Calendarul lunii martie

Calendaristic, primăvara începe la 1 martie; astronomic, începe la 20 martie în acest an, când are loc echinocțiul de primăvară (variază între 19-21 martie): soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală; în acel moment ziua este egală cu noaptea, apoi durata zilei (față de cea a nopții) e în continuă creștere din această zi, iar cea a nopții în descreștere, până în 21 iunie, la momentul solstițiului de vară. Descrierea este valabilă pentru latitudinile nordice ale Terrei; în emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers: în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. (mai multe pe www.astro-urseanu.ro)

Martie e a treia luna în calendarul gregorian și are 31 de zile. Începe cu aceeași zi a săptămânii în Noiembrie (în fiecare an) și aceeași din februarie (excepție anii bisecți).

Unii sunt de părere că primăvară începe cu prima zi din luna martie; alții cred că începe primăvara când se sfârșesc zilele Babei Dochia (Babele), la Alexii (17 martie) și durează până în 12 iunie (de Sf. Onofrei); mai sunt cei care consideră că prima zi de primăvară este după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

Din istoria calendarului

Așa cum îl știm azi, calendarul n-a fost mereu. Cu două mii și ceva de ani în urmă, pe vremea romanilor (în timpul lui Romulus), martie a fost prima lună a anului care, pe atunci, avea 10 luni: șase luni cu 30 de zile și patru cu 31 de zile, adică 304 zile. Lunile de iarnă nu erau luate în calcul deci nici denumite. Anul începea cu martie și se termina cu luna a zecea, decembrie, când era timpul recoltei în Roma. Acest calendar a fost modificat de al doilea rege roman, Numa Pompilius (în secolul al VII-lea i.Hr.) - au fost adăugate două luni: Ianuarie, după numele zeului Ianus (zeu al ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție) și Februarie, de la un festival al purificării numit Februa, care avea loc în data de 15).

Pe măsura ce învățații acumulau noi cunoștințe și calendarul a tot fost modificat. În anul 45 i.Hr., Iulius Caesar a cerut o versiune revizuită de calendar și sarcina a revenit lui Sosigenes din Alexandria, matematician și astronom, care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la patru ani. Acest an începea la 1 ianuarie, dată la care își începeau consulii mandatul. Anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, ceea ce conduce la acumularea unei zile diferența în 128 de ani. În anul 1582 a fost introdus calendarul gregorian, care a mai „ajustat” diferențele. (mai multe pe National Geographic)

Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian pentru a stabili data Paștelui, cea Catolică folosește calendarul gregorian.

Denumirea lunii

Numele lunii martie provine din latinescul Martius, de la zeul Marte (Mars), zeu al războiului în mitologia romană; luna martie era considerată o lună favorabilă pentru începerea unui război.

În folclorul românesc luna martie e numită Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar, Germinariu, Germănar (Încolțitorul), Făurel.

Superstiții despre vreme in martie

Vremea în luna martie e capricioasă, dar se spune că „prezice” bine vremea pentru lunile următoare. Astfel, dacă bat vânturi, luna mai va fi frumoasă; dacă tună și fulgeră, anul va fi mănos; dacă plouă mult, toamna va fi ploioasă; dacă nu plouă va fi bogată recolta de grâu; dacă va cânta cucul, anul va fi bogat și rodnic.

Legendă. Se spune că Mart l-a poftit la el pe fratele mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat la drum și căruța, și sania, și luntrea, pentru că Mart e cam pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Supărat că i-a stricat apele, Mart a jurat să se răzbune, și trimite bruma care să veștejească podoabele cu care se mândrește Florar.

Sărbători religioase în martie

În calendarul ortodox este marcată cu o cruce roșie numai Buna Vestire (Blagoveștenia), în 25 martie. Ziua cucului ține de tradiție.

26 martie. Soborul Arhanghelului Gavriil (Gabriel). Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, fiind cel care duce omului cele mai mari vești dumnezeiești. El l-ar fi însoțit pe Moise în pustie atunci când acesta a scris Cartea Facerii; ar fi dus vestea cea bună lui Ioachim și Ana, cum că vor avea o fată, pe Maica Domnului; s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a se arată Fecioarei Maria; este cel care a dus vestea cea bună Fecioarei Maria, a vestit „taina cea din veac ascunsă”, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil mai este pomenit pe 8 noiembrie, când se sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în 13 iulie, când se face pomenire de minunile săvârșite de Arhanghelul Gavriil.

Sărbători și tradiții în luna martie

1 martie: Mărțișorul. Sărbătoarea de Mărțișor s-ar fi numit cândva Dochia. Pe 1 martie e sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia, de la care și-ar fi luat numele Dochia.

