postasul vine la 10:45

pentru belle toujours,

zau asa, surprise!

primesc carti, si sunt atit de surprinsa incit nu stiu ce sa spun.
ba stiu, nu le am in biblioteca.

mi le pun in fata pe birou, am atit de lucru, ma invioreaza acest galben stralucitor, din cind in cind o mina imi aluneca spre ele, le mingii si ramin la problemele mele.
dar ziua acum e galbena.
multumesc.

madonna 1985 [evz]

la stupina [3]

citeodata albinele roiesc pe neasteptate, si daca esti norocos le mai gasesti prin copacii din preajma stupinei. se prinde matca, dupa ea vor veni celelalte lucratoare. nu mai este timp de formalitati, se iau cu mina la gramada si se baga si se scot dintr-o cutie.
cu mina apicultorului, am vrut sa zic.

dupa consultarea caietului, stapinul stupinelor, se hotaraste sa scoata un fagure si sa-l sacrifice. el nu trebuie sa fie unul perfect, fiindca atunci nu se indura. potrivit. sa impace lacomia mea cu ingaduinta lui.



unii dintre noi fac cercetari pe cont propriu. se negociaza.
fagurele e auriu daca mierea e de tei, care se scoate pina'n sfinta marie mare, 15 august. unele celule sunt capacite, altele nu.
fagurele nu este in intregime construit.
[poza stinga]

ceremonia taierii fagurelui. curind toti vom fi purcelusi lipiciosi. cui ii pasa?
rontaim fagure si mierea ustura putin pe git. nu ne lasam pina cind in gura nu se aduna ghemotoace de ceara. in general ceara de la stupina se da celor 2 minastiri care o folosesc la prepararea luminarilor.

din ceara de joaca, stapinul stupinei modeleaza animale si figuri cu expresii grotesti. noi ridem. ride si el.
aceste mici creaturi delicate, elegante si enigmatice:

si-am incalecat pe-o sa...
o fi adormit belle toujours? o fi devenit visatoare?
eu la ce-am muncit aici?

nu ratati, aceasta superba jucarie

Portrete-robot cu texte cu tot,

de Serban Foarta

leapsa pe poezie

[de la belle de jour]

1. Care a fost prima poezie citită?
nu-mi amintesc, si zau ca m-am straduit.

2. Care a fost ultima poezie citită?

borges, un saxon.
e aia cu: purta in el cuvinte esentiale...
[acum o luna, poate doua]

3. Ai scris vreodata o poezie? Daca da, ce ai facut cu ea?
prima mea poezie a fost de sorginte civica si educativa:
un baiat cu numele jenel
nu voia sa-nvete nici de fel
dar intr-o zi a ramas corigent
si apoi repetent.

am vrut sa o trimit la o revista, si am dat scrisoarea mamei sa o puna la posta. dupa o vreme mi-am descoperit scrisoarea aruncata pe dulap. cam jenant, neh?
de atunci, am mai scris si inca mai scriu cind sunt intoarsa in mine. ele incep cu My Lord...
nu fac nimic cu ele.

4. Cum arata pentru tine top 10 al poeziilor?

- odysseas elytis - selenei din mytilene, de ex
doar eu pe trepte ca gonit plingeam
si te rugam: ia-ma hai ia-ma in brate
si mingiie-ma ca m-am nascut

- francesco petrarca - cantonierul
in traducerea etei boeriu, la rindul ei o mare poetesa...

- borges, ah da, si borges.

Festivalul George Enescu

am aceasta caseta cu oedip, care la vremea ei a costat 112 lei. a fost mult oare? dirijor mihai brediceanu cu solistii, corul si orchestra operei din bucuresti. si david ohanesian.

pe canalul TV cultural se face PR festivalului: vad un film cu dublul de bach. menuhin si oistrah. chiar daca filmul e vechi, suna impecabil.
menuhin spune ca e prima oara cind vine in bucuresti fara enescu. el coboara dintr-un tren, oistrah din avion. se imbratiseaza cu bucurie evidenta. sunt zei.

eu ascult bach-ul meu, cu isaac stern si itzhak perlman, cu new york philarmonic, dirijor zubin mehta.

