N-am cu cine altcineva sa ma lupt la ora 1 noaptea inainte de-o zi de munca decat cu o carte.

Daca mi-ar fi spus cineva ca cea cu care ma razboiesc acum, cartea “Carantina” de Greg Egan e considerata hard-s.f., probabil ca nu m-as mai fi apucat de ea. Imi recunosc limitele cand vine vorba de iginerii complicate, cu prea multa matematica si fizica in spate. Pe de alta parte, limbajul mecanicii cuantice, cu unde, stari probabile si colapsari ale realitatilor e foarte aproape de wordporn pentru mine. E chiar incitant ca de 20 de pagini sa citesti ceva ce vag intelegi, dar sa-ti placa stiind ca daca apoi ai vrea sa spui sau sa scrii cateva cuvinte despre ce citesti n-ai sti nici de unde sa incepi nici cu ce sa termini.

Cu toata confuzia si frustrarea de-acum, cartea mi-a adus aminte de-o perioada foarte frumoasa din al doilea an de facultate, cand cautam cu entuziasm ocazii de-a colabora for free cu oricine si-ar fi dorit un ucenic muncitor si curios. Asa am nimerit la doi oameni interesanti, Roxana Zubcov si Corneliu Sofronie, care au scris despre psihologia cuantica. Stiu c-am fost cucerita instantaneu de teoriile lor cu privire la intelegerea si testarea personlitatii si viziunea complet noua pe care au adus-o in legatura cu posibilitaqtea de predictie a comportamentului uman, pornind de la teorii precum teoria haosului sau efectul fluturelui. Desi n-am continuat colaborarea- era prea s.f. pentru mine atunci :))), iata ironie – am ramas c-o carte pe care de mult mi-am propus s-o recitesc din care sper ca acum sa inteleg si sa aplic mai multe.