La inceputul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pamantul si
Cerul (Nut) era intunecat. Nicio fiinta nu exista si intunericul acoperea totul
pana cand, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastra
(Nefertum) care si-a deschis incet petalele, ca si cum cerul albastru saluta
soarele, dezvaluind in inima de aur o fiinta stralucitoare. Un parfum dulce s-a
revarsat peste intinderea neagra si lumina transmisa de acest copil divin a
alungat intunericul inceputului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viata.
Fiind considerati zei coboriti intre muritori faraonii luau
nastere din caliciul lotusului. O sculptura il reprezinta pe Tutankhamon
nascandu-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerata sacra in Valea
Nilului.
Varianta unei legende din Egiptul de Sus arata ca nufarul
primordial isi inchidea petalele la sfarsitul fiecarei zile, alunecand in haos,
si le deschidea in ziua urmatoare si nimic altceva nu se intampla. Nefertum s-a
simtit singur si trist; a inceput sa planga, dorindu-si pe cineva alaturi de
care sa se bucure de farmecul vietii, si din gandurile si lacrimile lui au luat
nastere zeii, primii oameni si tot ceea ce exista. Dupa ce gandurile sale au
luat forma, Nefertum le-a dat viata rostindu-le numele - gandurile si cuvintele
sunt puterea din spatele creatiei.
Floarea de lotus se scufunda in apa pe timp de noapte si
iese la suprafata dimineata. Aceasta trasatura unica a fost strans asociata de
egipteni (si nu numai) cu creatia, reinnoirea si renasterea. Lotusul sacru se
inalta deasupra apei, in timp ce nufarul pluteste pe suprafata acesteia.
Nefertum (“la fel de frumos ca Atum” sau “perfectiunea lui
Atum”) a fost considerat initial a fi un aspect al acestui zeu - Atum
reprezentand soarele si Nefertum reprezentand rasaritul. Nefertum se nastea cu
fiecare rasarit si murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din
aceasta specie de plante care nu doar isi inchide petalele noaptea, dar se si
scufunda in apa, aparand a doua zi, deschizandu-si petalele si dezvaluind
centrul auriu. Acest ciclul al renasterii dimineata si al mortii seara, cand
soarele calatorea in lumea intunericului, reprezenta pentru anticii egipteni
lupta de zi cu zi intre haos si ordine (Ma’at).
Cand Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a
ajuns sa fie considerat o zeitate independenta, dar in stransa asociere cu
soarele nou-nascut, iar cand zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul
a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris ca fiul acestuia si al zeitei
Sekhmet sau al zeitei Bastet (ambele reprezentand felinele, in principal: prima
leii, a doua pisicile, cele doua zeitati identificandu-se la un moment dat).
Frumosul zeu tanar Nefertum era patronul artei parfumurilor
si al artei vindecarii. O legenda spune ca insusi Ra, cand era batran a primit
de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al caror parfum sa-i usureze
suferintele, scena descrisa in Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este
sub nasul lui Ra”.
Nefertum era asociat atat parfumului placut al lotusului cat
si proprietatilor medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunosteau
foarte bine - dar a fost asociat si cu alte plante preferate de egipteni la
acea vreme: trandafirul, muscata, albastreaua si, pe scurt, ar putea fi
considerat arhetipul aromaterapistului.
Lotusul albastru (cunoscut azi si cu numele “crin de apa”),
frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al puritatii si al frumusetii. A
fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus,
devenind la un moment dat simbol regal feminin in timpul domniei lui Akhenaton,
creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivand
din numele lotusului albastru, insemnand “frumoasa a venit”. Regina si printesele purtau flori de nufar ca
semn al rangului lor inalt.
Semnificatia religioasa a florii de lotus albastru a fost
importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor avand
capiteluri flori de lotus, ca niste nuferi infloriti din pamant. Tulpina
lotusului era considerata axa lumii si petalele erau manifestarea si
dezvoltarea multiforma a lumii.
Pe frescele egiptene, in hieroglife, lotusul e intalnit
pretutindeni, atat in viata cat si in moarte. Faraonul primeste in dar de la
sotia sa buchete de lotus, printesele il poarta pe diadema, fecioarele
muziciene isi ofera jerba de lotus.
Simbolizand nasterea si renasterea dupa moarte, muritorul
care a trait in adevar, dreptate, frumusete, bine, pentru a se preschimba in
lotus etern se declara in faţa lui Osiris: “Sunt curat!” si devine lotus, prim
nascut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare si puritate
/ Printre zei sunt intaiul nascut / Sunt insusi Ra si Ra se afla in mine, /
Stapan pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.
Nefertum a fost asociat cu renasterea, atat ca personificare
a soarelui nou-nascut dar si ca patron al multor ingrediente necesare
procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Mortilor se refera la o
binecuvantare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub
narile lui Ra, si apari la orizont in fiecare zi”.
Nefertum a fost cunoscut ca “Cel care este frumos” si
“Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit si reprezentat in multe
statuete mici folosite ca amulete pentru noroc.
Lotusul albastru a fost folosit ca sursa de hrana, sursa de
parfum dar si ca tonic general, cunoscandu-se proprietatile sale farmaceutice
si afrodisiace. Ideea egipteana de sexualitate se prea poate sa se fi
identificat creatiei si fiind o floare a creatiei lotusul albastru a devenit o
floare in stransa legatura cu fertilitatea si sexualitatea. Imaginile femeilor
care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar si faptul ca
sunt apte sa aiba copii sau ca sunt dorite sexual, iar in cazul barbatilor
reprezentati cu flori de lotus poate fi vorba atat despre originea nobila,
divina, cat si despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau asezate in
sarcofage si morminte poate reprezenta dorinta decedatilor de a trai viata de
apoi, si de a renaste, fertili si frumosi.
Florile de lotus cunoscute in Egipt au trei culori: alb
(Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus in tara mai tarziu, din Persia )
si albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma avand pentru ei o semnificatie
importanta si apare in hieroglife, dar toate cele trei specii au aparut in arta
egipteana (lotusul roz e prezent si in arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).
Botanistii considera ca lotusul albastru egiptean nu este un
lotus adevarat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea
proprietatile acestuia nu se regasesc si la celelalte specii. Alte deosebiri se
refera la faptul ca lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineata si se
scufunda la lasarea serii, pe cand ceilalti se ridica din apa si acolo raman,
deschizandu-si petalele dimineata si strangandu-le la lasarea serii; de
asemenea, lotusul are un numar mai mare de seminte in centrul sau pe cand
crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i intereseaza disputa
botanistilor, ci se bucura de frumusetea si natura mistica a acestor flori, a
parfumului si a proprietatilor deosebite.
In Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de
papirus nu e intalnit fara ca aceasta planta sa se afle la loc de cinste,
aparand pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile si pe vesmintele
faraonilor si reginelor, pe acoperamantul de cap al faraonilor dovedind
originea lor divina; lotusul apare peste tot.