ani la rind am urmarit restaurarea luminisului la sinaia, in cumpatu. pina a devenit de vizitat. casuta ingrijitorului a fost intotdeauna locuita chiar de persoana cu pricina, fiindca i-a fost lasata prin testament. din cind in cind luminisul se popula, iar la parter, intr-o sala amenajata adhoc dintr-un fost garaj, mai aveau loc concerte.

in afara de muzica, enescu ne-a lasat o poveste. de fapt, in povestea asta e muzica, sau in muzica e povestea. oricum.

sa ne bucuram. suntem altii miliarde care nu lasam nici un semn al trecerii noastre.

a venit acea toamna

pe balconul meu, sub un imens si disperat cer albastru, un paienjen si-a tesut o complicata pinza intre florile suspendate.

ziua e mai scurta, fiindca dimineata si seara trebuie sa aprind lumina. si e rece.

doar lui jazz ii place, si se tavaleste cu burtica in sus, uitindu-se la paianjen si la asteptarea lui, ea in asteptarea ei.
si eu in asteptarea mea.

doamna toamna, ai venit? ti s-a parut ca te-am chemat.
mai aveam ceva de dres, de asezat.

jazz lenevoasa

duminica.
e cald inca, lui jazz ii cade ingrozitor de multa blana.
face din bratele lui lili - care o tinea sa-i tai unghiile, un salt si ramine in urma ei prin aer o dira de puf.
vai de mine si de mine.
toata ziua curat covoarele cu cirpa umeda si adun blanitza. jazz sta chiar in mina mea si se muta mai incolo numai cind dau peste ea. se simte vinovata si urmareste totul cu interes.


ii fac baie pe indelete si o fugaresc prin cada. ma plictisisem eu, ca ea ar mai fi stat. adoarme ca traznita si se scoala la ora 8 fix, seara cind casca vreo 5 minute si se intinde.

nu era in plan, dar nu stiu ce sa fac cu blana ei pe care degeaba o perii si aspir. cade.
cred ca de atita apa cita bea are atita blana. :-)

La stupina [2]

primavara cind se deschid stupii dupa iernat, se face si o evaluare a lor.
este poporul sanatos? pai sa vedem.
citeodata pare in regula.



atunci? iata surpriza. un soarece a facut pui sub un capac de stup. multi. si-a ales locul asta fiindca este cald. si poate rontai fagure. pe munca altuia. eheeee...
va place sau nu, soarta lor e pecetluita fiindca intra la categoria daunatori. mai tineti minte soarecele lui arghezi? cam pe-acolo.

totul este trecut in caiet. cite rame are stupul, familiile...
si apare alta problema: invazia furnicilor, care au depus oua tot sub capacul stupului. e o lume incredibila si complexa.

dupa aceasta trecere in caiet, apicultorul stie cum sta. daca au avut mincare destula, daca au inceput activitatea, nu cumva sunt bolnave si trebuie sa ia antibiotice?
daca sunt prea multe, vor roi curind...

ca sa-mi faca mie pe plac si sa rontai polen, se pune la intrarea in urdinis - acea fanta prin care albinele ies/intra in stup, un dispozitiv special cu o periuta si o foaie de hirtie. cind albinele trebuie sa intre, sunt obligate sa-si treaca piciorusele pe perie, iar polenul adus cade pe hirtie, in picaturi mici colorate dupa florile carora le-a apartinut: cele mai spectaculoase sunt cele de cicoare, albastre.
primavara/vara polenul va fi frumos colorat: galben, albastru, verde sau rosu. pe toamna, doar galbui, portocaliu inchis spre maro. nimic interesant sau apetisant.

oricum eu il pastrez in borcanele mici, si maninc cu lingurita. 2 lingurite dimineata spun apicultorii, reprezinta hrana si energia pentru o zi. eu stiu ca dupa, ti-a foame si rozi si sireturile de la adidasi, asa ca nu ai timp sa vezi ce se intimpla pina la sfirsitul unei zile.

albinele sunt frustrate fiindca au zburat kilometri fara nici un folos. stuparii se feresc sa-si necajeasca poporul lucrator. acum, ca stiu, cer atit de rar, incit renunt chiar de buna voie. daca maninc fagure capacit, e suficient, are de toate in el.