1-9 martie. Primele 9 (sau 12) zile sunt dedicate babei Dochia și se numesc „Zilele babei” sau „Babele”. În popor, babele mai sunt considerate și vrăjitoare care au puterea de a influența vremea într-o anumită zi din această perioadă. Oamenii obișnuiesc să își aleagă o „babă” (o zi între 1-9 martie) și cum va fi vremea în acea zi așa le va merge tot anul.

În aceste zile, Baba Dochia își urcă oile la munte – e un urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează renașterea ei, care urmează să-și reia ciclul de 365 de zile. Despre Dochia se crede (între altele) că ar fi fost o zeiță agrară.

Prin zona Ardealului femeile nu lucrau cu fusul cât timp durau „Babele” pentru a nu-și atrage mânia și blestemele babei Dochia.

Credința populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Babele și Moșii. Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

9 martie: Sfinții Mucenici. Moșii de primăvară. Focul viu

Sfinții Mucenici sunt 40 de soldați care au recunoscut că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe idolilor. Au pătimit în localitatea Sevastia, în vremea împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Timp de opt zile au fost supuși la chinuri și la final – pentru că nu s-au lepădat de credința în Hristos – au fost scufundați într-o apă aproape înghețată.

Sărbătoarea marchează începutul anului agrar; e hotar între iarnă și vară, între zilele reci al babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

În această zi femeile pregătesc patruzeci de „mucenici”, în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă măcinată, pe care îi împart pentru sufletul morților, iar bărbații... trebuie să bea 40 de pahare cu vin sau țuică, pentru a fi sănătoși și apți de muncă pentru tot restul anului.

Focul viu. Focurile simbolizează, de mucenici, arderea iernii și renașterea primăverii. Obiceiul focului se practica în Banat, Crișana, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia. Avea rolul să sprijine Soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului dintre lumină și întuneric (la 9 martie este echinocțiul de primăvară pe stil vechi). În curți și grădini se adunau gunoaiele grajdurilor, uscăciunile grădinii și se aprindea focul. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, având rol de purificare. În alte zone erau trecute prin foc și vitele, pentru a fi apărate de boli.

11 martie: Caii lui Sân’ Toader. Vinerea Sântoaderului. (sărbătoarea nu are dată fixă pentru că depinde de cum „cade” Paștele într-un an sau altul – așa am dedus).

În calendarul pastoral, Filipii (lupii) și Sântoaderii (caii) au, fiecare, mai multe sărbători dedicate. Lupul este patron mitic al iernii și calul al verii.

Fiecare zi din prima săptămână a postului de Paște era dedicată unui Sântoader, motiv pentru care aceasta se numea Săptămâna Caii lui Sântoader. Cea mai importantă dintre aceste zile era Vinerea Sântoaderului, dedicată Sântoaderului cel Mare sau cel Șchiop, de care oamenii se temeau cel mai mult pentru că, în credința lor, așa cum oamenii „însemnați” erau considerați răi și periculoși, așa și divinitățile „însemnate”.

În Vinerea Sântoaderului, sătenii dau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate de boli și alte rele. Tinerele fete aduc ofrandă popilnicului (Asarum europaeum), o plantă utilizată în mai multe ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui ele merg în pădure cu pâine, sare și ouă, scot rădăcina plantei și lasă în locul ei darurile aduse, rostind un descântec.

25 martie: Ziua cucului. Se spune că în această zi cântă cucul pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Cucul, pasărea iubirii la români, dar și prevestitorul bolilor și chiar al morții, se crede că își strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înșelat. Soția cucului, pedepsită de soț să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găsește, iar la Sfântul Petru și Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa și explicația pentru care cucul își depune ouăle în cuiburi străine și nu-și crește singur puii, "pentru că nu au mamă". (Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti")

Zile dedicate internațional și național

8 martie: Ziua internațională a femeii, care nu e o sărbătoare specific românească și nici nu are legătură cu folclorul, ci mai mult cu voința femeilor de a fi egale în drepturi cu bărbații (să aibă dreptul la vot, condiții mai bune de muncă etc.).

