Ai fost faimos odata, dar nu de faima aia iti e dor acum. Din cand in cand te mai opresc oameni pe strada – o poza? un autograf? – dar nu de admiratia lor ti-e pofta. Un afis vechi se zgaieste acuzator la tine de pe peretele cabinei de machiaj, dar nu mai esti tu ala, nici nu mai stii daca ai fost, de fapt, vreodata pe de-a-ntregul.
Oglinda te arata altfel si viata iti e altfel, dar nimeni nu te stie, nimeni nu te vede, nimeni nu intelege ce zace in tine si ce-ai putea sa faci, nimeni nu banuieste ca ai putea misca lumea cu-n deget, nimeni nu vrea sa afle ce-ai devenit si ce-ti doresti acum. O sa le-arati tu lor, o sa-ti arati tu tie, o sa vedeti cu totii ca nu degeaba ai ales sa fii actor, ca nu degeaba ti-a aruncat Ray Carver cuvinte bete de incurajare pe un servetel mototolit.
Si ce daca nu prea ti-a iesit figura cu familia? Ori daca nu prea intelegi femeile din viata ta? Nici una nu te cruta, pe toate le iubesti cumva, arata-le ca nu esti doar trupul asta invins, cu parul rarit si burta flescaita; ca nu esti doar ratatul care nu a stiut sa-si tina oamenii dragi aproape; ca nu esti doar tipul intre doua varste care isi cauta tineretea intr-o aventura sordida. Si acritura asta de la ziar care si-a ales cea mai infama meserie, aceasta femeie-critic suprem e singura care te poate mantui – uraste-o mai abitir pentru asta, insa arata-i ca nu esti doar un amator patetic, atins de bovarism.
Uita tot ce a fost, Riggan, si ia-ne cu tine, lipiti de ecran in visul asta fluid. Zboara, Riggan, nu lasa realitatea sa te mai traga-n jos de glezne, viata nu trebuie sa-ti fie doar o poveste spusă de un idiot, plină de zgomot şi de furie.
imdb
Regia: Alejandro González Iñárritu
Cu: Michael Keaton, Edward Norton, Emma Stone
Sunt unii oameni pe care simti ratarea de la o posta. Nu ca ar fi mai putin talentati decat altii, mai putin iubitori, mai putin inteligenti. Sunt doar mai putin norocosi. Specialisti in bad timing. Stelele nu se aliniaza in zodia lor, tentativele de a iesi din moricla cotidiana le sfarsesc inevitabil in esecuri meschine. Isi duc viata tanjind, improvizeaza scheme fara sorti de izbanda, isi carpesc zilele tot sperand la viitor, si viitorul ii pocneste de fiecare data sec peste bot cu mici mizerii, a lehamite.
Dement, funny si ireverentios precum un episod din Southpark, “This is the end” e auto-referential si auto-ironic pana in maduva peliculei. Jay Baruchel, James Franco si Seth Rogen se joaca pe ei insisi in cea mai haioasa versiune a Apocalipsei pe care am vazut-o in vreo comedie horror. E asezonata cu glume grosiere, impanata cu celebritati (de la Rihanna la Michael Cera, Emma Watson ori Paul Rudd) care pier in focurile Gheenei, nu se jeneaza de penibil si overall e genul de film la care poti sa razi de unul singur in fata ecranului fara sa-ti pese. Ah, sa nu uit: cine poate sa reziste unui numar de 
Nu stiu altii cum sunt, dar mie glumitele grosiere, cei trei tipi gay porno-flamboaianti plus Cecilia Roth nu mi s-au parut o reteta suficient de inchegata pentru o comedie reusita. Ce-i drept am ras de cateva ori, cu rasul ala incontrolabil al unui copil care aude oamenii mari spunand bancuri porcoase, toti din sala eram redusi la mentalul unor adolescenti plin de cosuri care chicotesc jenati dar pofticiosi in timp ce vorbesc despre sex, pula, cur si alte asemenea. In afara de asta, soundtrack-ul era misto si m-am batait involuntar pe scaun la scena de dans din avion. Dar “Los amantes pasajeros” ramane doar o farsa usurica, de vara. Digerabila, insa nu recomandabila.
