Sari la conținut

Vis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.
O pictură care îl înfățișează pe Daniel O'Connell⁠(d) visând la o confruntare cu George al IV-lea, arătat în interiorul unei bule de gândire.

Un vis este o succesiune de imagini, idei, emoții și senzații care apar, de obicei, involuntar în minte în timpul anumitor etape ale somnului.[1] Oamenii petrec aproximativ două ore visând în fiecare noapte,[2] iar fiecare vis durează între 5 și 20 de minute, deși visătorul poate percepe visul ca având o durată mai lungă.[3]

Conținutul și funcția viselor au fost subiecte de interes științific, filozofic și religios de-a lungul istoriei. Interpretarea viselor a fost practicată de babilonieni încă din mileniul al treilea î.Hr.[4] și chiar mai devreme de sumerieni,[5][6] figurând proeminent în textele religioase ale multor tradiții și jucând un rol major în psihoterapie.[7][8] Studiul științific al viselor se numește onirologie.[9] Cele mai multe cercetări moderne despre vise se concentrează pe neurofiziologia acestora și pe ipotezele legate de funcția viselor. Încă nu se cunoaște unde își au originea visele în creier, dacă există o sursă unică sau mai multe regiuni cerebrale implicate, ori care este scopul visării pentru corp și minte.

Experiența umană a visului și interpretările acesteia au variat semnificativ în timp.[10][11] În Mesopotamia și Egiptul Antic, visele influențau deciziile post-vis, ceea ce a scăzut în intensitate în mileniile ulterioare. Scrierile antice despre vise acordă o importanță deosebită viselor de vizitare, în care o figură din vis, adesea o divinitate sau un strămoș, dădeau visătorului instrucțiuni specifice sau preziceau evenimente viitoare.[12][13][14] Interpretările viselor și cadrul cultural al acestora variază între culturi și de-a lungul timpului.

Visul este strâns legat de somn, iar visele apar în principal în timpul somnului REM (mișcări rapide ale ochilor), când activitatea cerebrală este ridicată și similară cu cea din starea de veghe. Deoarece somnul REM apare la multe specii și pentru că toate mamiferele experimentează somnul REM,[15] se presupune că animalele ar putea visa. Totuși, oamenii visează și în timpul somnului non-REM, iar trezirile din REM nu duc întotdeauna la rapoarte de vis.[16] Pentru a fi studiat, un vis trebuie transpus într-un raport verbal – o redare a memoriei subiectului despre vis, nu a experienței de vis propriu-zise. Astfel, visarea la non-oameni sau la fătul uman ori la sugarii preverbali este în prezent imposibil de confirmat.[17]

Experiența subiectivă și conținutul

Pentru informații suplimentare, vezi Oneiromanția
Usha Dreaming Aniruddha (imprimeu oleografic) Raja Ravi Varma⁠(d) (1848–1906)

Scrierile din civilizațiile mediteraneene antice indică o schimbare abruptă în experiența visului între epoca bronzului și începuturile epocii clasice.[18]

În visele de vizitare descrise în scrierile antice, visătorii erau de obicei pasivi, iar conținutul vizual doar încadra mesaje auditive autoritare.[19][10][20] Gudea, regele orașului sumerian Lagaș (cca. 2144–2124 î.Hr.), a reconstruit templul lui Ningirsu⁠(d) ca urmare a unui vis în care i s-a cerut să facă acest lucru.[6] După antichitate, visătorii au trecut de la rolul pasiv la cel activ, devenind personaje participante în vis.

Între anii 1940 și 1985, Calvin S. Hall a colectat peste 50.000 de rapoarte de vis la Universitatea Western Reserve. În 1966, Hall și Robert Van de Castle au publicat Analiza conținutului viselor, unde au propus un sistem de codificare pentru analiza a 1.000 de rapoarte de vis de la studenți.[21] Rezultatele au arătat similarități în conținutul viselor participanților din diferite regiuni. Singura rămășiță a figurii autoritare din antichitate este includerea lui Dumnezeu în categoria persoanelor proeminente din vise.[22] Rapoartele complete ale viselor colectate de Hall au fost făcute publice în anii ’90 de William Domhoff⁠(d), iar studiile ulterioare continuă să citeze favorabil cercetarea lui Hall.[23]

Un soldat visează: tranșeele din Primul Război Mondial. Jan Styka⁠(d) (1858–1925).

În studiul lui Hall, cea mai frecventă emoție experimentată în vise era anxietatea. Alte emoții includ abandonul, furia, frica, bucuria și fericirea, cele negative fiind mult mai răspândite decât cele pozitive.[21] Analiza a arătat că visele sexuale apar în mai puțin de 10% din cazuri, fiind mai comune la tineri și adolescenți.[21] Un alt studiu a arătat că 8% dintre visele bărbaților și femeilor conțin elemente sexuale.[24] În unele cazuri, visele sexuale pot duce la orgasme sau emisii nocturne, cunoscute colocvial ca „vise umede”.[25]

Visul are, în general, o natură vizuală fantezistă, locațiile și obiectele schimbându-se în mod continuu. Elementele vizuale reflectă, de regulă, amintirile și experiențele unei persoane, iar conversațiile din vis pot lua forme exagerate și bizare. Unele vise prezintă povești complexe, unde visătorul intră în lumi noi, cu idei și sentimente inedite.

Persoanele nevăzătoare din naștere nu au vise vizuale; conținutul viselor lor se leagă de alte simțuri precum auzul, atingerea, mirosul și gustul.[26]

Neuropsihologie

Articol principal: Neuroștiința cognitivă a viselor.

