Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările
joi, 14 mai 2015
marți, 5 mai 2015
luni, 16 decembrie 2013
vineri, 9 august 2013
Amintiri, amintiri...
~ Drumul meu ~
Tânărul convocat la ședință intră în sala mare.
Catifeaua albastră a pereţilor se asortează cu jaluzelele verticale.
Își pune agenda pe una dintre mese, amintindu-și că i s-a reproşat că nu prea a scris nimic în ea.
Îmi ţin memoria trează, a replicat atunci.
Un bărbat cu părul alb,
ai cărui ochi se văd ca ai unui viezure prin dioptriile ochelarilor,
anunță că în următoarele 30 de zile va intra în vigoare o nouă organizare a activităţii.
S-au schimbat numele la toate structurile şi implicit denumirile funcţiilor.
Vreo cinci sunt norocoşi. La ei nu s-a schimbat nimic.
Mai sunt câteva zeci care, deşi li se schimbă ceva, rămân prin schemă...
Au rămas pe afară şase persoane cu funcţii de conducere.
Li se citeşte numele. Sunt trei femei şi trei bărbaţi.
Ei vor primi deciziile de concediere în următoarele trei zile,
după discuţii individuale cu conducerea.
Tânărul ajunge la discuţiile individuale.
Un scaun gol este aşezat în faţa unei mese.
Se uită de sus la cei care stau la birou.
Nimeni nu-i spune nimic...; își pune palmele pe spătarul scaunului şi zâmbește.
Cineva tresare şi îl invită sa ia loc,
confundându-i numele cu cel al macedoneanului care şi-a înfipt sabia în Persia.
Altcineva îi zâmbeşte şi îl întreabă ce simte.
Zâmbește
şi el, e gratuit,
şi spune că senzaţia este asemănătoare cu cea în care realizezi că, deși respiri, ai sentimentul că inima îți stă pe loc.
şi spune că senzaţia este asemănătoare cu cea în care realizezi că, deși respiri, ai sentimentul că inima îți stă pe loc.
Adevărul este că toată lumea zâmbeşte forţat. Sunt nişte zâmbete nervoase.
Tânărul pleacă şi închide uşa, iar una dintre cele trei fete din lista neagră îi spune afară cu voce resemnată:
Asta este viaţa. Uneori urcăm, alteori coborâm. Nu putem să rămânem sus tot timpul...
sâmbătă, 22 decembrie 2012
joi, 30 august 2012
miercuri, 29 august 2012
Istorii nescrise...
Înclin să cred că fiecare om interpretează o imagine în funcție de anumite elemente, experiență și stare de spirit...
Sunt persoane care ajung la cele o mie de cuvinte, în timp ce altele își țuguiază buzele...
În cazul de față avem un văcar, scăldat de soarele de dimineață de pe malul Dunării, și o mână de animale ce se pierd în fundal.
Se pune punct și se merge mai departe cu buzele țuguiate...
Însă, farmecul imaginii spune, pentru cei care pot intui, o istorie referitoare la sărăcie, neputință, distrugere, disperare și grija zilei de mâine.
De bine de rău, pe malul Dunării, frontieră naturală și loc de refugiu în verile caniculare, au existat unități militare până mai anii trecuți.
Desființarea acestora a dus la casarea materialelor pe care le-au avut în dotare.
O bună parte din bunuri au fost vândute riveranilor.
Sărăcia l-a determinat pe văcar să poarte pantaloni de militar și haină de jandarm, iar mâncarea să o țină într-o geantă destinată a adăposti o mască de gaze. Dacă ar fi avut bani, cu siguranță că omul și-ar fi cumpărat haine noi dintr-un magazin...
Desfințarea fabricilor și întreprinderilor din marile orașe, după privatizări de succes care le-au dus la fier vechi,
i-a determinat pe oamenii din localitățile ce orbitau în jurul orașelor la neputința de a-și asigura ziua de mâine.
Unii au ales să rămână pe loc, iar alții au emigrat.
Undeva, în fundal, se vede un canal în care s-au rătăcit trei vaci. Cândva au existat stații termice care pompau apă în canal, iar instalațiile de irigat compensau verile secetoase. Cei care au rămas pe loc, din disperare, au distrus stațiile de pompare și instalațiile de irigat. O parte din metal a ajuns la fier vechi în schimbul banilor, o fericire iluzorie în buzunarele unor oameni care au avut o pâine pe masă pentru câteva zile, iar alte cantități au fost transformate în acoperișuri sau stâlpi de susținere pentru vitis vinifera....
Cum nu a mai rămas nimic de vândut de pe câmpurile scheletice, grija zilei de mâine i-a determinat pe cei care nu au rude în străinătate să se apuce de o ocupație arhaică: păstoritul. Păduri întregi de pe malul Dunării gem de oi și de vaci, iar carnea acestora alimentează măcelăriile în geamurile cărora se pune praful pe afișele ce anunță că AVEM CARNE PROASPĂTĂ. Diferența este că un kg de carne costă, în viu, aproape 8 lei, iar odată ambalată îi crește prețul cu cel puțin 300 %.
Cam asta este viața unei fotografii, împărțindu-și existența între cei ce stau cu buzele țuguiate și cei care văd și înțeleg ceva...
vineri, 8 iunie 2012
marți, 20 decembrie 2011
luni, 19 decembrie 2011
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
vineri, 26 august 2011
Constatări...
Natura păstrează urmele în locul în care tehnica a doborât un copac...
Renè Aubry - Steppe
luni, 22 august 2011
Albastrul la el acasă...
Eugen Doga - Pe chei
Umbrela a devenit o nouă modalitate de apărare a pescarilor împotriva razelor soarelui,
însă mai mult încurcă în situaţia dată.
Dincolo de bărci şi umbrele, Dunărea a rămas cuceritor de albastră...
sâmbătă, 20 august 2011
duminică, 17 iulie 2011
luni, 11 iulie 2011
miercuri, 29 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
