Invățătură aproape zero

Discuție între tată și fiu:

– Știi că eu folosesc PC, tabletă, MP3, smartphone… Voi ce foloseați la școală pe vremea voastră?! întreabă fiul curios.

– Mintea!

În Ro se vorbește foarte mult despre restructurarea sistemului de învățământ, despre dotarea școlilor de stat și alte bla-bla-uri. Se vorbește și atât; reformele nu încep deși s-a mai schimbat câte ceva pe ici-colo.

E dificil de schimbat un sistem - în sensul că sunt necesari mai mulți ani - dar, în fapt, cred că în Ro nu se dorește cu adevărat ca toți copiii să aibă acces la învățătură, sa aibă condiții bune în sălile de clasa ș.a.m.d.. Un copil culturalizat va deveni un adult care gândește singur și care nu mai poate fi controlat de reprezentanții statului, în principal - prin șantaj sau altfel.

Citeam pe undeva despre faptul că în Belgia (probabil că nu doar acolo s-a întâmplat dar numai despre am citit) în timpul celui de-al doilea război mondial școlile au rămas închise și copiii nu au învățat nici măcar să scrie și să citească, ceea ce a condus mai apoi la aproape o generație de semianalfabeți... Concluzia istoricului care a semnat acel articol a fost că toți copiii trebuie sa învețe.

Despre învățământ la distanță (online), un articol pe care îl consider interesant:

https://fumurescu.com/2020/08/21/prin-telefon-nu-se-poate/

sursa foto

Sistemul de învăţământ funcţionează in virtutea inerţiei

Cel puţin, aşa pare că funcţionează învăţământul: in virtutea inerţiei. Copiii trebuie să meargă la şcoală, şi merg (cei care merg – foarte mulţi merg prea puţin). Deşi majoritatea copiilor au cel puţin zece clase terminate (învăţământ obligatoriu) se vorbeşte despre rata foarte mare de “analfabeţi funcţionali” care ar exista in România. Ce înseamnă “analfabet funcţional”? Un om care ştie să citească dar nu înţelege ce citeşte; un om care nu prea ştie multe dar se descurcă in societate. Un analfabet funcţional este, de exemplu, şi acel om care ştie să-şi plătească alimentele pe care le cumpără, ştie să calculeze dacă primeşte bine restul la bani dar nu ştie câte zile sunt într-un an – câţi metri intr-un kilometru nici atât! Analfabet funcţional este şi acela care nu ştie care este capitala României. Da, există astfel de oameni, dar nimic de mirare!

Actualul ministru al educaţiei n-a bătut recordul de perle dar a produs multe! Pentru el, eroarea şi greşeala nu sunt sinonime: Greşelile se pot corecta, erorile nu  - a spus el, in plenul Senatului, la dezbaterea unei moţiuni simple privind educaţia. Textual: Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu.

Ulterior, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar fi gândit la “teoria erorilor in sondaje”. (?!)

Învăţământul de stat, cum ştim cu toţii, este gratuit – teoretic. Ce zice ministrul Liviu Pop! Pentru copil e gratuită şcoala, părintele fiind cel care plăteşte – asigură “gratuitatea”.

Educaţia e gratuită conform Constituţiei. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic, declara în luna iulie ministrul Educaţiei la un post de televiziune.

Deşi părinţii asigură o parte din “gratuitate” ministrul nu e de acord ca aceştia să aibă un cuvânt de spus in privinţa materiilor studiate. Părintele participă la decizii, dar nu se prea pricepe – a declarat ministrul, ca şi cum miniştrii care au fost la Educaţie până azi s-au priceput…

A sfătuit părinţii să nu-şi mai trimită copiii să înveţe in şcoli nesigure, care nu au avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă: Să nu îi mai ducă la şcoala respectivă. În nicio şcoală neautorizată nu ar trebui să lăsăm copiii astăzi. Altfel spus… şcolile din România ar fi pustii; multe ar trebui închise la sfârşitul acestei luni dacă s-ar respecta legea dată in 2015 cu privire la clădirile care nu respectă normele pentru prevenirea incendiilor.

Cea mai cea perlă mi se pare cea care urmează, pe care ministrul Educaţiei a produs-o la finalul unui interviu in care a fost vorba (şi) despre criticile care i s-au adus cu privire la greşelile de gramatică:

Cer anticipat scuze pentru greşelile pe care le-am facut.

In anul 2016 – când nu făcea parte din actualul executiv – a suferit o operaţie şi a scris pe FB că operaţia la genunche a decurs bine. Să zicem că a tastat greşit. E o posibilitate…

A mai făcut el şi alte gafe, dar nu le mai amintesc aici pentru că nu sunt chiar spectaculoase.

Cum de ajung astfel de oameni să conducă ministerul Educaţiei? Cred că toţi bănuim răspunsul. Sistemul este unul corupt, neprofesionist şi sunt adoptate politici educaţionale neproductive, axându-se pe cantitatea informaţiei, nu pe calitate/necesitate. Sistemul de învăţământ din România e subfinanţat constant; in legea învăţământului sunt prevăzute şase procente din profitul intern brut dar an de an, la realizarea bugetului, se adoptă o hotărâre care suspendă această dispoziţie şi banii sunt puţini, tot mai puţini… Partea rea este că nu e vina partidelor care ajung la un moment dat la putere – sau nu doar a lor – pentru că oamenii din Ministerul Educaţiei par a fi incapabili şi generatori de corupţie, dacă e să plecăm urechea la unii şi la alţii care lucrează in sistem şi mai şoptesc din când in când cine şi cum a ajuns funcţionar in minister, inspector şcolar şi chiar director de şcoală. Directorii de şcoală sunt, practic, numiţi politic – cel puţin aşa pare.

O cauză a dezastrului din Educatie este şi profesorul.

Există profesori care îşi iubesc profesia, îi iubesc pe elevi şi nu acceptă compromisuri; există profesori  care vor doar să aibă această profesie pentru că… pot obţine avantaje materiale de la părinţii dispuşi să plătească pentru copiii lor care ar avea numai note mici dacă nu ar exista această “intervenţie” şi există cei care ştiu să faca bani din această profesie, alegând să se specializeze (mai mult sau mai puţin) in materii generatoare de bani prin meditaţii – nimic rău in meditaţii dacă acestea nu sunt “monedă de schimb” pentru note bune la clasă.

Despre salariile mici ale profesorilor, in general, doar amintesc. Ei sunt cei care contribuie la formarea viitorului adult şi trebuie să fie mereu la curent cu noutăţile in domeniul in care predau. Pentru a se informa au nevoie de bani. In plus, n-ar trebui să fie obligaţi să recomande elevilor anumite culegeri sau cărţi doar pentru că… aşa li se “sugerează”, şi dacă nu…

Amintesc si despre profesorii şi părinţii care, practic, vând şi cumpără diplome… de licenţă, master, doctor… A! La vremea când se discuta despre plagiatul lui Victor Ponta (prim-ministru la acel moment), Liviu Pop era interimar la Educaţie şi a luat decizia de a desfiinţa Consiliulului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) tocmai în ziua în care consiliul urma să dea un verdict privind plagiatul şefului său.

