Multe vreme a fost unul dintre locurile prin care treceam cu regularitate, chiar daca nu intotdeuna ma regaseam in textele publicate aici, chiar daca alteori eram pur si simplu derutat de unele evolutii ale comentariilor care se adunau sub articolele pe care contributorii le aduceau aici pe post de cheag pentru ganduri.

Tot revenind si vazand ca toti cei care pornisera cu o debordanta hotarare s-au retras din acest proiect comun, nu am rezistat sa nu scriu cateva randuri despre starea de regret pe care o incerc de fiecare data cand ajung in acest loc parasit, in care nici paianjenul nu mai pandeste vreo iluzorie prada. Aproape invariabil, la fiecare noua sosire in aceasta casuta a gandurilor ratacite, ea insasi cazuta in paragina, in mintea mea revine obsedant un gand amestecat: oare care este ziua in care atingem insulele pe care le urmarim aproape bezmetic? Oare nu o sa ne para rau dupa unele dintre locurile pe care le-am abandonat complet, desi ne erau atat de aproape, desi nu am fi avut nici macar pe cine sa dam vina pentru asta?

Falling! (Twin Peaks)