frumosul, auriul, harnicul si inegalatul exemplu de comunitate:
[si n-am ajuns inca la fagure]

La stupina alias Prisaca [1]

aceste posturi sunt pentru Belle Toujours caci, ea a cautat pricina

ma uit la acest bol cu miere de salcim galbuie lenes curgatoare de pe masa mea si spun o poveste. si 'nainte mult mai este...

a unei stupine asezata in padurea buciumenilor, da chiar aia, din povestea lui sadoveanu cu lizuca si patrocle. exact nu stiu unde e dumbrava minunata, dar pot sa va spun de minastirea buciumeni, cu hramul sfintei maria. cum care minastire? aia unde a poposit si regele mihai, cu regina si cu mine cu tot.

stupina nu este cum v-ati imagina un perimetru ordonat si disciplinat.
desi este a unui om de specialitate apicultor, e o devalmasie prietenoasa.
dupa vreo 15 ani de stat la casuta padurarului - padurea a fost retrocedata 'boierului' cum ii spun localnicii, stupina a fost mutata la poalele padurii, in sat. boierul habotnic, a daruit casuta padurarului preotului unui schit care coexista si el cu cele 2 minastiri, tot in padurea buciumenilor.










e tot aia? nu, acum mierea e altfel.
prima miere, care acolo se recolteaza pina in sfintul petru se numeste de salcim dar e un amestec, nu iese niciodata curata de salcim. se amesteca cu cires salbatic sau prun din livezile celeilalte minastiri de maici, care se numeste sihastru si e la departare de vreo 500 de metri de cealalta minastire. nu ca e interesant cum sunt 2 minastiri de maici la o distanta asa de mica, care impart acelasi habitat si totusi atit de diferite. fiecare cu istoria ei. dar asta e alta poveste.

stiti cum e fagurele de cires salbatic? roscat inchis si parfumaaaaat... dar e foarte rar, fiindca se amesteca repede cu salcim. trebuie pindit cu atentie si hatz, prins exact la momentul oportun si folosit ca o delicatesa in bucatele mici. dar ai sansa ca intr-un fagure sa gasesti insule mici deja capacite de miere de cires. negocierele sunt strinse pentru fiecare bucatica.

capacitul este operatia prin care albinele inchid alveolele cu miere, punindu-le capac de ceara in care strecoara si venin. de aceea capaceala e albicioasa, iar fagurele sta in orice pozitie fara sa curga miere. capaceala e buna pentru imunizarea contra rosu in git, alergii, bronsite cronice... cel mai bine este sa nu separi bucatile de fagure de capaceala, sa fie mincate cu totul.

acum mierea din sat, cum ii spun eu, e de salcim amestecata cu flora spontana. cicoare, pomi fructiferi de prin curtile satenilor...









testul in stupina incepe cu prima intepatura, fiindca trebuie sa-ti testezi reactia singelui. fiind noi cu 3 masini in poarta, [in caz de nevoie, rapid la un spital cu urgente] ne-am lasat ciuruiti de primele luptatoare, care binisor dupa prinz o cautau cu luminarea in jurul nostru, mai ales in parul meu roscat. [ziceau ei, dar eu zic ca oricum m-ar fi compostat] cum nimeni n-a suferit cu nimic mai mult decit usturimea si umflatura de rigoare, frecata cu sare, cumva mindri de initiere, am purces fara frica printre stupi, fiindca le luasem seama, dar si ele mirosisera cu cine au de-a face.

milogeala incepe pentru polen. nici un stupar nu-ti face polen de buna voie, ei spun ca streseaza albinele.
asta, pe data viitoare.

jazz en dormant [2]

abia asteapta sa doarma pe locul meu. dar nu mai e rasfatul ca atunci cind se stie pazita si ocrotita. cind sunt si eu alaturi. cotu' burtica.

cum sa cumperi vara carti

instructiuni confidentiale

1. se ia site-ul polirom, aveti link chiar aici in blog, si se apasa CATALOG.
se SORTARE DUPA: PRET
si se TIP ORDONARE: CRESCATOR

va duceti direct la pag 62, restul fiind epuizat, si incepeti sa salivati si sa selectati cu rabdare, de ex...
L.A. Confidential / Editie Cartonata / James Ellroy