Părinţii – unii dintre ei – au partea lor de vină pentru dezastrul din Educaţie. Mă refer la cei care cred că / şi pot cumpăra orice: bunăvoinţa profesorilor, apoi diplome şi mai apoi locuri de muncă pentru odraslele lor care şi-au obţinut notele “pe bani”. Trebuie să fim obiectivi: nu toţi copiii au aptitudinile cerute in anumite domenii spre care îi împing părinţii. Sunt foarte mulţi părinţi care fac scandal şi reclamă din orice. Îşi mai aminteşte cineva revolta unor părinţi la vremea de început a telefoanelor mobile când elevii aveau telefoanele deschise şi discutau in timpul orelor? Unii părinţi au pretins că ei de-aia le-au luat copiilor mobile, să poată lua legătura cu ei oricând. Încet-încet autoritatea profesorilor a fost subminată.

In ceea ce îi priveşte pe elevi… unora nu le place să înveţe, pur şi simplu; unii sunt inteligenţi, motivaţi şi independenţi de meditaţii şi altele; alţii sunt inteligenţi şi deloc motivaţi (cu sau fără meditaţii) şi mai sunt şi cei care… nu pot prea mult şi care sunt, practic, obligaţi, să înveţe la acelaşi nivel cu ceilalţi (ceea ce cred că este o greşeală).- nu e vina lor, ci a sistemului şi a părinţilor care nu vor să recunoască faptul că au un copil “cu probleme”. Partea rea este că mulţi dintre cei care nu învaţă vor diplome şi unii le obţin pentru că le cumpără părinţii… Şi, uite-aşa, se ajunge in situaţia ca cei cu diplome cumpărate să aibă locuri de muncă (pe care tot părinţii le aranjează) bine plătite, iar cei care au învăţat şi ar putea contribui la ridicare nivelului in anumite domenii ajung la oficiile de ocupare a forţei de muncă sau in străinătate.

Să mai zic despre faptul că materiile predate in şcoli nu par atractive pentru elevi, că specializările nu acoperă cererea de pe piaţa muncii?

Tema nu e epuizată! Sunt atât de multe de spus… şi de făcut! Dar cine să facă şi de unde să înceapă?! Probabil că profesorii sunt cei mai potriviţi pentru a impune o schimbare in bine doar că trebuie să fie solidari şi să se pună in acord cu ce trebuie făcut mai întâi şi cum. Apoi să-şi impună opinia, susţinuţi atât de părinţi cât şi de elevi.

Invatamant religios vs invatamant laic

Nu suspectez de naivitate prelatii care afirma ca educatia religioasa ii face pe oameni mai buni, mai iubitori de semeni. Interesul oamenilor in sutana este, in special, unul financiar, dar nu pot sa nu ma gandesc si la unele interese politice.

Biserica, se presupune, este separata de stat - in România pare a fi asa numai la nivel declarativ. Prin legi, in (mai) toate ţările din lume, statul are obligatia de a sprijini cultele - in alti termeni, de a le sponsoriza. Tot statul are, in toate tarile unde exista respect pentru oameni, si obligatia de a asigura alfabetizarea cetatenilor. In România, tot mai multi parinti se vad in situatia de a nu-si mai putea trimite copiii la scoala din cauza saraciei: bani pentru fondul clasei (care, se presupune, nu mai e permis), bani pentru diverse sarbatori si zile de nastere ale profesorilor, bani pentru rechizite, bani pentru fel si fel de caiete speciale (cate caiete speciale or fi avut cei ca Eminescu sau Rebreanu?), bani chiar si pentru manuale deoarece fondul de carti e din ce in ce mai mic. In schimb, mersul la biserica e gratis (tot la prima vedere), dar nici popii nu te ingroapa, nu te boteaza, nu te casatoresc daca nu ti-ai platit taxa anuala, daca nu platesti costul slujbei respective s.a.m.d..

In România pare a se tinde ca fiecare scoala sa aiba o capela unde sa se inchine copiii, unde sa faca matanii, sa sarute icoane (ceea ce nu e tocmai igienic din punctul meu de vedere), sa invete rostuirea bisericii - o multime de canoane pe care trebuie sa le stie pe de rost, o multime de nume de sfinti praznuiti de biserica pe tot parcursul anului. In cele mai multe state care se respecta si care respecta dreptul fiecaruia la a crede in ce divinitate doreste, invatamantul religios se face in afara scolii - chiar daca in aceeasi cladire, dar nu ca materie in programa scolara - la scoala de catehism, de exemplu, unde merge numai cine doreste. In România salile de clasa au ajuns sa fie zugravite cu chipuri de sfinti si scene biblice.

Din anul 1990 incoace la fiecare scoala construita au fost construite cinci biserici - banii au provenit, in parte, de la bugetul de stat si o parte din donatiile credinciosilor - desi reprezentantii BOR sustin altceva si nu-i pot crede si pentru faptul ca pentru catedrala manturii neamului s-au cerut bani consiliilor judetene, in virtutea legii (ceva de genul: unde-i lege nu-i tocmeala) si nu-i cred nici pentru ca, analizand construirea fiecarei biserici in parte, ajungem la concluzia ca cele mai multe au fost construite din banii de la primarii, in mare parte - a se vedea cazul bisericii poleite cu aur de la Ghimbav, Brasov (dar sunt si altele). Pentru a dona bani sa fie ridicata o noua biserica e simplu: te duci, dai banul si, eventual, primesti o chitanta. Sa donezi pentru construirea unei scoli e mult mai dificil: pe langa faptul ca nu stii unde, anume, trebuie sa donezi mai sunt si o multime de alte complicatii, sa le zic astfel: trebuie sa fie intrunite anumite conditii pentru a putea fi construita o scoala (si raportat la numarul de elevi dintr-o zona saua alta); apoi, profesorii sunt platiti de la bugetul de stat, nu din donatiile celor care ar vrea sa sustina (si) invatamantul laic.

Foarte multe scoli au fost desfiintate, fie prin comasare, fie prin inchidere pur si simplu, pe motiv ca numarul de elevi a scazut. E drept ca e probabil ca numarul de elevi sa fie mai mic acum decat inainte de anul 1990, dar sunt zone unde copiii sunt nevoiti sa mearga pe jos multi kilometri - uneori prin locuri periculoase - pentru a ajunge la scoala, pe drumuri aproape imposibil de parcurs de copiii mici, in special, in ierni cu multa zapada sau cand ploua mult. Cele mai multe scoli au fost construite cu bani din fonduri europene - noi, in mare parte, in sensul ca au fost inlocuite cele din chirpici cu unele zidite. S-a uitat, insa, si construirea de campusuri scolare, pentru ca cei care nu au institutii de invatamant - in special liceale - in localitatile de resedinta sa se poata caza in apropierea institutiilor de invatamant fara un efort financiar care depaseste posibilitatile celor mai multi parinti.

