Limba italiană

Clasificare
Italiană italiano
Pronunție	[itaˈljaːno]
Vorbită în	Italia, Elveția, San Marino, Vatican, Malta, Slovenia, Croația, Libia, Eritrea, Franța și printre descendenții emigranților în alte țări, mai ales Canada, Statele Unite și Brazilia
Număr de vorbitori	71 000 000^[1] (locul 20)
Limbă-mamă	latină
Sistem de scriere	alfabetul latin (variantă italiană)
Tipologie lingvistică	SVO limbă flexionară
limbi indo-europene italice romanice italo-occidentale italo-dalmate italiană
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în	Italia Elveția San Marino Vatican Eritreea Somalia Etiopia Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta Uniunea Europeană
Limbă minoritară recunoscută în	Croația Slovenia
Organ de reglementare	Accademia della Crusca[*]
ISO 639-1	it
ISO 639-2	ita
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	ita
SIL	ITN
Extras
Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 1 Tutti gli esseri umani nascono liberi ed eguali in dignità e diritti. Essi sono dotati di ragione e di coscienza e devono agire gli uni verso gli altri in spirito di fratellanza.
Răspândire în lume
națională oficială minoritate națională minoritate
Puteți vizita Wikipedia în italiană.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limba italiană ( italiano (ajutor·info), lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.^[2]

Se bucură de statutul de limbă oficială în patru țări — Italia, San Marino, Vatican și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană)^[3] și este folosită auxiliar în Vatican. Deține de asemenea statutul de limbă de minoritate recunoscută în părțile Croației și Sloveniei situate în Istria. Italiana mai are statut administrativ sau de limbă ne-oficială, după caz, la: Corsica, Coasta-de-Azur (ale Franței), Malta, Monaco, Albania, arhipelagul Dodecanez (al Greciei), Libia, Eritreea, Etiopia și Somalia.

În Italia sunt numeroase dialecte regionale,^[4] dar înființarea unui sistem național de educație a condus la reducerea de-a lungul secolului al XX-lea a variației în limba vorbită de la o regiune la alta.

Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana^[5] și este asemănătoare atât cu latina, cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu:

franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna)^[6] ;
la 87% cu catalana;
la 85% cu sarda ;
la 82% cu spaniola ;
la 80% cu portugheza;
la 78% cu ladina; și
la 77% cu româna.^[2]

Estimările pot fi diferite, în funcție de sursă. ^[7] Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu româna.^[8] Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv.

Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română.^[6] Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind pizza, pastă^[9] sau spaghete.

Clasificare și limbi înrudite

Italiana derivă din latină vulgară, o variantă populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice.

Gramatică

Articol principal: gramatica limbii italiene.

Pronume

Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect.

	Singular	Plural
Persoana I	io - eu	noi - noi
Persoana a II-a	tu - tu (o persoană, familiar)	voi - voi (plural, familiar)
Persoana a III-a	egli (lui, esso) - el ella (lei, essa)- ea Lei - dvs. (o persoană, politețe)	essi (loro) - ei esse (loro) - ele Loro - dvs. (plural, politețe)

Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi.

Verbe

Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori -are, -ere sau -ire. Majoritatea verbelor italiene sunt regulate.^[10]

Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos).

Conjugarea indicativului prezent regulat

Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment.

-are	Singular	Plural
Persoana I	-o	-iamo
Persoana a II-a	-i	-ate
Persoana a III-a	-a	-ano

Exemple: mangiare, "a mânca".

Io mangio. (sau doar Mangio.) Eu mănânc (sau doar Mănânc.)

Antonio mangia. Antonio mănâncă.

Antonio mangia? Antonio mănâncă?

Mangia Antonio? Mănâncă Antonio?

guardare, "a se uita"

Noi guardiamo la televisione. (sau doar Guardiamo la televisione.) Noi ne uităm la televizor. (sau doar Ne uităm la televizor.)

-ere	Singular	Plural
Persoana I	-o	-iamo
Persoana a II-a	-i	-ete
Persoana a III-a	-e	-ono

Exemplu: lèggere, "a citi"

Lèggono i libri. (Ei) Citesc cărțile.

Leggo il giornale. (Eu) Citesc ziarul.

Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă.

-ire (forma normală)	Singular	Plural
Persoana I	-o	-iamo
Persoana a II-a	-i	-ite
Persoana a III-a	-e	-ono

Exemplu: partire, "a pleca"

Partite. Plecați. (plural; folosit pentru a vorbi cu două sau mai multe persoane cu care ești familiarizat.)

Parti. Pleacă. (singular; folosit pentru a vorbi cu o singură persoană cu care ești familiarizat.)

Pàrtono. Depinzând de context, ar putea însemna după context, la fel ca și în română Pleacă (ori Tu să pleci ori Ei pleacă).

*-ire (forma -isco)*	Singular	Plural
Persoana I	-isco	-iamo
Persoana a II-a	-isci	-ite
Persoana a III-a	-isce	-iscono

Exemplu: capire, "a înțelege".

Io capisco sau doar Capisco. "Eu înțeleg." sau doar "Înțeleg."

Capisci? "Înțelegi?"

Grafie și fonetică italiană

Articol principal: fonetica limbii italiene.

Vocale

Limba italiană standard are un set de șapte vocale. Distincția între vocalele /ɛ/~/e/ și /ɔ/~/o/ se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" (piersică) [ˈpɛː.ska] cât și "pésca" (pescuit) [ˈpeː.ska]. Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" (zână) [ˈfaː.t̪a] vs. "fatta" (făcută) [ˈfat̪̚.t̪a]. Silabe finale au mereu o vocala scurt.

