Votarea de toamnă

În 27 septembrie vom merge – probabil – la vot. Votanții vor fi în siguranță – anunță politicienii; cum, cine? Sigur, cei care nu vor să-și scoată cârpa de pe nas și gură pentru a fi identificați, nu se vor deplasa la vot. Chiar! Dacă-mi scot cârpa mă poate afecta vreun minuscul sferic cu trompițe – doar țopăie peste tot! Mai puțin în secțiile de votare? Cică – avea unul vise! - cine nu poartă mască în secția de votare nu votează. Ups! Nepurtarea măștii e contravenție, nu infracțiune care se pedepsește cu interzicerea dreptului la vot. Amendezi omul și... asta e! Conform legii cu privire la contravenții nu-l poți amenda pe indisciplinat, pentru aceeași faptă, din cinci în cinci minute. Ca idee! Cine nu poate purta masca în general și vrea să voteze cum procedează? Oficialii englezii – care sunt lorzi, în cea mai mare parte – i-au informat pe oameni că cei care nu pot purta masca din motive serioase nu trebuie să aibă hârtie de la medic decât dacă se simt mai confortabil având-o asupra lor. Adevărul rămâne: nu-i poți interzice votul unui cetățean cu drept de vot dacă nu vrea să poarte masca. Chiar ne iau de idioți?

La intrare și la ieșire ne vom băga mâinile în dezinfectanți cu ce știu eu ce-au pus acolo. Ne vom spăla pe mâini, adică. Și politicienii se vor spăla pe mâini și gata votarea.

Distanța dintre mascații votanți și cea dintre mascații care supraveghează votarea și cei votanți trebuie să fie de un metru. Ups! Un metru? Atunci... de ce la film, în aer liber, în piață, în magazine etc. distanța trebuie să fie de 1,5 – 3 metri? Cam la fel și prin școli. Fractură logică, dar cine să mai contabilizeze fracturile logice?

Imaginea de mai jos mi se pare edificatoare în ceea ce privește interesul unora pentru toți cei care candidează la alegerile locale.

Cine să mai ducă în casă maculatura politicienilor când s-a tot bătut toba cât rămâne micul cu trompițe pe diferite materiale? E coșul pentru hârtie dintr-o scară de bloc. Și acolo sunt banii noștri, pentru că partidele primesc subvenție de la stat conform Legii nr. 334/2006 (republicată) privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

**

Sunt aproape sigură că după votare ne vor închide, din nou, în case... 👀

Actualizare 28 septembrie 2020

Allen Coliban (USR-PLUS) e noul primar al Brasovului. Daca fostul primar nu ar fi intentionat sa rada Tampa era posibil sa castige al 5-lea mandat. Oricum, cei din PNL au fost prea siguri de victoria celui pe care-l sustineau si nu s-au prea agitat sa-si promoveze omu'.

La Consiliul Judetean e tot Adrian Veștea (PNL).

Nu votezi, nu ai dreptul să protestezi

Sunt cetățeni care afirmă că aceia care nu participă la votare nu au dreptul să critice pe cei care reprezintă puterea politică. Greșit.

A vota este un drept, nu o obligație. Avem și dreptul la libera exprimare, dar nimeni nu ne poate impune să ne exercităm acest drept.

Cei care nu participă la votare au dreptul să protesteze, să critice guvernarea, așa cum și cei care merg la vot au dreptul.

Alegerea de a nu vota nu înseamnă renunțarea la democrație. Toți plătim impozite către stat, toți suntem guvernați de aceiași oameni, deci toți avem dreptul să criticăm sistemul, fie că am votat, fie că nu. Banii celor care nu votează sunt tot la bugetul de stat, deci au dreptul să critice dacă acești bani nu sunt corect administrați, de exemplu.

Când cineva nu votează – pentru că nu „iubește” politica, sau din cine știe ce motive – nu înseamnă că acel cineva nu-și iubește țara și concetățenii, dar nu se simte reprezentat de grupurile prezentate în „ofertă”. Despre cineva care nu merge la vot s-ar mai putea spune că a mers „pe mâna concetățenilor” care, poate, știu mai bine decât el cine ar trebui să conducă statul. 😉 Numai cine nu-și iubește țara tace când ceva nu e în regulă – fie că a votat, fie că nu. Nimeni n-ar trebui să rămân tăcut atunci când simte că în loc să îi meargă bine îi merge rău. Să critici un guvern (de exemplu) format din oameni - numiți de parlamentarii care câștigă voturile alegătorilor - care nu se gândesc la binele general este, practic, o datorie cetățenească, nu o datorie a celor care merg să voteze din patru în patru ani. Cetățenii care nu votează pot veghea foarte bine să nu aibă derapaje mari guvernul - au tot dreptul.

Nu toate drepturile de care au parte cetățenii într-o democrație trebuie exercitate – important este să le aibă. În democrație, un cetățean își poate exercita un drept, poate renunța la exercitarea acestuia și îl poate întoarce: am dreptul să votez – pe cale de consecință am și dreptul de a nu participa la votare. A nu vota înseamnă, practic, dreptul de a te abține de la a vota (cetățeanul alege să nu își exercite dreptul la vot, dar nu renunță la acesta).

A obliga pe cineva să participe la votare doar pentru a număra voturile „anulate” nu are vreun avantaj extraordinar pentru democrație. Obligația, în context, ar putea fi numită datorie, iar datoria nu va avea niciodată caracterul unui drept, în sensul juridic al termenului.

Prin vot, cetățenii împuternicesc o mână de oameni să le conducă „destinul social”, ca reprezentanți (mandatari), care să ia hotărâri (de exemplu) în interesul lor, al cetățenilor. Nimeni nu e obligat să împuternicească pe cineva să îl reprezinte în vreo chestiune și are dreptul să se revolte (să critice) dacă reprezentanții celorlalți îi aduc prejudicii.

Cei care nu participă la votare nu renunță la dreptul de a vota, ci aleg să nu îl exercite - temporar sau pentru totdeauna - iar acest aspect nu îi împiedică să își exercite dreptul de a protesta împotriva unui guvern care n-are nicio treabă (sau foarte puțină) cu acțiuni de interes public general.

Image by mohamed Hassan from Pixabay

Partide politice fără doctrină și fără politicieni

În ultimul timp se bate toba că Partidul Social Democrat (PSD) a dat cu țara de pământ. Cântă acest refren și președintele RO și membrii Partidului Național Liberal (PNL) care au ajuns în guvern fără alegeri electorale, și alții. Mi-am spus că toți cei care s-au perindat la putere au luat curba drept conducând țara, fie că erau în opoziție (teoretic) fie că nu.

Oricare este în opoziție poate lucra „în folosul națiunii”, dar prea mulți dintre politicienii din RO preferă să șadă și să aștepte să-și ia indemnizațiile de parlamentari, miniștri și ce-or mai fi. Oh, și mai preferă ceva! Să-i acuze pe cetățeni că nu-s cuminți. Mi-am amintit că PSD (pe când era FSN, apoi PDSR – Partidul Democrației Sociale din România) a continuat manipularea grosolană începută de comuniști. 