Biserici, in schimb, au fost construite intre blocuri, clopotul sunand sub balconul oamenilor - fie ca acesti oameni vor sau nu sa auda slujba la difuzoare montate pe zidurile exterioare ale cladirilor bisericilor, ascultand - in unele cazuri - slujba pentru morti, slujba pentru nunti s.a.m.d.. Pentru ca au cerut enoriasii sunt biserici si intre blocuri - motiveaza reprezentantii bisericii. Sigur! E probabil, desigur... dar faptul ca popa X are un fiu, un nepot, un orice care a terminat cursurile de teologie si are nevoie de parohie n-are chiar nicio legatura? Ce ne facem cu cei care nu vor sa auda aceste slujbe, cu cei care sunt de alt rit, cu cei care vor, pur si simplu, sa doarma mai mult in zilele lor libere? In curtea unor spitale, sau aproape, sunt alte biserici ridicate, tot intre blocuri, pentru ca cei care au rude in spital sa aiba ude sa se roage pentru acestea - o capela modesta amenajata in incinta spiatlului are tot atata efect, daca chiar depinde rugaciunea de cladirea bisericii. Macar de-ar fi un preot in aceste biserici, la orice ora (mai putin noaptea, eventual), pentru a sta de vorba cu acei oameni care ar avea nevoie de suport moral (si nu numai). 

Popii sunt mai multi chiar si decat medicii, nu doar decat profesorii.

Faptul ca sunt ridicate mai multe biserici decat scoli nu e, neaparat, alegerea cetatenilor, ci ar putea fi consecinta legislatiei privind donatiile si sponsorizarile. Scolile sunt construite, in special, din fonduri de stat si din fonduri europene administrate tot de stat, iar bisericile pot fi construite din bani proveniti din donatii si sponsorizari, pe terenuri donate fie de persoane fizice, fie de primarii - mai rar cumparate de BOR - si astfel nu mai e necesara modificarea planului urbanistic. Pentru a sponsoriza construirea unei scoli te adresezi consiliului local, care voteaza daca e oportuna constructia, apoi se trece la modificarea planului urbanistic si obtinerea autorizatiilor necesare pentru orice constructie noua. Pentru a sponsoriza trebuie incheiat un contract - si nu poti incheia un contract de sponsorizare pentru fiecare 10 lei donati, ca exemplu, pe cand la biserica poti lasa oricand chiar si numai un leu. Cine doreste sa sponsorizeze constructia unei scoli trebuie sa urmeze toti pasii pe care ii urmeaza oricine doreste sa construiasca ceva, si e un hatis birocratic, pentru ca semnarea unui contract de sponsorizare nu e suficient, inspectoratele scolare neavand in proprietate terenuri (si nici cladiri unde, eventual, ar putea fi amenajata o institutie de invatamant) pentru a putea prelua aceste demersuri. Cine doreste sa sponsorizeze o scoala deja existenta ia legatura cu directorul scolii respective si va incheia un contract de sponsorizare.

E bun si invatamantul religios, dar ce folos daca programa scolara e, in general, prea stufoasa si metoda de predare este ”eu dictez, voi scrieti, apoi va ascult sau dati extemporal”? Invatamantul religios nesustinut de cel laic e frectie la picior de lemn pentru ca nu-i e de folos copilului sa cunoasca zece rugaciuni si sa stie cand sunt praznuiti sfintii pentru ca in CV nu intereseaza pe nimeni asta, pentru ca a sti Pslamii pe de rost nu te ajuta sa ai succes profesional, dar - e drept - poate ii ajuta sa inghita mai usor balivernele politicienilor spunandu-si: las’ ca are Dumnezeu grija de ei. Prea multi oameni - poate doar mi se pare - au ajuns sa creada mai mult in popi decat in divinitate. Se aude din ce in ce mai rar: Dumnezeu zice ca... si tot mai des: Parintele a zis ca..., duhovnicul meu zice ca...; trebuie sa cer aprobarea duhovnicului...; trebuie sa-l intreb pe parinte... Pentru ce invatamant religios daca tot timpul trebuie sa intrebe pe cineva care poarta sutana? 

(textul e preluat de pe un blog pe care urmeaza sa il sterg)

Discriminarea se invata in copilarie

Copiii ar trebui invatati inca din anii de scoala sa nu faca diferente intre anumite categorii de oameni, sa nu discrimineze, adica. Unii cercetatori afirma ca cei mici pot deveni rasisti de la varsta de 9-10 ani, daca nu sunt educati de parinti, in principal, profesorii avand si ei un rol foarte important in educatie. Uneori chiar profesorii sunt cei care discrimineaza…

Am intalnit candva un profesor de limba engleza (plecat din tara la ora actuala) care preda la o scoala dintr-o localitate de langa Brasov, o localitate unde traieste o comunitate mai mare de tigani. Acesta a afirmat ca pe copiii tiganilor ii ignora pentru ca… sunt murdari, insa nu se gandea deloc ca sunt si foarte saraci. Chiar daca a motivat, discriminarea era clara, in context, pe criteriu de etnie.

Alti profesori dau o atentie deosebita si note mai mari copiiilor ai caror parinti contribuie substantial la intretinerea scolii, la fondul clasei si/sau care ofera daruri scumpe cu diferite ocazii sau fara ocazie speciala – discriminare pe criteriu de avere (categorie sociala).

Dimineata am auzit o bunica spunandu-i nepotelului care nu parea sa aiba mai mult de 4-5 ani: “Nu vreau sa te mai vad. Numai tiganii fac asa ceva”. Nu stiu ce facuse copilul dar replica femeii mi-a zgariat creierul – si mi-a dat aceasta tema pentru acasa.

Discriminarea este diferentierea in tratament a oamenilor dupa anumite criterii, dar nu orice diferentiere constituie discriminare.

Practic, in viata cotidiana intalnim la tot pasul acte de discriminare, dar sunt acte firesti, normale, fara de care nu se poate. Fiecare alegere pe care o facem poate fi un act discriminatoriu: aleg o anumita marca a unui produs, discriminez ceilalti producatori; aleg un anumit restaurant, discriminez alti proprietari de restaurante; aleg un anumit medic, ii discriminez pe ceilalti etc.. Acestea sunt acte normale de discriminare si nu ne gandim la ele ca atare.

Atunci cand un barman refuza sa serveasca bauturi alcoolice unui individ beat nu e discriminare, dar cand refuza sa-l serveasca pentru ca este tigan, de exemplu, e clar discriminare.

Cand pe usa unui magazin alimentar scrie “Intrarea interzisa cu caruciorul” celor mai multi li se pare firesc, gandindu-se la carucioarele de piata, dar sunt si copii in carucior si – mai ales – sunt adulti in scaun cu rotile, oameni care pot intelege ca le este interzisa intrarea. Proprietarul magazinului a inteles si a scos afisul – el nu se gandise la oamenii in scaun cu rotile… mai ales ca intrarea e atat de ingusta incat un om in scaun cu rotile nu ar putea intra.