Studiul viselor este popular în rândul cercetătorilor interesați de problema minte-creier. Unii cercetători „propun să reducă aspectele fenomenologice ale viselor la neurobiologie”[27] Totuși, știința actuală nu poate specifica în detaliu fiziologia visului. În cele mai multe națiuni, protocoalele limitează cercetarea creierului uman la proceduri non-invazive. În Statele Unite, procedurile invazive asupra creierului sunt permise numai dacă sunt necesare pentru tratamentul medical al subiectului uman implicat.[28] Metodele non-invazive de măsurare a activității cerebrale, precum EEG-ul (electroencefalogramă) și imagistica fluxului sanguin cerebral, nu pot detecta populații neuronale mici, dar influente.[29] De asemenea, semnalele fMRI sunt prea lente pentru a explica procesele cerebrale în timp real.[30]

Oamenii de știință care investighează funcțiile cerebrale pot evita restricțiile actuale prin studierea subiecților animale. Conform Societății pentru Neuroștiință, „deoarece nu există alternative adecvate, o mare parte din această cercetare trebuie să fie efectuată pe subiecți animale”.[31] Cu toate acestea, cum visarea la animale poate fi doar inferată, nu confirmată, studiile pe animale nu oferă date concrete pentru a clarifica neurofiziologia viselor. Studiile asupra subiecților umani cu leziuni cerebrale pot oferi indicii, dar nu pot distinge între efectele distrugerii țesutului și cele ale deconectării și nici nu pot viza grupuri neuronale specifice din regiunile eterogene, cum ar fi trunchiul cerebral.[29]

Generare

Visul cavalerului, 1655, de Antonio de Pereda⁠(d)

Lipsa instrumentelor de precizie a condus o parte din cercetarea viselor să se limiteze la rezultatele imagisticii. Unele studii identifică o creștere a fluxului sanguin într-o anumită regiune cerebrală și atribuie acesteia un rol în generarea viselor. Totuși, cercetări recente arată că visarea implică un număr mare de regiuni și căi, diferite pentru diverse evenimente de vis.[32]

Crearea imaginilor în creier implică o activitate neurală semnificativă după recepția vizuală, fiind teoretizat că „imagistica vizuală a viselor este produsă prin activarea acelorași structuri cerebrale responsabile de percepția vizuală complexă în stare de veghe”.[33]

Visele au o narațiune continuă, nu doar imagini vizuale. Gazzaniga și LeDoux⁠(d) au teoretizat existența unui „interpret stâng” care creează o narațiune plauzibilă din semnalele electrochimice ce ajung la emisfera stângă a creierului. Cercetările asupra somnului au indicat că unele regiuni cerebrale complet active în stare de veghe sunt doar parțial sau fragmentar activate în somnul REM.[34] James W. Kalat explică: „[Un] vis reprezintă efortul creierului de a da sens unor informații rarefiate și distorsionate. Cortexul combină această intrare haotică cu activitatea existentă pentru a crea o poveste”.[35] Neurologul Indre Viskontas⁠(d) consideră că, de multe ori, conținutul bizar al viselor este „rezultatul interpretării haotice a creierului”.[36]

Teorii despre funcție

Articol principal: Oneirologie.

Pentru mulți, visele au fost considerate mesaje divine sau revelații. Anticii egipteni credeau că visele ofereau revelații și obișnuiau să le „incubeze” prin somn pe „paturi de vis” speciale, sperând să primească mesaje divine.[37][14] Dintr-o perspectivă darwiniană, visele ar trebui să îndeplinească un rol biologic. Robert (1886),[38] un medic german, a sugerat că visele sunt necesare pentru a procesa și filtra impresiile senzoriale necompletate și ideile neterminate ale zilei. Freud, concentrându-se mai mult pe interpretarea viselor, a susținut că visele servesc pentru a menține somnul, reprezentând dorințe împlinite care altfel ar trezi visătorul.[39][40][41]

Visul bunicii și nepoatei (1839 sau 1840). Taras Șevcenko

Un punct de cotitură a fost lucrarea lui Aserinski și Kleitman (1953)[42] care a identificat somnul REM și a legat visele de această etapă.[43][16] După aceasta, teoriile funcției visului s-au dezvoltat:

  • Teoria „învățării inverse” (Crick și Mitchison, 1983): visele curăță mintea, eliminând informațiile inutile.[46][47]
  • Teoria lui Hartmann⁠(d) (1995): visele au o funcție cvasi-terapeutică, procesând trauma într-un cadru sigur.[48]
  • Ipoteza simulării amenințărilor (Revonsuo⁠(d), 2000): visele oferă antrenament pentru a face față amenințărilor, un avantaj evolutiv.[49] În 2015, Revonsuo a propus teoria simulării sociale, văzând visele ca pe un antrenament al abilităților sociale.[50]
  • Teoria activării defensive (Eagleman⁠(d) și Vaughn⁠(d), 2021): visele protejează lobul occipital de alte operațiuni senzoriale pe timpul somnului.[51]
  • Teoria lui Erik Hoel⁠(d): visele previn supraînvățarea, ajutând la învățarea din situații noi și complexe.[52][53]

Contextul religios și alte contexte culturale

Visele ocupă un loc central în marile religii ale lumii. Experiența visului ar fi contribuit, conform unor interpretări, la apariția ideii de „suflet” uman,[54] un concept esențial în numeroase credințe religioase. J.W. Dunne⁠(d) a scris:

„Dar nu poate exista nicio îndoială rezonabilă că ideea de suflet trebuie să fi apărut pentru prima dată în mintea omului primitiv ca urmare a observării viselor sale. Ignorant cum era, nu putea concluziona altceva decât că, în vis, își lăsa corpul adormit într-o lume și se rătăcea într-alta.”[55]

Hinduism

În Mandukya Upanishad⁠(d), o parte a scripturilor vedice hinduse, visul este una dintre cele trei stări ale sufletului pe parcursul vieții, alături de starea de veghe și starea de somn profund.[56] Primele Upanișade, datând dinainte de anul 300 î.e.n., sugerează două interpretări ale viselor: ca expresii ale dorințelor interioare sau ca experiențe în care sufletul părăsește corpul pentru a se întoarce la trezire.

Avraamice

Visul lui Iacov cu o scară a îngerilor, c. 1690. Michael Willmann⁠(d)

În iudaism, visele sunt interpretate ca o parte a experienței vieții din care se pot învăța lecții. Talmudul discută acest subiect în Tratatul Berachot (55–60). În tradiția veche evreiască, visele bune sunt considerate de la Dumnezeu, iar cele rele de la spirite malefice. Pentru a primi revelații divine, vechii evrei obișnuiau să practice „incubarea viselor”, asemenea altor culturi. De exemplu, profetul Samuel dormea în templul de la Șilo pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu, iar Iosif a interpretat visul faraonului despre vacile slabe și grase, prezicând șapte ani de prosperitate urmați de șapte ani de foamete. Majoritatea viselor din Biblie sunt consemnate în Cartea Genezei.[57]

Creștinii împărtășesc în mare parte concepțiile iudaice despre vise, considerându-le mesaje divine. Printre cele mai cunoscute visuri biblice se numără visul lui Iacov, care a văzut o scară legând Pământul de Cer. În tradiția creștină, visele pot fi interpretate ca o modalitate prin care Dumnezeu le vorbește oamenilor. Faimosul Somniale Danielis⁠(d), un glosar de interpretare a viselor, oferă sfaturi creștinilor despre cum să-și interpreteze visele.