Nu e ca și cum aceștia care dau acum din gură unindu-și buricele degetelor de la mâini* - imitându-se unii pe alții, cum își imitau marxiștii, staliniștii etc. idolii - ar fi mai breji! Dacă ar insista asupra interzicerii traseismului politic – unii trec dintr-un partid în altul (cu doctrine – vorbă să fie! - total opuse, în multe cazuri) ca și cum ar trece de pe un trotuar pe altul – ar fi un pas uriaș înainte pentru o clasă politică (mai) capabilă.

De ce PSD îmi pare principalul vinovat în cotirea țării pe arătură? Pentru că minciuna și manipularea și dezinformarea au fost armele de bază de când s-a înființat F.S.N. (Frontul Salvării Naționale) în care și-au găsit câte un loc călduț mai mulți marxiști de profesie, unii inițiați la Moscova în arta propagandei / manipulării / dezinformării. 

Cum a ajuns președinte de țară șeful FSN deși în 1990 a fost categoric afirmând că nu va candida pentru funcție și C.F.S.N. (Consiliul Frontului Salvării Naționale) nu se va transforma în partid politic? Denigrând orice posibil contracandidat și susținând că a fost nevoit să o facă pentru binele... poporului, desigur; oricare contracandidat de atunci ar fi vândut țara străinilor. Cu cine s-a înconjurat când a furat revoluția în 1989? Cu unii ca el, de care s-a descotorosit când n-a mai avut nevoie de ei.

Așa cum în vremea instaurării comuniștilor la putere în RO erau denigrați membrii partidelor istorice, cei din FSN au făcut-o în anii 1990 – și le-a mers și lor. Vă amintiți minerii intervievați cu ocazia primei mineriade? Unul zicea (după dictare – dar cine dicta nu era în cadru) că au găsit în sediul partidelor droguri, arme și... mașini de scris!!! Asta cu mașina de scris e de pe vremea comuniștilor când cei care aveau mașini de scris neînregistrate la miliție erau pasibili de amendă sau mai rău, dacă se dovedea că au fost scrise manifeste anticomuniste la acele mașini. Tot ca în primii ani ai comunismului, membrii partidelor istorice (și alți cetățeni cu potențial succes în alegeri electorale) erau denigrați și cel mai mult le plăcea, (și) noilor comuniști care se ridicau în anii 1990, expresia: lacheu al străinilor.

La instalarea comuniștilor staliniști în RO, apoi în anii 1990, dar și în zilele noastre, se pune accent pe naționalism, o armă de emoții pe care dictatorii o mânuiesc foarte bine. Vi-i amintiți pe mai recentul fost șef PSD și acoliții lui? Îi trăgeau mereu cu poporul în sus și în jos, cu lacheii străinilor, cu „statul paralel...

Să nu-și imagineze cineva că cei care azi sunt vizibili în Partidul Național Liberal (care e, în mare parte, partidul democrat liberal - unii dintre democrat liberali ar putea fi foști membri FSN – alții care au o culpă în aruncare cu Ro în prăpastie sub domnia președintelui marinar) sunt „urmașii Brătienilor”! Să nu-și imagineze cineva că de scuturăm arborele genealogic al celor care au format fel și fel de partide vor cădea numai „puritani”.

Foarte scurtă istorie a partidelor mai importante din România:

a fost CFSN, apoi FSN, care s-a scindat în FSN și FDSN (Frontul Democrației și Salvării Naționale); FSN a devenit apoi PD-FSN, prin comasarea FSN cu Partidul Democrat (treptat s-a renunțat la FSN din denumire). Formațiunile politice desprinse, direct sau indirect, din FSN au dominat și încă mai domină viața politică din RO. FDSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România. În nu mai știu ce an s-a realizat fuziunea prin absorbție cu Partidul Solidarității Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic din România – în 2001 denumirea a devenit Partidul Social Democrat. Originalul PSD, in 1948 a fuzionat cu Partidul Comunist Român în cadrul Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)

F.S.N. e, practic, „precursorul” actualului PSD dar și al Partidului Democrat și, evident, al Partidului Democrat-Liberal format din „contopirea” Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat (care s-a desprins din Partidul Național Liberal). Partidul Democrat-Liberal e acum absorbit în Partidul Național Liberal.

(sper că nu m-am încurcat prea tare în istoria partidelor politice care macină România).

Se poate discuta despre doctrine politice în România? De ce ne mai mirăm, oare, că avem politicienii pe care îi avem?

Curriculum vitae politicieni:

https://nutotei.ro/

Un fel de concluzie: din meniul fix oferit de politicieni pe cine mai putem alege? Având în vedere că și de-am avea bafta unui lider providențial tot nu s-ar schimba multe pentru că un singur om (sau un grup de oameni) bine intenționat nu ar reuși să se descurce în încrengătura formată de toți cei care s-au perindat la putere (local sau central) până azi. Sunt foarte multe structuri în care oamenii sunt numiți la conducere, nu aleși, iar dintre aceștia unii își apară interesele personale și/sau ale grupului din care fac parte.

Cu cine să votez?

*Notă

Unirea buricelor degetelor de la mâini este numită în yoga mudra Hakini; îmbunătățește legătura dintre cele două emisfere ale creierului, ajută la concentrare și la reamintirea informațiilor uitate.

Nimic rău cu yoga! Din contră. Doar că politicienii mi se par caraghioși când adoptă această mudra în public – e o părere personală.

**

Nu se termină niciodată ce e de furat în România...

https://beta.dela0.ro/nu-se-termina-niciodata-ce-e-de-furat-in-romania/

Actualizare mai 2022. La aceasta data PNL si PSD fac parte din coalitia de guvernare.

Foto.

Opțiune electorală

 Zi călduroasă de vară, copii alergându-se cu bicicletele, tineri și vârstnici pe bănci, la umbra arborilor, oameni plimbând câini mai mici și mai mari.

Treceam în viteză pe bulevard, cu gândurile zburând aiurea – un fel de a spune, dar pe stradă sunt cam aeriană. O atmosferă plăcută, ca de concediu. La un moment dat o voce pițigăiată îmi tulbură armonia. Cu ton ridicat, de pe o bancă, o bătrână cu mutra acoperită de mască, striga la doi tineri cu alură de liceeni: „Fir-ați ai dracu’ de ecologiști! Auzi, nesimțiții: partidul ecologist adună semnături pentru candidatul lor!” Lângă această „urlătoare” ședea o femeie, tot în vârstă, care s-a ridicat și a plecat de acolo, salutându-și pe fugă fosta interlocutoare.

Cei doi tineri s-au îndepărtat cu pași repezi, evitând să privească în stânga și-n dreapta, ca și cum ar fi fost vina lor că o femeie cu părul albit de ani striga după ei ca o mahalagioaică.

