Sari la conținut

Koala

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Koala
Stare de conservare

specie vulnerabilă[1]
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
SupraregnEukaryota
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
ÎncrengăturăChordata
SubîncrengăturăVertebrata
InfraîncrengăturăGnathostomata
SupraclasăSarcopterygii
ClasăMammalia
SubclasăTetrapodomorpha
InfraclasăElpistostegalia
OrdinDiprotodontia
SubordinVombatiformes
FamiliePhascolarctidae
GenPhascolarctos
Nume binomial
Phascolarctos cinereus[2][3]
Goldfuss, 1817
Areal de răspândire
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Koala (Phascolarctos cinereus) numit și ursul cu pungă sau eronat ursul koala este un mamifer marsupial erbivor arboricol endemic din Australia. Este singurul reprezentant existent al familiei Phascolarctidae și este înrudită cu vombatul.[4] Koala[5] se găsește în zonele de coastă ale regiunilor continentale din estul și sudul Australiei: Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria și Australia de Sud. Este ușor de recunoscut după corpul său robust, lipsit de coadă, urechile rotunjite și pufoase și nasul mare în formă de lingură. Koala are o lungime a corpului de 60–85 cm și o greutate de 4–15 kg. Culoarea blănii variază de la cenușiu-argintie la brun-ciocolatie. Populațiile nordice de koala sunt reprezentate de indivizi de obicei mai mici și mai deschiși la culoare decât cei din sud. Este posibil că aceste populații să fie subspecii distincte, dar acest lucru este discutabil.

Koala trăiește de obicei în pădurile de eucalipt, iar frunzele acestor copaci reprezintă o mare parte din hrana lor. Hrana are un conținut scăzut de nutrienți. Ele sunt animale sedentare și dorm 20 de ore pe zi. Nu sunt sociale, și singurele relații sunt între mamă și pui, ce depind de aceasta. Masculii adulți comunică cu pufnituri sonore care intimidează rivalii și atrag femelele. Masculii își marchează prezența cu niște glande odorizante pe piept. Koala este un mamifer aplacentar (fără placentă). Din această cauză embrionul, peste o anumită vârstă, nu mai poate fi hrănit în uter din cauza lipsei organului care efectuează hrănirea, adică a placentei și este născut. Ajuns în afara organismului matern, embrionul se târăște până în marsupiul mamei, unde stă între șase și zece luni și unde este hrănit cu lapte. Puii de koala sunt numiți în engleză „joey”, și sunt înțărcați până la vârsta de un an. Urșii cu pungă nu au mulți prădători și paraziți, dar sunt amenințați de numeroși agenți patogeni, cum ar fi bacteriile din familia Chlamydiaceae și retrovirusul Koala. Pe lângă asta, mai sunt amenințați și de incendiile de pădure și de secetă.

Au apărut în legendele și picturile rupestre ale aborigenilor de mii de ani. Prima întâlnire cunoscută dintre un european și o koala a avut loc în 1798, și o imagine a animalului a fost publicată în 1810 de către naturalistul George Perry⁠(en)[traduceți]. Botanistul Robert Brown⁠(en)[traduceți] a scris în 1814 prima descriere științifică detaliată a animalului, descriere care a rămas nepublicată pentru 180 de ani. Artistul popular John Gould a ilustrat și a descris koala, făcând specia cunoscută publicului englez. Mai multe detalii despre biologia koalei au fost descoperite în secolul XIX de către diferiți zoologi britanici. Datorită aparenței distinctive, este considerat un simbol al Australiei. Koala este listată la „vulnerabil” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Guvernul Australian consideră „vulnerabile” populațiile din Queensland și New South Wales. Koala a fost vânată intens în secolul XX pentru blană, și omorârea lor la scară mare în Queensland a produs o nemulțumire publică care a dus la o mișcare pentru a proteja specia. S-au înființat sanctuare și exemplarele a căror habitat a fost distrus au fost mutate în zone mai bune. Acum, cea mai mare amenințare la adresa lor este distrugerea habitatului, provocată de agricultură și urbanizare.

Etimologie

[modificare | modificare sursă]

Cuvântul koala provine de la cuvântul dharug gula. Deși vocala „u” a fost scrisă original în ortografia engleză ca „oo” (în scrieri precum coola sau koolah), a fost schimbată în „oa”, posibil din greșeală. Se spune greșit că acest cuvânt înseamnă „care nu bea”.[6] Din cauza asemănării koalei cu un urs, era des numit, eronat, urs koala, în particular de către primii locuitori ai continentului.[7] Au mai fost folosite și alte nume, ca ursul maimuță, ursul nativ, și ursul de copac.[6] Numele indigene includ cullawine, koolawong, colah, karbor, colo, coolbun, boorabee, burroor, bangaroo, pucawan, banjorah, și burrenbong; majoritatea din acestea însemnând „fără băutură”.[8] Numele generic, Phascolarctos, e derivat din cuvintele grecești phaskolos „sac” și arktos „urs”. Numele specific, cinereus, înseamnă „cenușiu” în latină.[9]

Taxonomie și evoluție

[modificare | modificare sursă]
Filogenia grupului Diprodontia cu tot cu un grup exterior[10]

Koalei i s-a dat numele de gen „Phascolarctos” în 1816 de către zoologul francez Henri Marie Ducrotay de Blainville,[11] care nu a vrut să-i dea numele specific (a doua parte a numelui) până la cercetări ulterioare. În 1819, zoologul german Georg August Goldfuss i-a dat numele binomial Lipurus cinereus. Pentru că Phascolarctos a fost publicat primul, și conform regulilor, are prioritate ca nume oficial al genului.[12] Naturalistul francez Anselme Gaëtan Desmarest a propus numele Phascolartos fuscus în 1820, sugerând că versiunea maro era o specie diferită de cea gri. Alte nume sugerate de zoologi europeni sunt Marodactylus cinereus (Goldfuss, 1820), P. flindersii (René Primevère Lesson, 1827) și P. koala (John Edward Gray, 1827).[13]

Koala este clasificată laolaltă cu vombatul (familia Vombatidae) și câteva familii dispărute (incluzând tapirii marsupiali, leii marsupiali și vombații giganți) în subordinul Vombatiformes în ordinul Diprotodontia.[14] Vombatiformes este un grup pereche unei clade care include macropodele (cangurii și wallaby) și posumii.[15] Strămoșii vombatiformelor trăiau, cel mai probabil, în copaci.[10] Linia koala a fost, probabil, prima care s-a despărțit, acum 40 de milioane de ani, în timpul Eocenului.[16]

Koala din zilele noastre este singurul reprezentant existent al familiei Phascolarctidae, care cuprindea odată câteva genuri și specii. În timpul Oligocenului și Miocenului, koala trăiau în păduri tropicale și aveau diete mai largi.[17] Unele specii, ca Nimiokoala greystanesi (acum dispărută) și unele specii din genul Perikoala erau cam de aceeași mărime ca și Koala modernă, în timp ce altele, ca unele specii din genul Litokoala, erau mai mari cu o jumătate sau chiar două treimi.[18] La fel ca specia de acum, Koala preistorice aveau structuri auditive bine dezvoltate, ceea ce sugerează că metoda de comunicare prin pufnete la distanță mare a fost folosită încă de atunci.[17] În timpul Miocenului, clima Australiei a devenit mai uscată, ducând la dispariția pădurilor tropicale și răspândirea pădurilor rare de eucalipt. Genul Phascolarctos s-a desprins din genul Litokoala în Miocenul târziu[17][19] și și-a făcut adaptări speciale care i-au permis să treacă pe o dietă compusă exclusiv din eucalipt: deplasarea palatului în sus; molari și premolari mai mari; o fosă pterigoidă mai mică;[17] și o bară mai mare între molari și incisivi.[20]

În timpul Pliocenului și Pleistocenului, când Australia a suferit schimbări în climat și vegetație, speciile de koala au crescut în dimensiune.[18] Koala actuală ar fi putut apărea ca o formă pitică a koalei uriașe (P. stirtoni). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen comun la scară mondială în timpul Pleistocenului târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că P. cinereus și P. stirtoni erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen.[21] Cele mai vechi fosile de koala datează din Pleistocenul mijlociu.[22]

Genetică și specii

[modificare | modificare sursă]

În general, sunt recunoscute trei subspecii diferite: koala de Queensland (P. cinereus adustus Thomas 1923), koala de New South Wales (P. c. cinereus Goldfuss 1817) și koala victoriană (P. c. victor, Troughton 1835). Aceste subspecii diferă prin culoarea și grosimea blănii, mărimea corpului și forma craniului. Koala de Queensland este cea mai mică, cu blană scurtă și argintie și un craniu mai scurt. Koala victoriană este cea mai mică, cu blană deasă și maro și cu un craniu mai lat.[23][24] Granițele dintre teritoriile acestor subspecii se bazează pe granițele dintre statele Australiei, și statutul lor ca subspecii este disputat. Un studiu genetic din 1999 sugerează că subspeciile reprezintă populații diferite cu flux de gene limitat între ele, și că aceste trei subspecii reprezintă un singur grup evolutiv.[24] Alte studii au arătat că au un nivel ridicat de împerechere între rude și puțină variație genetică.[25][26] O diversitate genetică așa de scăzută ar fi putut fi o caracteristică a populațiilor de koala din Pleistocenul târziu.[27] S-a arătat că râurile și drumurile limitează fluxul genetic și contribuie la diferențele genetice ale populațiilor din sud-estul Queenslandului.[28] În aprilie 2013, oamenii de știință de la Muzeul Australian și Universitatea de Tehnologie din Queensland au anunțat că au secvențiat complet genomul koalei.[29]

