Se iau “The Last Emperor”, “Crouching Tiger, Hidden Dragon” si “In the Mood for Love”, se paseaza, se amesteca bine, iar rezultatul se boteaza “The Grandmaster”. Scurta introducere in stilurile kung-fu, background cu istoria Chinei contemporane, o poveste de dragoste nemarturisita, scene de arte martiale in slow-motion, picaturi de ploaie explodand estetic in ralenti, o gara pentru doi cu locomotive fumegand aburi peste o luptatoare in palton elegant, dueluri cu prim-planuri incetinite pentru maxim de efect, viata ca un lung sir de despartiri, decoruri opulente si muzica dulce-sfasietor-invaluitoare. Toate astea in doua ore care nu sunt altceva decat un elaborat exercitiu de stil. Deplin satisfacator in plan vizual, filmul nu exceleaza in coerenta narativa, iar personajul central ramane la o distanta respectabila de emotiile spectatorului, in ciuda unui lung sir de introspectii. Wong Kar-Wai se pricepe mai bine la lucruri nespuse, dorinte nenumite, tanjiri, priviri, regrete. Because “if life had no regrets it would be really boring.”
imdb
Regia: Wong Kar-Wai
Cu: Tony Leung, Ziyi Zhang, Jin Zhang
Pentru ca “Moon” era prea greu de digerat pentru publicul larg, i s-au adaugat cateva ingrediente: Tom Cruise, Olga Kurylenko, explozii, impuscaturi si urmariri cu nave spatiale, Statuia Libertatii ingropata sub daramaturile unui dezastru planetar, Morgan Freeman in vesnicul rol de batranel intelept. A iesit o combinatie de “Independence Day”, “Planet of the Apes”, “Wall-E” si “2001: A space odyssey”, destul de pasabila pentru genul popcorn movie, satisfacatoare la nivel vizual dar mediocra in rest, care inghesuie un subiect complex intr-un timp insuficient, vorbeste despre nostalgie fara sa reuseasca sa o transmita si se ia mult prea in serios.
Surprinzator de entertaining, foarte ok pentru genul lui (sper ca nu mergeti la „Spider-Man” asteptand profunzimi a la Bergman sau drame tip Godard), cu mult umor, cu chimie reusita intre personajele principale (mostenita din real-life), cu o eroina care de data asta e ceva mai mult decat o duduie neajutorata care trebuie salvata din ghearele maleficilor. Bine, sunt si momente mai lame, cand populatia orasului se solidarizeaza cu eroul, si hai sa dam mana cu mana sa-l ajutam sa ne ajute, mai lipseste numai sa se auda imnul american in fundal, dar asta e o chestie inevitabila in aria benzilor desenate unde „binili invinge”. Si ar fi mers, poate, vreo 15 minute in minus. Dar, una peste alta, e o alegere buna pentru o seara de week-end. Se asorteaza perfect cu punga de popcorn.
Sunt atatea lucruri gresite in filmul asta, de la scenele de lupta slow-motion (hello? Matrix? Again? Really?) la calitatea machiajului si a animatiei computerizate, de la ideea ca vampirii au inventat sclavagismul ca sa-si asigure un septel de hrana calda pana la faptul ca regizorul n-a strecurat pe la colturi niciun strop de auto-ironie. Daca “Wanted” al aceluiasi Bekmambetov era atat de ridicol incat nu te puteai enerva (+o avea in distributie pe Angelina Jolie, ceea ce era suficient pentru 95% din public), “Abraham Lincoln : Vampire Hunter” e stupid si atat. In plus, ia o idee cu potential funny (un presedinte american care isi petrece tineretile macelarind vampiri cu toporul) si o transforma intr-o plictiseala asezonata cu sange. Huo.
Ce faci cand traiesti constant cu teama ca sotia te va parasi? Cand complexele legate de aspectul fizic te tin mereu la panda, incordat, cand in fiecare zi exista posibilitatea sa apara cineva mai bun – mai inalt, mai frumos, mai de success? Supracompensezi. O casa pe care nu ti-o permiti, bijuterii pe care nu ti le permiti, credite neplatite. Stres.
Foarte pe scurt: “Alien” meets “2001: A Space Odyssey” meets “The Tree of Life”.
Promitea sa fie dark si sexy. A fost doar lung si plicticos.
Expozitiunea (fixeaza spatiul, timpul, unele personaje si imprejurarile conflictului): niste alieni rai trimit pe Pamant un zeu scandinav ca sa fure o sursa de energie perpetua [un cub albastru-stralucitor care se cheama Tesseract, dar nu va bateti capul cu asta]. Il cunoastem astfel pe Loki [in mitologia Marvel e fratele lui Thor, in mitologia clasica e un pic altceva], apoi pe super-eroii destinati sa-l infrunte – The Hulk, Captain America, Iron Man si Thor insusi, cu ciocanul lui cu tot. O parte introductiva necesara, dar lungita pana undeva spre granita plictiselii, in cazul meu.
“Haywire” e un fel de Bourne cu femei – intriga desfasurata prin mai multe orase europene, killeri corporatisti inchiriati agentiilor guvernamentale, urmariri si impuscaturi si scene de bataie cu accente de serie B. In locul lui Jason Bourne o avem pe Mallory Kane, o duduie dura cu mutra impenetrabila care bate tot ce prinde cu maxima dezinvoltura. O fi din pricina ca Gina Carano e coborata direct din arenele “American Gladiators”, bifand cu Soderbergh primul rol pe marele ecran.
Nu ma asteptam sa fie atat de prost. Premiza era interesanta – un viitor in care zicala “time is money” e aplicata ad litteram, si de la 25 de ani in sus toata lumea munceste contra minute, ore sau saptamani de viata, insa ramane young forevar. In care Olivia Wilde e mama lui Justin Timberlake (la 50 de ani arata ca la prima tinerete). Justin, baiatul din ghetto care viseaza sa ajunga in paradisul oamenilor bogati, unde toata lumea se misca cu incetinitorul, pentru ca (v-ati prins!) are la dispozitie tot timpul din lume. Evident, oamenii bogati nu vor ca sarantocii sa-i ajunga din urma, asa incat inflatia creste galopant, si o cafea se scumpeste brusc de la 3 la patru minute de viata. Muriti, cetateni de mana a doua!
BolaDeNieve 