Copiii invata in copilarie sa discrimineze: parintii nu le permit sa se joace cu anumiti copiii pentru ca acestia fac parte din alta etnie, alta religie, alta categorie sociala etc. Copiii invata sa discrimineze avandu-i exemplu pe parinti sau pe altii care sunt in imediata lor apropiere. Cand parinti vorbesc urat despre anumite categorii de oameni, le desconsidera in prezenta copiilor acestia inteleg ca “asa trebuie sa fie”, pentru ca parintii sunt zei pentru copiii lor. Cand parintii fac discriminari copiii lor vor face la fel. Unii copii, crescand, invatand sa gandeasca, isi pot schimba atitudinea pe care au deprins-o in copilarie.

Norman Goodman apreciaza ca discriminarea consta in tratamentul inegal al oamenilor, bazat pe apartenenta lor la un grup sau categorie sociala. Pentru a diminua actele de discriminare legiuitorii din statele considerate democratice, evoluate, au semnat anumite conventii internationale, au introdus in legislatia nationala dispozitii prin care se interzice discriminarea de orice fel.

Copiii ar trebui invatati la scoala nu atat litera legii cat spiritul legii. 

Una e sa nu discriminezi de teama ca vei fi pedepsit si alta este sa nu discriminezi pentru ca intelegi diferentele.

Altele:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/06/ce-nu-se-invata-la-scoala-i.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/altruismul-ar-trebui-invatat-la-scoala.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/ecranul-verde-pune-totul-sub-semnul.html

Ecranul verde. A pune totul sub semnul indoielii

La scoala ar mai trebui invatati tinerii sa gandeasca singuri, sa puna totul sub semnul indoielii

Cei mai buni profesori sunt cei care iti spun incotro sa te uiti dar nu iti spun ce sa vezi. (Alexandra K. Trenfor)

Nu-i invata pe copii numai sa citeasca. Invata-i sa se intrebe despre ce au citit. Invata-i sa puna sub semnul indoielii totul. (George Carlin)

Uneori, a sti intrebarea e chiar mai important decat a sti raspunsul.

Atunci cand oamenii nu vor mai spune:”am vazut la TV, deci e adevarat” vom avea o sansa in plus sa ne intelegem intre noi, sa avem chiar si politicieni de alta factura.

Copiii trebuie invatati sa… caute intrebari,

sa actioneze in conformitate cu ceea ce gandesc. Toti cei pe care ii numim azi “mari inventatori”, “mari ganditori” sunt dintre cautatorii de intrebari. Deocamdata, a gandi nu este interzis.

Un om intelept ia propriile decizii, un om ignorant urmeaza opinia publica (proverb chinezesc)

Copiii ar trebui invatati si sa conteste autoritatea:

ceea ce e bine pentru unii nu e obligatoriu sa fie bine pentru toti. Dar care parinte sau profesor ar dori sa faca asta? Si-ar submina propria autoritate. Cand li se spune copiilor “nu e bine / nu e voie sa faci asta” trebuie sa li se explice de ce. “Pentru ca asa vreau eu”, “pentru ca asa zic eu”, “pentru ca asa e” nu sunt argumente si autoritatea celor care vin cu astfel de “argumente” trebuie contestata. Copilul va invata sa se opuna mai apoi si unor legi care nu beneficiza majoritatii, ci doar unei anume minoritati, intereselor unor anumite grupuri, persoane etc. Vor invata sa distinga intre avantajele si dezavantajele hotararilor luate de altii “pentru binele lor” si, mai mult decat probabil, nu vor mai invata eventualele prejudecati ale parintilor si ale profesorilor si - nu in ultimul rand - vor fi greu de manipulat.

Fiecare generatie se plange de noua generatie, generatie care nu se supune autoritatii, care cere justificari pentru anumite hotarari. E de bine. Fiecare varstnic de azi a avut perioada sa in care a contestat autoritatea apoi, cumva, cei mai multi s-au resemnat. Contestarea autoritatii este si o cale prin care lumea evolueaza. Pentru a sti sa conteste autoritatea fara a deveni infractori trebuie sa cunoasca principiile de baza ale moralei, trebuie sa stie ce drepturi au dar si care le sunt obligatiile. Numai cine cunoaste o situatie foarte bine poate incerca sa o schimbe / s-o imbunatateasca daca nu-i place. Si nimeni nu poate cunoaste foarte bine o situatie daca nu stie sa gandeasca si nu vede lucrurile in ansamblu.

Copiii trebuie invatati sa puna sub semnul indoielii...

tot ceea ce citesc, tot ceea ce vad, tot ceea ce aud si atunci vor fi din ce in ce mai putini cei care vor putea fi inselati de “ecranul verde” si nu vor mai fi inselati de propaganda unora si altora.

Cine poate fi absolut sigur ca ceea ce vede si / sau aude la TV in anumite situatii este si adevarat exact asa cum i se prezinta? Cand aud la TV “maine e miercuri” ma uit in calendar, sa fiu sigura. Ceea ce vedem uneori la TV ca fiind “live” e fals… Fotografiile pot fi si mai usor trucate si isi poate da seama de aceasta numai cine are un program special si are fotografia la dispozitie. Azi pot aparea in aceeasi fotografie sau in acelasi cadru de film Elvis dand mana cu Obama.

Videoclipul de pe link-ul de mai jos arata cum pot fi indusi in eroare privitorii. Astfel, oricine poate sta in… baia lui si sa para ca e martor… la o executie in mijlocul desertului.

https://www.youtube.com/watch?t=11&v=c9cDUpLYkkA

Chiar si o foto pe care ti-o faci singur poate fi spectaculoasa cand cunosti tehnica “ecranului verde” si chiar daca nu… O dovada ar putea fi videoclipul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=QxVZYiJKl1Y (What's on your mind?)

Cine stie sa gandeasca singur nu ajunge in situatii disperate incat sa-si inventeze stirile sau – mai rau! – sa-si inventeze o viata! Cine stie sa gandeasca nu va spune niciodata “a zis la TV / scrie in ziar / scrie pe net, deci e adevarat”.

Cine gandeste stie ca nu tot ce zboara se mananca si stie ca sub eticheta "stire incendiara" e doar un foc de paie al carui fum il induce in eroare.

Altele:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/06/ce-nu-se-invata-la-scoala-i.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/altruismul-ar-trebui-invatat-la-scoala.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/discriminarea-se-invata-in-copilarie.html

Altruismul ar trebui invatat la scoala (II)

Altruismul este o trasatura morala a persoanei care actioneaza dezinteresat in favoarea altora, pentru binele altora. Unii o numesc virtute. Altruismul e diferit de datorie si de loialitate. Altruismul e opusul egoismului.