Cât de greu le este unora să spună „nu, mulțumesc; am altă opțiune electorală”. Cică, odată cu bătrânețea vine și înțelepciunea. Când întâlnesc astfel de vârstnici aprofundez analiza zicalei: „cine nu are bătrâni să-și cumpere”.

Sursa foto

Cei 14 pentru Cotroceni

Anul acesta, în România, au fost validate candidaturile a 14 oameni. Între aceștia, câteva nume mă sperie. Da! Sunt cam sperioasă, teoretic; mă îngrozește sacrificarea porcilor cu hangerul și unii dintre cei care candidează pentru funcția de șef de stat. Toți ne vor binele! Să nu le permitem să ni-l ia!

Cine sunt cei 14 candidați? Klaus Iohannis - președintele în exercițiu, susținut de Partidul Național Liberal; Dan Barna - candidatul Alianței USR-PLUS; Mircea Diaconu - actor, candidat independent, susținut de ALDE și Pro România care au format alianța “Un OM”; Kelemen Hunor - UDMR; Bogdan Stanoevici, candidat independent, actor și fost ministru pentru românii de pretutindeni; Ramona Ioana Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste (social liberal); Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Nouă Românie; John Ion Banu - Partidul Naţiunea Română, stabilit în Statele Unite; Cătălin Ivan - Partidul Alternativa Pentru Demnitate Naţională, fost europarlamentar PSD; Viorel Cataramă - Dreapta Liberală; Viorica Dăncilă - fost prim-ministru, candidat PSD; Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc, fost deputat PSD; Theodor Paleologu - Partidul Mișcarea Populară; Alexandru Cumpănașu, candidat independent.

În linii generale, nu prea avem ce alege, dar vom alege. Unii “pretendenți”, cred, s-au lansat în această cursă electorală pentru a “fărâmița” voturile alegătorilor, pentru că șanse reale nu au.

Foști membri din ultimul fost partid de guvernământ, psd, par a fi în gașcă, doar-doar unul o avea vreo șansă să tragă, din nou, partidul în față.

Independenții - cu ghilimelele de rigoare - sunt chiar hazlii când ne spun că ei chiar sunt independenți; și noi ne facem că-i credem; ce, e vina lor dacă unele formațiuni politice, mai mult sau mai puțin simpatizate la nivel național, s-au oferit să-i sprijine? Ei nu refuză sprijinul deoarece - evident! - doresc să câștige alegerile pentru binele tuturor cetățenilor! Ca independent, în politică mai ales, n-ai nici cea mai mică șansă de a realiza ceva din ceea ce ți-ai propus dacă ideile tale nu se potrivesc cu interesele grupurilor care orbitează în jurul politicienilor.

Discursurile candidaților, bănuiesc, sunt ca de obicei: sforăitoare. Unul vrea respect (Kelemen Hunor), altul, între altele, vrea pace între oameni și interzicerea exportului de lemn (Bogdan Stanoevici, actor plecat în Franța - prin căsătorie - în anul 1989, revenit în 2011).

Kelemen Hunor, în sloganul de campanie electorală scrie “Hunor” cu “R” invers: Я. Un joc de cuvinte, li s-a explicat celor de la g4media.ro: ”Hun” semnifică Ungaria, în timp ce ultima parte din nume, ”Or”, citită invers, semnifică România. Ce treabă are Ungaria în alegerile prezidențiale din România știe numai el (și prietenii lui). Categoric, românii și maghiarii (sunt diferiți de unguri, chiar dacă mulți au și cetățenie ungară) trebuie să se înțeleagă, la fel și cele două state, care sunt diferite: România și Ungaria.

John Ion Banu, om de afaceri american, stabilit în SUA, e candidatul diasporei din Florida, autoproclamat susținător al actualului președinte american, critic la adresa actualului președinte al României; e susținut de un partid despre a cărei existență nu am știut până am scris acest text; nu are, neapărat, un plan, in eventualitatea că va deveni președinte și nici nu știe prea bine care-i treaba cu politica la București - nici nu cred că-l interesează, ci cred că știe: șansele lui sunt minime, spre zero, dar dă bine să zici că ai candidat pentru președinția unui stat.

Ramona Ioana Bruynseels, de profesie jurist, fost consilier  de stat pentru mediul de afaceri în Aparatul de lucru al fostului premier Viorica Dăncilă. Zice ea: “Avem nevoie de o schimbare, e schimbarea necesară României, o femeie în fruntea țării cred că ar face cea mai mare schimbare pe care o poate simți România la ora actuală.” De acord, zic, dar schimbare se numește și când dăm din lac în puț - ceea ce nu ne (mai) trebuie.

Ninel Peia și colegii lui de partid par a avea un fix: ”fără soroșiști”. 

Viorica Dancila se visează “un președinte care va lupta pentru toți românii” - ca premier n-a reușit; de ce ar crede cineva că va reuși ca șef de stat într-o republica parlamentară?

Sebastian-Constantin Popescu s-a născut în 1982 la Balș (Olt), a terminat facultatea de Medicină Veterinară Timișoara (2006); s-a mutat la București; cinci ani a fost medic veterinar, apoi jurnalist, azi (și) membru de partid, candidat la președinție.

Viorel Cataramă, afacerist; demisionat din PNL și-a înființat propriul partid: Dreapta Liberală.

Alexandru Cumpănașu s-a evidențiat în scandalul generat de “Cazul de la Caracal” - atunci am aflat despre existența lui. “Ori noi, ori ei! România fără clanuri” e sloganul lui de campanie. Un slogan care mi se pare cel puțin discutabil, în sensul că poate fi înțeles în mai multe feluri. În “revista” lui de campanie electorală scrie despre nepoata lui, despre soția lui și despre studii, dar nimic despre cum își imaginează că “rezolvă lucrurile”. Nu e ca și cum ceilalți candidați ar avea vreo soluție de rezolvare pentru ceea ce nu funcționează în România sau funcționează deficitar. Toți au doar dorințe.

Cei pe care nu i-am amintit separat de “lista candidaților” presupun că sunt mai cunoscuți și cam toată lumea știe câte ceva despre ei.

Știu exact pentru cine nu votez, dar oscilez între persoanele pentru care sunt tentată să votez. Pe ce criterii, oare, se alege neghina de neghină? 

Cum schimbăm ceea ce nu ne place in lume?

Poate nu chiar in lume, pentru că nu avem această forţă - puţini au această forţă. Dar cum schimbăm ceea ce nu ne place in societatea care ne nemulţumeste şi e la… o lungime de braţ de noi? Mulţi ar spune: “schimbându-ne noi”, parafrazând ceea ce a spus Gandhi: fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume. Cam aşa şi este, cei mai mulţi sunt de acord. Dar câţi se schimbă pentru a fi schimbarea?