Morfologie

[modificare | modificare sursă]
Koala care se scarpină și se îngrijește

Koala e un animal îndesat, cu un cap mare și coadă neexistentă sau vestigială.[30][31] Lungimea corpului său e de 60–85 cm și are o greutate de 4–15 kg,[31] fiind unul din cele mai mari marsupiale arboricole.[32] Koala de Victoria sunt de două ori mai grele decât cei din Queensland.[23] Specia prezintă dimorfism sexual, masculii fiind cu 50 % mai mari decât femelele. Masculii se mai deosebesc de femele prin nasurile lor mai curbate[32] și prin prezența unor glande pe piept, care se observă ca pete lipsite de păr.[33] Ca la majoritatea marsupialelor, masculul koala are penisul bifurcat, iar femela are două vagine laterale și două utere separate.[30] Prepuțul masculului conține bacterii naturale care joacă un rol important în fecundare.[34] Deschizătura marsupiului e strânsă de un sfincter, pentru a preveni căderea puilor afară.[35]

Părul koalei e mai gros și mai lung pe spate, și mai scurt pe burtă. Urechile au blană groasă pe ambele părți; interior și exterior.[32] Blana neagră variază de la gri deschis la maro ciocolatiu.[30] Blana de pe burtă e albicioasă; pe crupă e albă cu picățele, și mai neagră pe spate.[31] Koala are cea mai bună blană izolatoare pe spate al oricărui marsupial și e foarte eficientă împotriva vântului și ploii, pe când blana de pe burtă poate reflecta radiațiile solare.[36] Ghearele curbate și ascuțite ale koalei sunt bine adaptate pentru cățăratul în copaci. Lăbuțele membrelor anterioare au două degete opozabile (primul și al doilea, care sunt opozabile celorlalte trei) care le permit să se prindă de ramurile mici. Pe lăbuțele membrelor posterioare, al doilea și al treilea deget sunt unite, o condiție tipică pentru membrii Diprotodontia, iar ghearele atașate (care sunt încă separate) sunt folosite pentru îngrijire.[37] Ca și la oameni și alte primate, koala au papile dermice pe lăbuțe.[38] Animalul are un schelet robust și un trunchi scurt și muscular cu membre superioare lungi, proporționate care ajută la cățărare și prinderea de ramuri. Alt lucru care ajută koala la cățărare sunt mușchii coapsei care se prind de tibie mai jos decât la alte animale.[39] Koala are o perniță cartilaginoasă la sfârșitul coloanei vertebrale care îl poate face să se simtă mai confortabil când se așează în bifurcația ramurilor unui copac.[35]

Scheletul unei koala montat pe un suport

Koala are unul din cele mai mici creiere în raport cu greutatea corporală al oricărui mamifer,[40] fiind cu 60 % mai mic decât al oricărui diprotodont tipic. Suprafața creierului e destul de netedă, tipic pentru un animal „primitiv”.[41] Ocupă 61 % din cavitatea cranială[40] și e presat de suprafața interioară de către lichidul cerebrospinal. Rolul acestei cantități relativi mari de lichid nu e cunoscută, deși o posibilitate a fi rolul de absorbire al șocurilor, protejând creierul dacă animalul cade dintr-un copac.[41] Dimensiunea mică a creierului koalei poate fi o adaptare la restricțiile de energie impuse de hrana sa, care e insuficientă pentru susținerea unui creier mai mare.[40] Din cauza creierului său mic, koala are o abilitate limitată de a avea un comportament complex sau nefamiliar. Spre exemplu, când este adus în fața unor frunze așezate pe jos în fața sa, animalul nu se poate adapta schimbării rutinei sale de hrănire și nu le va mânca.[42] Simțul olfactiv al koalei e normal, fiind cunoscut faptul că miroase uleiurile rămurelelor individuale pentru a le evalua comestibilitatea.[40] Nasul său e destul de mare și e acoperit de piele tare. Aude bine din cauza urechilor sale rotunde[35], urechea sa medie fiind bine dezvoltată.[17] Văzul koalei nu e bine dezvoltat,[35] iar ochii săi relativ mici sunt neobișnuiți în cadrul marsupialelor cu pupile verticale.[32] Koala se folosesc de un organ neobișnuit pentru a produce un sunet cu frecvențe joase. Față de corzile vocale ale mamiferelor, care sunt pliuri în laringe, aceste organe se află în palatul moale și sunt numite corzi vocale velare.[43]

Dinții koalei, de la stânga la dreapta: molari, premolari (negru), diastemă, canini, incisivi

Koala are mai multe adaptări pentru dieta sa pe bază de eucalipt, care are o valoare nutritivă mică, o toxicitate ridicată și e bogată în fibre.[44] Dentiția animalului constă în incisivi și dinții jugali (un singur premolar și 4 premolari pe fiecare arcadă dentară), care sunt separați de un spațiu gol mare - diastemă (o trăsătură caracteristică mamiferelor erbivore). Incisivii sunt folosiți pentru apucarea frunzelor, care sunt pasate premolarilor pentru a fi rupte la nivelul pețiolului înainte de a fi cedate molarilor cu margini înalte pentru a fi mărunțite în bucăți mici.[45] Koala pot, de asemenea, să păstreze hrana în sacii bucali înainte de a fi gata de mestecat.[46] Molarii parțial tociți ai exemplarelor de vârstă mijlocie sunt optimi pentru ruperea frunzelor în bucățele mici, ceea ce înseamnă o digestie și o absorbție mai eficientă a nutrienților în intestine,[47] care digeră frunzele de eucalipt pentru a furniza majoritatea energiei animalului.[45] Koala regurgitează uneori mâncarea în gură pentru a fi mestecată a doua oară.[48]

Spre deosebire de canguri și de oposumii mâncători de eucalipt, koala fermentează hrana în cecum și intestinul gros, iar retenția lor digestivă poate dura până la 100 de ore în sălbăticie, și până la 200 de ore în captivitate.[45] Acest fapt este datorat dimensiunii foarte mari a cecului lor — 200 cm în lungime și 10 cm în diametru — cea mai mare proporționalitate a oricărui animal.[49] Koala pot alege ce bucăți de hrană să rețină pentru o fermentare mai îndelungată și pe care să le lase să treacă. Bucățile mai mari trec, de obicei, mai repede, deoarece durează mai mult să fie digerate.[45] Deși regiunea cecală cea a intestinului gros ascendent e proporțional mai mare la koala decât la alte erbivore, doar 10 % din energia animalului e obținută prin fermentație. Întrucât koala obțin o cantitate mică de energie din dieta lor, rata lor metabolică este de două ori mai mică decât cea a unui mamifer normal,[44] deși acest lucru poate varia de la un anotimp la altul și de la mascul la femelă.[45] Koala conservă apa prin trecerea fecalelor relativ uscate prin fibre nedigerate, și prin păstrarea apei în cecum.[47]

Răspândire geografică

[modificare | modificare sursă]
Koala ce merge pe pământ

Raza geografică a koalei acoperă aproximativ 1.000.000 km² și 30 de ecoregiuni.[50] Se extinde prin Australia de est și sud-est, cuprinzând nord-estul, centrul și sud-estul Queenslandului, estul New South Wales, Victoria și sud-estul Australiei de Sud. Koala a fost introdusă aproape de Adelaide și în mai multe insule, incluzând Insula Cangurilor și Insula Franceză.[51] Populația din Insula Magnetică se află la limita nordică a răspândirii sale.[50] Fosilele arată că răspândirea koalei s-a întins până în sud-vestul Australiei de Vest în timpul Pleistocenului târziu. Cel mai probabil a devenit extinctă în aceste regiuni din cauza schimbărilor de mediu și a vânătorii de către aborigenii australieni.[52]

În Queensland, sunt puține exemplare de koala, răspândite inegal, excepție făcând sud-estul, unde se află în număr mare. În New South Wales, sunt abundenți doar în Pilliga, pe când în Victoria sunt comuni aproape peste tot. În Australia de Sud, koala fuseseră extirpați până în 1920 și apoi reintroduse.[51]

Habitatul koalei variază de la păduri rare până la foarte rare, iar climatul de la tropical la rece.[32] În climatele semi-aride, preferă habitatele riverane, unde pârâiașele și pâraiele apropiate furnizează adăpost în timpul secetelor și perioadelor caniculare.[53]