*

Dovada ca cineva a invatat bine la scoala nu o reprezinta numai notele maxime, calificativele “exceptional”, diversele diplome si alte distinctii obtinute…

*

Ce nu invata la scoala:

Cum sa le pese de ceilalti

Sunt foarte-foarte multi oameni carora le pasa de ceilalti, sufera pentru necazul altuia, ar vrea sa ajute dar n-o fac. Psihologii numesc aceasta ca fiind diferenta dintre empatie si actiune.

Atunci cand un accident are loc unii oameni alearga intr-acolo si alti oameni alearga sa fie cat mai departe – poate ca acestia din urma nu au fost invatati sa ajute.

La scoala ar trebui copiii invatati cand sa sune la numarul de urgenta si ce sa spuna pentru a fi usor reperati si ajutati, ei sau cei care sunt in nevoie.

Se spune despre copii ca sunt rautaciosi. Atunci cand râd de un om schiop, de exemplu, ei nu sunt rautaciosi, ci pur si simplu vad ceva hazliu in felul in care merge un om schiop. Copilul va fi educat sa nu mai râda – dar daca nu mai râde nu inseamna ca ii pasa de acel om sau ca ar face ceva sa-l ajute in caz de nevoie.

Un videoclip facut in cadrul unui “joc educational” ne arata diferentele prin ochi de copil.

https://www.youtube.com/watch?v=WB9UvjnYO90

The eyes of a child // Noémi Association

Sunt cercetatori care afirma ca si bebelusii au instinctul de a-i ajuta pe altii – deci ar trebui doar cultivat acest instinct si atunci nu s-ar mai ajunge la situatii in care un purtator de cuvant al politiei sa fie suspendat un timp pentru ca a facut o gluma proasta legata de un viol si nici la situatii in care politaii veniti la faţa locului discuta râzand despre violul asupra unei batrane si nici alti idioti care sa râda cand aud despre un viol, comentand ca… “i-a facut un bine”, pentru ca nu e ceva ce ar dori mamei lor.

Copiii trebuie invatati si sa se distanteze de cei care se comporta in mod reprobabil, daca au facut tot ce au stiut ei mai bine in incercarea de a indrepta un comportament nepotrivit.

Atunci cand doi copii, de exemplu, se cearta la scoala sau in parc unii parinti / profesori intervin brutal, altii isi lasa copilul sa se descurce pe cont propriu, dar putini sunt parintii / profesorii care le explica celor mici ce si cum trebuie sa faca pentru a rezolva o situatie conflictuala sau pentru a o evita.

Ce face un copil cand il vede pe altul plangand? Uneori râde, alteori il face sa planga si mai rau si cel mai adesea doar priveste sau pleaca… Atunci cand intrebi un copil ce ar trebui sa faca in aceasta situatie el are cateva raspunsuri, la care le putem adauga pe ale noastre si, cand va fi cazul, copilul isi va aminti discutia…

Atunci cand ne pasa de altii nu mai vedem rasa, nu ne intereseaza nationalitatea, religia, conditia sociala.

Pe scurt: Copiii trebuie invatati sa vada omul.

Cum sa-si arate dragostea pentru animale

Animalele nu sunt jucarii si nu sunt mofturi.

Pentru ca cineva sa iubeasca animalele mai intai trebuie sa le cunoasca. Unii copii sunt tinuti departe de caini si pisici pe motiv ca aceste animale au purici, sunt purtatoare de boli etc. Atunci cand un parinte urla isteric la copilul sau mic care se apropie de un caine e clar ca e un parinte care creste un copil fricos, un copil pe care il invata frica lui.

Pentru a iubi animalele trebuie sa inveti despre ele; trebuie sa inveti inclusiv ce nu e bine sa faci cand esti in preajma animalelor si ce trebuie sa faci cand ai animale.

Pentru a invata sa iubeasca animalele copiii ar trebui incurajati sa viziteze gradina zoologica, daca au posibilitatea. Trebuie incurajati sa citeasca unele carti cu si despre animale, sa urmareasca filme documentare. Trebuie invatati ca exista animale pe cale de disparitie si exemplarele ramase pot fi salvate – se pot face mici donatii pentru sustinerea organizatiilor care se ocupa cu salvarea acestora. Inclusiv cainii pot fi sponsorizati, prin donatii periodice pentru intretinerea, in adapost, a unui caine anume. In timpul liber pot fi voluntari in adaposturile de caini, pisici sau alte animale aflate in adaposturi sau rezervatii. Trebuie invatati sa nu incurajeze chinuirea animalelor.

Pot fi invatati sa organizeze la scoala un club, o organizatie de profil si obisnuiti sa-si petreaca ceva timp in mijlocul naturii observand speciile de plante, de pasari etc. Isi pot arata dragostea pentru animale organizand anumite petreceri costumati in diverse animale.

Trebuie invatati ca abuzul de orice fel asupra animalelor este infractiune. Si trebuie invatati ca a avea un animal de companie este o mare responsabilitate si cei care le au trebuie sa primeasca de la parinti anumite sarcini care privesc animalul.

Nu in ultimul rand, pot invata din exemplul celor din apropiere cum sa iubeasca animalele.

Desigur, exemplul este cea mai buna educatie, dar pentru ca nu toti parintii sunt adulti carora le pasa de semeni si care iubesc animalele copiii ar trebui invatati la scoala despre cum sa fie de ajutor, despre toleranta, despre ce inseamna dragostea pentru semeni, despre ce inseamna dragostea pentru animale, despre diferente si intelegerea acestora.

Altele:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/06/ce-nu-se-invata-la-scoala-i.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/ecranul-verde-pune-totul-sub-semnul.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/discriminarea-se-invata-in-copilarie.html

Ce nu se invata la scoala (I)

In România – si in mai toate statele din lume unde exista scoli si invatamant obligatoriu – multi cetateni sunt nemultumiti de programa scolara, de faptul ca elevii – din primii ani de scoala – au de carat prea multe materiale, zi de zi, de faptul ca sunt necesare tot mai multe “materiale didactice” si caiete speciale de tot felul pe care foarte multi parinti (dar si profesori) nu si le permit din punct de vedere financiar si fac mari sacrificii pentru a le avea. Dar cei mai multi se plang ca elevii trebuie sa retina – obligatoriu – informatii care nu ii intereseaza si care nu le sunt de un real folos in viata.

Pe scurt: elevii sunt obligati sa retina fel de fel, dar multe altele par a le fi complet interzise – poate pentru ca de ar fi educati in acest sens ar deveni adulti care stiu sa gandeasca.

Ce nu se invata la scoala:

Principiile de baza ale moralei

Pe scurt, conform DEX, principiul este un element fundamental, o idee, o lege de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduită etc.

Principiul de baza al moralei este binele si raul, celelalte valori conturandu-se in functie de acestea.