Cercetătorul Iain R. Edgar⁠(d) a arătat că visele joacă un rol semnificativ în islam,[58] fiind considerate o sursă de revelații de la Dumnezeu după moartea profetului Mahomed.[59] Islamul clasifică visele în trei tipuri: visul adevărat (al-ru’ya), visul fals, provenit de la diavol (Shaytan⁠(d)), și visul cotidian fără semnificație (hulm), care ar putea fi determinat de experiențele de zi cu zi. Potrivit tradiției hadis, visele profetului se împlineau precum valurile oceanului.[59] Coranul include povestea lui Iosif și talentul său de a interpreta visele.[59]

În creștinism și islam, visele figurează și în relatările despre convertiri religioase.[necesită citare] Se spune că împăratul Constantin s-a convertit la creștinism după ce un vis i-a prezis victoria la Podul Milvius, dacă folosește simbolul Chi-Rho ca steag de luptă.[60][61]

Budism

În budism, concepțiile despre vise se aliniază cu tradițiile clasice din Asia de Sud. Literatura budistă, precum Mahāvastu⁠(d) și Lalitavistara⁠(d), descrie vise premonitorii, iar în Comentariile Pāli⁠(d) și Milinda Pañhā⁠(d) se explorează semnificația viselor.[62]

Altele

Statuia Visului Primăverii Tigrului (虎跑夢泉) la Izvorul Hupao (Hupaomengquan) în Hangzhou, Zhejiang, China

În istoria chineză, se credea că sufletul se eliberează din corp în timpul somnului pentru a călători în lumea viselor, iar această interpretare a fost contestată încă din Antichitate, de filosofi precum Wang Chong⁠(d) (27–97 d.Hr.).[63]

Babilonienii și asirienii împărțeau visele în „bune”, de la zei, și „rele”, de la demoni.[64] În cultura greacă, visele erau interpretate în sanctuare dedicate zeului Morfeu, iar Herodot scria că visele sunt influențate de grijile zilnice.[6][65] Vechii greci credeau că sufletul părăsește corpul în timpul somnului, iar Hippocrate și Platon au speculat despre influența viselor asupra sănătății și dorințelor ascunse.[6][66][67][68][69][70]

Unele triburi amerindiene consideră că visele sunt o modalitate de a comunica cu strămoșii și folosesc căutările vizionare pentru inițierea spirituală.[71][72][73] În cultura aborigenilor australieni, „Visul” este o creație perpetuă, un timp sacru fără sfârșit care leagă individul de cosmos și de strămoși.[74]

Interpretare

Articol principal: Interpretarea viselor.
Iosif interpretează visul Faraonului c. 1896–1902. Jacques Joseph Tissot (1836–1902).

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, neurologul austriac Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, a teoretizat că visele reflectă mintea inconștientă a visătorului, susținând că acestea sunt modelate de dorințele inconștiente, în special legate de amintiri și experiențe din copilărie.[7] Carl Jung și alți teoreticieni au extins ideea lui Freud, subliniind că visele pot reflecta dorințe inconștiente și pot conține semnificații arhetipale.

Interpretarea viselor este adesea influențată de idei și experiențe subiective. Un studiu a constatat că majoritatea oamenilor cred că „visele lor dezvăluie adevăruri ascunse semnificative”.[75] Cercetătorii au intervievat studenți din Statele Unite, Coreea de Sud și India, descoperind că 74% dintre indieni, 65% dintre sud-coreeni și 56% dintre americani considerau că visele lor oferă înțelegeri semnificative asupra dorințelor inconștiente. Oamenii au fost mai predispuși să considere visele semnificative dacă conținutul acestora era conform cu dorințele și credințele lor.

Conform unor sondaje, mulți oameni simt că visele pot prezice viitorul.[76] Psihologii explică aceste impresii prin prejudecăți de memorie, care includ o memorie selectivă pentru predicții corecte și reinterpretarea retrospectivă a viselor pe baza experiențelor trăite.[76] Natura interpretabilă a viselor ușurează găsirea de legături între acestea și evenimente reale.[77] Termenul „vis veridic” este folosit pentru a indica visele care dezvăluie informații noi sau necunoscute visătorului.[78]

Într-un experiment, participanții care și-au notat visele într-un jurnal nu au mai găsit predicții precise legate de viitor,[79] întrucât efectul memoriei selective era controlat . Într-un alt experiment, un jurnal fals de vise predictive a condus participanții să rețină mai multe predicții aparent reușite decât nereușite.[80]

Imagini și literatură

Articol principal: Arta visului.

Artiștii vizuali, scriitorii și cineaștii au găsit în vise o sursă bogată de inspirație. În Occident, reprezentările viselor în arta Renașterii și Barocului erau adesea legate de teme biblice, precum visul lui Iacov și visele Sfântului Iosif din Evanghelie.

  • Nicolas Dipre. Le songe de Jacob. c. 1500 Avignon, Petit Palais.
    Nicolas Dipre. Le songe de Jacob. c. 1500 Avignon, Petit Palais.
  • José de Ribera (1591–1652). El sueño de Jacob, from Prado in Google Earth
    José de Ribera (1591–1652). El sueño de Jacob, de la Prado în Google Earth
  • Raphael. Jacob's Dream (1518)
    Rafael. Visul lui Iacov (1518)
  • Rembrandt. Dream of Joseph (1645)
    Rembrandt. Visul lui Iosif (1645)
  • Anton Raphael Mengs. Traum des Hl. Joseph (1773 or 1774)
    Anton Raphael Mengs. Traum des Hl. Joseph (1773 sau 1774)

Ulterior, artiști celebri precum Hokusai, Rousseau, Picasso și Dali au ilustrat teme onirice. În literatură, visele au fost folosite frecvent ca tehnică narativă. În literatura medievală, de exemplu, visele servesc drept cadru pentru alegorie în lucrări precum The Book of the Duchess (Cartea Ducesei)[81] și The Vision Concerning Piers Plowman⁠(d) (Viziunea lui Piers Plowman).[82]

Pisica de Cheshire, John Tenniel⁠(d) (1820–1914), ilustrație în Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, ediția din 1866

În literatura de ficțiune și speculativă din secolul al XIX-lea, lumi de vis cunoscute includ Țara Minunilor din Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, cu o logică asemănătoare viselor. Alte exemple includ Dreamlands din Dream Cycle de H.P. Lovecraft[83] și Povestea fără sfârșit de Michael Ende,[84] în care se explorează teme ca Deșertul Visurilor Pierdute și Marea Posibilităților.

