VERONICISME

Îngăduiţi-mi să v-arăt bulevardul noaptea, pe la două patruş’ nouă.

Nu ştiu dacă îi mai contemplă şi alţii pustietatea, dar ştiu că eu o privesc de la etajul 5 simţindu-mă, cu încântare, singura ei stăpână – pentru că sunt şi eu, ca tot omul, zurlie într-o anumită măsură.

Dar nu mă mai întreb, ca-n vremi de restrişte şi jale, adicătelea de izolare şi distanţare, cui îi fac semafoarele cu ochiul lor galben. Că galbenul nu mai e la modă. Nici el, nici sensul giratoriu. Ne-am emancipatără (sic!), avem semafoare zice-se „inteligente”. L-am surprins pe unul oferind unui duo de  şoferi noctambuli posibilitatea să oprească pentru a admira, simultan, ochiul lui roşul neclipitor şi inexistenţa traficului din intersecţie.

Tot ieri-noapte, după ce făcui pozele astea, mă dusei nu să trec la Olt, ci să trag cu ochiul pe nişte bloguri cică paralele, deşi zău că au suficiente puncte de tangenţă, ba chiar se mai şi intersectează; şi

A ∩ R = comentarii

Comentarii care, la urma urmelor, citite cu detaşare, mă amuză. (În formula intersecţiei am apelat, ca românul imparţial 😛 , la ordinea alfabetică, de-aia l-am pus mai întâi pe el şi apoi pe ea – care de la o vreme gravitează în jurul lui 😂.)
Iar în final am dat clic pe numele actualului comentator principal de pe blogul ei, şi recunosc că am găsit în articolul ‘mnealui din 14 septembrie ceva care mi-a plăcut, adică descrierea Jocului Vieţii.
Dar de joacă m-am apucat, la adresa indicată, abia aseară. N-am citit în prealabil prelegerea iniţiatoare (peste care am dat abia acum, când am căutat un link către o descriere în limba română); am descoperit, cum se zice, din prostie un model simplu care oscilează la infinit şi am desenat indestructibilul cap al masculului încornorat.

Deocamdată nici n-am de gând să studiez teoria aia peste care mi-am plimbat privirea în diagonală. E mai mişto să experimentez, cât mai în necunoştinţă de cauză, orice îmi trece prin cap, ca de exemplu pornirea de la chestia asta, de mai jos:

După nu am reţinut câte mutări, a căpătat o formă cu un singur element care oscilează tot la nesfârşit.

Următoarele două configuraţii de pornire au scurte evoluţii plăcute la vedere. (N-aveţi decât să le desenaţi pe foaia virtuală a jocului – dacă sunteţi curioşi.)

Iar din asta

după vreo 56 de mişcări, rămâne, încremenit pe vecie, numai atât:

Şi gata, până una-alta, mă întorc, în materie de jocuri online, la mai vechea mea dependenţă. La care, ceva mai de curând, s-a mai adăugat una.

În încheiere, ceva de pe Facebook, că şi pe-acolo am prostul obicei de a-mi pierde timpul…