$ $ $

Ordinatorii de credite (cei care primesc / împart banii de la bugetul de stat / local) şi “colectorii de taxe” (cei de la ministerul de finanţe) se trezesc uneori vorbind despre “responsabilitate personală” - (şi) in sensul că de nu ne plătim taxele, ca cetăţeni, localităţile noastre nu pot beneficia de unele “îmbunătăţiri”. Dar responsabilitatea lor personală? De aceasta nu zic nimic - de fapt, zic, doar că sunt doar vorbe, pentru că ei ştiu că noi nu îi vom putea sancţiona când calcă pe bec. De fapt, putem, dacă ne-am schimba atitudinea şi ne-am asuma micile-mari mizerii pe care ar putea să ni le facă (unele controale la firme, de exemplu).

Dacă ne-am asumat responsabilitatea, n-ar trebui să nu le mai urmăm instrucţiunile dacă ei nu-şi îndeplinesc atribuţiile aşa cum scrie in fişa postului?

$ $ $

Alt exemplu: mulţi cetăţeni nu ştiu că e permisă participarea (in anumite condiţii) la şedinţele consiliului local din localitatea lor; in acest consiliu se hotărăsc taxele şi impozitele locale, se discută bugetul, se iau hotărâri cu privire la chestiuni care ţin de localitate. Să zicem că toţi cetăţenii află despre acest fapt. Câţi îşi vor face timp să participe?! Câţi accesează site-ul primăriei localităţii lor (unde există) pentru a afla ce idei ale aleşilor ar urma să fie puse in practică? Câţi îşi vor face drum pe la primărie pentru a citi ceea ce se afişează (când primăria nu are site)? Se vor schimba mulţi şi se vor implica? Dacă s-ar interesa ce pun la cale aleşii locali poate că nu ar mai fi puşi aşa de des in faţa unui fapt implinit.

$ $ $

Mulţi conducători ne cer ascultarea necondiţionată; sunt elaborate fel de fel de regulamente in acest sens. Chiar dacă am alege să facem asta, cum decidem pe cine să ascultăm necondiţionat? De regulă, oamenii aleg in funcţie de simpatii, in funcţie de ceea ce le este familiar - subiectiv, adică.

Când alegem parlamentari sau primari, de exemplu, asta facem: cedăm din responsabilitatea personală - avem încredere că ei vor fi responsabili şi vom avea şosele asfaltate, că vom avea spitale curate etc.. Mulţi nu se dovedesc responsabili şi noi putem cere demiterea lor (in cazul primarilor şi al consilierilor locali, prin referendum; in cazul parlamentarilor (încă) nu e posibil. Cei nemulţumiţi de ce nu îşi părăsesc zona de confort pentru a face asta?

Ceea ce facem astăzi este să respectăm agenda altora.

$ $ $

Cetăţenii au putere, dar nu au autoritate; angajaţii au putere, dar nu şi autoritate… etc..

Puterea trebuie folosită. Dar cel mai bine ar funcţiona încrederea, pentru că o persoană care a câştigat încrederea oamenilor nu are nevoie de autoritate. Cei care nu merită încrederea nu ar trebui investiţi cu autoritate. In cine ne încredem cel mai puţin? Nu cumva in politicieni?

Le-am permis să schimbe legea şi primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin - multe localităţi au primari pe care majoritatea nu-i doreşte. Le-am permis să îşi dea pensii speciale - majoritatea nu merită nici să fie in parlament (referindu-mă numai la parlamentari). Cum i-am putea opri să facă tot ceea ce vor şi nu ne convine? Greva generală ar fi cea mai indicată, altfel ar lungi-o cu discuţii fel de fel. E drept, in caz de grevă generală înainte de a fi mai bine va fi mai rău, dar nu putem face omletă fără să spargem ouăle.

$ $ $

Mi se pare hazliu ceva, oarecum. Dacă ţara ar fi invadată de o armată străină care ar încerca să ne distrugă ţara şi să ne supună, repede ne-am mobiliza şi ne-am împotrivi celor care vor să ne ia bogăţiile solului şi subsolului şi libertăţile. 

Guvernanţii fac cam acelasi lucru, sufocându-ne cu taxe, concesionând / vânzând păduri şi câte altele pe mai nimic, ignorând problemele copiilor, problemele legate de sănătatea publică, problemele de mediu, încercând să ne îngrădească unele drepturi etc. ş.a.m.d., dar “patrioţii” se supun fără să se revolte.

$ $ $

Multi oameni care s-ar revolta împotriva unui dictator acceptă cu uşurinţă autoritatea banului, pentru că banul conferă şi o anumită putere.

Producătorii ştiu asta, o ştiu şi politicienii, aşa că le e uşor, împreună sau nu, să-i ţină pe oameni captivi in cuşca pe care o numesc a consumerismului şi, într-un fel, să-i asmută pe unii împotriva altora: concurenţa dintre companii pentru acapararea unor pieţe, concurenţa dintre cetăţeni pentru un trai mai bun, pentru o maşină mai bună, pentru un telefon mai performant, pentru o mai bună vizibilitate pe reţelele de socializare... Ne putem schimba să găsim puterea de a spune “nu” consumului excesiv de orice fel?

Viaţa a devenit o luptă pentru câştiguri financiare: fiecare împotriva tuturor; vinzi sau eşti vândut. Pentru ca o persoană să câştige, una trebuie să piardă. Un sistem condus de profit produce sărăcia in acelaşi ritm cu concentrarea bogăţiei.

Cu cine să votez?

Cel mai adesea, românii votează împotriva cuiva, nu pentru cineva. Altfel pare că nu putem face, şi nu pentru că nu vrem, ci pentru că există neşansa să câştige cine de fapt, nu ne dorim să câştige atunci când votăm pentru cine vrem (mai ales in turul al doilea de scrutin).

Ca exemplu, psd e un partid mare - cu multe probleme la ora actuală - dar dacă nu se prezintă la urnele de vot cât mai mulţi cetăţeni ar putea câştiga, din nou (cu majoritate de voturi din minoritatea celor prezenţi la vot). Ne prezentăm la vot toţi cei cu drept de vot - să ne imaginam. Pe cei care votează marele partid (aşa-zis) de stânga îi cam ştim, ştim cam câţi ar putea fi; cam ştim şi numărul celor care vor vota partide practic desprinse din marele partid de stânga; ceilalţi votanţi sunt împărţiţi între partidele de dreapta (sau pseudo de dreapta), care sunt destule pentru a zăpăci balanţa electorală. Şi aşa începe gâlceava: unii vor pe ăia, alţii pe ceilalţi şi tot aşa - această majoritate îşi împrăştie voturile şi oamenii acestor partide obţin mai multe sau mai puţine voturi, dar niciunul nu va obţine suficiente pentru victorie - cine câştigă?! Abia in turul al doilea de scrutin se vor concentra voturile spre omul care, din partid de dreapta fiind, a obţinut cele mai multe voturi ale oamenilor. Dar! Poate că votanţii îl vor susţine prin vot doar pentru a învinge stânga, nu pentru că le-ar plăcea omul in cauză şi / sau partidul din care provine. Apoi, rămâne chestiunea majorităţii parlamentare - se va ajunge la alianţe şi aceste alianţe pot fi tare ciudate uneori - a se vedea PSD si ALDE. In aceste alianţe partidul cu cele mai multe voturi obţinute are şi mai multe locuri in parlament şi oricând poate bloca o iniţiativă care nu-i convine (pot apărea multe combinaţii care ar putea bloca orice alianţă). Reprezentanţii partidelor “de dreapta” / “centru dreapta” susţin in gura mare că “vor să unească dreapta”, dar ce nu spun e că vor să aibă ei - cutare partid - conducerea / puterea.

