Despre diverse moduri de a-ti trai vinovatia. Despre neputinta compensata prin violenta. Despre panica dusa pana la paralizie. Despre inocenta si disperare. Despre toate astea e filmul lui Villeneuve, un thriller cu indicii plasate inteligent, un puzzle care nu te lasa sa ghicesti deznodamantul pana destul de aproape de final. Tensiunea aproape palpabila, subiectul inconfortabil, atmosfera imbibata de cenusiu si ploaie si frig, cele 2 ore si jumatate nu fac din “Prisoners” tocmai un crowd-pleaser. Insa pe mine m-a cucerit cu scenariul bine inchegat, suspansul manuit cu eleganta si distributia reusita. Recomand.
imdb
Regia: Denis Villeneuve
Cu: Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Melissa Leo
Ok, filmul lui Refn arata cool. E singurul lucru pozitiv pe care il pot spune despre calatoria asta intr-un purgatoriu luminat de neoane si imbibat de muzica dark-electro. In subsolurile imunde ale unui iad personal in care Ryan Gosling priveste dansatoarele de strip-tease si sangele tasnind din membre retezate cu aceeasi figura impasibila. Aparent, Refn a vrut sa spuna povestea unui tip care se rafuieste cu zeii. Material de tragedie greaca, ce mai!. Nu i-a iesit decat aluzia la complexul oedipian, in relatia lui Gosling cu zeita kitsch pe care o joaca aici Kristin Scott Thomas. In rest, un exercitiu pretentios, sangeros, pe alocuri absurd. Overall – o plictiseala de neiertat.
Pentru un film numit “Passion”, care ar fi trebuit sa fie o poveste de seductie si suspans, filmul lui De Palma este infiorator de insipid. Nimic nu salveaza dialogurile plate livrate asemenea si totala lipsa de chimie intre protagonistele aflate chipurile intr-un joc de putere cu tente erotice. Nici macar filmarile artsy cu trimiteri directe la noir-ul clasic si la productiile mai vechi ale aceluiasi regizor. Nici split-screen-ul care imparte imaginea intre crima si balet. Nici trucurile fumate gen “oare totul a fost doar un vis? Un vis din vis?”. Nici distributia teoretic promitatoare, transformata aici intr-o suita de alegeri proaste – Rachel McAdams e departe de a reusi un rol credibil de ice queen, in timp de Noomi Rapace pare mai degraba plictisita decat ingenua. Una peste alta – un film sec, frigid si nesarat. Care ar fi putut fi, cu nitel efort, o parodie reusita.
Dupa prima jumatate de ora dispare orice urma de suspans – stii precis ca noii vecini ai mostenitoarei bogate si suferinde de agorafobie pun ceva la cale; stii precis ca o tanara fugita de acasa din pricina violentelor in familie va fi usor de manipulat de catre oricine va apasa butoanele sensibile la acelasi gen de poveste; stii precis ca e ceva si cu portarul, altminteri nu i s-ar fi dedicat minute in sir de pelicula. Speri ca la un moment dat scenariul te va surprinde, dar speri degeaba. Speri ca la un moment dat replicile isi vor pierde din doza de ridicol, dar speri degeaba. Speri ca plictiseala va fi condimentata barem cu niste sex, dar speri degeaba. Speri ca niste actori ok vor reusi sa salveze o poveste rasuflata, dar speri degeaba. Si trece viata pe langa tine, 82 de minute se pierd in van si nu se mai intorc niciodata.Of.
In 
Nicolas Cage cu ochelari de tocilar, Nicole Kidman fluturandu-ne pe sub nas niste desuuri negre apetisante pe care, insa, nu apuca sa le imbrace, o adolescenta nazuroasa, niste hoti cam idioti – unul cu fantezii erotice despre stapana casei pe care tocmai o jefuieste (ma rog, cu Kidman e usor sa ai fantezii), altul cu probleme izvorate din copilaria nefericita, un al treilea cu muschi intinsi pe un spate lat si o privire tamp-incrancenata, plus o farfuza drogata care, ofticata pe bogatasii cu sifoniere imense, probeaza hainele doamnei si umbla de colo-colo fara rost, ca o gaina fara cap.
Personajul lui Ryan Gosling coboara direct din lunga linie a eroilor solitari, darji si tacuti gen Clint Eastwood, Steve McQueen ori Sylvester Stallone. Are trasaturi masculine, dar nu tocmai macho, o scobitoare in coltul gurii, privirea de otel, inima de aur. Numai un nume nu are. E, pe rand, Pustiul care lucreaza la un atelier auto, Soferul de inchiriat care asigura evacuarea hotilor de la locul crimei, Cascadorul pentru niste filme de mana a doua, Vecinul amabil care fura inima unei neveste singuratice si face pe tatal-surogat pentru fiul acesteia. Conduce, si asta e singurul lucru ce pare sa-l defineasca. N-are istorie, n-are familie, n-are planuri de pensie, n-are efuziuni sentimentale nici macar atunci cand il simtim indragostit. Are o geaca kitschioasa, manusi de piele si un soi de cod al onoarei vag demodat, care il face sa sara in ajutorul sotului recidivist al femeii iubite.
1 goth-cyberpunk-androgynous chick, hackeritza cu piercinguri si ceva violuri la activ. 1 ziarist condamnat pentru calomnie. 1 disparitie (presupusa crima) de-acum 40 de ani. 1 familie de bogatani sinistri. 1 investigatie la 4 maini. 1 film thrilling cu scene dure, atmosfera sobra, decor nordic asortat. 152 de minute care trec rapid. zero CGI, cascadorii sau alte trucuri de blockbuster. Placut. & Noomi Rapace really kicks ass.
Prima ora a fost excruciating. Nu intelegeam nimic: cine sunt personajele, ce face tampitul ala pe langa sinele de cale ferata, cand apare numita Aurora. Pe urma m-am mai relaxat si mi s-a parut ca sunt intr-un film de Tati cu accente acute de noir. Pe final mi-a venit sa rad din toata inima. Asteptam un criminal nebun si sclipitor, cand colo e doar un dereglat cam bolund. Epuizanta vizionare, oricum. 1 hr too long for my taste. IMDB il baga la drame. Eu l-as pune la comedii.
Un soi de “The Brave One”, doar ca in locul duduii razbunatoare avem un mosnegut care se revolta impotriva baietilor de cartier si ii matraseste cu seninatate. Caine joaca impecabil (“Get Carter”, gen), politistii englezi stupizi si ineficienti sunt mai credibili decat cei americani, baietasii jmekeri seamana cu aia pe care ii vezi si pe la noi, cetatenii care se feresc sa intervina – asijderea. Iti vine sa iei o puscoace si sa dai o tura nimicitoare printre cocalarii agresivi de dupa blocuri.
BolaDeNieve 