Cultura populară modernă concepe adesea visele, la fel ca Freud, ca expresii ale temerilor și dorințelor visătorului.[85] În literatură și cinema, linia dintre vise și realitate este adesea estompată pentru a servi narațiunii,[86] cu exemple notabile în filmele Dreamscape (1984), Începutul (2010), și seria Coșmarul de pe Elm Street.[85]

Luciditate

Articol principal: Vis lucid.

Visul lucid este o stare în care visătorul este conștient că visează și poate, uneori, să exercite un anumit control asupra visului. Controlul asupra conținutului visului poate fi îmbunătățit prin practică deliberată, dar nu este o condiție obligatorie pentru ca visul să fie considerat „lucid” – ceea ce definește un vis lucid este doar recunoașterea că persoana visează. Apariția viselor lucide a fost demonstrată științific.[87]

Termenul „oneironaut” se referă uneori la cei care experimentează visarea lucidă.

În 1975, psihologul Keith Hearne a reușit să înregistreze pentru prima dată semnale de la o persoană aflată în vis lucid. Pe 12 aprilie 1975, subiectul și co-autorul lui Hearne, Alan Worsley, și-a mișcat ochii stânga-dreapta ca semnal că devine lucid, conform instrucțiunilor.[88] Mai târziu, psihofiziologul Stephen LaBerge⁠(d) a desfășurat studii similare, inclusiv:

  • folosirea mișcărilor oculare pentru a sincroniza timpul perceput în vis cu cel real,
  • compararea activității creierului în timp ce cânta treaz și în vis,
  • studii privind activitatea cerebrală în timpul experiențelor sexuale din vis.[89]

Comunicarea între visători a fost de asemenea investigată. În acest proces, un visător primește stimuli externi (de exemplu, lumină roșie) pentru a deveni lucid și semnalează acest lucru prin mișcarea ochilor, urmând ca și celălalt visător să primească același stimul pentru a se sincroniza.[90]

Reamintirea viselor

Pentru informații suplimentare, vezi Jurnal de vise
Visul lui Rafael (1821). Johannes Riepenhausen⁠(d) și Franz Riepenhausen.

Reamintirea viselor este o abilitate variabilă, ce poate fi antrenată.[91] Femeile au o capacitate de reamintire a viselor mai frecventă decât bărbații,[91] iar oamenii își amintesc mai des visele imediat după trezire. Factorii precum intensitatea emoțională și natura neobișnuită a visului influențează capacitatea de reamintire. De asemenea, declanșatori externi pot ajuta la reamintirea viselor.[92]

Jurnalele de vise sunt utilizate pentru îmbunătățirea reamintirii, fie în scopuri personale, fie terapeutice. Adulții raportează, în general, că își amintesc în medie două vise pe săptămână.[93][94][95]

Persoanele cu trăsături de personalitate deschise, fanteziste și creative tind să-și amintească visele mai frecvent. De asemenea, cei care au experiențe bizare în starea de veghe tind să aibă vise memorabile și coșmaruri frecvente.[92][92]

Mașină de înregistrare a viselor

Tehnologiile de imagistică cerebrală, cum ar fi fMRI și EMG, sunt folosite pentru a reconstrui imagini,[96][97][98] activitatea vorbiririi[99] și mișcările din timpul viselor. Aceste cercetări oferă speranțe pentru viitoarele metode de înregistrare și interpretare a viselor.[100][101]

Diverse

Iluzia realității

Articol principal: Argumentul visului.

Iluzia realității este o teorie veche despre posibilitatea ca lumea reală să fie doar o iluzie, idee întâlnită prima dată la Zhuangzi⁠(d), filosof chinez din secolul al IV-lea î.e.n., și ulterior în filosofia occidentală prin Descartes.[102][103]

Transgresiunea din neatenție

Visele de transgresiune din neatenție (DAMT) sunt vise în care visătorul își încalcă involuntar o interdicție autoimpusă, precum renunțarea la fumat. Aceste vise sunt asociate cu o probabilitate mai mare de succes în renunțarea la acel obicei.[104]

Visele în starea non-REM

Visele hipnagogice (la adormire) și hipnopompice (la trezire) apar în studiile NREM și sunt, de obicei, mai scurte și mai fragmentate decât cele din faza REM.[105][106]

Visare cu ochii deschiși

Articol principal: Visare cu ochii deschiși.
Dante Meditând, 1852, de Joseph Noel Paton⁠(d)

Visarea cu ochii deschiși reprezintă o fantezie trăită în stare de veghe, caracterizată adesea de gânduri plăcute, speranțe sau ambiții imaginare.[107] Nu există o definiție uniformă între psihologi pentru acest fenomen,[107] iar publicul folosește termenul pentru o varietate de experiențe. Potrivit cercetărilor psihologului Deirdre Barrett⁠(d) de la Harvard, persoanele care au imagini mentale vii și aproape onirice folosesc termenul de „visare cu ochii deschiși” pentru a descrie aceste experiențe, în timp ce alte persoane se referă la planificarea realistă, revizuirea amintirilor sau o stare de „deconectare” – când mintea devine relativ goală.[108][109]

Deși visarea cu ochii deschiși a fost considerată în trecut o activitate leneșă și neproductivă, în prezent se recunoaște că poate avea un rol constructiv, mai ales în domenii creative.[110] Mulți compozitori, scriitori și cineaști dezvoltă idei noi în acest mod, la fel ca cercetători, matematicieni și fizicieni care visează la subiectele lor de interes.

Halucinație

Articol principal: Halucinație.

Halucinațiile reprezintă percepții în absența unui stimul extern, având calitățile unei percepții reale: sunt vii, bine conturate și par plasate în spațiul obiectiv extern. Aceste percepții apar în starea de veghe, fiind distincte de vis, care are loc în timpul somnului.

Coșmar

Articol principal: Coșmar.
Femeie care are un coșmar. Jean-Pierre Simon (1764–1810 sau 1813).