Şi uite aşa, mereu şi mereu vom vota împotriva cuiva, nu pentru cineva.

De ce mă întreb cu cine votez?! Pentru că nu-mi dau seama pentru cine aş putea vota. Am o singură certitudine: nu votez oameni proveniţi din partide de stânga (majoritatea susţin că sunt de centru stânga - ok, nu contează). Da, da, ştiu! Multţ liberali de azi sunt pui de comunişti bine înfipţi in nomenclatura de dinainte de 1990 şi au convingerile părinţilor, doar că le-au poleit cu liberalism.

Desigur, nici partidele de dreapta nu-şi permit să evite in programul de guvernare măsuri sociale - e inerent pentru timpurile pe care le trăim, şi nu doar in România. E firesc să fie aşa. e greşit să fie altfel.

In Partidul Naţional Liberal sunt acum o gaşcă întreagă dintre foştii membri ai partidului democrat liberal, acel partid de tristă amintire care, in cârdăşie cu preşedintele de atunci, au batjocorit o mulţime de categorii sociale, începând cu profesorii şi medicii şi terminând cu muncitorii necalificaţi; au închis spitale, au diminuat pensii şi salarii ş.a.m.d., au cheltuit saci cu bani pentru terenuri de fotbal in pantă, piscine publice care azi stau să cadă etc.. Când o văd pe femeia aceea blondă care tot apare şi bolboroseşte despre democraţie şi liberalism n-o pot vedea decât in postura de lingău, când răcnea pe o scenă că o altă blondă din pdl (scăpată un timp in Costa Rica) e Kill Bill al politicii româneşti! N-am cum să votez pentru un om (oricare ar fi acesta!) susţinut de un partid care are aşa personaje printre membri. De şeful actual al PNL ce să mai zic?! Şi cu fostul moderator tv ajuns acum mare membru PNL îmi e ruşine. Acesta vorbeşte ca un dictator, spunând că el va dizolva calcar şi va fierbe baloane de săpun, vorbind despre el la persoana a treia! Încă ceva: e perfect necinstit pentru acei membri care chiar au trudit pentru imaginea unui partid sau altul să se vadă daţi la o parte de nişte indivizi cunoscuţi doar pentru că au apărut mult la TV, dar pe adeziunea cărora nu s-a uscat cerneala.

In plus, cei care sunt vocali şi vizibili in PNL, deci “eligibili” pentru funcţii politice sunt liberali numai cu denumirea partidului. Or fi şi oameni de valoare acolo… nu zic nu, dar mulţumesc, nu.

PNL este… pdl cu faţă umană (parafrazând un clasic in viaţă).

Să votez ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor)? Ce siglă le-a ieşit! “Alde fugiţii din PNL”. Sunt aici câţiva oameni care merită respect şi numai pentru că au ales să părăsească un PNL infestat de pedelişti. Au dovedit demnitate şi nu s-au amestecat cu fiinţele acelea îngrozitoare! Dar cum să votez cu această formaţiune politică aliată cu ceea ce detest cu pasiune?! Cum să votez cu un partid care are in rândurile lui pe unul care zice că ar trebui impozitat oul din coteţul ţăranului sau cu unul - şef de partid - care zice că profesorii cer bani mai mulţi deşi lucrează şase ore pe săptămână şi au vacanţă trei luni?! Tipule - ziceai că ai fost prof! - e chiar aşa de simplu?! Ai predat la clasa a II-a?! Ai predat adolescenţilor sau erai prof cu numele, pe la vreo universitate, şi ţineai cursuri într-o joi, plecând acasă cu un purcoi de bani? Habar n-ai câte face un prof! Numai dacă te gândeţti la câte “lucrări de control” are de citit, câte rapoarte de activitate şi fel de fel are de făcut! Gândeşte-te că profesorii trebuie să fie informaţi “la zi”, deci au nevoie să-şi cumpere una alta şi să studieze! Gândeşte-te la cât se consumă, psihic, pentru că nu toţi elevii sunt ascultători… Şi câte şi mai câte!

Cum să votez aşa ceva, chiar dacă sunt şi oameni de calitate pe acolo?!

Să votez USR (Uniunea Salvaţi România)? Cred că trebuie să salvăm România de ei! De ce afirm aşa ceva? Pentru că fiul unui actor-politician zice că face un muzeu al anticomunismului şi al  anticorupţiei şi obligă grupuri de oameni să-l viziteze şi să stea acolo chiar o zi sau două!! Figură de stil ar zice unii, dar nu-i! E o chestiune de mentalitate: să obligi. Mai apoi, acelaşi tânăr compară situaţia politică din Ro cu holocaustul! Să asociezi holocaustul luptei politice mi se pare greţos. De extremismul care se distinge nu mai scriu.

Sunt şi oameni buni pe acolo, dar…

Să votez Plus?! Aceştia au (sper că e deja aveau) pe una (in conducere) care a scris pe pagina ei de Fb, pe 1 decembrie 2018:

Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ.

Dă o declaraţie şi pentru o publicaţie belgiană:

Aş desfiinţa agricultura şi nu aş domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri, a fost răspunsul tipei la întrebarea ce ar schimba dacă ar avea puterea să schimbe trecutul. (sursa: www.g4media.ro)

Cum să votez cu oricine dintr-un partid in care există astfel de personaje?

Toate acestea nu sunt greşeli nevinovate sau gafe care mă fac să zâmbesc, ci dovedesc o anumită mentalitate.

Caut alte partide, dar nu pare să existe ofertă valabilă. Până şi ecologiştii se dau cu stânga… şi sunt invizibili într-o lume in care mulţi oameni strigă că e distrus Pământul.

Oare nu e ciudat rău de tot că reprezentanţii acestor partide nu vorbesc despre toleranţă, solidaritate, salariul minim (cei de la USR şi Plus vor să-l desfiinţeze), micşorarea decalajelor dintre cei puţini şi bogaţi şi cei mulţi şi cam săraci, despre sistem de învăţământ serios (şi despre “şcoala acasă”), despre spitale in care să nu mori cu zile şi altele de acest gen? Ei îi tot trag cu “ciuma roşie” (unii), “statul paralel” alţii… Oare doar mie mi se pare că in Ro nu există aşa-numita opoziţie politică? Opoziţie?! Mai guvernează cineva in România? Oh, daaa! Diversele comisii…

La prima vedere, in general - pare că guvernele au pierdut controlul. Altfel spus, indiferent pe cine votăm se întâmplă ce “trebuie” să se întâmple. 