Hrană

[modificare | modificare sursă]
Mâncând

Koala este un animal erbivor, și chiar dacă majoritatea hranei sale constă în frunze de eucalipt, ea poate fi găsită în alți copaci, cum ar fi Acacia, Allocasuarina, Callitris, Leptospermum și Melaleuca.[54] Deși există peste 600 de specii de eucalipt, koala preferă doar în jur de 30.[55] Tinde să aleagă speciile care au o cantitate mare de proteine și proporții mici de fibre și lignină.[47] Speciile favorite sunt Eucalyptus microcorys, E. tereticornis, și E. camaldusenis, care, în medie, constituie 20 % din dieta lor.[56] Deși este cunoscut ca având o dietă foarte restrânsă, hrana sa este mai variată decât cea a altor specii de marsupiale, cum ar fi Petauroides volans. Deoarece frunzele de eucalipt conțin multă apă, koala nu trebuie să bea des;[54] zilnic consumă de la 71 la 91 mililitri de apă pe kilogram. Deși femelele își pot satisface nevoia de apă doar mâncând frunzele, masculii mai mari au nevoie să găsească mai multă apă pe pământ sau în scorburile copacilor.[47] Când se hrănesc, koala se țin de ramură cu membrele posterioare și cu unul anterior, pe când cu celălalt membru anterior apucă frunzele. Koala mai mici se pot apropia mai mult de vârful unei ramuri, dar cele mai mari stau pe lângă trunchi.[57] Koala mănâncă până la 400 gr de frunze pe zi, în 4-6 sesiuni.[58] În ciuda adaptărilor lor la un mod de viață cu puțină energie, au puține rezerve de grăsimi și trebuie să se hrănească des.[59]

Deoarece obțin așa de puțină energie din hrana lor, koala trebuie să limiteze uzul energiei și să doarmă 20 de ore pe zi;[60] în mișcare sunt petrecute doar 4 minute zilnic.[61] Sunt mai active noaptea și își petrec majoritatea orelor în care nu dorm hrănindu-se. De obicei, mănâncă și dorm în același copac, probabil pentru o zi întreagă.[62] În zilele foarte calde koala poate coborî în cea mai rece parte a copacului, care e mai răcoroasă decât aerul înconjurător. Koala îmbrățișează copacul pentru a pierde căldură fără a gâfâi.[63] În zilele calde, koala se poate odihni cu spatele pe o ramură sau întinzându-se pe burtă sau pe spate, cu membrele în aer.[60] În timpul perioadelor reci și umede, se ghemuiește într-o minge pentru a conserva energie.[62] În zilele cu vânt, koala va găsi o ramură mai joasă și groasă pe care să stea. Deși petrece majoritatea timpului în copac, animalul va coborî pe pământ și va merge la alt copac, pe toate cele 4 membre.[60] Koala se îngrijește, de obicei, cu labele din spate, dar uneori și le folosește pe cele din față sau gura.[64]

Activități sociale

[modificare | modificare sursă]
O Koală odihnindu-se într-un copac între ramură și trunchi between branch and stem
Odihnindu-se
Un mascul din Lone Pine Koala Sanctuary

Koala este un animal asocial, care petrece doar 15 minute zilnic pentru activități sociale. În Victoria, domeniile vitale sunt mici și se intercalează mult, pe când în centrul Queensland-ului sunt mai mari și se intercalează mai puțin.[65] Societatea koala pare să consiste în „rezidenți” și „nomazi”, primii fiind femelele adulte și masculii mai bătrâni. Masculii rezidenți sunt teritoriali și îi domină pe ceilalți prin dimensiunea corporală mai mare.[66] Masculii alfa tind să stea în teritoriile apropiate de femele, pe când masculii mai tineri se subordonează până când cresc și ating dimensiunea maximă.[67] Masculii adulți se mai aventurează ocazional în afara domeniilor lor vitale; când o fac, cei dominanți își rețin statutul.[65] Când un mascul urcă într-un copac, îl marchează frecându-și glanda de pe piept de trunchi sau de o ramură; au mai fost observați urinând pe trunchi. Acest comportament de lăsare a urmelor de miros este probabil un mod de comunicare, koala mirosind baza trunchiului înainte de a urca pe el.[68] Marcarea odorantă e comună în timpul întâlnirilor agresive.[69] Secrețiile glandei de pe piept sunt amestecuri chimice complexe — au fost identificați circa 40 de compuși — care variază în compoziție și concentrație în funcție de anotimp și de vârsta exemplarului.[70]

Masculii adulți comunică prin mugete zgomotoase — sunete de frecvență joasă care constau în inhalații asemănătoare sforăiturilor și exalații rezonante ce sună ca un mârâit.[71] S-a emis ipoteza că aceste sunete sunt generate de către organe vocale unice găsite la koala.[43] Din cauza frecvenței lor joase, aceste mugete pot călători departe prin aer și vegetație.[72] Koala pot muge oricând în timpul anului, mai ales în timpul sezonului de împerechere, când acesta servește la atragerea femelelor și, probabil, intimidarea altor masculi.[73] De asemenea, mai mug când vor să-și arate prezența vecinilor lor atunci când urcă într-un nou copac.[72] Aceste sunete semnalează dimensiunea corporală a masculului, și o mai și exagerează;[74] femelele sunt mai atrase de strigătele care vin de la masculi mai mari.[75] Și femelele koala strigă, dar mai încet; în plus, ele mârâie, gem și țipă. Aceste chemări sunt produse când sunt în pericol și când vor să se apere.[71] Puii de koala chițăie când sunt în pericol. Cu cât cresc, chițăitul devine un țipăt care e produs atât când sunt în pericol, cât și când sunt agresivi. Când alt individ se cațără peste ea, koala scoate un mormăit ușor, cu gura închisă. Koala are multe expresii faciale. Când mârâie, mormăie sau strigă, animalul își răsucește buza superioară și își îndreaptă urechile în față. În timpul strigătelor, buzele se retrag și urechile sunt aduse înapoi. Femelele își expun buzele și își ridică urechile când sunt agitate.[76]

Comportamentul agonistic se manifestă de obicei prin conflicte între indivizi care se cațără ori trec unul peste altul. Ocazional, acestea includ și mușcatul. Masculii mai puternici se pot lua la bătaie, fugări și mușca unul pe altul.[77] În situații extreme, un mascul poate încerca să îndepărteze un rival mai mic dintr-un copac. Pentru aceasta, agresorul, mai mare, trebuie să urce în copac și să încerce să încolțească victima, care va încerca să fugă pe lângă el sau să se ducă spre vârful unei crengi. Agresorul atacă, apucându-și adversarul de umeri și mușcându-l în continuu. Odată ce individul mai slab pleacă, învingătorul strigă și marchează copacul.[78] Femelele gestante sau care alăptează sunt deosebit de agresive și vor ataca indivizii care se apropie prea mult.[77] Totuși, în general, ele tind să evite comportamentul agresiv, care consumă multă energie.[67]

Reproducere și dezvoltare

[modificare | modificare sursă]
Mamă cu un pui pe spate

Koala se împerechează sezonal, nașterile având loc din octombrie până în mai. Femelele în estru tind să-și țină capul mai în spate decât de obicei, având des tremurături sau spasme. Totuși, masculii nu par a recunoaște aceste semne, fiind observați copulând cu femele care nu erau în estru. Din cauza mărimii sale mai mari, un mascul se poate forța pe o femelă, copulând din spate, în cazuri extreme dând-o jos din copac. O femelă poate țipa și lupta viguros cu pretendenții săi, dar se va supune celui dominant, sau celui mai familiar. Strigătele și țipetele care acompaniază împerecherile pot atrage alți masculi în acel loc, obligând masculul să amâne împerecherea și să lupte cu intrușii. Aceste bătăi pot permite femelelor să evalueze cine ce masculul dominant.[79] Masculii mai bătrâni au, de obicei, mai multe zgârieturi, cicatrici și tăieturi pe părțile expuse ale nasului și pleoapele lor.[80]

Durata gestației la koala e de 33–35 de zile,[81] ea dând naștere unui singur pui (deși se mai întâmplă să aibă și gemeni). Ca și la toate celelalte marsupiale, puiul, sau joey, se naște când este încă în etapa embrionară, cântărind doar 0,5 g. Totuși, buzele, membrele superioare, și sistemele respirator, digestiv și urinar sunt funcționale. Puiul se târăște în punga mamei, unde își continuă dezvoltarea.[82] Spre deosebire de celelalte marsupiale, koala nu-și curăță marsupiul.[83]

O femelă are două mameloane; puiul se prinde de unul și suge pentru tot restul perioadei pe care o petrece în marsupiu.[82] Koala are una din cele mai mici rate de producție a laptelui nutritiv în raport cu mărimea oricărui alt mamifer. Femela compensează dând lapte timp de 12 luni.[84] La 7 săptămâni, capul puiului devine mai lung și mai mare în raport cu restul corpului, începe să se dezvolte pigmentația, și i se poate determina sexul (la masculi apare scrotul și la femele marsupiul). La 13 săptămâni, puiul cântărește circa 50 de grame, iar capul și-a dublat dimensiunile. Ochii încep să se deschidă, iar blana îi crește pe frunte, ceafă, umeri și brațe. La 26 de săptămâni, animalul, având blana completă, seamănă cu un adult, începând să-și scoată capul afară din marsupiu.[85]

