Scris de: Redsky

Pentru ca acum se face trecerea spre anotimpul friguros, ma surprind cu gandul departe, acolo unde e cald inca. Amuzata imi amintesc de peripetiile vacantei din vara si de coborarea pe rau cu barca penumatica.

Curiozitatea mi-a invins frica si asigurarea unui tip din autocarul care urca spre locul de lansare, cum ca raul nu prezinta dificultati deosebite m-a linistit oarecum. Instructajul a fost scurt, ni s-au inmanat vestele de salvare, vasla si casca. Papucei roz de protectie a picioruselor am cumparat de acolo si ne-am grupat in ordinea ceruta de turcul micut de statura, dar tot un suflet si un zambet. Cand un om face o meserie cu placere se vede. In barca am fost opt plus carmaciul situat strategic in spatele barcii. Ca idee de cat era de profi: noi dadeam disperati din vasle, iar el ne intorcea cu spatele spre cursul apei dintr-o miscare fara efort si radea.

Ne-am incolonat, grupul fiind format din mai multe barci. In afara de barcile de opt, mai patrula de-a lungul nostru  o canoe, de o singura persoana, foarte simpatica mai ales cand facea rotiri in jurul axei ei sau pur si simplu sub-desupra-sub apa.

Raul era larg si de o culoare cafea cu lapte pronuntata si dupa urcarea in barca i-am testat si temperatura-glaciala! Dupa prima curba usoara am dat de primul hop, o coborare abrupta. Barca s-a ridicat usor si apoi a plonjat cu o parte in apa, aruncand pe noi un perete lichid inalt si rece. Am tras un racnet de surpriza, dar nu era timp de tremurat pentru ca trebuia sa vaslim sa tinem barca pe traseul hotarat de carmaci. Senzatia mea e ca el putea s-o faca si fara noi, dar a fost mai distractiv asa. Au urmat coborari lente, cu plutiri pe un rau destul de lenes, doar de cateva ori s-a accelerat ritmul si mai faceam cate un dus rapid. Era mai degraba surprinzator decat neplacut, la mai mult de 35grd afara.

O alta faza amuzanta a fost ca, la apropierea dintre barci incepea balaceala. Fiecare apuca vasla si dadea cu nadejde apa pe ceilalti din barca vecina. Evident ca oricat ma straduiam, reuseam sa scot doar vreo cativa stropi, mi-ar fi fost util un polonic de marime mare! In schimb, m-am nimerit langa un alt carmaci. Cand a scos ala vasla, cred ca a dislocat un sfert din rau si l-a aruncat tot pe mine. Am inceput sa rad, lupta era clar inegala, dar spre finalul coborarii incepusem sa prind smecheria si reuseam sa-i ud si eu cu oarecare eficienta.

La un moment dat am facut o pauza de fotografii. Peisajul semana cu raurile noastre de la munte, dar la scara mai mare, cu vegetatie mai abundenta si raul mai lat. Cei mai curajosi au sarit de pe o stanca in apa si au fost fotografiati in cadere. Ca sa nu zic ca mi-e frica, am pretextat ca e prea rece pentru baie.

Echipa care a organizat rafting-ul face asta de multi ani, chiar si iarna(dar coborarea nu dureaza 2ore ca la noi, ci cam 40minute). Totusi nu am vazut blazare pe figurile lor. Pareau destul de saraci insa extrem de amabili, dornici de a face totul ca sa te simti bine, au facut spectacol in permanenta, am ras de m-au durut falcile, totul s-a filmat si s-au facut fotografii. Aveau oameni cu masini pe mal si baieti mai mici care treceau inot cu camera deasupra capului sa livreze totul gata la final. Dupa primele 5minute carmaciul invatase comenzile principale in romaneste, doar auzindu-ne pe noi cum ne indemnam si cred ca si intelegea putin sau era bun la citirea expresiei fetelor. Colaborarea dintre ei a mers perfect tot timpul. Fiecare stia ce are de facut si nu incurca pe altii. Totul pentru noi. A fost un sentiment extrem de placut sa fii tratat atat de atent si sa te simti in siguranta.

Aventura se apropia de final, nu-mi fusese frica deloc pe tot parcursul coborarii si urma ultima parte, destul de abrupta. In primele secunde nu mi s-a parut nimic deosebit, pana cand am vazut barbatul corpolent din fata scufundandu-se destul de tare cu tot cu barca si apoi barca facand o miscare violenta de revenire. Cu incetinitorul am vazut cum cei doi din fata mea, unde se indoise barca, cad in apa, dar raman tinandu-se de sfoara de siguranta care inconjura ambarcatiunea. Pana mi-am pus vasla jos sa intind mana, tipul era deja urcat in barca si sotia lui de jumatate. Cand a sarit carmaciul si i-a aruncat cu viteza inapoi in barca n-as putea sa spun si eram langa el! Daca atunci am sesizat ca se poate sa si cazi in apa, am si vazut modalitatea de a fi urcata rapid la loc, in deplina siguranta. Uitandu-ma in jur si discutand si cu ceilalti, am tras aceeasi concluzie: tipii au fost extrem de profesionisti!

Incursiunea s-a incheiat cu pastrav la gratar si pepene, pe o terasa placuta la umbra, cu vizionarea filmului si achizitionarea pozelor. Emotiile, imprejurimile, profesionalismul baietilor de la rafting, amabilitatea si deschiderea soferului care ne-a tranportat pana la locul de lansare, povestindu-ne cu detalii lucruri interesante despre Turcia, punctualitatea si satisfactia sa ne vada multumiti, a facut ca aceasta excursie sa fie una extrem de reusita. Am avea multe de invatat la capitolul asta!