Stibiu

Stibiu
Sn ← Stibiu → Te As       51 Sb                                                                                                                                                                                                                                           Sb Bi Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Stibiu, Sb, 51
Serie chimică	Metaloizi
Grupă, Perioadă, Bloc	15, 5, p
Densitate	? kg/m³
Culoare	?
Număr CAS	7440-36-0
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	121,750 u
Rază atomică	145 (133) pm pm
Rază de covalență	139±5 pm
Rază van der Waals	206 pm
Configurație electronică	2, 8, 18, 18, 5
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară	solid
Punct de topire	630° C K
Punct de fierbere	1635° C K
Energie de fuziune	kJ/mol
Energie de evaporare	kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului	m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Capacitate termică masică	J/(kg·K)
Conductivitate electrică	S/m
Conductivitate termică	W/(m·K)
Prima energie de ionizare	834 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Stibiul (antimoniul) este un metaloid alb-argintiu, cu numărul atomic 51, având simbolul „Sb”. Metaloidul este întrebuințat pentru realizarea unor aliaje în poligrafie, în industria cauciucului și în tehnică. Alături de zăcămintele de mercur, în mod frecvent, se găsește stibina din care se extrage stibiul sau antimoniul. Aceasta se folosește în aliajele pentru izolarea cablurilor, la fabricarea unor piese rezistente la acizi etc. Alături de arsen, stibiul se remarcă prin toxicitatea deosebită a compușilor săi, și totodată prin utilizările în medicină: ca vomitiv.

Istorie

Stibiul sub formă de combinații este cunoscut încă din antichitate. Denumirea de stibiu provine de la romani, iar cea de antimoniu provine de la alchimiști. În 1470, Basilius Valentinus descrie pe larg metoda de obținere a antimoniului.

Răspândire

Conținutul de stibiu din scoarța terestră este de numai 5·10⁻⁶la sută. În stare nativă, acesta se află arar în cantități mari, și mai des în cantități mici. Sub formă de combinații, stibiul se află în sulfuri, stibiuri, sulfosăruri de stibiu (sulfostibiuri) și oxizi; Principalul mineral din care se extrage stibiul este stibina, sulfură de stibiu-Sb2S3, care se prezintă în cristale prismatice, aciculare, strălucitoare ca oțelul, sau în masă cristalină cenușie. Alte minerale de stibiu:

• sulfostibiuri: pirargiritul (Ag3SbS3), burnonitul (CuPbSbS3), ulmanitul (NiSbS);
• stibiuri: bresthauptitul (NiSb), discrasitul (Ag3Sb)
• oxizi; amestecurile de Sb2O3 și Sb2O4 din natură se numesc ocru de antimoniu.

Preparare

1. Obținerea stibiului din stibină și fier
2. Obținerea stibiului prin reducerea combinațiilor stibioase cu zinc sau fier

Proprietăți fizico-chimice

Modificațiile alotropice ale stibiului sunt: stibiul galben, stibiul negru, stibiul exploziv și stibiul cenușiu.

• Stibiul galben este solubil în sulfură de carbon și este foarte nestabil, trecând ușor în stibiu negru.
• Stibiul negru are greutatea specifică 3,5 și se obține din stibiul galben sau prin condensarea rapidă a vaporilor de stibiu și trece ușor la încălzire slabă, în forma cenușie.
• Stibiul cenușiu numit și stibiul metalic, este modificația slabă la toate temperaturile. Se prezintă sub forma unui metal alb-argintiu, cu reflexe albăstrui, în cristale romboedrice. Este casant, se poate sparge cu ciocanul și poate trece ușor ca praf în mojarul de porțelan. Conduce curentul electric mai bine decât arsenul, are duritatea 3, greutatea specifică 6,60, punctul de topire 630,5° Celsius și punctul de fierbere 1635° Celsius.

Vezi și

• Tabelul periodic al elementelor

Legături externe

Bibliografie

• Manual de lucrări practice de chimie anorganică- Metaloizi, Raluca Ripan, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961

Legături externe

• Stibiul pe sistemul-periodic.go.ro Arhivat în 16 septembrie 2008, la Wayback Machine.