Etimologic, notiunea de morala isi are radacina in limba latina: mores. Morala poate fi definita ca fiind totalitatea mijloacelor folosite pentru a trai in armonie cu semenii, dar este si un ansamblu de reguli – individuale sau colective – adoptate si respectate fara constrangere de un individ sau altul sau de un grup, de o comunitate. Morala mai este si ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativa (adesea dogmatica) bazate pe distinctia intre bine si rau. Indivizii, grupurile, comunitatile trebuie sa ajunga la un consens in ceea ce priveste binele si raul si una dintre caile prin care se poate ajunge este si toleranta, dar nu toleranta impusa prin propaganda, ci toleranta izvorata din cunoastere.

A nu se confunda morala cu etica. Morala e legata de viata privata si trebuie respectata in viata privata, etica in viata publica (profesionala, civica, politica).

Foarte multi inteleg morala ca fiind “interzicerea placerilor” – asa se intampla in comunitatile inchise. In societatile deschise primeaza (trebuie sa primeze) respectul si aprecierea faţa de semeni si faţa de principiile morale convenite in comunitate. Intr-un fel, legile moralei sunt norme nescrise acceptate de majoritate. Atunci cand ne scuturam de prejudecati si avem respect si apreciere pentru toti semenii pericolele imoralitatii nu ne pandesc.

Drepturile omului

Despre drepturile si libertatile omului, despre principalele drepturi conform C.E.D.O. nu prea se discuta in scoli. Multi tineri, chiar in ultimul an la liceu fiind – sau studenti - nu stiu sa numeasca macar unul dintre drepturile fundamentale ale omului, nu stiu sa defineasca notiunea de drepturile omului. Multi – tineri sau mai putin tineri – confunda drepturile si liberatile omului cu cele ale cetateanului, drepturi care, desi sunt in stransa corelatie nu se suprapun. Prea multi nu stiu sa faca distinctie intre drepturile omului, libertati fundamentale, drepturi naturale, drepturi comune, indatoriri ale omului, drepturile popoarelor, drepturi individuale, drepturi universale. Macar despre Declaratia Universala a Drepturilor Omului sa li se vorbeasca pe larg.

Copiii trebuie invatati ca si ei au drepturi si trebuie sa fie invatati sa pretinda respectarea acestora si de profesori si de parinti. Dar inainte de a fi invatati sa-si ceara si sa-si apere aceste drepturi trebuie initiati in principiile de baza ale moralei.

Drepturile omului reprezinta drepturile fiintei umane inzestrata cu ratiune si constiinta si careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale ca drepturi inalienabile si imprescriptibile.

Ce inseamna activist / activism

Ce-i mort poate merge in directia curentului dar numai ce-i viu poate merge impotriva acestuia. [G.K. Chesterton (29.05.1874 – 12.06.1936), scriitor, jurnalist si ganditor englez].

Activistul este persoana care crede cu tarie intr-o schimbare politica sau sociala si care – pentru a reusi sa aduca schimbarea dorita – participa, intre altele, la activitati precum protestele publice. De exemplu, cine participa la un protest impotriva taierii copacilor dintr-un parc este un activist.

Activistul este un cetatean angajat civic (nu angajat in sensul de salariat – desi, uneori, este remunerat - ci angajat in lupta pentru schimbarea pe care o considera oportuna). Exista cetateni care se considera activisti – prin participarea la diferite demonstratii, semnarea de petitii, donatii etc. – dar activist, in sens restrans, inseamna a fi dedicat trup si suflet, implicat financiar si sufleteste in actiunea pe care o desfasori, in realizarea schimbarii pe care o doresti. Dar aici este o capcana in care cad multi activisti, imaginandu-si ca numai ei, cei implicati in orice clipa, sunt aceia care “schimba lumea”.

Unii activisti militeaza ca oamenii si lumea sa se schimbe (intr-un fel sau altul), alti activisti militeaza ca oamenii si lumea sa ramana la fel.

Activismul consta in eforturile depuse in a promova, impiedica sau forta schimbari sociale, politice, de mediu etc. prin diferite metode: articole si scrisori in ziare, campanii politice, miting, boicot, greve, greva foamei, marsuri de strada si altele.

De ce sa se invete la scoala despre ce inseamna activist si activism? Pentru a se putea evita mai usor capcanele in care pot fi atrasi tinerii; pentru a se evita radicalismul, extremismul care ii pandeste pe cei neinformati. Dar ar fi interesant sa se invete la scoala si pentru ca s-ar putea forma o generatie de oameni care nu doar ca vor sti ce vor dar vor sti si cum sa obtina.

Cei care vor sa se implice intr-o cauza anume trebuie sa stie sa analizeze impactul pe care l-ar putea avea asupra societatii (ca exemplu) o anumita schimbare dorita. Cei implicati in activism trebuie sa cunoasca si… filosofia schimbarii pe care o doresc.

E util pentru cetateni sa aiba o pozitie ideologica dar trebuie sa fie atenti cand adera la o grupare (organizata sau nu) sau alta, sa fie siguri ca au puncte comune profunde cu cei carora li se alatura - daca-ti plac doar trei idei dintr-o suta fereste-te sa te inregimentezi.

De ce protesteaza oamenii

E important ca si elevii sa inteleaga de ce oamenii protesteaza in strada (sau altfel) si sa inteleaga motivele pentru care oamenii respectivi sunt nemultumiti.

Atunci cand un cetatean se prezinta la un protest de strada, de exemplu, trebuie sa fie pregatit sa raspunda argumentat la orice intrebarea ar veni de la activistii contra, de la jurnalisti sau de la simpli curiosi.

Protestul este o forma de exprimare si ar trebui sa fie “libera” dar, in anumite cazuri, cine vrea sa organizeze un protest, cine vrea sa protesteze public chiar si de unul singur trebuie sa obtina aprobare de la autoritati.

Atunci cand se organizeaza un protest exista probabilitatea sa fie organizat un protest contra. De exemplu, unii demonstreaza pentru aprobarea casatoriei intre persoane de acelasi sex si ceilalti demonstreaza impotriva acestei legalizari. Cel mai adesea, intre grupurile cu dorinte contrare escaladeaza violenta - argumentul pumnului nu aduce decat prejudicii, tuturor partilor implicate. Numai un activist care intelege spiritul activismului ar putea aplana astfel de conflicte, le-ar putea preveni. Aceasta, insa, poate face numai cineva care stie principiile de baza ale moralei, stie care sunt drepturile si libertatile oamenilor si stie ce inseamna a fi activist.

Tinerii n-ar mai trebui sa invete din afara si pe dinafara, ci sa invete sa simta, sa inteleaga. E aproape firesc sa se impotriveasca, pentru ca toata lumea le da lectii, dar nimeni nu ii invata cum sa inteleaga, sa vada dincolo de teorie. Tinerilor – si nu doar lor – nu e suficient sa li se raspunda la intrebari; tinerii trebuie ajutati sa gaseasca raspunsurile, sa stie unde sa le caute si cum sa le caute.