Un pensionar senil se imprieteneste cu robotul trimis de copii sa-l ingrijeasca [da, un robot, nu o menajera. Avem de-a face cu o fantezie pseudo-futurista]. Langella e absolut minunat in rolul de grumpy old man, Susan Sarandon e la punctul in care nu mai poate face nimic gresit pe ecran, pana si robotul e fermecator, cu mutra lui de Wall-E si vocea insinuanta de HAL 9000 [apartinand, de fapt, lui Peter Sarsgaard]. E o comedioara light & feel-good [chiar daca tema Alzeheimer-ului nu e tocmai una vesela], de vazut in weekend cand ti-e prea lene sa faci orice altceva.
Șerban Pavlu joaca cel mai convingator cretin din cati am văzut in ultima vreme, cu burtica, tatuajul, lasitatile, autocompatimirea, ipocrizia si citatele lui de semidoct pisalog. Radu Jude nu s-a jenat sa-i folosească pe Stela si Arșinel in alt rol decat “Stela si Arsinel”, iar Stela s-a descurcat chiar onorabil. Nici de melodrama nu s-a ferit Radu Jude, nici de sordid, nici de ridicol. Si nu ne-a servit lectii de viata gata mestecate, ci o felie zdravana, nu tocmai ușor de digerat. O dementa frenetica si amuzanta. Si luati aminte: familiile de pe ecran se pot ascunde in spatele oricăror usi de pe scara blocului nostru / vostru.
Calatoria initiatica a 7 pensionari britanici care, din varii motive (vaduvie, faliment, singuratate), sunt nevoiti sa-si schimbe viata in amurgul varstei si se muta, cu arme si bagaje, in ceea ce ar fi trebuit sa fie un azil de lux in centrul Jaipur-ului. Pensionari care nimeresc intr-un hotel decrepit, napadit de verdeata si crapaturi in zid, cu usi lipsa si legaturi telefonice moarte din vremuri imemoriale. Unii resping visceral atmosfera de furnicar zgomotos si haotic a orasului, altii o imbratiseaza cu entuziasm, unii mor, altii isi gasesc iubiri nesperate, unii scriu pe blog, altii isi revizuiesc atitudinile agresiv-xenofobe si socializeaza cu servitorii din castele cele mai de jos, in fine, e un film care isi propune sa fie feel-good si optimist, care trece rapid peste colcaiala obositoare a strazilor indiene colcaind de muste, gunoaie si puradei cersetori si se focuseaza pe culori frumoase, decoruri exotice, umor usurel. E adult entertainment de calitate, in care scenariul e salvat de jocul excelent al garniturii de “grei” made in UK. Si e refreshing sa ti se reaminteasca: exista viata si dupa pensie, exista feeling-uri, exista libido. Exista speranta.
Pe ursuletul meu din copilarie il chema Ututu, nu Ted, si nu tin minte sa-mi fi dorit vreodata sa capete darul vorbirii. Chiar daca mi-as fi pus o asemenea dorinta, cu siguranta n-as fi visat nicicand sa ma pricopsesc la 30+ de ani cu un prieten blanos si depravat, care trage cu sete din bong si aduce prostituate acasa, care bea si fute mai rau ca un puscarias recent eliberat, care stie mai multe injuraturi decat mine si nu ezita sa le foloseasca in public. Filmul lui Seth MacFarlane (pentru cunoscatori – da, e tipul care a facut si “Family Guy”) e plin de umor incorect politic si replici ireverentioase, de referinte culturale cu bataie in pop-ul anilor ’80 si ’90; ce-i drept sunt si destule bancuri grosiere (pe alea cu parturi, marturisesc, nu le apreciez prea tare), dar overall e cea mai misto comedie pe care am vazut-o de la “
In mini-vacanta de Pasti am vrut sa lenevesc la un film care sa nu-mi solicite creierul si am facut greseala sa aleg “New Year’s Eve”. Da, vazusem “
BolaDeNieve 