Sari la conținut

Icoană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Icoană rusească, anul 1100, Școala din Kiev.
Icoană bizantină din sec. XII (fildeș și metal, Muzeul Luvru, Paris).
Icoană pe sticlă transilvăneană din sec. XIX (Muzeul icoanelor din Sibiel).
Cimabue, Maestà di Assisi, icoană catolică cu Maica Domnului, pictură gotică (sec. al XIII-lea)
Sfinții Trei Ierarhi, autor anonim, Muzeul din Sighet

Icoana este o imagine plastică, artistică sau artizanală a unor ipostaze sau acțiuni ale divinității sau a unor sfinți sau zeități de rang secundar, fiind deci considerată sacră (în special în cadrul religiei creștine ortodoxe). Este expusă atât în lăcașurile de cult, dar și în locuințele credincioșilor, uneori și în alte edificii cu scopul de a evoca divinitatea.

Cuvântul provine din grecescul εικóνα, ikóna („imagine”, „figură”, în contradicție cu εíδωλο, ídolo — imagine înșelătoare, de vis).[1]

Încă de la începutul creștinismului s-au realizat picturi care reprezentau pe Iisus, Fecioara Maria, sfinții, îngerii sau crucea.

Primele relatări despre icoane provin de la scriitorul croat medieval Aelius Lampridius Cervinus (14601521), care, în Istoria Augustă, se referea la împăratul roman Alexandru Severus (222235). Împăratul deținea un fel de capelă, lăcaș de venerare a imaginilor strămoșilor decedați, iar printre acestea se aflau și figura lui Apollonius din Tyana, Orfeu, Avraam și chiar Iisus Hristos.


Acheiropoieta

[modificare | modificare sursă]

Sinaxarul zilei 16 august relatează apariția primei icoane nefăcute de mână omenească sub titlul "Povestire despre chipul Domnului nostru Iisus Hristos cel nefăcut de mînă şi despre aducerea lui de la Edesa în Constantinopol".

În funcție de subiectul reprezentat, icoanele pot fi clasificate după următoarele criterii[2]:

Școli iconografice

[modificare | modificare sursă]

Imperiul Bizantin

[modificare | modificare sursă]

Stilul Cretan

[modificare | modificare sursă]
  • Novgorod
  • Pskov
  • Yaroslav
  • Vladimir-Suzdal
  • Moscova
  • Palekh
  • Stroganov

Macedonia de Nord

[modificare | modificare sursă]
  • Țara Românească
  • Moldova
  1. ^ a se vedea semnificația de „chip cioplit” a lui idol.
  2. ^ Cavarnos, Constantine (). Ghid de iconografie bizantină. Editura Sophia. p. 28. 
  • Bevan, Edwin. Holy Images: An Inquiry into Idolatry and Image-Worship in Ancient Paganism and Christianity, Londra, 1940
  • Bréhier, L. La querelle des images, Paris, 1905
  • Grabar, A. L'Iconoclasme byzantin, Paris, 1957
  • Kernbach, Victor. Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. ISBN 973-29-0030-X.
  • Schröder, A. Introduction to Icons, 1967

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Teo­logia icoanei, Leonid Uspensky, Editura Anastasia, 1994
  • Icoana lui Hris­tos, Christoph Schönborn, Editura Anastasia, 1996
  • Chivo­tele lui Petru Rareș și mo­delul lor ceresc, Sorin Dumitrescu, Editura Anasta­sia, 2010 - recenzie Arhivat în , la Wayback Machine.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Istorie

Imagini