Altele:
Altruismul ar trebui invatat la scoala (II);

Ecranul verde. A pune totul sub semnul indoielii;
Discriminarea se invata in copilarie;

Fiecare capela cu scoala ei. Sau e invers?!

Actualizare 4.12.2014

Printr-o decizie (din noiembrie a.c.), judecătorii Curtii Constitutionale au stabilit că prevederile art. 9 al. (2) din Legea invatamantului nr. 84/1995 si cele ale art. 18 al. (2) teza intai din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 sunt neconstitutionale.

Astfel, religia a devenit azi disciplina optionala, elevii avand posibilitatea de a alege studierea acesteia sau a alteia. Altfel spus: parintii nu vor mai semna hartii ca nu sunt de acord cu ora de religie  pentru copii lor - vor trebui sa aleaga altceva, din oferta educationala - si vor semna doar aceia care vor ora de religie pentru copiii lor. 

Acum ceva timp - nu foarte mult in urma - o stire locala m-a facut sa tresar: o scoala generala din Brasov are zugraviti peretii unei sali de clasa cu picturi religioase. Directoarea afirma ca astfel copiii sunt mai aproape de... spiritualitate. (?!?)

Sunt scoli in care - sau langa care - s-au construit capele - sau urmeaza sa se construiasca - unde copiii (si nu numai) se pot inchina. Se construiesc aceste capele pe langa scoli probabil pentru a nu mai fi condusi copiii - in grup - la diferite biserici, pentru a nu mai fi nevoie de acordul parintilor pentru a fi scosi din curtea scolii. Desigur, sunt si din ce in ce mai multi popi.

In unele gradinite de stat copiii spun o rugaciune inainte de masa.

Daca inainte vreme cantam imnul national la inceputul orelor de curs azi se vor spune rugaciuni?! Istoria ne-a invatat ca extremele sunt periculoase, iar trecerea de la ideologia marxista la ideologia ortodoxa nu mi se pare de bun augur.

Invatamantul laic nu ar trebui sa fie amestecat cu cel religios, in opinia mea. Facand aceasta nu vom fi altfel decat cei pe care prea multi crestini ii blameaza pentru religiozitatea exagerata. Poate exagerez, dar vom ajunge la fundamentalism ortodox? Mai ramane ca fetele sa invete in clase separate (daca nu in scoli separate) de baieti. Pentru ca - nu-i asa? - femeile n-au voie sa calce in altar deoarece nu sunt... pure... Asta ne invata religia... Religia ne mai invata ca sotia trebuie sa isi asculte sotul - altfel spus, sa nu iasa din cuvantul lui.

Copiii din România sunt invatati de mici ca trebuie sa-si faca semnul crucii cand trec pe langa o biserica. La fel fac si foarte multi adulti. Cand autobuzul trece pe langa cladirea unei biserici calatorii - prea multi - isi fac semnul crucii de trei ori. Cand un sofer a pus o frana brusca o batranica s-a intins cat era de lunga in autobuz, lovindu-se la buza si sangerand - tocmai facea semnul crucii. Pana si taximetristii isi fac semnul crucii cand trec pe langa cladirea unei biserici...

Diferenta intre bine si rău nu se invata studiind operele patriarhilor. Mi-e greu sa inteleg de ce unii credinciosi invata anumite slujbe pe de rost; mi-e greu sa inteleg de ce unii invata pe de rost numele tuturor sfintilor din calendarul ortodox; mi-e greu sa inteleg cum niste oameni pot declara sfinti alti oameni; mi-e greu sa inteleg de ce trebuie sa invatam copiii sa sarute icoane si sa se inchine la statui care reprezinta sfinti. Citind Biblia am inteles ca nu e in regula sa faci chip de lut si sa te inchini acestuia. Pot crede in divinitate si fara a-mi manifesta ostentativ credinta. Orele pe care multi le petrec in biserici ar putea fi petrecute practicand cele invatate: ajutarea celor in nevoie. Sunt biserici pe langa care sunt construite cantine pentru cei nevoiasi - voluntariatul la aceste cantine ar trebui sa fie mai bine vazut de divinitate decat statul in biserica.

Vad o multime de oameni care merg la biserica de 3-4 ori pe saptamana si sunt mereu incruntati, mereu nemultumiti, ba chiar isi cheama in judecata fratii de sange si-si barfesc semenii. Sunt hoti care inainte de o lovitura se roaga pentru a nu fi prinsi! Sunt proxeneti care-si fac semnul crucii cand trec pe langa cladirea unei biserici! Si printre acesti hoti si acesti proxeneti sunt dintre cei care au asistat, in scoala, la orele de religie.

Sunt, pe de alta parte, oameni cinstiti, buni cu semenii, veseli, optimisti si care n-au citit Biblia si n-au fost la biserica altfel decat la nunti, botezuri sau sarbatori precum Craciunul sau Pastele. Altfel spus: pentru a deveni bun, cinstit etc. nu e obligatoriu sa urmezi cursuri de religie, e suficient sa ai o educatie buna. Ce folos sa tarasti adolescentii la biserica atunci cand ei vor sa-si petreaca altfel timpul liber?

Mersul la biserica nu face pe nimeni om bun, credincios. Trebuie ceva mai mult decat cursuri de religie. Impunerea, insa, nu aduce cele mai bune rezultate, ba din contra, uneori. Credinta, in opinia mea, e o chemare... Trebuie sa simti, nu sa inveti. Credinta in divinitate mai poate fi si o... nevoie; nevoia de a avea un sprijin pe care il consideri puternic - credinta poate aduce echilibru in sufletul multor oameni.

Prin cele de mai sus nu afirm ca educatia religioasa nu urmareste un scop nobil, dar modul in care este aceasta oferita conduce copiii - de la varste din ce in ce mai fragede - pe drumul discriminarii. Cei indoctrinati ajung sa considere nepotriviti pe toti aceia care nu fac matanii, care nu-si fac semnul crucii cand trec pe langa o cladire, care nu merg la biserica - pe scurt, pe toti cei care sunt diferiti. Ajung sa marginalizeze pe toti aceia care nu sunt ca ei: credinciosi ferventi de acelasi rit. Si asta nu mi se pare deloc bine.

Ma vor intreba unii - cel putin in gand - de ce-i rău sa se invete religia in scoli. Nu-i rau, dar...! Nu se preda religie, se preda ortodoxism si se inoculeaza copiilor ideea ca “cine nu e cu noi e impotriva noastra”; ca cine nu are credinta ortodoxa are o credinta falsa - si asta nu mai e deloc bine, parerea mea. Educatia religioasa ar trebui sa se faca in afara programei, in zile de duminica, de exemplu.

In loc sa amenajeze cabinete medicale pentru fiecare unitate de invatamant amenajeaza capele...