În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

1 martie: Ziua mondială a complimentelor; Ziua discriminării zero (oficială ONU); Ziua internațională a apărării civile (din 1972); 2 martie: Ziua lucrurilor vechi; 3 martie: Ziua mondială a faunei sălbatice (oficială ONU); Ziua internațională a scriitorului (din 1986); 4 martie: Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ziua florii de colț; 8 martie: Ziua Națiunilor Unite pentru drepturile femeilor și pacea mondială (oficială ONU); 12 martie: Ziua Alfred Hitchcock; 13 martie: Ziua bijuteriilor; 14 martie: Ziua internațională de acțiune pentru protejarea apelor împotriva marilor baraje; Ziua constanței PI și... a mâncatului de plăcinte; 15 martie: Ziua mondială a drepturilor consumatorului (din 1961); Ziua „tot ce crezi este greșit”; 16 martie: Ziua „tot ce faci este corect”; 18 martie: Ziua momentelor penibile; 20 martie: Ziua internațională a spunerii de povești; Ziua internațională a fericirii (oficială ONU, din 2012); 21 martie: Ziua mondială a somnului; Ziua mondială a sindromului Down (oficială ONU, din 2011); Ziua mondială a poeziei (oficială ONU, din 2000); Ziua internațională a copiilor străzii; Ziua amabilității; Ziua internațională a pădurilor; Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale (oficială ONU, din 1966); 21-27 martie: Săptămâna de solidaritate cu popoarele în lupta împotriva rasismului și discriminării rasiale; 22 martie: Ziua mondială a apei; 23 martie: Ziua naționala a cățelușilor (SUA, din 2006); Ziua cuvântului OK (din 2011); 24 martie: Ziua internațională pentru aflarea adevărului în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor (oficială ONU, din 2010); 25 martie: Ziua internațională a comemorării victimelor sclavagismului și a comerțului transatlantic cu sclavi (oficială ONU); 27 martie: Unirea Basarabiei cu România (1918); Ziua mondială a teatrului (oficială ONU, din 1962); 29 martie: Ziua veteranilor (SUA, din 1973); Ziua magiei din fum și oglinzi; 30 martie: Ziua plimbărilor prin parc; 31 martie: Ziua arzătorului Bunsen.

Eveniment din trecutul nu prea îndepărtat – în memoriam Liviu Cornel Babeș, care în 2 martie 1989 și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, ca semn de protest împotriva regimului totalitar.

Calendar februarie

În calendarul Gregorian, luna februarie este a doua și este cea mai scurtă (e numită și „Fratele cel mic al lunilor anului”); are 28 de zile în mod obișnuit, 29 de zile în anii bisecți (din patru în patru ani, altfel spus), iar celelalte luni din an au câte 30-31 de zile.

Numele lunii e de origine latină: Februarius, de la februum, care înseamnă/reprezintă mijloc de purificare, ofrandă, obiect folosit la ritualul purificării (scrie pe wikipedia). Această lună era închinată, de romani, zeului subpământean Februs. Ritualul curățirii se făcea în fiecare an la 15 februarie.

În folclorul românesc, luna februarie e numită Făurar, de la „faur” – era timpul când se ascuțeau uneltele pentru începutul muncilor agricole. Luna februarie este luna în care „iarna începe să moară” și primăvara prinde putere, așa că oamenii se pregăteau pentru sezonul agricol.

Superstiții despre vreme

Dacă nu e îngheț, e semn de mană în timpul anului. Dacă apa curgătoare e caldă, urmează ger năprasnic. Dacă nu vin ninsorile și viscolele, vor apărea la Paște. Dacă tună, vara vor fi furtuni cu grindină.

Despre luna februarie se spune în folclor că este o lună capricioasă și nemiloasă, pentru că temperaturile fluctuează de la o zi la alta; noaptea îngheață tot, ziua se dezgheață. Ar fi așa „răutăcioasă” din cauză că a primit mai puține zile față de celelalte luni ale anului.

Sărbători religioase importante

2 februarie. Întâmpinarea Domnului – prăznuirea are loc la 40 de zile după nașterea lui Hristos (Crăciun). Mântuitorul este dus la Templu de părinții lui „lumești”, Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dedicat) lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei.

Există obiceiul ca la 40 de zile după ce naște, mama creștină să ducă pruncul la biserică, și amândoi sunt binecuvântați în cadrul unui ritual specific.

În anul 494, papa Gelasiu a introdus această sărbătoare la Roma, înlocuind vechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor de la începutul lunii februarie, când aveau loc procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în cinstea zeului Pan, care era numit și Lupercus – ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor. Sărbătoarea s-a generalizat începând cu anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile de la 25 decembrie, noua dată a sărbătoririi Nașterii Domnului (sursă: crestinortodox.ro)

10 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea; a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Tămăduia oamenii și animalele fără să ceară plată și lumea l-a făcut sfânt. Se spune că e patronul ciumei – ținea ciuma legată și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința.

Tradiții și superstiții de Sfântul Haralambie

Înainte de răsăritul soarelui, femeile coc un colăcel, îl rup în patru bucăți pe care le aruncă în cele patru vânturi. Pentru protejarea vieții și a gospodăriei se stropesc grădinile și vitele cu apă sfințită; în această zi nu se înjugau boii.

