțat niciodată la... batista cu monogramă.
Hârtia folosită pentru igienă e de unică folosință – se pierde prin sistemul de canalizare, prin eliminare într-un fel sau altul. Din acest motiv, acest tip de hârtie ar trebui să fie fabricat exclusiv din fibre secundare, din deșeuri de calitate medie și inferioară care au fost deja reciclate de mai multe ori.
Gata! V-am plictisit suficient!