(text din 08.08.2014 preluat de pe un blog pe care il voi sterge)

Școală pentru polițiști

Curajul înseamnă să nu laşi niciodată acţiunile tale să fie influenţate de temerile tale. (Arthur Koestler)

Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina a fost înființată la 01 februarie 1968. Instituţia se numără printre primele şcoli aparţinând Ministerului de Interne care au pregătit poliţişti (la început, numiți milițieni - și se făceau glume de genul: ai terminat școala la Câmpina, adică ești tufă de Veneția; la vremea aceea erau școliți la grămadă indivizi cu un caracter îndoielnic și cam săracuți cu duhul - or fi și excepții notabile, dar nu le cunosc - pentru că se urmărea înadins acest aspect, obediența fiind calitatea căutată, în primul rând, în orânduirea comunistă).

În anul 1968, prin Hotarârea Consiliului de Miniştri nr. 3223, se înfiinţează Şcoala Militară de Perfecţionare a Subofiţerilor Câmpina, iar la 01 martie 1968 aceasta devine Şcoala Militară de Subofiţeri, deschizându-şi porţile pentru o primă serie de 500 de cursanţi.
La data de 01 februarie 1993, cu prilejul aniversarii a 25 ani de la înfiinţare, prin Ordinul ministrului de interne nr. 273, unitatea a primit denumirea Şcoala Militară de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr. Acum, că Poliția e demilitarizată, e Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr.

Începând cu anul 2000, aici se pregătesc şi agenţi de poliţie femei.

După anul 1989, Şcoala de agenţi de poliţie s-a conformat noilor cerinţe ale societății prin programe de învaţământ care să asigure cunoştinţele necesare specialiştilor criminalişti, judiciarişti, crimă organizată, arest transfer, circulaţie rutieră, ordine publică şi conducători câini.

Locul pentru amplasarea şcolii a fost ales pe vechiul domeniu al savantului chimist dr. Constantin Istrati, care fusese donat de proprietar ca parc al oraşului. În timpul celui de-al doilea război mondial se instalează aici o unitate militară germană, precum şi depozite de muniţie şi armament, fiind un important punct strategic şi militar privind accesul pe Valea Prahovei.
Dupa război redevine loc de agrement pentru câmpineni.

Numele avocatului dr. Vasile Lascăr, ca patron spiritual al şcolii, a fost ales în semn de recunoaştere a calităţilor sale, a conduitei morale, a pregătirii profesionale în domeniul dreptului şi în cadrul Camerei legiuitoare a statului român, a preocupării sale de a moderniza structurile poliţieneşti şi, nu în ultimul rând, ca ministru de interne la începutul sec. XX.

Avocatul liberal Vasile Lascăr (n. 03.11.1853, Șomănești, Gorj, lângă Târgu Jiu - d. 23.03.1907, București), a trecut prin Parlament prima lege organică a Poliţiei Române, concepută după principii ştiinţifice moderne, pornind de la realităţile şi necesităţile specifice româneşti şi având ca bază studierea aprofundată a organizării serviciilor de poliţie moderne din Franţa, Germania, Belgia, Austria ș.a.

La susţinerea în Senat a proiectului de lege (25 ianuarie 1903), Vasile Lascăr sublinia: ...orice alte reforme am face, oricât de bune şi folositoare ar fi, ele ar fi de prisos dacă n-avem garantată mai întâi ordinea publică şi siguranţa interioară a statului.

(Sursa info site-ul școlii).

Oare câți polițai știu cine a fost Vasile Lascăr?

E bine să fie școliți unii pentru a fi polițai. Doar că la școala de poliție nu se predau și cursuri de demnitate, de curaj și altele de gen. Acestea, însă, se prezumă că cei care urmeaza astfel de școli le au. Dar nu-i tocmai așa, în prea multe cazuri.

Să fii polițist nu-i ușor, și nu e o profesie pentru oricine, dar e o profesie “de putere”, lașii și incompetenții ascunzându-se în spatele legitimațiilor putând să facă ce vor ei pentru că cetățenii le cunosc obtuzitatea și au o oarecare teamă de ei - prea mulți polițai caută nod în papură în chestiuni minore și nu ascultă argumente logice, iar când e ceva serios dau bir cu fugiții. Fricoșii, în special, ar trebui să-și aleagă altceva de făcut sau să-și caute de lucru pe la vreun birou, din primării, eventual, pe la ghișeele de eliberare cărți de identitate, permise de conducere etc. și să lase munca de teren celor care au curaj. De ce-i numesc pe unii fricoși? Într-o seara, cu ceva ani în urmă, pe la miezul nopții, plimbam câinele; în fața mea un grup de vreo 6 puștani aburiți de alcool făceau gălăgie, loveau în coșurile de gunoi (proprietate publică) de pe bulevard - pe unele răsturnându-le - urcau pe bănci și le loveau cu intenția de a le distruge. În spatele meu doi agenți de poliție își făceau rondul de noapte. Distanța între agenți și puștani circa 50 de metri - și la mijloc eu. Când i-au vazut pe puștani aproape că le-am auzit coastele zdrăngănind, așa de tare s-au lovit unul de celălalt neștiind în ce direcție să dispară. Au ales o alee întunecată dintre blocuri și duși au fost! Puștanii au trecut pe lângă mine și pe lângă câine, ignorându-ne. Un câine boxer de talie mare e puțin probabil să nu fie luat în calcul de derbedei, fie ei chiar beți, dar atitudinea agenților a fost una scârboasă. Și mi-i imaginez cât de fuduli sunt plimbându-și bastoanele prin oraș. De ce nu am reclamat atitudinea celor doi?! Simplu! Ar fi fost cuvântul meu împotriva cuvântului lor! Ghici cine ar fi avut câștig de cauză?!

Cunosc, nemijlocit, multe d’astea, iar din povestitele altora și mai multe! 

Toată stima pentru cei care sunt dedicați profesiei și doresc să își ajute semenii, să îi apere și știu că ei sunt în slujba cetățeanului nu cetățeanul în slujba lor. Ceilalți ar trebui eliminați din sistem așa cum organismul sănătos elimină bacteriile dăunătoare, materiile nefolositoare...

Relele lumii sunt cauzate nu de agresivitatea primordială a indivizilor, ci de identificarea lor cu grupurile. Când renunţi la identitatea individuală pentru a te identifica cu un grup care nu este întreaga specie umană, devii parte dintr-un subgrup al umanităţii. Mai devreme sau mai târziu, vei considera grupul respectiv ca fiind central, iar celelalte grupuri ca fiind periferice. Vei ajunge să vezi lumea împărţită în "noi" şi "ei": noi şi ceilalţi, proletari şi burghezi, salvaţi şi condamnaţi, opresori şi victime, tribul acesta şi alt trib. Şi întotdeauna consideri că cei cu care te identifici sunt superiori celorlalţi. Divizarea în grupuri duce inevitabil la inegalităţi sau la iluzia inegalităţii. Vârful evoluţiei umane este atins prin găsirea identităţii proprii şi refuzul de a ne pierde pe sine printr-o identificare cu grupul care transcende sinele. (Arthur Koestler)

Vezi si:
Politia si Siguranta Nationala 
La inceput a fost agia