Când puiul de koala se apropie de vârsta de 6 luni, mama începe să-l pregătească pentru dieta pe bază de eucalipt pre-digerându-i frunzele, producând un boț fecal pe care puiul îl mănâncă din cloaca ei. Restul e diferit în compoziție de excrementele normale, înfățișând în loc conținutului cecului, care are o concentrație ridicată de bacterii. Mâncat timp de o lună, restul furnizează o sursă suplimentară de proteine, în timpul tranziției de la o dietă pe bază de lapte la una pe bază de frunze.[86] Puiul iese complet din pungă pentru prima dată la 6 sau 7 luni, când cântărește 300-500 grame. Explorează noile împrejurimi cu grijă, ținându-se de mama sa pentru sprijin. Până la 9 luni, cântărește peste 1 kilogram, blana sa luând culoarea celei de adult. Fiind părăsit permanent punga, stă pe spatele mamei sale pentru transport, învățând să se cațăre apucând crengi.[87] Treptat, petrece mai mult timp separat de mama sa, la 12 luni fiind complet înțărcat, cântărind în jur de 2,5 kg. Când mama devine însărcinată din nou, legătura sa cu puiul ei precedent e permanent tăiată. Puii nou înțărcați sunt încurajați să plece prin comportamentul agresiv al mamei față de ei.[88]

Un pui tânăr, conservat la Spitalul de Koala Port Macquarie

Femelele devin mature sexual la vârsta de aproape 3 ani, după care pot da naștere la pui; în comparație, masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de 4 ani,[89] deși pot produce spermă încă de la 2 ani.[88] Pe când glandele de pe piept pot fi funcționale de la 18 luni, masculii nu încep răspândirea mirosurilor până când nu ating maturitatea sexuală.[70] Deoarece puiul este dependent de mamă pentru o perioadă lungă, femelele se împerechează de obicei o dată la doi ani. Factorii de mediu favorabili, cum ar fi o multitudine de copaci cu hrană de bună calitate, le permită să se reproducă anual.[90]

Sănătate și mortalitate

[modificare | modificare sursă]

Koala pot trăi de la 13 la 18 ani în sălbăticie. Femelele trăiesc, de obicei, atât, dar masculii mor mai repede din cauza vieții lor mai primejdioase.[91] Koala supraviețuiesc în general căderilor din copaci, urcând imediat înapoi, dar există răni și morți provocate de acestea, mai ales la masculii tineri și cei care se luptă.[92] Pe la vârsta de 6 ani, dinții de mestecat ai koalei încep să se tocească, eficiența lor scăzând. La un moment dat, marginile se tocesc complet iar animalul va muri de foame.[93]

Koala au puțini prădători; câinii dingo și pitonii mari pot să-i vâneze, pe când păsările răpitoare (cum ar fi bufnița puternică și acvila) sunt pericole pentru pui. Nu sunt prea afectați de paraziții externi, în afară de căpușe în regiunile de coastă. Koala pot de asemenea suferi de râie de la sarcoptul râiei, sau de ulcere de piele de la bacteria Mycobacterium ulcerans, dar niciuna din acestea nu se întâmplă frecvent. Paraziții interni sunt puțini și relativ inofensivi.[92] Între aceștia, se numără tenia Bertiella obesa, găsită în intestin, și nematodele Marsupostrongylus longilarvatus și Durikainema phascolarcti, care sunt des găsite în plămâni.[94] Într-un studiu de 3 ani efectuat pe aproape 600 de koala de către Spitalul Grădinii Zoologice Sălbatice Australiene din Queensland, 73,8 % din animale erau infectate cu cel puțin o specie din genul de protozoare parazite Trypanosoma, cel mai comun fiind T. irwini.[95]

Koala se pot infecta cu patogeni cum ar fi bacteriile Chlamydiaceae,[92] care cauzează keratoconjuctivită, infecția tractului urinar și infecția tractului reproductiv.[96] Astfel de infecții sunt foarte răspândite pe continent, dar sunt absente pe unele insule.[97] Retrovirusul Koala (RVKo) poate cauza Sindromul Imuno-Deficienței Koala (SIDK), care e similar cu SIDA la oameni. Răspândirea RVKo în populațiile de koala prezintă variații ale gradului de infectare de la nordul la sudul Australiei. Populațiile nordice sunt complet infectate, pe când unele populații sudice (inclusiv cea din Insula Cangurilor) sunt complet neafectate.[98]

Animalele sunt vulnerabile incendiilor de pădure din cauza mișcării lor lente și a inflamabilității eucalipților.[99] Koala caută adăpost instinctiv în crengile din vârf, unde sunt vulnerabile la căldura intensă și la flăcări. Incendiile de pădure distrug și habitatul animalului, care limitează deplasarea lor și duce la scăderea populației și la pierderea de diversitate genetică.[100] Deshidratarea și hipertermia pot fi, și ele, fatale.[101] Prin urmare, koala sunt vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Modelele schimbărilor climatice în Australia prezic climate mai calde și mai uscate, sugerând că arealul koalei va scădea în est și în sud, în favoarea climatelor mai umede.[102] Koala este afectată și de secetă. De exemplu, o secetă severă din 1980 a condus la pierderea frunzelor din numeroși eucalipți. Ulterior, 63 % din populația din sud-vestul Queensland-ului a murit, în special animalele tinere care erau înlăturate din principalele locuri cu hrană de către alți indivizi de koala dominanți, mai bătrâni, ceea ce a încetinit și mai mult redresarea populației.[42] Mai târziu, această populație a scăzut de la circa 59.900 de indivizi în 1995 la 11.600 în 2009, o scădere atribuită în cea mai mare parte condițiilor mai aride și uscate ce au rezultat din secete anuale din 2002 în 2007.[103] Alt rezultat negativ estimat al schimbărilor climatice este efectul creșterii nivelului atmosferic de CO2 în hrana koalei; creșterile de CO2 în eucalipți reduce cantitatea de proteine și o crește pe cea de tanin în frunze, reducând calitatea sursei de hrană.[104]

Relațiile cu oamenii

[modificare | modificare sursă]

Istorie

[modificare | modificare sursă]
Ilustrația lui George Perry din Arcana, o lucrare a sa din 1810, a fost prima imagine publicată a unei koala.

Prima atestare scrisă despre koala a fost înregistrată de John Price, un servitor al lui John Hunter, guvernatorul provinciei New South Wales. John Price a văzut un „cullawine” în ziua de 26 ianuarie 1798, în timpul unei expediții către Munții Albaștri,[105] deși relatarea sa nu a fost publicată decât după aproape un secol în Historical Records of Australia (Analele Istorice ale Australiei).[106] În 1802, exploratorul francez Francis Louis Barrallier⁠(fr)[traduceți] a văzut animalul atunci când cei doi ghizi aborigeni ai săi, întorcându-se de la o vânătoare, au adus două picioare de koala pe care intenționau să le mănânce. Barrallier a conservat membrele și le-a trimis, împreună cu notele sale, succesorului lui John Hunter, Philip Gidley King⁠(en)[traduceți], care le-a dat mai departe lui Joseph Banks. Ca și notele lui Prince, nici cele ale lui Barrallier nu s-au publicat decât în 1897.[107] Articole despre „Koolah” au apărut în Sydney Gazette⁠(en)[traduceți] la sfârșitul anului 1803, și l-a făcut pe rege să îl angajeze pe John Lewin⁠(en)[traduceți] să realizeze picturi în acuarelă reprezentând koala. Lewin a pictat trei ilustrații, dintre care una a fost reprodusă în lucrarea lui Georges Cuvier, Le Règne Animal (Regnul Animal; publicată prima oară în 1827) și în alte câteva lucrări europene despre istoria naturală.[108]

Botanistul Robert Brown a fost primul care a scris o descriere științifică a Koalei în 1814, bazată pe o femelă capturată lângă ceea ce este acum Muntele Kembla în regiunea Illawarra din New South Wales. Ilustratorul botanic Ferdinand Bauer⁠(en)[traduceți] i-a desenat craniul, gâtul, picioarele și labele. Dar lucrarea lui Robert Brown a rămas nepublicată și nebăgată în seamă, pentru că observațiile și notele sale au rămas în posesia lui până la moartea sa, când au fost preluate de Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Ele au fost regăsite abia în 1994, iar picturile în acuarelă ale lui Ferdinand Bauer n-au fost publicate până în 1989.[109] Chirurgul britanic Everard Home⁠(en)[traduceți] a dat detalii despre koala, bazate pe mărturiile oculare ale lui William Paterson, care s-a împrietenit cu Brown și Bauer în timpul șederii lor New South Wales.[110] Everard Home, care a publicat în 1808 descrierea sa în revista Tranzacțiile Filozofice ale Societății Regale,[111] i-a dat Koalei numele științific Didelphis coola.[112]

Prima imagine publicată a Koalei a apărut în lucrarea de istorie naturală a lui George Perry, Arcana (1810).[113] Perry l-a numit „Leneșul de Noua Olandă” deoarece îl considera similar cu adevărații leneși, genul Bradypus din America Centrală și de Sud. Disprețul său pentru koala, evident în descriere, era tipic atitudinii predominante a englezilor față de fauna Australiei, pe care o considerau ciudată și primitivă:[114]

„… ochiul este plasat ca la leneș, foarte aproape de gură și nas, ceea ce îi dă o fizionomie greoaie și nepotrivită, și lipsită de eleganță în această combinație … în caracterul lor nu au multe care să intereseze naturalistul sau filozoful. Totuși, cum Natura nu face nimic degeaba, putem considera că chiar și aceste creaturi somnoroase și fără simț au fost create cu înțelepciune pentru a întregi una din marile zale ale lanțului naturii animate …".[115]

Ilustratorul de istorie naturală John Gould a popularizat Koala cu lucrarea sa din 1863, The Mammals of Australia (Mamiferele Australiei).