2. se apasa OFERTA SPECIALA
se SORTARE DUPA: PRET
si se TIP ORDONARE: CRESCATOR

si dati de ex de...
Ca o apa care curge / Marguerite Yourcenar

se face o aburcare in cos a cumparaturilor si o comanda, dupa un oftat puternic, cum ca ai mai fi vrut dar nu s-a mai putut.
de aia imi place mie vara, nu e inghesuiala la carti si preturile au atitea cifre cit pot si eu sa inteleg.

jazz en dormant [1]

e cald, jazz doarme in patul ei, de-a lungu, de-a latu. nu misca si e insensibila la fotografiat. altadata alerta la orice miscare, jazz e intr-o stare cataleptica. doarme asa, de la ora 1 a amiezii pina la 8 seara. doarme. rapusa.
alaturi, in patul meu, citesc. apoi, imi vad de ale mele.
la inceput am fost ingrijorata, veneam sa verific daca respira, apoi cind am vazut ca si-a facut un obicei din a dormi ziua si a se juca noaptea, m-am linistit la figurat, si am trecut pe insomnii la propriu.

ma uit la burtica ei pufoasa pe care o expune fara nici o grija sau aparare.
mi se pare frumoasa, eleganta si aroganta in acelasi fel.
parca are labutele de catifea groasa, iar pe interiorul lor pernute din piele maro de o finete greu de descris. imi place mult sa o mingii pe labutele astea minunate. nasul tot din piele lucioasa, blanita in combinatii inimitabile de maro, alb si bejuliu.
e foarte curata si parfumata si ma simt calma si echilibrata in sufocantele temperaturi de 28 de grade in interior, dar o presiune extraordinara, cu ochii pe ea si in carte alternativ.
citeodata ofteaza, sau are un spasm scurt al labutelor. ma gindesc ce-ar putea visa aceasta alintata mitza.
aceasta e pozitia in care jazz si cu mine ne odihnim in d.a. acestei veri in zile caniculare, impreuna. si acesta-i inceputul. [ce sofisticata-i vara, ce simpla si in linie dreapta iarna.]

eugene ionescu [2]

Cred ca aveam 5 ani: o casa de copii, nu departe de Paris. Un asezamint care tinea de municipalitate… Am stat citeva luni in acel asezamint. Despartit fiind de mama am fost intruna nefericit, nu m-am putut obisnui nici o clipa cu despartirea, nici cu dormitorul comun, nici cu sala de mese, nici cu prezenta cotropitoare, inadmisibila a celorlalti… Mama venea sa ma vada o data la 2 saptamini… Duminica seara, cind pleca inapoi, pleca pe veci, doua saptamini pe veci. Un vid in present… Mi-aduc aminte de […] o scena sfisietoare: ma agatam urlind de mama ca s-o impiedic sa plece; sora sefa a trebuit sa se lupte din rasputeri ca s-o convinga sa nu ma ia cu ea.


Tata care intra in camera mea cind eram licean ca sa vada daca imi fac lectiile sau sa ma certe nu mai stiu pentru ce. Ma sculam in picioare si il priveam cum scotoceste peste tot: in sertare, printre carti. Imi deschidea caietele, citea din jurnalul meu cel mai intim, imi citea versurile cu voce tare. Era vinat de furie, din ce in ce mai furios, ma injura urit.
[Humanitas - Jurnal in farime, 1992]

sunt coplesita. ma uit tot timpul la aceasta fotografie, la pleoapele cazute a plins si la masca dramatica a unei suferinte perpetue. poate intelegem altfel, daca stim.

eugene ionescu [1]

Citeodata cartile vor sa spuna ceva, stiu sigur: ma duc exact in raftul 3, corpul 5 si iau in mina cartea. De data asta, Eugene Ionesco, Intre viata si vis – convorbiri cu Claude Bonnefoy:

La finele lui Jacques sau supunerea, Roberte vrea sa numeasca totul cu un singur si acelasi cuvint: chat ‘pisica’.

Les chats s’appellent chat, les aliments: chat, les insects: chat, les chaises: chat, toi: chat, moi: chat, le toit: chat, le nombre un: chat, le nombre deux: chat, trois: chat, vingt: chat, trente: chat, tous les adverbs: chat, toutes les prepositions: chat.

