Primul telefon...

   

Taverna viselor 

Vă mai aduceţi aminte de primul telefon mobil pe care l-aţi avut?
Al meu a fost gri, însă nu-mi mai amintesc numele fabricantului...;
de asemenea, era aşa de pătrăţos şi de greu încât îl comparam cu o cărămidă...
Pe stradă se mai folosea un pseudonim pentru telefoanele mobile care,
pe lângă faptul că erau lungi, aveau şi antene: pălugi!

Relaxare...

Aşa, ca o idee...
Dacă vă puteţi imagina, pentru câteva zeci de secunde,
schimbul de mingi dintre cei doi jucători - să auziţi cum sare mingea din rachete -
sunteţi suficienţi de relaxaţi...
Dacă nu vă puteţi imagina...
rămâne să încercaţi cu alt prilej...

Iubiţi-vă mult!

 

Trăiţi clipa...
Restul nu contează...

Meduza de pe iarbă...

   

 Iggy Pop - Lust for Life

Undeva în dreapta sunt câteva sute de oi,
ce par încremenite de trecerea timpului.
În centru sunt câţiva pescari ce plâng după ştiucile de odinioară...
Doi cai au intrat cu picioarele în apă, iar trei vaci pasc în voie, în stânga cadrului.
Razele soarelui sparg norii, oprindu-se pe oglinda lacului...sau a meduzei ce stă tolănită pe iarbă...
Aşa a fost în septembrie...
Acum, în noiembrie, am reparat pe jumătate...ghinionul de atunci...

Mai aproape de cer...

Avem locuri frumoase
şi drumuri proaste...
Ne bucurăm când putem rupe, din cer, o bucată de soare
agăţând-o  la rever pe post de zâmbet.
Pendulăm cu privirile între cer şi pământ
închipuindu-ne că timpul va alerga mai încet,
iar noi vom fi stăpânii lui...
Uităm şi iertăm când suntem trataţi cu răutate şi indiferenţă
de cei care ne consideră străini în România...
Sperăm, plângem, iubim, urâm,
alergând prin decoruri de Rai
după un timp care nu vrea să se oprească,
măcar pentru o clipă...
Ne punem lacăte sufletelor,
uitând de frumuseţea picăturilor de rouă,
de zborul păsărilor,
săritura unui delfin
zâmbetul unui copil,
lacrimile din ochii unui bătrân,
trăgând linii infinite de egoism.
Alergăm după nimicuri,
ce nu vor fi niciodată ajunse,
umplându-ne palmele cu lacrimi şi spini...

În rest: enjoy!

Doar muzica...

   

Un romantic incurabil...

   

Am idei;
uneori am teribil de multe idei
şi ca să nu fiu biruit de ele
vorbesc în ritm mai alert, ca să nu le pierd esenţa...;
pentru mine nu-i greu; însă, pentru cei care mă cunosc...se pare că le întind nervii...
Dacă îmi place entuziasmul unei idei, în două ore pot pleca în Italia,
să ajung pe un vârf de munte sau să mă plimb pe malul mării
şi asta din cauză că mă îndrăgostesc de locuri şi oameni;
peste ani şi ani, locurile le regăsesc tot acolo.
Plouă cu amintiri, având în ele picături de miere sau de pelin...,
dar e frumos...
Cu oamenii e mai dificil.
Azi sunt bucuroşi, iar peste două zile le ninge cu tristeţe în suflete,
săpând tranşee pentru a nu fi invadaţi de fericirea celorlalţi.
Le e mult mai uşor să se gândească la lucrurile care nu le plac decât la ceea ce este frumos.
Mă uit la fostele colege de facultate, master, doctorat -  băieţi am fost minoritari...;
Până la 25 de ani şi-au făcut planuri de viitor: cu cine să se căsătorească, câţi plozi să facă (nu mai mult de doi) unde să lucreze, cum să le arate casa...
Le-au ieşit jocurile cu măritişul, job-ul şi casa; a urmat etapa a doua, cea  norilor negri,
în condiţiile în care liniştea în paradis nu poate dura la infinit; unele au divorţat şi s-au întors la părinţi, însă nici celor care nu au făcut acest pas nu le merge bine.
Sunt fete trecute o idee de 30 de ani, frumoase şi cu priviri triste.
Au uitat de entuziasmul care le umplea ochii cu scântei...
Eu am rămas un romantic incurabil...dar văd din ce în ce mai puţini oameni bucuroşi...

Se ceartă lumea...

Ea l-a aşteptat peste drum;
el s-a enervat teribil...,
iar când s-au întâlnit...
a desfiinţat-o în 30 de secunde...

30 de secunde în care ea nu a putut să spună nimic...

30 de secunde în care vorbele urâte au fost în prim-plan

30 de secunde penibile...

   

La pescuit...

 

Se pregăteşte guta...

