Suprafața Noii Zeelande este ceva mai mare ca a României (comparabilă), populația de patru ori mai mică, PIB nominal comparabil (de aproape de patru ori mai mare pe locuitor).

Cu excepția exploatării dezastroase de nisip cu fier (cenușă) a Steel Ltd, a unui siloz Holcim și activităților portuare, nu am remarcat altă manifestare industrială. V-am mai spus că nimeni nu se grăbește și nu par a avea vreun stres. Totuși, declară 2.400.000 lucrători – cam jumătate din populație. Statisticile sunt contradictorii, dar în exportul lor sunt importante carnea, lâna, lemnul, vinul și probabil nisipurile metalifere.

Un rol important în economia NZ ocupă turismul. Credeți-mă, știu s-o facă – fiecare lucru are o poveste și, de fapt, povestea este cea care vinde. Nici în domeniul hotelier nu este mare agitație. Pe unde am trecut – hoteluri, campinguri, pensiuni, erau turiști, dar niciodată plin.

Cum v-am povestit, n-am înțeles de pe unde vin banii. În Nord oamenii sunt mai leneși ca în Sud (multe terenuri necultivate, în paragină în Nord), totuși densitatea populației e mai mare.

Școlarizarea la nivel ridicat nu e deloc o regulă deși au multe universități. Am întâlnit doar două persoane care știau unde este România, doar una era neo-zeelandez – fusese la Brașov.

 Am văzut multe anunțuri „de vânzare/închiriat” și în Nord și în Sud. Par a nu prea indica prosperitate, dar ei o duc bine.

În ce privește naționalitățile, majoritari sunt cei de origine europeană (mai ales anglo-saxoni), apoi maorii (sunt foarte prezenți în propaganda autorităților și au locuri și secții speciale în universități), chinezii, indienii, ș.a. În Insula de Sud n-am prea observat decât europeni, însă mi s-a relatat că maorii au proprietăți în Sud și sunt grupați în Nord. I-am remarcat doar în Nord.

Cu excepția centrelor capitalei și Auckland cu clădiri din sticlă, restul localităților au alura orașelor americane din western-urile vechi – clădiri din lemn cu unul, maxim două nivele, cu streașini largi întinse deasupra trotuarelor. De multe ori sunt înconjurate de grădini. Aproape în fiecare curte sunt două mașini (australiene, chinezești, asiatice, rar europene pe filiera asiatică) și o șalupă mare-mare cât să poată fi remorcată pe șosele.

Ulterior am constatat că scândurile orizontale ușor înclinate care plachează pereții exteriori sunt un mic fals – sunt prefabricate din plastic.

Bănci foarte multe. Spre exemplu Dargaville, un oraș cum am descris mai sus, cu un aspect părăsit, are minim patru bănci. Oricum, în orice chițimie oricât de mică poți plăti cu card.

Vitele, oile sunt crescute pe câmpuri, uneori în ploaie. Fermele au instalații și se ocupă și de recoltat furaje ambalate în sistem rulou. Totuși, în supermarket n-am găsit brânzeturi neo-zeelandeze; am găsit feta bulgărească.