Prin împărăția Chiparosului

Am mai vorbit despre subiectul fiscal romanesc – Fiscale, Moș Crăciun, Cum îți face fiscul viața ușoară.

Se pare că nu numai pentru mine este fiscul o pasiune, ci și pentru guvernanți. După ce a pus-o „mare” pe cea mai insipidă pupilă a sa, Chiparosul Orlando s-a decis să ia totul în propriile mâini (sau buzunare?). Silit de împrejurări, i-am vizitat împărăția.

Pentru a rezolva o problemă fiscală (ce declarație trebuie și cum se utilizează) am bătut de trei ori drumul până la fisc (nu e vecinul meu, vreo 16 km dus-întors), am pendulat de cinci ori între etajele unu și trei ale clădirii unde au birourile fără lifturi.

La prima întâlnire, după ce m-am întors în biroul de la trei de unde fusesem deja expediat la parter, funcționara mi-a dat niște lămuriri scurte și a vrut să mă expedieze din nou. Am rugat-o să-mi dea formularul, să-l tipărească de pe situl ANAF. Mi-a replicat că mi-a întins un deget și acum îi iau toată mâna. Pe urmă mi-a declarat că nu le merge situl și, persuasiv cum sunt 😁, m-a lăsat să încerc singur la calculatorul ei – un gest de mare gentilețe. Într-adevăr, nu mergea. M-am întrebat totuși, de ce un funcționar ANAF care se identifică la deschiderea calculatorului, folosește ca orice muritor internetul, de ce nu au sau nu accesează un intra-net ca multe alte instituții.

Fiindcă tot sunt la critică, trec la formularele electronice inteligente, în fapt, niște documente în format PDF care includ niște script-uri (asta e inteligența) care verifică niște corelații și fac niște operații aritmetice. Nu sunt operații complicate și sunt oarecum similare pe la mai toate formularele. OK. Aici încep problemele. Marii specialiști care le redactează folosesc doar editorul Adobe (are o licență scumpă) de ultimă versiune. De aceea, te avertizează de fiecare dată să aduci reader-ul tău la versiunea ultimă. Adobe Reader este un program bogat, acaparator de resurse, upgrade-ul regulat este deranjant pentru utilizator. În plus, versiunile actuale nu mai sunt compatibile decât cu Windows și MAC. Oricum, depunerea online a formularelor se poate face numai cu Internet Explorer.

Împreună cu alte restricții soft, utilizatorul de rând este obligat să fie frate cu Microsoft. Cum nu toți au bani de licență MS, oamenii au de ales între o versiune spartă sau … ANAF se comportă ca un agent al MS. De ce fac asta? Din simplitate. După mine, oamenii plătiți de ANAF pentru redactarea formularelor ar trebui limitați la o versiune veche a Adobe, să spunem, v. 9. Asta ar trebui să permită utilizarea a mai oricărui sistem de operare, nu numai Windows. Apoi, situl ANAF n-ar trebui să aibă script-urile (și aici sunt) legate de IE, ar trebui să meargă cu minim trei browsere uzuale (toate sunt suficient de sigure).

De ce nu se intamplă așa? Pentru că nimeni nu se gândește la contribuabili, pentru că „specialiștii” sunt de slabă calitate, pentru că există clasicul dezinteres / dispreț al sistemului față de cetățean. Să mai critic modul neclar de redactare al textelor, al explicațiilor? Să mai adaug că ANAF publică formulare conținând grave erori? Știți cum răspunde ANAF la vreo întrebare? Am pus una anul trecut, am primit răspunsul după mai mult de două luni, mult, mult prea târziu. Ați avut răbdare să citiți situl ANAF? Deși un sit oficial extrem de important pentru mai toată lumea, are un text prin care își declină orice răspundere pentru tot – informații, descărcări, stare.

Peștele de la cap se împute. Dacă ne mai uităm și pe zvonurile cu implicarea Chiparosului la banca aia rusească ce tocmai s-a mutat la Budapesta și privind scutirea de impozite a stafului acelei bănci, e deja mai mult decât putem duce.

Știu că împărăția asta e a lui Orlando Chiparos, de puțin timp, că prezența lui acolo nu este pentru a-mi fi benefică mie, simplului contribuabil, ci pentru a face multe împrumuturi iresponsabile. Înaintea lui a fost alt Chiparos, și înaintea acestuia altul, și tot așa.

Numai noi, contribuabilii simpli am rămas mereu aceiași disprețuiți. Nu știu dacă funcționarii se mai rotesc, dar au mereu același ADN.

5 comentarii la „Prin împărăția Chiparosului

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Ce aș mai comenta pe subiectul acesta… Dar pur și simplu am răni încă necicatrizate și mă abțin. Spun doar atât: Sunt foarte de acord cu cele reliefate în articol! Întru totul! Ne mândrim cu specialiștii noștri IT, dar nici măcar unul nu ajunge oare să se uite în ograda asta cu câini scăpați din lanț? De câte ori nu ajungi să auzi: -Azi nu putem să rezolvăm problema, că avem probleme în sistem, Sau un funcționar să dea din umeri când îi demonstrezi enormitățile scrise pe fișa ta din afurisitul de plic negru… -Nu știu eu, așa zice calculatorul! Parcă ești într-un film SF, în care inteligența artificială a luat-o razna și s-a răzvrătit împotriva umanității…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu e vorba de specialiști, sunt doar șușanele. M-me Socol (aceea cu afacerile cu țiganii, puțin condamnată) a avut prin firma ei contractul cu sănătatea. Ei bine, firma lucra cu colaboratori (angajați externi, temporari, fără contract de muncă) – așa a rezultat marele dezastru. Nu vreau să mă gândesc ce mânării financiare s-au făcut.
      După cum se fac angajările bugetare, puteți trage concluzia asupra calității IT-ului bugetar.
      Soluțiile simple, la îndemâna oricui, sunt acelea fără prea multe compatibilități.
      Guvernul nostru a adoptat MS Windows cu costurile și afacerile murdare. Canonical produce o versiune Linux Ubuntu pentru guvernul chinez. Prin filmele americane, când sunt arătate calculatoare guvernamentale par a nu fi Windows.

      Apreciază

  3. Pingback: Analiză de text | Născut pe lista neagră

  4. Pingback: Joc de glezne | Născut pe lista neagră

Lasă un comentariu