Naturalistul și artistul John Gould a ilustrat și descris koala în lucrarea sa în trei volume The Mammals of Australia (Mamiferele Australiei) (1845–63), și a adus fauna mai puțin cunoscută a Australiei, inclusiv koala, în atenția publicului larg britanic.[116] Într-o serie de publicații despre fiziologia și anatomia mamiferelor australiene, Richard Owen a prezentat Societății Zoologice din Londra o lucrare despre anatomia koalei.[117] În această publicație citată pe scară largă, el a făcut prima descriere minuțioasă a anatomiei sale interne și a observat similaritatea structurală generală cu vombatul.[118] Naturalistul englez George Robert Waterhouse, custode al Societății Zoologice din Londra, a fost primul care a clasificat koala corect ca marsupial în anii 1840. A identificat similarități între ea și rudele sale fosile Diprotodon și Nototherium, descoperite doar cu câțiva ani în urmă.[119] La fel, Gerard Krefft⁠(en)[traduceți], custodele Muzeului Australian, a observat cum lucrau mecanismele evolutive în timp ce compara koala cu strămoșii săi, în lucrarea sa din 1871, Mamiferele Australiei (alta decât cea a lui John Gould).[120]

Prima koala în viață a ajuns în Marea Britanie în 1881, fiind cumpărată de către Societatea Zoologică din Londra. După cum povestea procurorul societății, William Alexander Forbes, animalul a murit accidental când capacul greu al unui dulap de toaletă a căzut pe el și nu a mai putut să iasă de sub acesta. Forbes a profitat de ocazie și a disecat specimenul proaspăt, și a putut astfel să studieze sistemul reproducător femeiesc, creierul și ficatul — părți pe care Owen nu le-a descris, pentru că nu a avut acces decât la specimene conservate.[121] Embriologul scoțian William Caldwell⁠(en)[traduceți], renumit în societățile științifice pentru faptul că a aflat cum se înmulțesc ornitorincii, a descris dezvoltarea uterină a koalei în 1884,[122] și a folosit noile informații pentru a plasa koala și monotremele într-un cadru temporal evolutiv.[123]

Henric, Ducele de Gloucester, a vizitat Sanctuarul Koala Park din Sydney în 1934[124] și a fost „interesat peste măsură de urși [koala]”. O fotografie cu el, împreună cu Noel Burnet⁠(en)[traduceți], fondatorul parcului, și o koala, a apărut în ziarul Sydney Morning Herald. După al Doilea Război Mondial, când turismul spre Australia a crescut și multe animale au fost exportate în alte țări, a crescut și popularitatea internațională a koalei. Unele figuri politice importante s-au fotografiat împreună cu o koala, ca regina Elisabeta a II-a, prințul Henry, prințul moștenitor al Japoniei Naruhito, prințesa moștenitoare Masako, Papa Ioan Paul al II-lea, Bill Clinton, Mihail Gorbaciov și Nelson Mandela.[125]

Semnificații culturale

[modificare | modificare sursă]
Jucării de pluș cu Koala ca suvenire
Jucăriile de pluș în formă de koala sunt suveniruri populare printre turiști.
Amy și Oliver, cei doi Koala de bronz (Glenys Lindsay)
Amy și Oliver, cele două koala de bronz (Glenys Lindsay)

Koala este bine-cunoscută în toată lumea și este o atracție majoră a parcurilor și a grădinilor zoologice. Au apărut în reclame, jocuri, benzi desenate, desene animate și ca jucării de pluș.[126] În 1998, a adus industriei turistice profituri estimate de peste un miliard de dolari, iar profiturile încă cresc.[127] În 1997, jumătate dintre turiștii veniți în Australia, în special provenind din Coreea, Japonia și Taiwan, s-au dus la grădini zoologice; aproape 75 % din turiștii europeni și japonezi au pus koala în capul listei de animale pe care voiau să le vadă.[128] Biologul Stephen Jackson a spus: „Dacă ai face un sondaj despre animalul cel mai strâns asociat cu Australia, ar fi un pariu destul de sigur că, koala ar ieși fi înaintea cangurului cu puțin.”[126] Factorii care contribuie la popularitatea koalei sunt proporțiile corpului similare cu cele ale unui copil și fața sa ce aduce a un ursuleț de pluș.[129]

Koala apare în povestirile despre Timpul Visării și în mitologia aborigenă. Tribul Tharaval credea că animalul i-a ajutat să vâslească barca care i-a adus în Australia.[130] Alt mit spune cum un trib a omorât o koala și i-a folosit intestinele lungi pentru a construi un pod pentru oamenii din alte părți ale lumii. Aceasta evidențiază rolul koalei ca vânat și lungimea intestinelor sale.[131] Unele legende povestesc cum și-a pierdut koala coada. În una dintre ele, cangurul i-o taie pentru a o pedepsi pentru că era leneșă și lacomă.[132] Triburile din Queensland și Victoria considerau koala un animal înțelept și îi cereau sfatul. Triburile care vorbeau limba Bidjara considerau că acest animal a transformat pustiurile aride în păduri.[133] Koala este reprezentată în petroglife, deși nu atât ca alte animale.[134]

Locuitorii europeni timpurii ai Australiei considerau koala ca fiind un animal ca un leneș cu „un aspect fioros și amenințător”.[135] La începutul secolului al XX-lea, reputația koalei s-a îmbunătățit, în principal datorită popularității crescânde și a apariției în câteva cărți pentru copii.[136] A apărut în cartea lui Ethel Pedley⁠(en)[traduceți] din 1899 Dot și Cangurul, în care este prezentat ca „nostimul urs băștinaș”.[135] Artistul Norman Lindsay⁠(en)[traduceți] a prezentat o koala mai antropomorfă în benzile desenate din revista The Bulletin, începând din 1904. O koala pe nume „Bunyip Bluegum” a apărut în Budinca Magică, o carte de Norman Lindsay scrisă în 1918.[137] Probabil cel mai faimos koala fictiv este Blinky Bill⁠(en)[traduceți]. Creat de Dorothy Wall⁠(en)[traduceți] în 1933, a apărut în câteva cărți și a fost protagonistul unor filme, seriale, produse și al unui cântec din 1986 cu tematică ecologistă, al cântărețului John Williamson. Primele timbre australiene cu o koala pe ele au fost tipărite în 1930.[138] Reclamele pentru compania aeriană națională a Australiei, Qantas, care au început în 1967 și au durat câteva decenii, au avut pe post de personaj principal o koala (cu vocea lui Howard Morris), care se plângea că în Australia veneau prea mulți turiști și termina cu fraza „Urăsc Qantas”.[139] Această serie de reclame a fost considerată una dintre cele mai bune din toate timpurile.[140].

Cântecul Ode to a Koala Bear (Odă unui Urs Koala) apare pe fața A a duetului Say Say Say, cântat în 1983 de Paul McCartney și Michael Jackson.[141] O koala este personajul principal în desenele animate The Kwicky Koala Show de Hanna-Barbera și Noozles de Nippon Animation, amândouă de la începutul anilor 1980. Ciocolata Caramello Koala și prăjitura Koala's March sunt în formă de Koala. În orașul Dadswells Bridge din Victoria există un complex turistic în forma unei koale uriașe,[125] iar echipa de rugby Queensland Reds are o koala ca mascotă.[142] Moneda Koala de Platină are o koala pe revers și regina Elisabeta a II-a pe avers.[143]

Probleme de conservare

[modificare | modificare sursă]

În timp ce koala era clasificată în trecut la „risc scăzut” pe lista roșie a IUCN, a trecut la „vulnerabil” în 2016.[51] Legislatorii australieni au refuzat o propunere de a include koala în Legea de Protecție a Mediului și de Conservare a Biodiversității din 1999, propunere avansată în 2009.[22] În 2012, Guvernul Australian a listat populațiile de koala din Queensland și New South Wales ca „vulnerabile”, din cauza scăderii populației cu 40 % în primul stat și cu 33 % în al doilea. Populațiile din Victoria și Australia de Sud par să fie abundente; totuși, Fundația Australiană Koala susține că excluderea populațiilor din Victoria de sub măsurile de protecție e bazată pe ideea greșită că populația totală de koala ar fi de 200.000, pe când ei cred că ea nu este mai mare de 100.000.[144]

Pieile de koala erau larg comercializate pe scară largă în secolul XX

Koala erau vânate pentru carne de către aborigeni. O tehnică comună pentru capturarea animalului era atașarea unei bucle din coajă unui băț lung și subțire, pentru a forma un laț. Acesta era folosit pentru a captura un animal urcat într-un copac, în afara zonei de acțiune a unui vânător cățărător; un animal adus jos în acest mod ar fi fost omorât ulterior cu un topor de piatră sau un băț de vânătoare (waddy).[145] Conform tradițiilor unor triburi, era considerată tabu jupuirea animalului, pe când alte triburi acordau capului animalului un statut special, păstrându-l pentru a-l îngropa.[146]