Un coșmar este un vis extrem de neplăcut care provoacă reacții emoționale puternice negative, precum frică, groază, anxietate sau tristețe profundă. Visul poate conține imagini sau situații de pericol, disconfort sau teroare fizică ori psihologică. Cei care experimentează coșmaruri se trezesc de obicei agitați și pot avea dificultăți în a readormi.[111]

Teroarea nocturnă

Articol principal: Teroare nocturnă.

Teroarea nocturnă, sau pavorul nocturn, este o tulburare de somn (parasomnie) care apare cel mai frecvent la copii și se manifestă prin senzații intense de frică sau groază. Spre deosebire de coșmaruri, teroarea nocturnă nu implică visarea unei situații neplăcute, ci apare în somnul profund NREM, iar cei afectați nu își amintesc episodul după trezire.[112]

Déjà vu

Articol principal: Déjà vu.

O teorie populară despre fenomenul déjà vu susține că senzația de familiaritate cu o situație ar putea fi legată de un vis anterior, acum uitat, care seamănă cu situația trăită în momentul respectiv.[113]

Note

  1. ^ „Dream”. The American Heritage Dictionary of the English Language, Fourth Edition. 2000. Accesat în . 
  2. ^ „Brain Basics: Understanding Sleep”. National Institute of Neurological Disorders and Stroke⁠(d). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Lee Ann Obringer (). How Dream Works. Accesat în . 
  4. ^ Krippner, Stanley; Bogzaran, Fariba; Carvalho, Andre Percia de (). Extraordinary Dreams and How To Work with Them. Albany, NY: State University of New York Press. p. 9. ISBN 0-7914-5257-3. Clay tablets have been found, dating to about 2500 B.C.E., that contain interpretive material for Babylonian and Assyrian dreamers. 
  5. ^ Seligman, K (). Magic, Supernaturalism and Religion. New York: Random House. 
  6. ^ a b c d Black, Jeremy; Green, Anthony (). Gods, Demons and Symbols of Ancient Mesopotamia: An Illustrated Dictionary. Austin: University of Texas Press. pp. 71–72, 89–90. ISBN 0714117056. 
  7. ^ a b Freud, Sigmund (). James Strachey, ed. The Interpretation of Dreams. New York: Avon. 
  8. ^ Schredl, Michael; Bohusch, Claudia; Kahl, Johanna; Mader, Andrea; Somesan, Alexandra (). „The Use of Dreams in Psychotherapy”. The Journal of Psychotherapy Practice and Research. 9 (2): 81–87. 
  9. ^ Kavanau, J.L. (). „Sleep, memory maintenance, and mental disorders”. Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neurosciences. 12 (2): 199–208. doi:10.1176/jnp.12.2.199. ISSN 0895-0172. PMID 11001598. 
  10. ^ a b Dodds, E. R. (). The Greeks and the Irrational. Berkeley: University of California Press. p. 105. The Greeks never spoke as we do of having a dream, but always of seeing a dream.... 
  11. ^ Packer, Sharon (). Dreams in Myth, Medicine, and Movies. Westport, CT: Praeger Publishers. p. 85. ISBN 0-275-97243-7. …[M]any more ancient cultures think that dreams are imposed by a force that resides outside the individual. 
  12. ^ Macrobius (). Commentary on the Dream of Scipio. New York: Columbia University Press. p. 90. We call a dream oracular in which a parent, or a pious or revered man, or a priest, or even a god clearly reveals what will or will not transpire, and what action to take or to avoid. 
  13. ^ Dodds (1951), referring to the type of dream described by Macrobius: "This last type is not, I think, at all common in our own dream-experience. But there is considerable evidence that dreams of this sort were familiar in antiquity." (p. 107).
  14. ^ a b Krippner, Stanley; Bogzaran, Fariba; Carvalho, André Percia de (). Extraordinary Dreams and How To Work with Them. Albany: State University of New York Press. p. 10. ISBN 0-7914-5257-3. The Egyptian papyrus of Deral-Madineh was written about 1300 B.C.E. and gives instructions on how to obtain a dream message from a god. 
  15. ^ Lesku, J. A.; Meyer, L. C. R.; Fuller, A.; Maloney, S. K.; Dell'Omo, G.; Vyssotski, A. L.; Rattenborg, N. C. (). „Ostriches sleep like platypuses”. PLOS ONE. 6 (8): 1–7. Bibcode:2011PLoSO...623203L. doi:10.1371/journal.pone.0023203. PMC 3160860 Accesibil gratuit. PMID 21887239. 
  16. ^ a b Solms, Mark (). „Dreaming and REM sleep are controlled by different brain mechanisms”. Behavioral and Brain Sciences. 23 (6): 843–850. doi:10.1017/S0140525X00003988. PMID 11515144. Dreaming and REM sleep are incompletely correlated. Between 5 and 30% of REM awakenings do not elicit dream reports; and at least 5–10% of NREM awakenings do elicit dream reports that are indistinguishable from REM.... 
  17. ^ Bulkeley, Kelly (). Dreaming in the world's religions: A comparative history. NYU Press. p. 14. ISBN 978-0-8147-9956-7. Do animals dream? We currently have no means of proving it one way or the other, just as we have no way to determine whether human fetuses and newborns are genuinely dreaming before they develop the ability to speak and relate their experiences. 
  18. ^ Damasio, Antonio (). Self Comes to Mind. New York: Pantheon Books. p. 289. ISBN 978-0-307-37875-0. …I sympathize with Julian Jaynes's claim that something of great import may have happened to the human mind during the relatively brief interval of time between the events narrated in the Iliad and those that make up the Odyssey. 
  19. ^ Nielsen, Tore A. (), „Reality Dreams and Their Effects on Spiritual Belief: A Revision of Animism Theory”, În Gackenbach, Jayne; Sheikh, Dream Images: A Call to Mental Arms, Amityville, NY: Baywood, pp. 233–264, ISBN 0-89503-056-X 
  20. ^ Atwan, Robert (). „The Interpretation of Dreams, The Origin of Consciousness, and the Birth of Tragedy”. Research Communication in Psychology, Psychiatry and Behavior. 6 (2): 163–182. 