Se face pomană pentru cei care nu au murit de „moarte bună”. Se duc la biserică grâu curat, colaci și colivă – boabele de grâu sfințite se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala; din colaci, oamenii mănâncă atunci când sunt bolnavi; pomii se ung pe tulpini cu colivă sfințită, să nu se usuce în timpul verii.

Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile.

Sărbătoarea se ține de cei care vor să aibă parte de cai buni, sănătoși, de cei care vor să nu le șchiopăteze vitele sau să le mănânce lupii; se ține și pentru câmpuri, să nu distrugă recoltele gândacii și viermii.

O tradiție românească veche (și uitată) se referă la „cămașa ciumei”, care era țesută din cânepă, conform unor ritualuri, și se presupunea că apără de molimă.

https://www.fotostefan.ro/camasa-ciumei-leac-pentru-molime-expozitie-la-mtr-bucuresti/?unapproved=142028&moderation-hash=94ff63e786b19ef3e11c560616aaee4c#comment-142028

24 februarie. Întâia și a două aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbători mai puțin importante (după cum sunt marcate în calendar) și tradiții

1 februarie. Sfântul Trifon (Trif Nebunul) e un sfânt care apăra viile și livezile de omizi, viermi, lăcuste și gândaci. Dimineața, oamenii mergeau la biserică și luau agheasmă făcută special și stropeau viile, livezile și grădinile. Femeile dau de pomană câte o strachină de mălai cu speranța că insectele vor mânca mălaiul și vor lăsa culturile. Erau și interdicții de la muncă pentru cei care voiau protecția sfântului.

Legenda spune că e numit Trif Nebunul pentru că a speriat-o pe Maica Domnului când aceasta mergea spre biserică la 40 de zile de la nașterea lui Isus.

2 februarie. Ziua Ursului. Târcolitul viilor. În Ziua Ursului vremea rece se confruntă cu cea caldă – oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului ursului, numit Martin. Pentru a câștiga bunăvoința uriașului, oamenii așezau bucăți de carne sau vase cu miere pe potecile preferate de acesta. Se credea că puterea ursului putea fi transferată asupra oamenilor – mai ales asupra copiilor – dacă se ungeau în această zi cu grăsime de urs. Sperioșii erau tratați, tot azi, prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.

1-3 februarie. Martinii de Iarnă.

11 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul. Vracii; Vlasii; Moarte de mucenici.

Sfântul Mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a fost episcop în cetatea Sevastia. A avut viață fără prihană și a făcut numai fapte bune. A fost prigonit pentru credința în Hristos și s-a retras în pustie, unde a trăit în post și rugăciune. A fost trădat de un vânător, a fost prins și supus la cazne. Văzându-l în temniță, în suferință și plin de sânge, șapte femei și doi copii au îmbrățișat credința creștină, arătând multă râvnă în slăvirea lui Hristos. Pentru puterea credinței lor au fost decapitați toți, alături de sfânt, primind împreună cu acesta moarte de mucenici.

Tradiții și superstiții de Sfântul Vlasie

Sfântul este protectorul femeilor gravide.

Se întorc păsările migratoare, li se deschide ciocul și încep a cânta.

Sărbătoarea e respectată de agricultori – pentru prevenirea stricăciunilor aduse recoltelor de păsările pădurii. Cine a pierdut ceva sau cine vrea să nu rămână fără parale în pungă se roagă sfântului azi și își recuperează paguba. Rugăciunile adresate sfântului apără de boli și alte rele.

24 februarie. Dragobetele.

26 februarie. Sfântul Porfirie (Porfirie din Gaza). Sâmbăta morților - Moșii de iarnă.

Sfântul Porfirie s-a născut la Tesalonic, din părinți bogați. Era mare iubitor de oameni nevoiași. La vârsta de 25 de ani și-a împărțit averea săracilor și a ales drumul călugăriei; a trăit un timp într-o mânăstire din Egipt, după care a plecat la Ierusalim, unde i s-a dat în pază lemnul Crucii, apoi a fost trimis în Gaza, unde a reușit să distrugă mai multe altare păgâne, închinate zeilor romani, și în locul fiecărui altar dărâmat a pus să se ridice o biserică. A trecut la cele veșnice în anul 420.

Numele Porfirie este un foarte vechi nume grecesc, rar întâlnit astăzi, și s-ar traduce prin „cel născut în porfiră sau purpură”.

