Lucru de laudă nu e să te abţii de la desfătări, ci să le domini, fără să li te supui. [...] Faptul că cineva mănâncă mult nu-l face mai sănătos decât pe cel care mănâncă doar ce îi este necesar; la fel, învăţat nu e acela care citeşte mult, ci acela care citeşte cu folos – ar fi spus Aristippus din Cirene (Aristip din Cirena sau cum s-o mai scrie), intemeiatorul hedonismului.
Pentru ca Aristip nu a scris prea mult cele ce ar fi spus si crezut Aristip au ajuns la noi mai mult prin intermediul scrierilor lui Diogene Laertius (180-240 d.Hr.) si unor filosofi contemporani (Aristip a fost discipol al lui Socrate si contemporan cu Platon), iar despre Diogene se stie ca a fost, poate, cel mai hulit, batjocorit, criticat si chiar insultat de alti scriitori, fiind numit si plagiator ordinar (Nietzsche) si un adevarat măgar (Hermann Usener). Filologul Eduard Schwartz i-a facut, oarecum, dreptate.
Ce este hedonismul
Cirenaismul e o scoala filosofica fondata de Aristippe din Cyrene (435-356 i.Ch.) si are ca doctrina hedonismul, o morala a placerii (hēdonē = placere). Doctrina e apropiata de cea a lui Epicur (341-270 i.Ch), si a discipolilor sai, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului – idealul de intelepciune conform caruia fericirea este scopul moralei si omul nu trebuie sa se teama nici de zei si nici de moarte si trebuie sa caute placerile simple si naturale ale vietii. Diferenta intre cele doua doctrine consta in aceea ca cirenaicii experimentau placerea in miscare, pe cand placerea inteleasa de adeptii epicureismului este mai mult rationala.
Epicur identifica placerea cu linistea si accentua importanta reducerii dorintei faţă de obtinerea imediata a placerii. Epicur sustinea ca placerile cele mai mari sunt si cele mai simple, adica o viata moderata petrecuta alaturi de prieteni si purtand discutii filozofice. Hedonistii erau adeptii placerii imediate, inclusiv celei carnale (sau mai ales).
Sensul ideilor lui Epicur a fost alterat in evul mediu crestin cand s-a raspandit povestea epicurianului care alearga dupa satisfactii si care traia contrar invataturilor crestine care cereau evitarea “pacatelor”, negand virtuti precum speranta, iubirea, credinta (virtuti teologale).
In perioada Renasterii, insa, filosofi crestini precum Erasmus si Sir Thomas More au reinviat, intr-o oarecare masura, hedonismul afirmand ca placerea este compatibila cu dorinta lui Dumnezeu de a-i sti pe oameni fericiti.
Democrit (c.460-c.379 i.Ch.) pare a fi cel mai timpuriu filosof care a conturat ideea ca scopul suprem al vietii este multumirea (sau veselia), afirmand ca bucuria si tristetea sunt semnele distinctive ale lucrurilor benefice si daunatoare.
Jeremy Bentham (15/26.02.1748-06.06.1832) abordeaza cantitativ chestiunea hedonismului, considerand ca valoarea placerii poate fi marita de durata, nu doar de numarul de placeri sau de intensitatea lor. El sustine ca durerea si placerea sunt factorii determinanti ai actiunilor oamenilor, un om putand fi motivat prin propria-i placere (si impotriva durerii).
John Stuart Mill (20.05.1806-08.05.1873) a preferat o abordare calitativa a hedonismului, afirmand ca Fiintele cele mai elaborate analizeaza problema, de aceea pierd din timpul destinat placerii simple.
Cei doi filosofi, Bentham si Mill, au aparat teoria etica a utilitarismului, conform careia ar trebui sa infaptuim doar acele actiuni care vizeaza binele comun. Utilitarismul spune ca valoarea morala a unei actiuni e determinata doar de contributia sa la binele si fericirea comuna, adica la utilitatea generala.
Hedonismul in prezent
In prezent, hedonistii sunt “reprezentati” de o organizatie numita “Hedonist International”, oameni care considera placerea ca fiind “singurul bine”, in opozitie cu durerea (tristetea) care este “singurul rău”, dar acestia - spre deosebire de predecesorii lor - pun accent pe libertatea personala si egalitate.
Exista – de nu prea mult timp – in unele cercuri evanghelice, “hedonismul crestin”, o doctrina controversata ai carei sustinatori afirma ca omul a fost creat in scopul de a se bucura de generozitatea lui Dumnezeu, ca dorinta de a fi fericiti este data de Dumnezeu si nu trebuie negata sau respinsa – fara a se intelege prin aceasta ca orice lucru de care se bucura un om este bun, dar cautarea bucuriei este o parte fundamentala a oricarui efort moral.
Placerea este singurul lucru de pe Pamant care merita o teorie. (Oscar Wilde)
Zic si eu: Absenţa nefericirii nu inseamna fericire; absenţa durerii nu înseamnă plăcere.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hedonism