  21. ^ a b c Hall, C., & Van de Castle, R. (1966). The Content Analysis of Dreams. New York: Appleton-Century-Crofts. Content Analysis Explained Arhivat în , la Wayback Machine.
  22. ^ Schneider, Adam; Domhoff, G. William. „The Classification and Coding of Characters”. University of California at Santa Cruz. Accesat în . 
  23. ^ Schredl, Michael; Ciric, Petra; Götz, Simon; Wittmann, Lutz (noiembrie 2004). „Typical Dreams: Stability and Gender Differences”. The Journal of Psychology. 138 (6): 485–494. doi:10.3200/JRLP.138.6.485-494. PMID 15612605. 
  24. ^ Zadra, A., "1093: Sex dreams: what do men and women dream about?" Arhivat în , la Wayback Machine., Sleep Volume 30, Abstract Supplement, 2007 A376.
  25. ^ „Badan Pusat Statistik "Indonesia Young Adult Reproductive Health Survey 2002–2004" p. 27” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  26. ^ „How do blind people dream? – The Body Odd”. martie 2012. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Hobson, J. Allan; Pace-Schott, Edward F.; Stickgold, Robert (). „Dream science 2000: A response to commentaries on Dreaming and the Brain”. Behavioral and Brain Sciences. 23 (6): 1019. doi:10.1017/S0140525X00954025. 
  28. ^ Chiong, Winston; Leonard, Matthew K.; Chang, Edward F. (). „Neurosurgical Patients as Human Research Subjects: Ethical Considerations in Intracranial Electrophysiology Research”. Neurosurgery. 83 (1): 29–37. doi:10.1093/neuros/nyx361. PMC 5777911 Accesibil gratuit. PMID 28973530. 
  29. ^ a b Hobson, J. A., Pace-Schott, E. F., & Stickgold, R. (2000). "Dreaming and the brain: Toward a cognitive neuroscience of conscious states". Behavioral and Brain Sciences, 23(6), 793–842.
  30. ^ Ringach, Dario L. (). „The limits of fMRI”. Speaking of Research. Accesat în . 
  31. ^ „Policies on the Use of Animals and Humans in Research”. Society for Neuroscience. Accesat în . 
  32. ^ Uttal, William R. (). Reliability in Cognitive Neuroscience. Cambridge, MA: The MIT Press. p. 4. Similarly, modern neuroscience research is increasingly showing that activation areas on the brain associated with a cognitive process are far more widely distributed than had been thought only a decade or so ago. Indeed, it now seems likely that most of the brain is active in almost any cognitive process. 
  33. ^ Solms, Mark (). „Dreaming and REM sleep are controlled by different brain mechanisms”. Behavioral and Brain Sciences. 23 (6): 843–850; discussion 904–1121. doi:10.1017/S0140525X00003988. PMID 11515144. 
  34. ^ Braun, A. R.; Balkin, T. J; Wesensten, N. J.; Carson, R. E.; Varga, M.; Baldwin, P.; Selbie, S.; Belenky, G.; Herscovitch, P. (). „Regional cerebral blood flow through the sleep-wake cycle”. Brain. Oxford University Press. 120: 1173–1197. doi:10.1093/brain/120.7.1173. PMID 9236630. 
  35. ^ Kalat, James W. (). Biological Psychology (ed. 12th). Boston: Cengage. p. 288. ISBN 978-1305105409. 
  36. ^ Viskontas, Indre (). Brain Myths Exploded: Lessons from Neuroscience. Chantilly, VA: The Teaching Company. p. 393. 
  37. ^ Ribeiro, Sidarta (). The oracle of night : the history and science of dreams. Daniel Hahn, Sidarta Translation of: Ribeiro. New York. ISBN 978-1-5247-4690-2. OCLC 1200037413. 
  38. ^ Robert, W. Der Traum als Naturnothwendigkeit erklärt. Zweite Auflage, Hamburg: Seippel, 1886.
  39. ^ Freud, Sigmund (). James Strachey, ed. The Interpretation of Dreams. New York: Avon. p. 188. The view adopted by Robert [1886, 9 f.] that the purpose of dreams is to unburden our memory of the useless impressions of daytime [cf. pp. 105 f.] is plainly no longer tenable.... 
  40. ^ Rycroft, Charles. A Critical Dictionary of Psychoanalysis. London: Penguin Books, 1995, p. 41.
  41. ^ Freud, Sigmund (). James Strachey, ed. The Interpretation of Dreams. New York: Avon. p. 253. 
  42. ^ Aserinsky, Eugene; Kleitman, Nathaniel (). „Regularly Occurring Periods of Eye Motility, and Concomitant Phenomena, during Sleep”. Science. 118 (3062): 273–274. Bibcode:1953Sci...118..273A. doi:10.1126/science.118.3062.273. PMID 13089671. 
  43. ^ Smith, Robert C. (), „The Meaning of Dreams: A Current Warning Theory”, În Gackenbach, Jayne; Sheikh, Dream Images: A Call to Mental Arms, Amityville, NY: Baywood, pp. 127–146, ISBN 0-89503-056-X 
  44. ^ Hobson, J. Allan; McCarley, Robert W. (decembrie 1977). „The Brain as a Dream State Generator: An Activation-Synthesis Hypothesis of the Dream Process”. The American Journal of Psychiatry. 134 (12): 1335–1348. doi:10.1176/ajp.134.12.1335. PMID 21570. The dream process is thus seen as having its origin in sensorimotor systems, with little or no primary ideational, volitional, or emotional content. This concept is markedly different from that of the "dream thoughts" or wishes seen by Freud as the primary stimulus for the dream. 
  45. ^ Benjamin, Victoria. „Study Links Dreaming to Increased Memory Performance”. The Harvard Crimson. Accesat în . 
  46. ^ Evans, C.; Newman, E. (). „Dreaming: An analogy from computers”. New Scientist. 419: 577–579. 
  47. ^ Crick, F.; Mitchison, G. (). „The function of dream sleep”. Nature. 304 (5922): 111–114. Bibcode:1983Natur.304..111C. doi:10.1038/304111a0. PMID 6866101. 
  48. ^ Hartmann, Ernest (). „Making Connections in a Safe Place: Is Dreaming Psychotherapy?”. Dreaming. 5 (4): 213–228. doi:10.1037/h0094437. 
  49. ^ Revonsuo, A. (). „The reinterpretation of dreams: an evolutionary hypothesis of the function of dreaming”. Behavioral and Brain Sciences. 23 (6): 877–901. doi:10.1017/S0140525X00004015. PMID 11515147. 