Sâmbăta morților. Se face pomenirea morților, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârșitul existenței omului, ci îi numește „adormiți” pe cei trecuți în viața de dincolo (adică sunt într-o stare din care pot fi treziți); nu vorbește de trecere într-o stare de neființă ci de trecere dintr-un mod de existența în altul. Isus, când a ajuns la casa lui Iair a cărui fiică în vârstă de numai 12 ani murise, a spus: Nu plângeți, n-a murit, ci doarme. (Luca 8:52)

Moșii de Iarnă. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și face referire la oamenii adormiți. Sărbătorile consacrate celor adormiți se numesc tot „moși”. Pe tot parcursul anului, în spațiul religios românesc există 20 de zile de Moși – exemple: Moșii de primăvară (Măcinici), Moșii de vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moșii de toamnă (prima sâmbăta din noiembrie), Moșii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului de sec de carne). Moșii nu au dată fixă.

Sărbătoare de la alții, adoptată și în România

14 februarie. Sfântul Valentin (la catolici). Ziua îndrăgostiților

Zile dedicate internațional

12 februarie: Ziua Darwin; ♦ 13 februarie: Ziua mondială a radioului (oficiala ONU din 2011); ♦ 15 februarie: Ziua internațională a demonstrațiilor pentru pace; Ziua bomboanelor de tip jeleuri; ♦ 16 februarie: Ziua înveselirii persoanelor morocănoase; ♦ 17 februarie: Ziua internațională a pisicii în Europa; Ziua actelor de bunătate; ♦ 19 februarie: Ziua ciocolatei cu mentă; ♦ 20 februarie: Ziua mondială a Justiției Sociale (oficiala ONU); ♦ 21 februarie: Ziua oficială a limbii materne; ♦ 22 februarie: Ziua internațională de susținere a victimelor crimelor (din 1990); ♦ 22 februarie: Ziua pisicii în Japonia; ♦ 26 februarie: Ziua spunerii basmelor.

Calendarul din ianuarie

În calendarul gregorian prima lună din an, ianuarie, are 31 de zile, fiind una dintre cele șapte luni care au 31 de zile. Luna începe cu aceeași zi din săptămână ca și octombrie într-un an de 365 de zile și ca lunile aprilie și iulie în an bisect.

Această lună a fost introdusă în calendarul roman în jurul anului 700 i.Hr. (până atunci anul avea zece luni). Denumirea în latină era Ianuarius, de la numele unui zeu roman, Ianus, zeitate cu două fețe: una îndreptată spre anul care se încheie și una spre anul care începe. În folclorul românesc luna ianuarie se numește Gerar. I.L.Caragiale scria despre ianuarie: Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei impaltonati.

Superstiții despre vreme în ianuarie

Dacă nu e ger și zăpadă în ianuarie va fi ger și va fi zăpadă în martie și aprilie; dacă e ger , vara va fi secetoasă și călduroasă, iar dacă e timp frumos va fi vară ploioasă; dacă e pământul neacoperit și suflă vânturi calde e semn rău; dacă e moină în ianuarie va fi primăvară răcoroasă și vară călduroasă; dacă e cald în ianuarie, în timpul anului nu e semn de mană.

Sărbători religioase mai importante

1 ianuarie. În prima zi din luna sunt două sărbători:

prima: Tăierea împrejur cea după trup a Domnului - Mântuitorul Hristos a primit aceasta pentru a împlini și desăvârși rânduiala Legii Vechi, astfel încât să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh, a inimii.

și a doua: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (Anul Nou) – Sfântul Vasile cel Mare a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredința lui Arie. A apărat cu toată puterea dreapta credință și a îndrăznit să mustre chiar în față pe împăratul Valens, căzut și el în erezia lui Arie. A întrecut în știință pe cei din timpul său și pe cei din vechime, căci învățase toată filozofia și toate științele din vremea aceea. Apoi, a fost sfințit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

A lovit în credințele ereticilor, a dat învățături și îndemnuri pentru buna întocmire a vieții de zi cu zi, a luminat tainele cele adânci ale făpturii, a învățat pe toți și-a ajutat pe săraci, pe bolnavi și pe bătrâni, în așezământul său vestit, numit Vasiliada.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Această zi a Sfântului Vasile este o zi cu rădăcini în marea sărbătoare a Crăciunului, fiind denumită și Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului. În tradiția populară, sfântul apare ca unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele.

Superstiții de Sfântul Vasile

Se spune că rugăciunile Sfântului Vasile scot duhurile rele și necurate din oameni.

Primul musafir care intră în casă e bine să fie bărbat; cum e musafirul așa va fi și anul gazdei: sărac sau bogat. Se zice că e bine să se bea mult vin în această zi – cât vin va bea omul în această zi atâta sânge va avea în obraz în timpul anului (prea mult vin strică – dar ce știu eu?)

E bine ca oamenii să fie îmbrăcați cu haine frumoase sau noi în ziua de Anul Nou pentru că acum toate se înnoiesc și astfel va merge din plin și omului, tot anul, având parte de sănătate, bucurie și noroc.

