La început aleg părinții pentru tine, iar tu, dincolo de revoltele de moment, respecți autoritatea lor pentru ca, instinctiv, ei iti doresc binele. Acest bine nu il înțelegi, dar părinții, atat cat ii duce capul, încerca sa iti găsească drumul pana la răscrucea din care sa stie ca ai maturitatea de a alege singur, dar si de a răspunde pentru ceea ce ai ales. Atunci, matur sau nu, începi "sa dai cu capul de sus", sa cazi si sa te ridici, ciclic, si treci prin toate cele care ti se arata. Traiesti impreuna cu propriile alegeri, esti suma tuturor raspântiilor pe care le-ai întâlnit, dar mai ales a cailor care ti s-au părut in acele clipe mai bune.
Târziu, gârbovit de fiecare succes sau eșec, măcinat de fiecare dintre aceste "picături chinezești", ajungi sa alegi tu pentru copilul tau, cel care va purta întreaga viața amprenta resemnării tale din acest moment. Obosit, demotivat de relativul pe care l-ai acceptat din comoditate, ajungi sa alegi si pentru el varianta cea mai simpla pentru el, dar mai ales pentru tine, fara sa mai observi faptul ca nu vârsta ci mintea ti-a îndoit coloana vertebrală si a schimonosit-o iremediabil.
Din aceasta poziție, tu continui sa alegi pentru copilul tau, fara sa te gândești la ultima etapa, aceea in care va ajunge sa aleagă el pentru tine, pensionarul apăsat de boli si resentimente, coplesit de regrete tardive.
Atunci, cand tu devii povara, cand alegerile nu mai sunt la tine, atunci iti vei dori cel mai mult ca macar coloana sa iti fie dreapta si sa mori in picioare. Atunci, ca un exercițiu cinic de aducere aminte, pentru tine o sa aleagă exact cei pe care i-ai învățat sa stea cu capul plecat si îndoit de spate.
Copilul meu, sa ma ierți daca am sa aleg greșit! Sint gata sa platesc pentru ca am vrut sa cresti drept.