Anterioare

Centrale

Posterioare

Închise

i •

• u

e •

• o

ɛ •

• ɔ

ä

Semiînchise

Semideschisă

Deschise

Grafie	AFI	Descriere	Cuvânt
a	[ä]	Vocală deschisă centrală nerotunjită	amore (dragoste)
e, è	[ɛ]	Vocală semideschisă anterioară nerotunjită	bene (bine)
e, é	[e]	Vocală semiînchisă anterioară nerotunjită	sera (seară)
i	[i]	Vocală închisă anterioară nerotunjită	vino (vin)
o, ò	[ɔ]	Vocală semideschisă posterioară rotunjită	parola (cuvânt)
o, (ó)	[o]	Vocală semiînchisă posterioară rotunjită	mondo (lume)
u	[u]	Vocală închisă posterioară rotunjită	muro (perete)

Consoane

Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” [ˈfat̪̚.t̪o] (fapt), „piazza” ['pjat̪̚.t͡sa] (piață).

Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g și sc se transformă din [k], [ɡ], și [sk] în [tʃ], [dʒ], și [ʃ], respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică că consoanele sunt „moale” ([tʃ], [dʒ], [ʃ]). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe „i”. Exemple: „già” [dʒa] (deja, accentul este pus pe „à”) vs. „biologia” [bi.o.lo.ˈdʒiː.a] (biologie, accentul este pus pe „i”).

Grafie	AFI	Descriere	Cuvânt
b	[b]		barca (barcă)
c	[k]	înainte de a, o, și u	caro (dragă)
c	[tʃ]	înainte de e și i	ciao (salut)
d	[d̪]		dente (dinte)
f	[f]		fata (zână)
g	[ɡ]	înainte de a, o, și u	gatto (pisică)
g	[dʒ]	înainte de e și i	giallo (galben)
h	--	consoană mută	ho (am)
l	[l]		lupo (lup)
m	[m]		muro (perete)
n	[n]		pena (pedeapsă)
p	[u]		papa (papă)
q	[k]		questo (acest)
r	[r]		raro (rar)
s	[s]		stella (stea)
s	[z]	în poziție intervocalică sau înainte de consoană sonoră	snello (slab)
t	[t̪]		porta (ușă)
v	[v]		voce (voce)
z	[ts]		forza (putere)
z	[dz]	de obicei la început de cuvînt	zanzara (țanțar)

Digramă și trigramă

Grafie	AFI	Descriere	Cuvânt
CH	[k]	uzat înainte de e și i	chiesa (biserică)
GH	[ɡ]	uzat înainte de e și i	ghetto (ghetou)
GLI	[ʎ]	asemănători cu li	meglio (mai bun)
GN	[ɲ]	asemănători cu ni	bagno (baie)
SC	[sk]	înainte de a, o, și u	scarpa (pantof)
SC	[ʃ]	înainte de e și i	scimmia (maimuță)
SCH	[sk]	uzat înainte de e și i	schermo (ecran)

Alte litere

Literele J, K, W, X, și Y există în cuvinte de origine străină.

Note

^ https://italofonia.info/. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
^ ^a ^b „Ethnologue report for language code: ita” (în engleză). Accesat în 13 septembrie 2009.
^ Altermatt, Urs. Elveția multiculturală — un model pentru Europa? (I). CEEOL.
^ „Italian language – Britannica Online Encyclopedia”. Britannica.com. 3 noiembrie 2008. Accesat în 19 noiembrie 2009.
^ Marcato, Carla (2009). Appunti di lingua italiana – dialetto, dialetti e italiano (în italiană).
^ ^a ^b Rusu, Valeriu (1992). Le Roumain: langue, littérature, civilisation (în franceză). Ophrys. ISBN 2-7080-0669-X.
^ „Similar languages to Italian”. www.ezglot.com. Accesat în 28 septembrie 2022. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
^ „Ethnologue report for language code: ron” (în engleză). Accesat în 14 septembrie 2009.
^ Conform Dicționarului etimologic român cuvântul pastă are origine italiană dar a intrat în româna prin intermediul grec (πάστα pásta)
^ Berloco, 2018

Bibliografie

F. Berloco (2018). The Big Book of Italian Verbs: 900 Fully Conjugated Verbs in All Tenses. With IPA Transcription, 2nd Edition. Lengu. ISBN 978-8894034813.
Il MªPi – Manuale di pronuncia italiana. Zanichelli. 1992. ISBN 978-8808246240.

Legături externe

Dizionario d'ortografia e di pronunzia (DOP): dicționar ortografic și ortoepic (RAI, televiziune italiană).
ISTAT: La lingua italiana, i dialetti e le lingue straniere (limba italiană și dialectele italiene) Arhivat în 22 iulie 2012, la Wayback Machine.

[italofonia-1] ttps://italofonia.info/. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

[ethnologue-2] „Ethnologue report for language code: ita” (în engleză). Accesat în 13 septembrie 2009.

[3] Altermatt, Urs. Elveția multiculturală — un model pentru Europa? (I). CEEOL.

[4] „Italian language – Britannica Online Encyclopedia”. Britannica.com. 3 noiembrie 2008. Accesat în 19 noiembrie 2009.

[5] Marcato, Carla (2009). Appunti di lingua italiana – dialetto, dialetti e italiano (în italiană).

[Rusu-6] Rusu, Valeriu (1992). Le Roumain: langue, littérature, civilisation (în franceză). Ophrys. ISBN 2-7080-0669-X.

[7] „Similar languages to Italian”. www.ezglot.com. Accesat în 28 septembrie 2022. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)

[8] „Ethnologue report for language code: ron” (în engleză). Accesat în 14 septembrie 2009.

[9] Conform Dicționarului etimologic român cuvântul pastă are origine italiană dar a intrat în româna prin intermediul grec (πάστα pásta)

[10] Berloco, 2018

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]