Koala au fost vânate în număr mare de către coloniștii europeni de la începutul secolului al XX-lea,[147] mai ales din cauza blănii lor groase și moi. Mai mult de 2 milioane de piei sunt estimate a fi părăsit Australia până în 1924. Ele erau cerute pentru a fi folosite la covoare, straturi de căptușeală, manșoane și ca decorațiuni pentru îmbrăcămintea de damă.[148] Sacrificări masive au avut loc în Queensland în 1915, 1917 și din nou în 1919, când peste un milion de koala au fost omorâte cu puști, otravă și lațuri. Protestul public împotriva acestor sacrificări a fost, probabil prima problemă de mediu la scară largă ce i-a îngrijorat pe toți australienii. Într-o scrisoare adresată ziarului The Courier-Mail⁠(en)[traduceți], scriitorul și criticul social Vance Palmer⁠(en)[traduceți] a exprimat sentimentul popular:

„Împușcarea inofensivului și adorabilului nostru urs autohton nu este nimic altceva decât barbarie… Nimeni nu l-a acuzat vreodată că strică grâul fermierului, mănâncă iarba unui okupa, sau că răspândește opuntia. Nu există niciun viciu social care poate să-i poată fi pus în cârcă... Nu prezintă nicio plăcere a vânătorii... Și deja a fost aproape exterminat din unele zone.”[149]

În ciuda noii mișcări de protecție a koalei, foametea adusă de seceta din 1926–28 s-a soldat cu uciderea altor 600.000 de koala în timpul unui sezon de vânătoare liberă din august 1927.[150] În 1934, Frederick Lewis, inspectorul-șef pentru vânătoare din Victoria, a spus că acest animal odată abundent a fost adus aproape de extincție, rămânând numai vreo 500–1000 de exemplare.[151]

Glandă odorizantă pe pieptul unui mascul adult — Lone Pine Koala Sanctuary

Primele eforturi reușite pentru protejarea speciei au fost inițiate de înființarea Sanctuarul Lone Park pentru Koala din Brisbane și a Sanctuarului Koala Park din Sydney în anii 1920 și 1930. Proprietarul sanctuarului din Sydney, Noel Burnet, a fost primul care a înmulțit koala în captivitate și a căpătat reputația de cea mai mare autoritate contemporană în domeniul lor.[152] În 1934. David Fleay⁠(en)[traduceți], custodele secției de mamifere australiene de la Grădina Zoologică din Melbourne, a întemeiat prima cușcă pentru animale australiene, care conținea și exemplare de koala. Acest lucru i-a dat ocazia de a face un studiu detaliat despre dieta lor în captivitate. Fleay și-a continuat eforturile de conservare și la Sanctuarul Healesville și la David Fleay Wildlife Park.[153]

Din 1870, Koalele au fost introduse în câteva insule, incluzând Insula Cangurului și Insula Franceză. Populațiile de acolo au crescut semnificativ,[154] și, cum insulele nu sunt destul de mari pentru a susține o populație mare, a apărut problema lipsei de hrană.[155] În anii 1920, Lewis a inițiat un amplu program de transfer și mutare a acelor exemplare de koala al căror habitat a fost fragmentat sau redus, cu intenția de a le aduce în cele din urmă înapoi. De exemplu, între 1930 și 1931, 165 de indivizi de koala au fost translocați în Insula Prepelițelor. După o perioadă de creștere a populației, din care a rezultat mâncarea în exces a eucalipților de pe insulă, aproape 1300 de exemplare au fost duse pe continent în 1944. Translocarea exemplarelor de koala a devenit o practică frecventă; Peter Menkorst, managerul statului Victoria, a estimat că, din 1923 până în 2006, aproape 25.000 de animale au fost translocate în peste 250 de locuri diferite din Victoria.[156] Din anii 1990, guvernul a încercat să le controleze prin omorâre, dar protestul public și internațional i-a forțat să folosească translocarea și sterilizarea în schimb.[157]

Semn de circulație pentru avertizarea șoferilor cu privire la prezența animalelor precum koala sau canguri

Unele dintre cele mai mari amenințări umane la adresa koalei sunt distrugerea și fragmentarea habitatului. În zonele de coastă, principala cauză a acestora este urbanizarea, iar în zonele rurale habitatul lor este distrus pentru agricultură. Arborii autohtoni sunt și ei tăiați.[158] În 2000, Australia era a cincea țară din lume în ceea ce privește defrișările, tăind 564.800 ha de păduri.[159] Aria de răspândire a koalei s-a micșorat cu mai mult de 50 % de când au ajuns europenii, în principal din cauza fragmentării habitatului în Queensland.[50] În Queensland și New South Wales, statutul koalei este de „vulnerabil”, ceea ce înseamnă că dezvoltatorii din acele state trebuie să ia în calcul impactul asupra mediului atunci când construiesc clădiri.[144] Pe lângă aceasta, koala trăiește în multe arii protejate.[51]