  50. ^ Revonsuo, A.; Tuominen, J. (). „Avatars in the Machine: Dreaming as a Simulation of Social Reality”. Open MIND: 1–28. doi:10.15502/9783958570375. ISBN 9783958570375. 
  51. ^ Eagleman, David M.; Vaughn, Don A. (mai 2021). „The Defensive Activation Theory: REM Sleep as a Mechanism to Prevent Takeover of the Visual Cortex”. Frontiers in Neuroscience. 15: 632853. doi:10.3389/fnins.2021.632853. PMC 8176926 Accesibil gratuit. PMID 34093109. 
  52. ^ „Weird dreams train us for the unexpected, says new theory”. the Guardian (în engleză). . Accesat în . 
  53. ^ Hoel, Erik (). „The overfitted brain: Dreams evolved to assist generalization”. Patterns (în engleză). 2 (5): 100244. doi:10.1016/j.patter.2021.100244. ISSN 2666-3899. PMC 8134940 Accesibil gratuit. PMID 34036289. 
  54. ^ Lévy-Bruhl, Lucien (). „Chapter III Dreams”. Primitive Mentality. New York: Macmillan. p. 98. ...[I]n dreams,...man passes from the one world to the other without being aware of it. Such is in fact the ordinary idea of the dream to primitive peoples. The "soul" leaves its tenement for the time being. It frequently goes very far away; it communes with spirits or with ghosts. At the moment of awakening it returns to take its place in the body once more. 
  55. ^ Dunne, J. W. (). An Experiment with Time. London: Faber. p. 23. 
  56. ^ Krishnananda, Swami (). „The Mandukya Upanishad, Section 4”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  57. ^ Bar, Shaul (). A letter that has not been read: Dreams in the Hebrew Bible. Hebrew Union College Press. Accesat în . 
  58. ^ Edgar, Iain (). The Dream in Islam: From Qur'anic Tradition to Jihadist Inspiration. Oxford: Berghahn Books. p. 178. ISBN 978-0-85745-235-1. Accesat în . 
  59. ^ a b c Edgar, Iain R.; Henig, David (septembrie 2010). „Istikhara: The Guidance and practice of Islamic dream incubation through ethnographic comparison” (PDF). History and Anthropology. 21 (3): 251–262. doi:10.1080/02757206.2010.496781. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  60. ^ Lactantius, De Mortibus Persecutorum 44.4–6, tr. J.L. Creed, Lactantius: De Mortibus Persecutorum (Oxford: Oxford University Press, 1984), qtd. in Lenski, "Reign of Constantine" (CC), 71.
  61. ^ Eusebius, Vita Constantini 1.27–29; Barnes, Constantine and Eusebius, 43, 306; Odahl, 105–06, 319–20.
  62. ^ Young, S. (). „Dreams”. The encyclopedia of South Asian Folklore. 13. p. 7. Arhivat din original la . Accesat în . 
  63. ^ Bulkeley, Kelly (). Dreaming in the world's religions: A comparative history. NYU Press. pp. 71–73. ISBN 978-0-8147-9956-7. 
  64. ^ Oppenheim, L.A. (1966). Mantic Dreams in the Ancient Near East in G. E. Von Grunebaum & R. Caillois (Eds.), The Dream and Human Societies (pp. 341–350). London, England: Cambridge University Press.
  65. ^ Nils P. Heessel : Divinatorische Texte I : ... oneiromantische Omina. Harrassowitz Verlag, 2007.
  66. ^ O'Neil, C.W. (1976). Dreams, culture and the individual. San Francisco: Chandler & Sharp.
  67. ^ Hobson, J. A. (). The Dreaming Brain. Basic Books. 
  68. ^ McCurdy, H. G. (). „The history of dream theory”. Psychological Review. 53 (4): 225–233. doi:10.1037/h0062107. PMID 20998507. 
  69. ^ Cicero, De Republica, 6.10
  70. ^ Herodotus (). The Histories. Oxford University Press. p. 414. 
  71. ^ Tedlock, B. (). „Quiche Maya dream Interpretation”. Ethos. 9 (4): 313–350. doi:10.1525/eth.1981.9.4.02a00050. 
  72. ^ Webb, Craig (). „Dreams: Practical Meaning & Applications”. The DREAMS Foundation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  73. ^ „Native American Dream Beliefs”. Dream Encyclopedia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  74. ^ Uluru – Kata Tjuta National Park: Tjukurpa – Anangu culture Arhivat în , la Wayback Machine. environment.gov.au, June 23, 2006
  75. ^ Morewedge, Carey K.; Norton, Michael I. (). „When dreaming is believing: The (motivated) interpretation of dreams” (PDF). Journal of Personality and Social Psychology. 96 (2): 249–264. doi:10.1037/a0013264. PMID 19159131. Arhivat din original (PDF) la . 
  76. ^ a b Hines, Terence (). Pseudoscience and the Paranormal. Prometheus Books. pp. 78–81. ISBN 978-1-57392-979-0. 
  77. ^ Gilovich, Thomas (). How We Know What Isn't So: the fallibility of human reason in everyday life. Simon & Schuster. pp. 177–180. ISBN 978-0-02-911706-4. 
  78. ^ „Llewellyn Worldwide – Encyclopedia: Term: Veridical Dream”. www.llewellyn.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  79. ^ Alcock, James E. (). Parapsychology: Science or Magic?: a psychological perspective. Oxford: Pergamon Press. ISBN 978-0-08-025773-0.  via Hines, Terence (). Pseudoscience and the Paranormal. Prometheus Books. pp. 78–81. ISBN 978-1-57392-979-0. 
  80. ^ Madey, Scott; Thomas Gilovich (). „Effects of Temporal Focus on the Recall of Expectancy-Consistent and Expectancy-Inconsistent Information”. Journal of Personality and Social Psychology. 65 (3): 458–468. doi:10.1037/0022-3514.65.3.458. PMID 8410650.  via Kida, Thomas (). Don't Believe Everything You Think: The 6 Basic Mistakes We Make in Thinking. Prometheus Books. ISBN 978-1-59102-408-8. 
  81. ^ „The book of the duchess”. Washington State University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  82. ^ „William Langland's The Vision Concerning Piers Plowman”. The History Guide. Arhivat din original la . Accesat în . 
  83. ^ Lovecraft, Howard Phillips (). The Dream Cycle of H. P. Lovecraft: Dreams of Terror and Death. Ballantine Books. ISBN 978-0-345-38421-8. 