...apoi se agaţă căştile de urechi...

...se pune momeala...

...se mai strânge un plumb...

...se mulinează...

...iar după ce firul s-a întins,  povestea se termină cam aşa:

   

Idei pe autostradă...

    

Italia romantică

Soarele aleargă împreună cu noi în Ungaria, pe autostrada M 3, înainte de Miskolc...
Destul de des, odată cam la 500 de m, sunt desenate fie unul fie două fulgere,
pe nişte panouri portocalii...
Şi cum la datul cu părerea suntem campioni, ideile au fost următoarele:
1. Cine rămâne fără acumulator la telefon şi-l poate reîncărca de acolo.
2. Cei care nu au timp să se radă la hotel au de unde să-şi alimenteze aparatele.
3. Este locul în care se vor monta telefoanele pentru apeluri SOS.
Înainte să apună soarele, băiatul din maşina albă  ne-a dat soluţia:
Din cauză că, în locurile respective, pericolul de a fi trăznit este crescut,
nu se recomandă oprirea...în timp de furtună...
Soarele fuge sub orizont, iar ideea rămâne...

Ceea ce nu pot înţelege este de ce nu am mai văzut panourile şi luna trecută, când am mai trecut pe acolo...sau în anii trecuţi...

Apus la Debrecen

   

M-ai văzut cam des în ultima vreme...
Ce ar fi dacă nu te-ai mai uita la mine,
sau dacă ai încerca să nu mai stai lângă mine?
Să nu mă mai enervezi cu o mie de întrebări,
încât să nu-mi mai vină să te strâng de gât după fiecare întrebare ?

Din dialogul meu cu soarele...

Diferenţe

 La Budapesta a fost o zi însorită, tot aşa cum a fost şi la Bucureşti, azi...
În Maramureş a plouat,
iar la Buşteni şi Sinaia a nins, în urmă cu două ore...
Însă, cel mai frumos cer matinal din ultimele 10 zile l-am văzut în Ungaria...
unde toamna este, încă, la ea acasă...

Abilitate...

 
Dacă voi amesteca
două gânduri
voi avea o idee
colorată
cu lumina soarelui
şi de cântecul pescăruşilor,
condimentată cu o adiere de vânt,
cu un opium de eternitate
şi cu o cafea neagră.
Dacă-mi voi ridica opera,
cu atenţie,
amintirile îmi vor şopti poveşti
scrise cu fire de nisip,
şoapte de valuri
pedepse de sclavi
şi ţipete de scoici,
până când,
fără să vreau,
am tot mers înainte,
ajungând în altă lume
sub clar de lună
şi cazemate năluci...
găsind fluturi pe faruri
şi privind urât,
ca din întâmplare...

Desen matinal...

Când ceaţa îşi face de cap,
iar soarele va răsări peste câteva minute,
sau nu,
iar între o mână de stânci şi un val de noiembrie, efemer,
se naşte poezia unui sunet
şi o imagine pe care ochiul nu o poate vedea...îngheţată...

Dincolo de cuvinte, după 24 de ore şi 1.350 de km parcurşi nu mai aud decât o voce electronică,
din 30 în 30 de secunde: Aţi depăşit viteza legală! 
Aş arunca GPS-ul pe geamul maşinii, dar vocea care se aude prin noapte are şarmul ei...

Credeam că în România se circulă, după cum zic unii, de doi lei; nu prea e aşa;
în Ungaria, de ex., sunt şoferi care merg cu 30 km/h, deşi limita este de 50 km/h;
nu-mi bat capul de ce, însă au şi ei dracii lor;
tot în Ungaria am mai văzut şoferi care se trezesc să semnalizeze viraje, la stânga sau la dreapta,
cu doar 3-4 m înainte de a efectua manevra...
Şi să nu uit: dacă vreţi să ieşiţi din România să  nu o faceţi prin vama de la Valea lui Mihai;
porţiuni întregi de drum, care se vrea asfaltat, seamănă cu un maidan arat...

E încă toamnă...

Casele din lemn au devenit din ce în ce mai rare în Maramureş;
locul lor a fost luat de case din beton sau cărămidă, cu 2-3 etaje, unele şi cu mansardă.
Majoritatea femeilor încă mai sunt mândre de portul lor,
umblând cu traiste mari şi colorate agăţate de umăr...
Bărbaţii îşi cară fânul acasă.
Unii stau în faţă, să vadă de  cai, iar alţii în spatele căruţei, ocupându-se cu frâna...
E încă toamnă şi este teribil de frumos în Maramureş...

Ce frumos...

Niciodată nu am putut să dorm ziua...
Ieri s-a întâmplat să adorm la şase dimineaţa, iar când m-am trezit, la 3 pm, mă aflam la 600 km de Bucureşti,
uitându-mă la un peisaj pe care nu l-am mai văzut de 10 zile...
Au plecat ceaţa şi ploaia, rămânând doar un vânt anemic care se chinuia să plimbe praful...