Candidatul desperării. Citate favorite

Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. (Mark Twain)

Nimic nu pare a se schimba, ceea ce nu e tocmai o sursă de speranţă pentru acel “mai bine” dorit de alegătorii din toate timpurile.

*** 

Printre altele, in romanul său "Lacrimile aproapelui", Gerolamo Rovetta (1851-1910) face o cronică detaşată şi ironică a lumii politice, in culisele ei, in care averea asigură succesul unei candidaturi şi câştigurile de provenienţă dubioasă nu împiedică ci, dimpotrivă, uşurează dobândirea decoraţiei “Pentru Merite Sociale”.

Pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella am ales un fragment din Lacrimile aproapelui - pentru că e lung textul am îngroşat ideile pe care am vrut să le subliniez.

Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Acesta este Barbarò, Pompeo Barbarò, cavalerul Barbarò, Barbarò lăptarul, bancherul, portarul, antreprenorul, Barbarò sub sechestru pentru neplata datoriilor; el este, numai el este, el in persoana Candidatul desperării - scria Cammaroto - iar noi trebuie să aducem laude şi să mulţumim înţelepciunii nemărginite şi măreţe a palavragiului Moderatore, pentru că ne-a sugerat un titlu atât de frumos, atât de adevărat, atât de grăitor, de potrivit, de edificator!

Candidatul desperării!... Oh, cititorii mei preaiubiţi, îndreptaţi pupilele ochilor voştri spre feţele galbene ale membrilor hepatici ai hepaticii ”Constituţionale” şi o să citiţi pe ele tristeţea resemnaţilor, spaima înfricoşaţilor, mânia celor trădaţi, umilinţa celor învinşi!... Îndreptaţi, îndreptaţi privirile voastre spre feţele îndurerate ale moderaţilor lberali şi neliberali şi spuneţi chiar voi dacă nu sunt aceia şi aceştia desperaţii de ultimul moment, care, speriaţi de ameninţarea diviziunii voturilor, înspăimântaţi de apariţia formidabilei candidaturi a lui Alamanni, înăbuşe glasul conştiinţei din interese de partid, îi ofensează onestele tradiţii, îngroşând rândurile miliţiei alese, [...] cu mercenari cu gheare prădalnice, şi in cele din urmă, când apa le-a ajuns până la gât, se agaţă până şi de Barbarò... această obscena băşică umflată de Il Moderatore pentru salvarea celor ce-şi cârmesc barca între patrie şi dugheană! [...]

Cine e acesta?... Mii şi mii de draci! E omul nefast al furniturilor militare; e omul de nimic şi nelegiuit al Agenţiei de împrumuturi pe amanet [...] Ce vrea?... Simplu ca bună ziua: vrea bani! Ce va face?... Ce a făcut întotdeauna: bani, bani şi iar bani! Cu orice preţ, cu orice neruşinare, vânzând pe Cristos ca Iuda, cu deosebirea că apoi, in loc să se spânzure, şi-a spânzurat aproapele cu cei treizeci de arginţi câştigaţi!

Il Moderatore a avut [...] şi ideea minunată de a sfătui pe alegătorii din Panigale să trimită la Cameră pe Barbarò pentru că... [...] in Cameră sunt de discutat bilanţurile! Ce bilanţuri, pentru Dumnezeu? Poate bilanţurile unei lăptării falite sau ale vreunei dughene murdare in lichidare? Oh, in acest caz, şi noi am vota in unanimitate pe prea competentul candidat... al desperării! Dar acolo unde se fac legile statului, unde ar trebui să fie adunate laolaltă inima şi mintea patriei, credeţi-mă, totuşi, că veţi fi mult mai bine reprezentaţi de cinstea lui Alamanni, decât de abilitatea administrativă a lui Barbarò... [...] Scrieţi că in vreme ce Alamanni îşi cheltuia averea pentru binele patriei, cavalerul Pompeo fura patria pentru a se îmbogăţi!... Scrieţi toate acestea şi veţi fi spus, cel puţin o dată, şi adevărul! [...] Ei bine, un asemenea om, care se căzneşte să maimuţărească pe gentilomi, dar care n-a imitat niciodată pe oamenii cinstiţi, poate să creadă in triumful cavalerului Pompeo Barbarò, alias Barbetta, însă noi, nu! Şi dacă profesorul... maşinaţiunilor electorale poate să aducă alegătorilor din Panigale injuria propriilor lui speranţe, noi n-o să le aducem, desigur, injuria temerilor noastre.

(Lacrimile aproapelui, Editura pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1969, traducere de C.H. Niculescu)

Arama pe faţă la politicieni

De regulă, in campaniile electorale, din patru in patru ani politicienii ies la lumină şi îşi incep discursurile optimiste despre ce vor face şi vor drege ei pentru bunăstarea cetăţenilor – dar numai de vor fi aleşi! Altfel… stau culcaţi pe-o ureche.

Unii au fost aleşi şi şi-au îndeplinit promisiunile făcute celor care i-au sprijinit in special cu bani, probabil, pentru că cetăţenilor nu le-a fost tocmai bine. Unii au făcut ceva: au mărit salariul minim pe economie. Superb! În scurt timp au crescut preţurile şi mărirea n-a mai contat. Firmele care nu şi-au putut permite această mărire… au făcut concedieri şi oamenii au ajuns la indemnizaţia de şomaj (cei nu foarte tineri au şanse minime de a-şi găsi un loc in altă parte, dar aşteaptă “pensia anticipată, parţial anticipată sau pe cea de vârstă, adică… un timp cam au nevoie de ajutor financiar serios pentru că nu-şi pot achita toate datoriile iar daca au credite la bancă… rău de tot).

Când cei din partidul democrat liberal erau la putere au micşorat pensii şi salarii (au fost oameni care s-au sinucis pentru că nu mai reuşeau să facă faţă datoriilor – mai ales creditelor luate), au introdus impozitul diferenţiat pentru firme (mii au fost închise şi sute de oameni au ajuns la coadă la şomaj) şi multe altele. Acum, acei oameni, sunt ascunşi sub umbrela partidului naţional liberal (mi-e şi jenă să numesc liberali pe cei care azi au carnet de membru in PNL).

Înainte de a fuziona cu partidul democrat liberal, cei din PNL păreau a avea un fix cu “taxa auto” – ba o scoteau – la presiunea Uniunii Europene şi nu numai – ba o băgau. Acum, cică, au scos-o pesediştii, ca şi cum au aruncat un os. Sper să n-o mai văd reintrodusă!

