Anul trecut am recitit Odiseea după ani și ani. Deci serios: n-am mai citit-o din gimnaziu. Și cred că în gimnaziu am avut ceva ediție pentru copii, că nu-mi amintesc unele aspecte mai suculente. Pe de altă parte, mă întreb dacă nu cumva chiar și-n ediția pe care am citit-o anul trecut n-o fi fost Lovinescu un pic pudic (că am citit ediția lui în proză). Pff, trebuia să citesc și ediția în versuri și să compar!

Oricum, după (și în timp) ce am citit-o, m-am gîndit că pff, ce dezinhibat era Ulise ăsta de se aștepta ca pe unde trecea să primescă daruri. Ce bine conectat era el cu copilul lui interior de nu-i era rușine să-și dorească daruri în gura mare. Și mai și plîngea să-și ușureze sufletul cînd îl apuca.

Dar, cititorule (dacă va mai veni vreun cititor pe aici cînd n-am mai scris de ani de zile), era invidie. Totul era invidie. Eram invidioasă că Ulise își permitea să-și dorească daruri și să le primească ca și cum ce mare lucru, normal că primea daruri, cine n-ar fi vrut să-i dea lui daruri. Pentru că și eu, cititorule, și eu! sînt, în sinea sinelor mele, acolo adînc, în frageda pruncie, o Ulisă. Și mie mi se pare normal să vrea lumea să mă dăruiască cu toate alunele și cireșele din curtea lor și să mă admire necondiționat pentru cît sînt de deșteaptă și de minunată la 2, 3, 5 ani, cîți oi fi avînd în sinea mea. Dar acest fermecător aspect al personalității mele a fost rușinat și înăbușit de bine intenționații mei părinți care cu timpul au reușit să mă facă să fiu modestă și inhibată.

Dar, datorită tarotului (am observat în sfîrșit că există tarot – și oracole! – și am dezvoltat și o mică obsesie care mă aștept să mă mai țină vreo lună, două) am aflat că în umbra mea (my shadow aspect) se ascunde cartea de mai sus care vrea să zică cum că e în natura mea să fiu încîntată de mine și de viață și să mă joc fără să-mi pese prea mult de ce-i în jur (bineînțeles, în jur sînt doar acadele și plușuri, ce altceva), o egoistă înnăscută. Și numai atunci mi-a picat fisa că nu numai că vreau să fiu Odiseu, ci că chiar sînt Odiseu! Nu trebuie să-l invidiez, trebuie doar să fiu eu însămi.

Deci sînt gata să accept toate darurile și admirația cu care vrea omenirea să mă fericească. Pentru că sînt modestă (încă nu m-am vindecat de tot) și nu-s nici regele Itacăi, mi se pare prea mult să primesc aur și argint, deci accept daruri sub forma vaselor de bronz cu motive feniciene.

Mulțumesc!