Avem o flotă nouă!

Ceea ce părea trist (România nu mai are flotă) tinde să-şi contureze nuanţele în tonuri optimiste,
la malul mării...
Noua flotă a României este deocamdată în faza finală a testelor;
rezultatele sunt îmbucurătoare în ceea ce priveşte viteza de deplasare
şi capacitatea de transport;
După cum se observă, buna dispoziţie este pe primul plan,
ceea ce mă determină să cred că noul născut nu va avea mai multe moaşe...
PS: un cap a fost deja tăiat, în cazul în care ceva nu va merge bine...

De când aştept...minunea

   

Prin 2005 am văzut, în Germania, cum se curăţau aleile şi spaţiile verzi de frunze.
Nu se mai foloseau clasicele mături, ci nişte aspiratoare de frunze.
În două ore, patru bărbaţi au curăţat un parc de mărimea Grădinii Cişmigiu...
Minunea a ajuns şi noi; problema este că deservirea aparatului se face de către femei
şi nu de către bărbaţi...,
indiferent dacă este vorba despre Grădina Cişmigiu sau despre Palatul Mogoşoaia...

Distanţe egale, inegale în bani...

 

De la Universitate şi până la Grozăveşti sunt acelaşi număr de kilometri...
Distanţele devin inegale, cu vreo 5 km!, atunci când este vorba despre un taxi,
deşi se merge pe acelaşi traseu, cu acelaşi preţ pe km...
În fine, la ora asta îmi vin în minte două poveşti de dragoste, ambele reale.
Prima este ceva mai veche...Un american s-a căsătorit cu o fată din India, pe internet,
fără să se fi văzut absolut de loc faţă în faţă.
Zilele astea, unui japonez îi căzu cu tronc o româncă,
iar în momentul în care a constatat că i-au luat foc picioarele
s-a urcat în avion, oprindu-se la Bucureşti...
Probabil că îndrăgostit va rămâne, însă sper să nu fi mers de la aeroport şi până în oraş cu un taxi...:)

Nebunii nocturne

 

Ultima găselniţă în materie de distracţie:

se golesc 5-6 sticle cu bere la 2 l, se intră cu tot cu haine în Marea Neagră, sub clar de lună,

iar la ieşire se încălzesc neuronii la foc mărunt...

Evident, inovatorii sunt români...

Îmi pare rău că nu am cum să-i întreb, azi, ce amintiri au despre beţia nopţii trecute...

Iluzii...

Plouă mărunt...
Zgura se agaţă de bocanci,
iar vântul aleargă ciulinii printre stânci...
Plouă, timpul spălând păcatele unor vremi, triste,
în care măriri şi decăderi au luminat destine şi au ruinat civilizaţii...
Ajung la marginea unor stânci roase de vreme, privind spre abis,
şi încerc să îmi închipui modul în care elanul tinereţii, având onoarea la braţ,
a ales să nu mai respire aerul mării...
lăsând posterităţii un ghem de speranţe frânte...

Răbdare...

Firele de nisip au început să alerge,
înainte şi înapoi,
mângâind cochilia unui melc,
obosit,
până când un val a pus capăt distracţiei...

Capriciu...

Casta diva (da  Norma )

Alo!
Şefu...vă rog!
O ţigare se poate?
Promit că de mâine mă las...
de ieşit la iarbă verde...


   

Şi a fost Ziua Metroului...

Oamenii au fost la fel de grăbiţi,
iar trenurile au venit o idee mai repede...
Printre picături...
Ne-am înarmat cu fotografii...

Am ales setările aparatelor...

Am renunţat la ţigări...

Am avut timp de glume...

De fotografiat...

De aşteptat...

Am avut însoţitori...

Iar la final ne-am pierdut printre călători...

Maximilian

Vârstă: 37 de ani;
Starea civilă: căsătorit, un copil de doi ani;
soţia i-a plecat la muncă în Spania, cu tot cu copil;
Ocupaţia: cioban;
stă pe munte, cu oile, de primăvara şi până toamna şi aşa câştig un an de viaţă.
Nu-i plac urşii: acum o săptămână mi-au luat două oi; ieri m-am întâlnit cu o ursoaică cu doi pui;
nu-i lăsa să iasă din drum şi îi bătea cu labele, ca să-i îndrepte, când o luau razna; no, amu, ce să fac? 
Ori eu, ori ea! Am scos petardele şi am dat după animale! Aşa scap eu de urşi...
Dacă tot a venit toamna, şi a coborât cu oile, are timp să umble după ciuperci.
Dacă îi sărbătoare le vinde cu 25 de lei / kg; în caz contrar le scade preţul la 8 lei...

Cam aşa îşi aşteaptă muşterii...