Acum e (din nou) rândul pesediştilor: pentru că nu au fost satisfăcuţi de altele, au venit cu limita la prejudiciu in cazul abuzului in serviciu, şi ne spun: “un prejudiciu mai mic de 200 de mii de lei nu e infracţiune”. Legea pedepseşte fapta, nu dacă e gravă sau ba – din moment ce apare in codul penal e clar că prezintă pericol social! Care o fi părerea celor prejudiciaţi?!

Pedepsele pentru diferite fapte pot fi individualizate – criteriile sunt scrise clar in codul penal, deci nu e cazul de a fixa un cuantum ca cel de 200 de mii de lei pentru ca judecătorul să poată hotări o pedeapsă minimă pentru un prejudiciu considerat mic (chiar şi amendă penală) sau ca să fie cerută o nouă încadrare juridică pe considerentul că prejudiciul nu e mare. Dar! Una înseamnă, de exemplu,  un prejudiciu de 108 mii lei la bugetul unei instituţii şi alta înseamnă un prejudiciu de 108 mii lei în cazul unei persoane fizice sau juridice.

Fac prostii, oamenii aceştia, şi spun prostii! O aud pe ministra de la interne că ea n-a ştiut despre grupurile de oameni violenţi care, miercuri, au “spart” manifestaţia din Bucureşti! Cică doi tipi, şeful poliţiei şi un secretar de stat, ar fi primit sms de la un agent SRI că e posibil ca niste indivizi violenţi să apară in zonă – grupurile au apărut dar forţele de ordine din zona le-au permis să facă ce-au făcut, nu i-au izolat din timp. Şi ministra zice, cu alte cuvinte): “in SMS nu se specifică faptul că există un risc de…”. Numai faptul că agentul a trimis sms să anunţe şi ar fi trebuit să le fie clar că există riscul! Altfel de ce să se deranjeze agentul SRI? Ea zice că erau informaţii de notorietate publică. Ok! Tocmai! Cu atât mai mult erau necesare măsurile imediate! Toţi ştim că la proteste apar şi din ăştia, dar agentul le-a spus ca vin! Dacă ceva e de notorietate publică nu mai trebuie luate măsuri împotriva violenţei? Cine le-o fi zis să-i blocheze in sala de sport unde s-a susţinut meciul de handbal? Zice ea că n-ar fi fost legal să-i blocheze in sala de sport…

Procurorul general o contrazice, şi spune că ei au primit informări de la MAI privind riscul producerii unor probleme. Că MAI avea informaţiile de la SRI sau din surse proprii nici nu mai contează.

Nici nu ajung bine la putere că li se şi declanşează tupeul! Nu vă imaginaţi că cei despre care nu am amintit aici sunt mai grozavi! 

Oare numai mie mi se pare că politicienii români sunt toţi o apă şi-un cu pământ?!

Oh! Să nu ne facem griji! Ordonanţa 13 va trece pe la parlamentari: pentru fiecare ordonanţă de guvern data e necesară o lege de validare, lege care ar putea fi data şi cu unele modificări, când e cazul. Dacă asta se întâmplă după... 11 zile… cine a trebuit să fie scăpt, a scăpat. Cât timp dispoziţiile din ordonanţă sunt in vigoare produc efecte (chiar de-ar fi o singură zi). Modificarea dorită ar putea veni in eventualitatea că majoritatea parlamentarilor nu se simt cu musca pe căciulă – dacă musca le e pe căciulă… e posibil să nu dorească vreo modificare. De ce ar dori să-şi facă rău singuri? Vom vedea dacă politicienii îşi vor da arama pe faţă… şi vor accepta ordonanţa fără modificări.

Pe aceeasi tema:
Susţineri controversate privind unele modificări ale codului penal;
Impotriva unor modificari ale codului penal;
Denunţul, abuzul in serviciu şi bătaia de joc;

Promisiuni electorale

Pe scurt, din patru in patru ani, politicienii români promit o ţară in care vor curge râuri de lapte si miere si câinii vor avea covrigi in coadă.

Pe larg, se promit cresteri salariale, cresterea ajutoarelor sociale, cresterea indemnizatiilor fel de fel. Hm. Indemnizatia de somaj a tot scazut in ultimul timp, de exemplu. Salariul minim pe economie a mai crescut puţin (salariu mai mare, taxe mai mari pentru stat) dar alta serie de oameni a ajuns la “biroul fortelor de munca” – indemnizatia pentru ei o fi suportata din taxele incasate de la cei care (inca) mai au o afacere si/sau care (inca) mai au un loc de munca.

Hm. A crescut alocatia pentru copii?! Nu prea – au crescut preturile la gaz, apa, electricitate – de fapt, nu pretul acestora a crescut, ci al accizelor (bani care ajung in visteria statului), al distribuirii / transportului… Alte sume care sunt purtatoare de taxe pentru stat (si, mai mult sau mai puţin, de la caz la caz, venituri pentru actionari, intre altii).

Sa n-o lungesc prea mult: cine promite cresterea veniturilor cetatenilor cand starea economiei e aproape de jale… minte pentru a obtine capital electoral sau… mai rau! Va face imprumuturi la banci pentru a-si indeplini promisiunile nesustenabile financiar. Cine va rambursa aceste imprumuturi?! Cetatenii; in special cei care nu-si permit conturi off-shore.

Cei care urmeaza la putere dupa patru ani de la promisunile acestea sociale au, de regula, de facut un singur lucru: sa ia masuri logice (care dor) pentru a relansa economia – cand economia are un nivel ceva mai ridicat au trecut iar patru ani si cei cu cresterile artificiale ale salariilor se pot infiinta din nou sa promita si timp de patru ani sa sece iar visteria, lasand in sapa de lemn multe sectoare importante doar pentru a-si asigura kilogramele de buletine de vot numarate in favoarea lor. Si tot asa, din patru-n patru ani, suntem la sapa de lemn. E improbabil ca o economie nationala sa se poata redresa, vreodata, pe termen lung, daca se tot procedeaza astfel.

Randurile de mai sus nu se doresc o “analiza economico-financiara”. Intrebarile, insa, ar trebui sa se nasca in mintea oricui vede mai departe de ziua de azi. Când e vorba despre viitorul unei naţiuni nu e permis “sloganul” “trăieşte clipa”.

De unde vor fi luati banii pentru toate maririle anuntate? Cu ce vor fi inlocuite sumele care se “pierd” prin reducerile anuntate in cazul taxelor si impozitelor? Un salariu mai mare pentru angajatul privat poate insemna (si) o crestere a preţului produselor / serviciilor - pentru a asigura acest salariu mărit. Si altele de gen. (sa nu se inteleaga ca salariile nu sunt, in prea multe cazuri, mizerabile, ci doar faptul ca o crestere artificiala nu e benefica unei economii).

Din pacate, statului român (politicianului român) ii lipseste capacitatea de a mobiliza resurse si capacitatea de a administra corect si eficient resursele. De fapt, nu stiu daca îi lipseste capacitatea cât ii lipseste vointa.