În timp ce urbanizarea este o amenințare pentru koala, ele pot supraviețui în zone urbane, cu condiția ca acolo să fie destui copaci.[160] Populațiile urbane au și ele vulnerabilități, diferite de cele ale populațiilor din zonele naturale: accidentele de mașină și atacurile câinilor omoară aproape 4000 de exemplare pe an.[104] Animalele rănite sunt de obicei duse la veterinari sau la centre de reabilitare.[160] Într-un studiu retrospectiv cu durata de 30 de ani, făcut la un centru de reabilitare din New South Wales, s-a arătat că trauma fizică (de obicei provocată de o coliziune sau de un atac a unui câine) era cea mai frecventă cauză a morții, urmată de infecție cu bacteriile Chlamydiaceae.[161] Cei care le îngrijesc au permisiuni speciale, dar trebuie să elibereze animalele înapoi în sălbăticie când sunt suficient de sănătoase, sau, în cazul puilor, suficient de mature. La fel ca majoritatea animalelor endemice australiene, o koala nu poate fi ținută legal ca animal de companie în Australia sau oriunde altundeva.[162]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2[*][[The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2 |​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ Mammal Species of the World[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  3. ^ Integrated Taxonomic Information System, , accesat în  
  4. ^ Groves, C. P. (). „Order Diprotodontia”. În Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 43. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  5. ^ Substantivul koala, în limba română, este defectiv de plural. „Micul dicționar academic - ed. II” (2010), „Dicționarul ortografic al limbii române” (2002), „Dicționarul de neologisme” (1986), „Marele dicționar de neologisme” (2000), „Dicționarul de cuvinte recente - ed. II” (1997) îl listează a fi de genul feminin.
  6. ^ a b Dixon, R. M. W.; Moore, B.; Ramson, W. S.; Thomas, M. (). Australian Aboriginal Words in English: Their Origin and Meaning (ed. 2nd). Oxford University Press. p. 65. ISBN 978-0-19-554073-4. 
  7. ^ Leitner, G.; Sieloff, I. (). „Aboriginal words and concepts in Australian English”. World Englishes. 17 (2): 153–69. doi:10.1111/1467-971X.00089. 
  8. ^ Donegan, J. (). „Unfair game: Queensland's open season on koalas in 1927” (PDF). Access: History. 3 (1): 35–50. 
  9. ^ Kidd, D. A. (). Collins Latin Gem Dictionary. Collins. p. 53. ISBN 978-0-00-458641-0. 
  10. ^ a b Weisbecker, V.; Archer, M. (). „Parallel evolution of hand anatomy in kangaroos and vombatiform marsupials: Functional and evolutionary implications”. Palaeontology. 51 (2): 321–38. doi:10.1111/j.1475-4983.2007.00750.x. 
  11. ^ de Blainville, H. (). „Prodrome d'une nouvelle distribution systématique du règne animal”. Bulletin de la Société Philomáthique, Paris (în French). 8: 105–24. 
  12. ^ Jackson, pp. 58–59.
  13. ^ Moyal, p. 45.
  14. ^ Long, J. A. (). Prehistoric Mammals of Australia and New Guinea: One Hundred Million Years of Evolution. Johns Hopkins University Press. pp. 77–82. ISBN 978-0-8018-7223-5. 
  15. ^ Asher, R.; Horovitz, I.; Sánchez-Villagra, M. (). „First combined cladistic analysis of marsupial mammal interrelationships”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 33 (1): 240–50. doi:10.1016/j.ympev.2004.05.004. PMID 15324852. 
  16. ^ Beck, R. M. D. (). „A dated phylogeny of marsupials using a molecular supermatrix and multiple fossil constraints”. Journal of Mammalogy. 89 (1): 175–89. doi:10.1644/06-MAMM-A-437.1. 
  17. ^ a b c d e Louysa, J.; Aplin, K.; Beck, R. M. D.; Archer, M. (). „Cranial anatomy of Oligo-Miocene koalas (Diprotodontia: Phascolarctidae): Stages in the evolution of an extreme leaf-eating specialization”. Journal of Vertebrate Paleontology. 29 (4): 981–92. doi:10.1671/039.029.0412. 
  18. ^ a b Archer, M.; Arena, R.; Bassarova, M.; Black, K.; Brammall, J.; Cooke, B. M.; Creaser, P; Crosby, K.; Gillespie, A.; Godthelp, H.; Gott, M.; Hand, S. J.; Kear, B. P.; Krikmann, A.; Mackness, B.; Muirhead, J.; Musser, A.; Myers, T.; Pledge, N. S.; Wang, Y.; Wroe, S. (). „The evolutionary history and diversity of Australian mammals”. Australian Mammalogy. 21: 1–45. 
  19. ^ Black, K.; Archer, M.; Hand, S. J. (). „New Tertiary koala (Marsupialia, Phascolarctidae) from Riversleigh, Australia, with a revision of phascolarctid phylogenetics, paleoecology, and paleobiodiversity”. Journal of Vertebrate Paleontology. 32 (1): 125–38. doi:10.1080/02724634.2012.626825. 
  20. ^ Tyndale-Biscoe, p. 226.
  21. ^ Price, G. J. (). „Is the modern koala (Phascolarctos cinereus) a derived dwarf of a Pleistocene giant? Implications for testing megafauna extinction hypotheses”. Quaternary Science Reviews. 27 (27–28): 2516–21. doi:10.1016/j.quascirev.2008.08.026. 
  22. ^ a b Price, G. J. (). „Long-term trends in lineage 'health' of the Australian koala (Mammalia: Phascolarctidae): Using paleo-diversity to prioritize species for conservation”. În Louys, J. (ed.). Paleontology in Ecology and Conservation. Springer Earth System Sciences. Springer. pp. 171–92. ISBN 978-3-642-25037-8. 
  23. ^ a b Martin and Handasyde, p. 7.
  24. ^ a b Houlden, B. A.; Costello, B. H.; Sharkey, D.; Fowler, E. V.; Melzer, A.; Ellis, W.; Carrick, F.; Baverstock, P. R.; Elphinstone, M. S. (). „Phylogeographic differentiation in the mitochondrial control region in the koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss 1817)”. Molecular Ecology. 8 (6): 999–1011. doi:10.1046/j.1365-294x.1999.00656.x. PMID 10434420. 
  25. ^ Houlden, B. A.; England, P. R.; Taylor A. C.; Greville, W. D.; Sherwin, W. B. (). „Low genetic variability of the koala Phascolarctos cinereus in south-eastern Australia following a severe population bottleneck”. Molecular Ecology. 52 (2): 269–81. PMID 8673272. 
  26. ^ Wilmer, J. M. W.; Melzer, A.; Carrick, F.; Moritz, C. (). „Low genetic diversity and inbreeding depression in Queensland Koalas”. Wildlife Research. 20 (2): 177–87. doi:10.1071/WR9930177. 
  27. ^ Tsangaras, K.; Ávila-Arcos, M. C.; Ishida, Y.; Helgen, K. M.; Roca, A. L.; Greenwood, A. D. (). „Historically low mitochondrial DNA diversity in koalas (Phascolarctos cinereus)”. BMC Genetics. 13: 92. doi:10.1186/1471-2156-13-92. PMC 3518249 Accesibil gratuit. PMID 23095716. 
  28. ^ Lee, K. E.; Seddon, J. M.; Corley, S.; Williams, E.; Johnston, S.; Villers, D.; Preece, H.; Carrick, F. (). „Genetic variation and structuring in the threatened koala populations of Southeast Queensland”. Conservation Genetics. 11 (6): 2091–103. doi:10.1007/s10592-009-9987-9. 
  29. ^ Davey, M. (). „Australians crack the code of koala's genetic blueprint”. The Age. Accesat în . 
  30. ^ a b c Jackson, pp. 1–4.
  31. ^ a b c Nowak, R. (). Walker's Marsupials of the World. Johns Hopkins University Press. pp. 135–36. ISBN 978-0-8018-8211-1. 
  32. ^ a b c d e Jackson, S. (). Australian Mammals: Biology and Captive Management. CSIRO Publishing. pp. 147–51. ISBN 978-0-643-06635-9. 
  33. ^ Martin and Handasyde, p. 55.
  34. ^ „UQ researchers unlock another koala secret”. UQ News. University of Queensland. . Accesat în . 
  35. ^ a b c d „Physical Characteristics”. Australian Koala Foundation. Accesat în . 
  36. ^ Degabriele, R.; Dawson, T. J. (). „Metabolism and heat balance in an arboreal marsupial, the koala (Phascolarctos cinereus)”. Journal of Comparative Physiology B. 134 (4): 293–301. doi:10.1007/BF00709996. ISSN 1432-1351. 
  37. ^ Martin and Handasyde, p. 5.
  38. ^ Coppock, C. A. (). Contrast: An Investigator's Basic Reference Guide to Fingerprint Identification Concepts. Charles C Thomas Publisher. p. 21. ISBN 978-0-398-08514-8. 
  39. ^ Moyal, p. 183.
  40. ^ a b c d Jackson, p. 81.
  41. ^ a b Martin and Handasyde, p. 52.
  42. ^ a b Tyndale-Biscoe, p. 234.
  43. ^ a b Charlton, B. D.; Frey, R.; McKinnon, A. J.; Fritsch, G.; Fitch, W. T.; Reby, D. (). „Koalas use a novel vocal organ to produce unusually low-pitched mating calls”. Current Biology. 23 (23): R1035. doi:10.1016/j.cub.2013.10.069. Sumar pentru neinițiați – ScienceDaily. 
  44. ^ a b Jackson, p. 76.
  45. ^ a b c d e Martin and Handasyde, pp. 46–49.
  46. ^ Lee, A. L.; Martin, R. W. (). The Koala: A Natural History. New South Wales University Press. p. 20. ISBN 978-0-86840-354-0. 
  47. ^ a b c d Tyndale-Biscoe, p. 231.
  48. ^ Logan, M. (). „Evidence for the occurrence of rumination-like behaviour, or merycism, in the koala (Phascolarctos cinereus, Goldfuss)”. Journal of Zoology. 255 (1): 83–87. doi:10.1017/S0952836901001121. 
  49. ^ Moyal, p. 188.
  50. ^ a b c McGregor, D. C.; Kerr, S. E.; Krockenberger, A. K. (). Festa-Bianchet, Marco, ed. „The distribution and abundance of an island population of koalas (Phascolarctos cinereus) in the far north of their geographic range”. PLoS One. 8 (3): e59713. doi:10.1371/journal.pone.0059713. PMC 3601071 Accesibil gratuit. 
  51. ^ a b c d Gordon, G.; Menkhorst, P.; Robinson, T.; Lunney, D.; Martin, R.; Ellis, M. (). „'Phascolarctos cinereus'”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.2. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în . 
  52. ^ Martin and Handasyde, pp. 12–13.
