Sari la conținut

Macedoneni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Macedoneni
Маке́донци
Boris Trajkovski Toše Proeski Goran Pandev
Boris TrajkovskiToše ProeskiGoran Pandev
Populație totală

1.920.000 - 2.440.000

Regiuni cu populație semnificativă
 Macedonia de Nord 1.298.000
 Australia 84.000 - 200.000
 Italia 93.000
 Germania 62.300 - 85.000
  Elveția 63.000
 Statele Unite 57.200 - 200.000
 Brazilia 45.000
 Canada 37.100 - 200.000
 Turcia 31.500
 Argentina 30.000
 Serbia 26.000
 Austria 13.700 - 15.000
 Țările de Jos 10.000 - 14.000
 Cehia 11.600
 Regatul Unit 9.000
 Ungaria 7.300
 Albania 4.700
 Slovacia 4.600
 Croația 4.300
 Slovenia 4.000
Limbi vorbite
Macedoneană
Religii
Ortodoxism
Grupuri înrudite sau legate cultural
Bulgari, Sârbi, Muntenegreni, Bosniaci, Croați, Sloveni

Macedonenii (în macedoneană Маке́донци) sunt un popor slav de sud, majoritar în Republica Macedonia de Nord și vorbind limba macedoneană. Majoritatea macedonenilor care trăiesc în Bulgaria și-au pǎstrat identitatea bulgarǎ. Religia predominantǎ este creștinismul ortodox.

Ei nu trebuie confundați cu :

În antichitate, pe teritoriul actualei Republici a Macedoniei de Nord locuiau traci, iliri, greci, ce formau Macedonenii antici. În 148 î.Hr. Macedonia Antică este cucerită de romani, și cu trecerea timpului populația va fi romanizată. În timpul Marilor Migrații, între secolele V-VII, se stabilesc Slavii, care cu timpul se vor amesteca cu majoriatea autohtonilor (traci, iliri, celți, sciți, greci) și a coloniștilor romani. Restul populației autohtone și a coloniștilor romani care au asimilat o parte din slavi (ca în cazul populației daco-romane de la nord de Dunăre), vor forma mai târziu Aromânii, care vor locui în insule etno-lingvistice izolate. Începând cu secolul VII, la fel ca în Bulgaria, se stabilesc bulgarii turco-mongoli care vor prelua stăpânirea regiunii. Însă aceștia, fiind mai puțini, vor dispărea din istorie (ca în cazul Bulgariei; unii oameni de știință consideră că o parte din turcii din Peninsula Balcanică ar fi descendenți etnici direcți ai unor populații turcice (Pecenegi, turci Oghuz, Cumani, proto-bulgari) ajunse în Peninsula Balcanică la începutul Evului Mediu feudal, înainte de expansiunea otomană în Europa). Slavii își vor impune limba și supremația față de restul popoarelor din zonă, proces numit slavizare, astfel luând sfârșit formarea poporului macedonean.

Cultura macedoneanǎ include atât elemente tradiționale și elemente de artă contemporană. Ea este strâns legată de pământul lor natal și împrejurimile sale apropiate. Bogatul patrimoniu cultural este evident în arta populară macedoneanǎ, costume naționale și tradiționale, bijuterii si ornamente din casele rurale și urbane, arhitectura distinctivǎ, mănăstiri si biserici, catapeteasme, icoane, sculpturi în lemn, lucrări literare, etc