Politica nu mă interesează

Omenirea e facuta din trei tipuri de oameni: cei neinfluentabili, cei influentabili si cei care influenteaza – spunea Benjamin Franklin.

**

Cei mai multi politicieni par a fi monumente de dorinte neimplinite la timpul potrivit; odata ajunsi in fotolii de politician incep sa-si indeplineasca dorintele, incep sa faca exces de putere.

Politica nu ma intereseaza, spun cei mai multi cetateni. E gresit – si din aceasta cauza s-a ajuns unde s-a ajuns la nivel mondial. Ma numar intre cei pe care politica nu i-a interesat. Sau… poate ca am inceput sa ma interesez de politica inca din clasa a doua si am continuat, intr-un fel sau altul până azi… la nivel de observator si implicat direct numai prin vot, prin participarea la diverse sedinte la nivel local si / sau prin proteste.

Daca inainte vreme schimbarea era aproape imposibila, acum pare la fel dar, din alte cauze. Atunci, oamenilor le era frica nebuna de inchisorile securitatii, de modul in care “interogau” – gradul 3 de ancheta = bataie. I-am inteles. Acum, oamenii par mai mult indiferenti decat speriati – fiecare urmareste prosperitatea de moment. De fapt, unii se si tem; se tem ca ar putea ramane fara loc de munca daca isi revendica drepturi conferite prin lege; se tem ca nu-si vor rezolva problemele daca nu dau spaga unor functionari publici; se tem ca le mor cu zile cei dragi, prin spitale, daca nu dau spaga – si din aceleasi motive se tem sa reclame orice nereguli…

Poate n-ar fi acest haos daca cei ajunsi sa conduca natiunile n-ar fi dintre cei hrapareti si oameni de paie… multi dintre ei alegand sa se implice in politica pentru a se imbogati cu orice pret (mai ales in România si alte ţări unde saracia e accentuata).

“Nomenclaturistii” de ieri au azi urmasii / ucenicii in functii politice inalte. Cei de azi au invatat de la cei de ieri: ii cauta pe cei nu foarte isteti si le ofera avantaje in schimbul servitutii. Cum altfel ar putea ajunge in functii politice de raspundere (unde iau hotarari in numele cetatenilor) indivizi precum cel care propunea o lege pentru a fi taiate corzile vocale ale cainilor care latra prea mult si deranjeaza vecinii (un consilier local din Medias, Ioan Ciulea)? Cum altfel pot ajunge in Parlament oameni care ajunsi la putere le spun adeversarilor: Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere!? (prin aceasta expresie s-a facut cunoscuta deputata Anca Constantinescu). Sau cum ajunge senatoare o femeie care exceleaza in a jigni protestatari, in a veni cu pretentii de tupeist [intre alte (si) decontarea deplasarilor cu taxiul pentru parlamentari] – Cristiana Anghel. Cine face greva foamei nu se califica, neaparat pentru a fi membru in Parlament – e nevoie macar de bun simt. Ieri, minstrul comunicatiilor (nici macar al invatamantului!), Marius Bostan, zicea ca vrea sa nu mai fie invatamantul gratuit si parintii sa simta ca nu e gratis si sa se implice! Il citez: Eu vad parintii la scoala. Eu sunt parinte. Jumatate dintre ei nu se intereseaza, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici in partea cealalta nu se cere calitate. […] Daca fiecare parinte ar plati 100 de lei pe luna, nu mult, ceva simbolic, dar sa simta ca nu e gratis...

Perla perlelor: Omenirea se afla in plin cutremur cosmogonic, zicea Sorin Paler (Brasov), candva candidat pentru un loc de europarlamentar. Domnul Paler incearca sa detalieze razboiul cosmogonic: Cutremurul cosmogonic care este un concept filozofic si reprezinta comuniunea dintre univers si fiinta umana in devenirea ei prin asimilarea de mituri religioase sau de alta natura si contopirea dintre om si mediul in care s-a format respectiv, in cazul României: de munte, codrul, animalele care populau codrul.

S-ar lungi si mai mult textul daca insir aici toate dovezile de nesimtire, tupeu, prostie, incultura etc. dovedite de o multime de politicieni, dar fiecare votant ar trebui sa reţina aceste derapaje si sa nu mai voteze pentru indivizii respectivi.

Nu degeaba se spune: da-i omului puterea si vezi ce face cu ea; atunci vei vedea ce fel de om este. Ar trebui sa recunoastem semnele si sa nu mai dam puterea oricui.

Ipocrizia caracterizeaza clasa politica din România. Sunt si oameni de buna credinta printre politicieni, dar n-au loc de intors, nu sunt lasati sa isi indeplineasca promisiunile electorale daca acestea nu coincid cu cele ale grupului care i-a sustinut sa ajunga in functii.

România are o societate democratica dar nu si un guvern si un parlament democratic; nu are politicieni care inteleg principiile democratiei iar cei mai multi dintre cei care le inteleg nu sunt interesati sa le aplice pentru ca nu le sunt utile in atingerea scopurilor urmarite, scopuri care nu par a fi si cele ale cetateanului. Exemplu: pensiile speciale pentru parlamentari. Acest tip de pensie dezechilibreaza si mai rău sistemul de pensii pentru ca are un regim non-contributiv (cetatenii cotizeaza pentru acestea), deci nu exista resursa bugetara suficienta cel puţin la acest moment (ceea ce, practic, e interzis prin Constitutie - art. 138 pct 5: Nicio cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare). Ce fac unii inseamna multe pensii de platit si sume prea mici adunate de la cei care cotizeaza. Cum vor gasi resurse? Ii vor obliga pe cei fara venituri sa plateasca si contributia pentru pensie, asa cum sunt obligati sa o plateasca pe cea pentru sanatate?

In caz de un eventual colaps al sistemului de pensii ghiciti cine vor fi cei care risca sa ramana fara bani?

Credeti ca salariul minim pe economie creste pentru a-i fi mai bine salariatului? Creste pentru a fi adunate sume mai mari la buget, fara a se lua in calcul ca multi intreprinzatori vor ajunge sa sa inscrie pe listele de someri cativa angajati... si cresc preturile pentru a putea acoperi plafonul de salarii. Cum creste salariul cum cresc si preturile (sau invers, dar cu ceva intarziere). Dreptul la munca exista mai mult in teorie.

Cand politicienii iau hotarari care sunt in detrimentul majoritatii poate ca ar trebui sa ne intereseze mai mult politica; daca nu, sa nu ne miram cum taxele si impozitele, contributiile de toate felurile etc. cresc peste noapte si sa nu ne miram cum scad ajutoarele de orice fel menite cetatenilor aflati in dificultate, pentru a fi gasite resursele financiare necesare sustinerii materiale unei gaşti de indivizi care nici nu se deranjeaza sa se prezinte la “locul de munca”.