Copii merg cu sorcova de Sfântul Vasile și urează celor apropiați sănătate și putere de muncă și primesc în schimb dulciuri, fructe și colaci.

Dacă noaptea de Sfântul Vasile e „lină și senină” înseamnă că anul va fi unul bun.

Se zice că cel care atinge un miel în această zi va avea parte de noroc și bogăție.

5 ianuarie. Ajunul Bobotezei – pentru a fi sănătoși, norocoși, feriți de necazuri, unii oameni țin post negru și tot post negru țin fetele care speră să se mărite.

Preotul se duce prin gospodării cu Iordanul, sfințind casele și oamenii.

Tradiții și superstiții în Ajun de Bobotează

În această noapte se deschid cerurile – celui care vede acest lucru îi vor fi împlinite toate dorințele.

Se fac predicții meteorologice: dacă preotului îi scârțâie zăpada sub tălpi va fi an bogat și rodnic; în ce direcție va stropi preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă de acolo vor veni ploile peste an; dacă de dimineață e brumă pe pomi, vor fi poame multe și bune; dacă picură din streașină, va fi vară ploioasă.

Se ghicește viitorul, se fac farmece și descântece pentru dragoste – pentru a-și vedea ursitul, în vis, fetele luau de la preot o crenguță de busuioc și-l puneau noaptea sub pernă sau își legau de inelar, cu mătase roșie, un fir de busuioc sfințit; fata nemăritată care aluneca pe gheață în această zi urma să se mărite în anul acela.

Cine strănuta în ziua de ajun de Bobotează avea noroc tot anul.

Se zice că, din cauza gerului, în această noapte ouăle de corb crapă și ies puii, încercând să zboare.

6 ianuarie. Botezul Domnului (Boboteaza). Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a lui Isus, de proorocul Ioan Botezătorul.

După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Isus, iar Tatăl a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!".Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi- moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și prin acesta, lui Israel, ca Fiul lui Dumnezeu și ca Mesia.

Tradiții și superstiții de Bobotează

Preoții sfințesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau și își stropesc casele și vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac.

În localitățile așezate pe maluri de ape preotul aruncă o cruce în apa înghețată și tinerii se întrec să o aducă la mal – cel care va reuși va avea parte numai de bine; se spune că toți cei care se aruncă în apă în această zi vor fi feriți de toate bolile; când preotul aruncă în apă crucea se zice că dracii ies și fug pe câmp, dar numai lupii îi pot vedea. Dacă este frig se pregătește o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei și, la sfârșit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn.

Se mai practică afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote - tinerii merg pe la casele oamenilor și le colindă animalelor pentru sănătate și rod.

Creștinii trebuie să mănânce grâu fiert și să bea vin roșu, numai după ce au ținut post negru și după ce preotul le-a sfințit casa – are rol de curățire și îndepărtare a răului.

Cei necăsătoriți, dacă se împiedică și cad pe gheață în această zi e semn sigur că se vor căsători în acel an.

Nu e voie să spele rufele timp de 8 zile, pentru a nu spurca apele abia sfințite.

Dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine și pește.

Dacă e ger mare („gerul Bobotezei”) e semn de belșug pentru tot anul.

Boboteaza mai este denumită și Sărbătoarea Iordanului și este o sărbătoare dedicată purificării apelor și a naturii.

7 ianuarie. Două sărbători sunt și în această zi: una este Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar a doua este Crăciunul pe stil vechi.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul e protectorul pruncilor – îi ferește de rele și are grijă să nu moară nebotezați.

Pentru protecția împotriva bolilor în noul an se practică stropitul cu apă sau cu zăpadă.

În dimineața acestei zile fiecare om ar trebui stropit cu agheasmă, pentru a fi ferit de boli tot anul.

Un vechi obicei – numit Iordănitul – se referă la o petrecere a nevestelor – acestea se adună la una dintre ele acasă, aduc alimente și băutură, apoi petrec până dimineața („se iordănesc”).

Iordăneala este un obicei care mai poate fi întâlnit: mai mulți tineri se trezesc de dimineață, merg la biserică și iau agheasmă iar după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese din biserică, urându-i sănătate și fericire – „iordăniții” le oferă în schimb bani, cu care aceștia chefuiesc în noaptea de Sfântul Ioan.

Udatul „Ioanilor” e o tradiție întâlnită în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor celor cu prenumele Ioan/Ion etc. se pune un brad împodobit, iar „Ioanii” dau o petrecere cu lăutari. În Transilvania, „Ioanii” sunt purtați cu mare alai prin sat până la rău, unde sunt botezați sau purificați.

După Sfântul Ioan „se botează gerul” – frigul se înmoaie și începe să se facă mai cald.