  53. ^ Smith, A. G.; McAlpine, C. A.; Rhodes, J. R.; Lunney, D.; Seabrook, L.; Baxter, G. (). „Out on a limb: Habitat use of a specialist folivore, the koala, at the edge of its range in a modified semi-arid landscape”. Landscape Ecology. 28 (3): 418–26. doi:10.1007/s10980-013-9846-4. 
  54. ^ a b Jackson, pp. 73–74.
  55. ^ Martin, R. (). „Koala”. În Macdonald, D. Encyclopedia of Mammals (ed. 2nd). Oxford University Press. pp. 852–54. ISBN 978-0-7607-1969-5. 
  56. ^ Osawa, R. (). „Dietary preferences of Koalas, Phascolarctos cinereus (Marsupiala: Phascolarctidae) for Eucalyptus spp. with a specific reference to their simple sugar contents”. Australian Mammalogy. 16 (1): 85–88. 
  57. ^ Jackson, p. 96.
  58. ^ Moyal, p. 187.
  59. ^ Moyal, p. 189.
  60. ^ a b c Jackson, pp. 93–94.
  61. ^ Grand, T. I.; Barboza, P. S. (). „Anatomy and development of the koala, Phascolarctos cinereus: An evolutionary perspective on the superfamily Vombatoidea”. Anatomy and Embryology. 203 (3): 211–23. doi:10.1007/s004290000153. PMID 11303907. 
  62. ^ a b Martin and Handasyde, p. 39.
  63. ^ Koalas hug trees to lose heat
  64. ^ Jackson, pp. 97–98.
  65. ^ a b Jackson, pp. 98–99.
  66. ^ Ellis, W. A.; Hale, P. T.; Carrick, F. (). „Breeding dynamics of koalas in open woodlands”. Wildlife Research. 29 (1): 19–25. doi:10.1071/WR01042. 
  67. ^ a b Moyal, p. 191.
  68. ^ Martin and Handasyde, pp. 54–56.
  69. ^ Smith, M. (). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity IV. Scent-marking”. Australian Wildlife Research. 7 (1): 35–40. doi:10.1071/WR9800035. 
  70. ^ a b Tobey, J. R.; Nute, T. R.; Bercovitch, F. B. (). „Age and seasonal changes in the semiochemicals of the sternal gland secretions of male koalas (Phascolarctos cinereus)”. Australian Journal of Zoology. 57 (2): 111–18. doi:10.1071/ZO0809. 
  71. ^ a b Smith, M. (). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity III*. Vocalisations”. Australian Wildlife Research. 7 (1): 13–34. doi:10.1071/WR9800013. 
  72. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 56–58.
  73. ^ Ellis, W.; Bercovitch, F.; FitzGibbon, S.; Roe, P.; Wimmer, J.; Melzer, A.; Wilson, R. (). „Koala bellows and their association with the spatial dynamics of free-ranging koalas” (PDF). Behavioral Ecology. 22 (2): 372–77. doi:10.1093/beheco/arq216. 
  74. ^ Charlton, B. D.; Ellis, W. A. H.; McKinnon, A. J.; Cowin, G. J.; Brumm, J.; Nilsson, K.; Fitch, W. T. (). „Cues to body size in the formant spacing of male koala (Phascolarctos cinereus) bellows: Honesty in an exaggerated trait”. Journal of Experimental Biology. 214 (20): 3414–22. doi:10.1242/jeb.061358. 
  75. ^ Charlton, B. D.; Ellis, W. A. H.; Brumm, J.; Nilsson, K.; Fitch, W. T. (). „Female koalas prefer bellows in which lower formants indicate larger males”. Animal Behaviour. 84 (6): 1565–71. doi:10.1016/j.anbehav.2012.09.034. 
  76. ^ Jackson, pp. 102–05.
  77. ^ a b Smith, M. (). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity VI*. Aggression”. Australian Wildlife Research. 7 (2): 177–90. doi:10.1071/WR9800177. 
  78. ^ Jackson, pp. 101–02.
  79. ^ Martin and Handasyde, pp. 58–60.
  80. ^ Moyal, p. 192.
  81. ^ Gifford, A.; Fry, G.; Houlden, B. A.; Fletcher, T. P.; Deane, E. M. (). „Gestational length in the koala, Phascolarctos cinereus”. Animal Reproduction Science. 70 (3): 261–66. doi:10.1016/S0378-4320(02)00010-6. PMID 11943495. 
  82. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 60–61.
  83. ^ Moyal, p. 181.
  84. ^ Martin and Handasyde, p. 62.
  85. ^ Martin and Handasyde, p. 63.
  86. ^ Tyndale-Biscoe, p. 235.
  87. ^ Martin and Handasyde, pp. 64–66.
  88. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 66–69.
  89. ^ Ellis, W. A. H.; Bercovitch, F. B. (). „Body size and sexual selection in the koala”. Behavioral Ecology and Sociobiology. 65 (6): 1229–35. doi:10.1007/s00265-010-1136-4. 
  90. ^ Tyndale-Biscoe, p. 236.
  91. ^ Martin și Handasyde, pp. 69.
  92. ^ a b c Martin and Handasyde, pp. 71–75.
  93. ^ Lanyon, J. M.; Sanson, G. D. (). „Koala (Phascolarctos cinereus) dentition and nutrition. II. Implications of tooth wear in nutrition”. Journal of Zoology. 209 (2): 169–81. doi:10.1111/j.1469-7998.1986.tb03573.x. 
  94. ^ Spratt, D. M.; Gill, P. A. (). „Durikainema phascolarcti n. sp. (Nematoda: Muspiceoidea: Robertdollfusidae) from the pulmonary arteries of the koala Phascolarctos cinereus with associated pathological changes”. Systematic Parasitology. 39 (2): 101–06. doi:10.1023/A:1005957809179. 
  95. ^ McInnes, L. M.; Gillett, A.; Hanger, J.; Reid, S. A.; Ryan, U. M. (). „The potential impact of native Australian trypanosome infections on the health of koalas (Phascolarctos cinereus)”. Parasitology. 138 (7): 873–83. doi:10.1017/S0031182011000369. PMID 21524321. 
  96. ^ Jackson, pp. 229–30.
  97. ^ Martin and Handasyde p. 114.
  98. ^ Stoye, J. P. (). „Koala retrovirus: A genome invasion in real time”. Genome Biology. 7 (11): 241. doi:10.1186/gb-2006-7-11-241. PMC 1794577 Accesibil gratuit. PMID 17118218. 
  99. ^ Martin și Handsyde, p. 26.
  100. ^ Moyal, pp. 209–11.
  101. ^ Jackson, p. 80.
  102. ^ Adams-Hosking, C.; Grantham, H. S.; Rhodes, J. R.; McAlpine, C.; Moss, P. T. (). „Modelling climate-change-induced shifts in the distribution of the koala”. Wildlife Research. 38 (2): 122–30. doi:10.1071/WR10156. 
  103. ^ Seabrook, L.; McAlpine, C.; Baxter, G.; Rhodes, J.; Bradley, A.; Lunney, D. (). „Drought-driven change in wildlife distribution and numbers: A case study of koalas in south west Queensland”. Wildlife Research. 38 (6): 509–24. doi:10.1071/WR11064. 
  104. ^ a b Foden, W.; Stuart, S. N. (). Species and Climate Change: More than Just the Polar Bear (PDF) (Raport). IUCN Species Survival Commission. pp. 36–37. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  105. ^ Phillips, B. (). Koalas: The Little Australians We'd All Hate to Lose. Australian Government Publishing Service. p. 13. ISBN 978-0-644-09697-3. 
  106. ^ Moyal, p. 8.
  107. ^ Moyal, pp. 9–10.
  108. ^ Moyal, pp. 12–13.
  109. ^ Moyal, pp. 16–28.
  110. ^ Moyal, pp. 33–36.
  111. ^ Home, E. (). „An account of some peculiarities in the anatomical structure of the wombat, with observations on the female organs of generation”. Philosophical Transactions of the Royal Society. 98: 304–12. doi:10.1098/rstl.1808.0020. 
  112. ^ Moyal, p. 36.
  113. ^ Moyal, p. 37.
  114. ^ Moyal, p. 40.
  115. ^ Perry, G. „Koalo, or New Holland Sloth”. Arcana; or the Museum of Natural History: 109. 
  116. ^ Moyal, pp. 87–93.
  117. ^ Owen, R. (). „Richard Owen, esq., in the chair”. Proceedings of the Zoological Society of London. 4 (1): 109–13. doi:10.1111/j.1096-3642.1836.tb01376.x. 
  118. ^ Moyal, pp. 94–86.
  119. ^ Moyal, pp. 46–48.
  120. ^ Moyal, pp. 103–05.
  121. ^ Moyal pp. 105–06.
  122. ^ Caldwell, H. (). „On the arrangement of the embryonic membranes in marsupial mammals”. Quarterly Journal of Microscopical Sciences. s2–24 (96): 655–58. 
  123. ^ Moyal, p. 111.
  124. ^ „At Koala Park”. The Sydney Morning Herald (NSW : 1842 – 1954). NSW: National Library of Australia. . p. 14. Accesat în . 
  125. ^ a b Jackson, pp. 155–58.
  126. ^ a b Jackson, p. ix.
  127. ^ Moyal, p. 201.
  128. ^ Moyal, p. 216.
  129. ^ Martin and Handasyde, p. 3.
  130. ^ Jackson, p. 21.
  131. ^ Martin and Handasyde, p. 17.
  132. ^ Jackson, p. 28.
  133. ^ Jackson, pp. 41–43.
  134. ^ Jackson, pp. 45–46.
  135. ^ a b Jackson, pp. 142–44.
  136. ^ Moyal, p. 162.
  137. ^ Jackson, p. 147.
  138. ^ Moyal, p. 164.
  139. ^ „Teddy will be missed”. Boca Raton News (în engleză). . Accesat în . 
  140. ^ „100 greatest TV spots of all time”. Drew Babb & Associates. Arhivat din original la . Accesat în . 
  141. ^ Jackson, pp. 149–52.
  142. ^ Jackson, p. 160.
  143. ^ „Platinum Australian Koala”. Goldline.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  144. ^ a b „Koalas added to threatened species list”. ABC. . Accesat în . 
  145. ^ Moyal, pp. 59–61.
  146. ^ Moyal, pp. 80–81.
  147. ^ Moyal, pp. 121–28.
  148. ^ Moyal, p. 125.
  149. ^ Moyal, p. 127.
  150. ^ Evans, R. (). A History of Queensland. Cambridge University Press. p. 168. ISBN 978-0-521-87692-6. 
  151. ^ Moyal, p. 122.
  152. ^ Moyal, pp. 157–59.
  153. ^ Moyal, pp. 159–61.
  154. ^ Jackson, pp. 163–64.
  155. ^ Jackson, p. 179.
  156. ^ Moyal, pp. 166–67.
  157. ^ Jackson, pp. 184–87.
  158. ^ Martin and Handasyde, pp. 104–07.
  159. ^ Jackson, pp. 220–22.
  160. ^ a b Holtcamp, W. (). „Will Urban Sprawl KO the Koala?”. National Wildlife. Accesat în . 
  161. ^ Griffith, J. E.; Dhand, N. K.; Krockenberger, M. B.; Higgins, D. P. (). „A retrospective study of admission trends of koalas to a rehabilitation facility over 30 years”. Journal of Wildlife Diseases. 49 (1): 18–28. doi:10.7589/2012-05-135. PMID 23307368. 
  162. ^ „Frequently asked questions (FAQs)”. Australian Koala Foundation. Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Koala
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Koala
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Koala&oldid=16376862