Nu e aici un fel de dorinta a unui limbaj universal?

Este mai degraba o absenta de limbaj, este mai degraba indiferentierea, totul este la acelasi nivel, este abdicarea de la luciditate, abdicarea libertatii in fata organicului.

[Humanitas, 1999]

Si asa a inceput o cautare de o saptamina prin alte si alte carti, personale sau in biblioteci virtuale.

Exista si o alta carte Ionescu inainte de Ionesco – Alexandra Hamdan cu analogii fortate intre Eugene Ionescu si Ion Barbu, Camus, Urmuz si, in sensul cartii, as putea adauga in liniste pe oricine altcineva.

Cuvintele, si ele, prin repetare automata sfirsesc prin a-si pierde sensul.

‘Jacques: Totul este pisica (…) A, da! E usor de vorbit.’

[Saeculum, 1998]

Nu prea e asa. Situatiile cu pricina sunt sablonarde si cumva usor de prins intr-un standard universal. Valabile in majoritatea culturilor. Oamenii se intilnesc intr-o vizita cu bataie matrimoniala. Se petzeste. Mai intii se face o conversatie ipocrit neutra, iar apoi se pun cartile pe masa. O astfel de situatie poate fi usor mimata doar prin intonatii si reflexe vocale ale cuvintului pisica. Si nu se pierde vreun sens, din contra ii vor fi multiplicate.

De ex: pisica, adica luati loc pe aceste pisica, adica scaune…

Si ajungem la barbara si ingrozitoarea traducere romaneasca [1]:

Jacques: Totul e cal.

Roberte: Pentru a numi lucrurile, un singur cuvint: cal. Caii se numesc cal, alimentele: cal, insectele: cal, scaunele: cal, tu: cal, eu: cal, acoperisul: cal, numarul unu: cal, numarul doi: cal, trei: cal, douazeci: cal, treizeci: cal, toate adverbele: cal, toate prepozitiile: cal. In felul acesta e usor sa vorbesti…

[BPT, 1970, Sanda Sora]

Am o banuiala de unde vine masacrul, si nu mai e nici o rima, nici o sonoritate ludica. Imi tropaie un cal prin creieri. S-a ales praful. In fapt sunt cam intraductibile piesele lui, neh?

La toate pune capac, aceasta traducere [2], dupa care totul cade in derizoriu. Uite cum se ajunge de la pisica la pasarica, in sensul cosmaresc al ambitiei de a traduce ionescu intraductibilul.

JACQUES: Totul e păsărică.

ROBERTAII: Ca să spui lucrurilor pe nume, un singur cuvînt: „păsărică". Păsărica se numesc „păsărică", alimentele: „păsărică", insectele: „păsărică", scaunele: „păsărică", tu: „păsărică", eu: „păsărică", acoperişul: „păsărică", numărul unu: „păsărică", numărul doi: „păsărică", trei: „păsărică", douăzeci: „păsărică", treizeci: „păsărică", toate adverbele: „păsărică", toate prepoziţiile: „păsărică". E foarte simplu să vorbeşti...

[Eugene Ionesco; tradv pref., note: Vlad Russo, Vlad Zografi. - Bucureşti: Humanitas, 2003]

Inceputul e in chapeau, din care a derivat chat. Si dumnezeu cu mila, fiecare dupa cum l-a dus capul: caciula-cal, palarie-pasarica.

JACQUES: E o pălărie.

ROBERTAII: Oh, scoate-o, Jacques. Jacques, iubitul meu. La mine o să te simţi acasă. Am cîte vrei, am o grămadă!

JACQUES: ... de pălării?

ROBERTAII: Nu... de păsări... fără păsuri!

JACQUES: Ah, păsărică mea...

Am si eu traducerea mea: palarie-papagal. Chiar asa, totul e papagal. Tu: papagal, numarul unu: papagal… PA-PA-GA-LI-LOR!

Acum, sa revenim a nos mouttons, ce voia sa-mi spuna mie cartea aceea, in acea zi, in acea dupa amiaza? Ca lui jazz ii este foame si miauna cu disperare si obraznicie la usa, gheruind fara mila bunatate de lemn.