Crăciunul pe stil vechi

„Pe stil vechi” se referă la calendarul Iulian, care e decalat cu 13 zile față de calendarul oficial (Gregorian).

În Banat, în Ajunul Crăciunului, se duce la biserică o buturugă de stejar, tăiată din pădure înainte de răsăritul soarelui (în chiar acea dimineața); buturuga e dusă de cel mai bătrân om din sat și sfințită de preot apoi, seara, se dă foc la buturugă și oamenii se strâng în jurul focului, cântă colinde, beau vin și țuică. Buturuga simbolizează credința în mai mulți zei vechi – zeul soarelui, al focului – dar și căldura pentru Pruncul Sfânt.

Tradiția spune că membrii familiei trebuie să mănânce pe jos, pe așternut de paie sau fân. Un alt obicei arată că, înainte de a se așeza la masă se leagă picioarele acesteia cu lanțuri – pentru alungarea relelor din casă și din ogradă. La masa de Crăciun nu trebuie să lipsească mâncăruri precum haladeț (piftie specială care se servește cu hrean, răcitură lipovenească), tăiței fierți în supă de pasăre (lapșă), sărmăluțe în foi de varză sau viță-de-vie, pește, cozonaci cu nucă sau colțunași cu brânză (vareniki), prăjitura tradițională din foi de aluat fraged, cu multă nucă, în care ascund o monedă – cine găsește bănuțul va fi sănătos și fericit tot anul.

Imediat după masă sosesc colindătorii, care cântă în casă în fața icoanei.

30 ianuarie. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol s-a iscat o mare dispută legată de cei trei ierarhi, oamenii întrebându-se care dintre ei este mai mare. După câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinți împreună – sfinții lucrează cu Dumnezeu și între ei. I-au spus atunci sfântului să le facă praznic tuturor în aceeași zi pentru că în fața lui Dumnezeu ei sunt egali și nu vor ca oamenii să se certe pentru deoarece și în viață și după moarte, scopul lor a fost și este să împace pe oameni, să aducă pace și unire în lume. Sfântul le-a ascultat sfatul și prăznuindu-i pe toți trei în aceeași s-au stins și disputele, lumea unindu-se pentru a-i sărbători împreună.

Tradiții și superstiții de sărbătoarea Trei Ierarhi

Se zice că în această zi se schimbă vremea – dacă streșinile curg va fi primăvară friguroasă; dacă e ger va fi vară călduroasă. Se spune că încolțește sub zăpadă grâul rămas neîncolțit de cu toamnă.

Tinerele fete se roagă să aibă o căsnicie fericită.

În această zi e bine a se dea de pomană o lumânare – pentru ca viața întreagă să fie plină de lumină. Se face colivă, se sfințește la biserică și se împarte oamenilor sărmani. Se fac și praznice de pomenire a celor morți.

Celui care va lucra în această zi îi va merge rău „în cele ale casei”.

Sărbători religioase care țin mai mult de tradiție

16 ianuarie. Sânpetrul Lupilor (Cinstirea lupului). Sărbătoarea este considerată „miezul iernii”, momentul în care începe să se înmoaie gerul și se fac pregătirile pentru muncile de primăvară.

O legendă spune că la începutul lumii câinii și lupii umblau împreună. Când diavolul a vrut să-i ațâțe împotriva lui Dumnezeu câinii au refuzat – de atunci, câinii au rămas ființele lui Dumnezeu și lupii ai diavolului.

Tradiții și superstiții de Sânpetrul Lupilor

Sărbătoarea se ține pentru ca lupul să nu facă pagubă în gospodării, iar oamenii să fie feriți de boli și arsuri.

Nu se coase, nu se pieptănă, nu se împrumută și nu se dă din casă. Femeile nu lucrează lână pentru ca lupii să nu le mănânce oile. Oamenii se feresc să numească lupul în această zi pentru a nu-l invoca; nu se scoate gunoiul sau cenușa din casă pentru ca lupii să nu se înmulțească.

Carne nu se mănâncă în această zi, ci plăcinte - cine nu mănâncă plăcinte se rătăcește în călătorii.

29.01 până în 31.01 (sau 25/29.01 - 02.02 în unele părți din țară): Filipii de iarnă.

Sărbătoarea e dedicată lupilor, și trebuie cinstită de cei care nu vor să aibă pagube din cauza lupilor. Sărbătoarea era ținută cu sfințenie de oamenii de la sate, mai ales de ciobani și de cei care aveau gospodării cu multe animale.