Şi cam aşa negociază...

  

Tentativă...

   

Am crezut că dacă voi ajunge sus am să pot ţine norii în palme...
După câteva ore am privit mai aproape de norii,
însă vremea s-a supărat mult prea devreme...,
iar cerul s-a acoperit cu o mantie neagră...

Răsărit la Otopeni

   

Romance for ever

S-a întâmplat să merg cu maşina de câteva ori, în apropierea Aeroportului Otopeni,
atunci când răsărea soarele...
Cel mai frumos se vede răsăritul soarelui de pe podul de la Ikea,
numai că acolo nu se poate opri...
Însă, cine va intra în prima benzinărie de după pod...
şi se va urca pe amenajarea din beton de lângă staţie (ca să scape de gard...)
va putea să se uite liniştit la soare...
Avionul s-a întâmplat să fie acolo....

Marş la magazie!

   

Alte Kameraden

Un soare de noiembrie se plimbă pe feţele noastre, în timp ce stăm tolăniţi pe iarbă.
Câţiva trag din nişte ţigări, iar unul stă cu ochii pe intrarea ministrului.
Ceilalţi povestim despre cum ne-am petrecut finalul de săptămână.
Din 34 de oameni, 10 bucureşteni am plecat în permisie cu bilete de voie semnate, în alb, de comandant
şi primite de la ofiţerul de servici, care nu a făcut altceva decât să ne completeze numele.
Erau aşa-zisele bilete pentru evenimente speciale...
Atenţiune! Adunarea pe platoul de la Marriott! Executarea!
Este comandatul. A venit printre brazi. Se uită nervos la noi şi scrâşneşte din dinţi...
Alergăm ca la o cursă de 100 de m.
Regulamentar ar fi  să ne deplasăm cu 240 de paşi / minut, dar unii au limitele lor...
şi se spune despre ei că fac armata în locul altora...
Ne aşezăm în formaţie...
Ajunge şi colonelul...; se plimbă prin faţa noastră, de la stânga la dreapta,
şi ne fixează cu privirea...
Bucureştenii să iasă în faţa plutonului! Executarea!
Ieşim şi ne aliniem cu feţele spre ceilalţi...
Ofiţerul îl întreabă pe primul militar:
- De ce ai plecat, mă, acasă?
- A născut soră-mea!
Ajunge la al doilea:
- Tu?
- S-a însurat fratele!
- La tine ce s-a întâmplat?, se uită mustrător la al treilea...
- Mie mi-a născut soţia!
- Ţie cine ţi-a născut mă?, îl întreabă pe al patrulea...
- Raportez: s-a externat mama din spital!
Comandantul se opreşte la al cincilea bucureştean, spunând:
- Să auzim!
- Mi-au botezat părinţii un frate!
- La tine a fost chef ? îl întreabă pe al şaselea...
- Raportez: l-am internat pe tata în spital!
- Tu ce ai de spus?
- S-a logodit soră-mea!, se justifică al şaptelea militar...
- Şi tu?, se uită comandantul în ochii militarului cu numărul opt...
- S-a operat mama!
- La tine cine s-a mai operat?
- Eu m-am logodit!, zice militarul cu numărul nouă...
- Să auzim!, spune uitându-se în ochii mei...
Sunt ultimul...Ce naiba să îi mai zic? Nu prea mai sunt variante şi mă abţin să nu pufnesc în râs...
Nu ştiu ce să îi spun...Bine! Asta îi zic:
- Nu ştiu!
Colonelul se face negru la faţă, se întoarce şi merge la marginea celor două linii, răbufnind:
Îi vedeţi? Uitaţi-vă bine la ei! Din cauza celor 10 nesimţiti nu veţi mai pleca niciunul acasă,
în permisie, timp de o lună de zile. Să cereţi fotografii cu casele şi apartamentele voastre, 
că numai aşa o să le mai vedeţi!
Uitaţi-vă la ei şi scuipaţi-i! Vă dau eu voie!
Nimeni nu are nicio reacţie...
Vă vin eu de hac! Până terminaţi armata tot la mandea o să staţi!
În fine...afirmaţii de om cătrănit;
În weekend-ul următor au început să sune generalii:
Sunt generalul x, domnule Popescu, din Comisia de apărare de la Senat...
Să trăiţi domnule general!
Aveţi un militar acolo, la dumneavoastră, care se numeşte...;
lasaţi-l, vă rog, să meargă pentru 48 de ore acasă...
Am înţeles domnule general! Să trăiţi!
Şi tot aşa de încă nouă ori, fiecare cu relaţia lui...
În scurt timp, colonelul vine la pluton şi ordonă:
Bucureşteni! Marş la magazie şi luaţi-vă ţinutele de oraş! Plecaţi, pentru 48 de ore, acasă!
Dar, vă întoarceţi voi la mandea!