  84. ^ „The Neverending Story – Book – Pictures – Video – Icons”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  85. ^ a b Van Riper, A. Bowdoin (). Science in popular culture: a reference guide. Westport: Greenwood Press. pp. 56–57. ISBN 978-0-313-31822-1. 
  86. ^ Van Riper, op. cit., p. 57.
  87. ^ Watanabe, T. (). „Lucid Dreaming: Its Experimental Proof and Psychological Conditions”. J Int Soc Life Inf Sci. 21 (1). ISSN 1341-9226. 
  88. ^ „The University of Chicago Department of Psychiatry” (PDF). . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  89. ^ Laberge, Stephen (). „Lucid dreaming: Paradoxes of dreaming consciousness”. Varieties of anomalous experience: Examining the scientific evidence (ed. 2nd). pp. 145–173. doi:10.1037/14258-006. ISBN 978-1-4338-1529-4. 
  90. ^ Olson, Parmy. „Saying 'Hi' Through A Dream: How The Internet Could Make Sleeping More Social”. Forbes. Arhivat din original la . Accesat în . 
  91. ^ a b „The Science Behind Dreams and Nightmares”. NPR.org. Arhivat din original la . Accesat în . 
  92. ^ a b c Watson, David (). „To dream, perchance to remember: Individual differences in dream recall”. Personality and Individual Differences. 34 (7): 1271–1286. doi:10.1016/S0191-8869(02)00114-9. 
  93. ^ „Why Do Some People Always Remember Their Dreams, While Others Almost Never Do?”. Discover Magazine. . Accesat în . 
  94. ^ Herlin, Bastien; Leu-Semenescu, Smaranda; Chaumereuil, Charlotte; Arnulf, Isabelle (decembrie 2015). „Evidence that non-dreamers do dream: a REM sleep behaviour disorder model”. Journal of Sleep Research. 24 (6): 602–609. doi:10.1111/jsr.12323. PMID 26307463. Adults report, on average, 1–2.8 dream recalls per week in a dream questionnaire and 2.38 dream recalls per week when a home dream diary is completed 
  95. ^ Hobson, J.A.; McCarly, R.W. (). „The brain as a dream-state generator: An activation-synthesis hypothesis of the dream process” (PDF). American Journal of Psychiatry. 134 (12): 1335–1348. doi:10.1176/ajp.134.12.1335. PMID 21570. Arhivat din original (PDF) la . 
  96. ^ Underwood, Emily (). „How to Build a Dream-Reading Machine”. Science (în engleză). 340 (6128): 21. doi:10.1126/science.340.6128.21. ISSN 0036-8075. PMID 23559230. Accesat în . 
  97. ^ Hawks, Charlotte (). „How close are we to video-recording our dreams?”. CNN. 
  98. ^ Morelle, Rebecca (). „Scientists 'read dreams' using brain scans”. BBC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  99. ^ Mcguigan, F. (). The Psychophysiology of Thinking: Studies of Covert Processes. Elsevier. ISBN 978-0-323-14700-2. 
  100. ^ Cvetkovic, Dean; Cosic, Irena (). States of Consciousness: Experimental Insights into Meditation, Waking, Sleep and Dreams. Springer Science & Business Media. ISBN 978-3-642-18047-7. 
  101. ^ Oldis, Daniel (). „Can We Turn Our Dreams Into Watchable Movies?”. The Huffington Post. Arhivat din original la . Accesat în . 
  102. ^ 莊子, 齊物論, 12. Zhuàngzi, "Discussion on making all things equal," 12. from Zhuàngzi, Burton Watson trans., Chuang Tzu (New York: Columbia University Press, 1996), 43. ISBN: 978-0-231-10595-8
  103. ^ Kher, Chitrarekha V. (). Buddhism As Presented by the Brahmanical Systems. Sri Satguru Publications. ISBN 978-81-7030-293-3. 
  104. ^ „Dream of absent-minded transgression: an empirical study of a cognitive withdrawal symptom”. J Abnorm Psychol. 100 (4): 487–491. . doi:10.1037/0021-843X.100.4.487. PMID 1757662. 
  105. ^ „The Science of Dreaming: 9 Key Points | Psychology Today”. www.psychologytoday.com. 
  106. ^ Dormio: A Targeted Dream Incubation Device – PMC – NCBI
  107. ^ a b Klinger, Eric (October 1987). Psychology Today⁠(d).
  108. ^ Barrett, D.L. (). „The Hypnotic Dream: Its Content in Comparison to Nocturnal Dreams and Waking Fantasy”. Journal of Abnormal Psychology. 88 (5): 584–591. doi:10.1037/0021-843x.88.5.584. 
  109. ^ Barrett, D.L. "Fantasizers and Dissociaters: Two types of High Hypnotizables, Two Imagery Styles". in R. Kusendorf, N. Spanos, & B. Wallace (Eds.) Hypnosis and Imagination. New York: Baywood, 1996. and, Barrett, D.L. "Dissociaters, Fantasizers, and their Relation to Hypnotizability" in Barrett, D.L. (Ed.) Hypnosis and Hypnotherapy, (2 vol.): Vol. 1: History, theory and general research, Vol. 2: Psychotherapy research and applications, New York: Praeger/Greenwood, 2010.
  110. ^ Tierney, John (). „Discovering the Virtues of a Wandering Mind”. The New York Times. Arhivat din original la . 
  111. ^ American Psychiatric Association (2000), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 4th ed, TR, p. 631
  112. ^ Hockenbury, Don H.; Hockenbury, Sandra E. (). Discovering psychology (ed. 5th). New York: Worth Publishers. p. 157. ISBN 978-1-4292-1650-0. 
  113. ^ Lohff, David C. (). The Dream Directory: The Comprehensive Guide to Analysis and Interpretation. Running Press. ISBN 978-0-7624-1962-3. 

Lectură suplimentară

  • Dreaming (jurnal)
  • Jung, Carl (). The Practice of Psychotherapy. "The Practical Use of Dream-analysis". New York: Routledge & Kegan Paul. pp. 139–. ISBN 978-0-7100-1645-4. 
  • Jung, Carl (). Dreams (Routledge Classics). New York: Routledge. ISBN 978-0-415-26740-3. 
  • Harris, William V. (2009) Dreams and Еxperience in Classical Antiquity. Cambridge, MA & London: Harvard University Press.

Vezi și

 

Legături externe

Archive for Research in Archetypal Symbolism website

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vis&oldid=16566628