Tradiții și superstiții de Filipii de iarnă

Rufele trebuiau spălate cu apă clocotită, pentru că așa opăreau gura lupului. Femeile nu-și spălau părul în această zi, nici nu coseau și nici nu țeseau. Cei care ciopleau lemnul respectau și ei această sărbătoare, pentru a avea de lucru tot anul. Cine nu respecta Filipii avea recolta slabă, iar păsările lor ar fi fost atacate de răpitoare. La casele unde erau multe animale trebuia legată o secure sau un topor lângă coșul de fum pentru ca lupii să nu se apropie.

Despre vreme:

Dacă în perioada dedicată Filipilor de iarnă e lună plină anul va fi rodnic și bogat; dacă e ger și nu plouă sau ninge februarie va fi o lună umedă și ploioasă; dacă e senin atunci vara va fi frumoasă și câmpurile vor da rod bogat.

Zile dedicate național și internațional

1 ianuarie: Ziua mondială a păcii (Biserica catolică); Ziua mondială a familiei (ONU, din 1993); ♦ 3 ianuarie: Ziua somnului (amuzament); ♦ 5 ianuarie: Ziua păsărilor; ♦ 6 ianuarie: Ziua mondială a orfanilor din război; ♦ 7 ianuarie: Crăciunul în calendarul iulian; Ziua pietrelor vechi; ♦ 11 ianuarie: Ziua mondială a rezervațiilor naturale; ♦ 13 ianuarie: Ziua îndeplinirii visurilor; ♦ 14 ianuarie: Anul Nou în calendarul iulian; Ziua amenajării casei; ♦ 15 ianuarie: Ziua culturii naționale (comemorarea poetului Mihai Eminescu); ♦ 16 ianuarie: Ziua statului degeaba; ♦ 18 ianuarie: Ziua vocabularului; ♦ 19 ianuarie: Ziua mondială a religiei; ♦ 20 ianuarie: Ziua aprecierii veverițelor (din 2001); ♦ 23 ianuarie: Ziua scrisului de mână; ♦ 24 ianuarie: Ziua Principatelor Române (din 1895); Ziua complimentelor; ♦ 25 ianuarie: Ziua persoanelor rebele (opunerii față de ideile celorlalți); ♦ 26 ianuarie: Ziua internațională a vămilor; ♦ 27 ianuarie: Ziua comemorării victimelor Holocaustului (ONU, din 2005); ♦ 28 ianuarie: Ziua internațională de mobilizare împotriva războiului nuclear (din 1985); ♦ 29 ianuarie: Ziua puzzle-urilor; Ziua internațională a automobilului (din 1770); ♦ 30 ianuarie: Ziua internațională pentru non-violență în școală; ♦ 31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea” (mersul înapoi, îmbrăcării hainelor pe dos, a vorbitului/scrisului în sens invers etc.)

Daniil Sihastru. 18 decembrie

În ziua de 18 decembrie - în calendarul ortodox românesc - este pomenit Cuviosul Daniil care, conform unei legende, i-ar fi prezis lui Ștefan cel Mare că va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Daniil Sihastru a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, alături de alții – între care și voievodul Ștefan cel Mare. După spusele lui Ion Neculce, cuviosul Daniil e cel care l-a îndemnat pe voievod să continue lupta împotriva turcilor și l-a îndemnat să ridice mânăstirea Putna.

Daniil Sihastru, cunoscut și sub numele de Daniil Schimonahul sau Daniil cel Nou (să nu mai fie confundat cu Daniel din Vechiul Testament), s-a născut într-un sat de lângă Rădăuți, la începutul secolului al XV-lea. Copil fiind, se zice că a învățat pe de rost multe texte biblice, dovedind mare credință în Hristos și, mai târziu, a căutat sihăstria. Spre finalul vieții s-a retras pe o stâncă de pe malul unui pârâu, locuind într-o încăpere săpată în stâncă.

Dimitrie Bolintineanu i-a dedicat o poezie: Daniil îl învață pe voievod despre demnitate; poezie publicată prima dată în „Reforma”, an IV, nr. 18, 1862.

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,

Unde un sihastru a fugit de lume,

Cu vărsarea serii un străin sosi.

- Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!

- Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,

Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.

- Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;

Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!

Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine

Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?

Daniel Sihastru domnului a zis:

- Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?

Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie;

Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!

Ce e oare traiul, dacă e robit?

Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?

Viața și robia nu pot sta-mpreună,

Nu e totdodată pace și furtună.

Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi

Pentru neatârnare, oameni și pământuri;

Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!

Poți ca să îi sfarămi; dar nu să-i robești!

Daca mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,

Altuia mai harnic locul tău îl lasă!

Căci mai bine este supus lăudat,

Decât cu rușine domn și atârnat!

Dupe-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire

Și-nvingând păgânii, nalță-o monastire.

(din „Poezii”, Editura Minerva, București, 1977)