doi

română

Din latină *dui, duae.

Clase de numeral
Cardinal	doi, două
Ordinal	al doilea, a doua
Distributiv	câte doi
Colectiv	toți doi, toate două
Fracționar	o jumătate, doime, jumătăți, doimi
Iterativ	de două ori
Multiplicativ	îndoit, dublu

număr având în numărătoare locul între unu și trei.
Sistemul de numerație binar este în baza doi.
- Roman: II, ii
- Arab: 2
(cu valoare de num. ord.);
Tomul doi.
(intră în componența num. adverbial);
A venit de două ori.
(intră în componența num. distributiv);
Plecau câte doi.
(substantivat);
Trei de doi.

(loc.adv.) În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă.
La doi pași = aproape.
(loc. adv.) În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale).
În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva.
Una-două = întruna, mereu, continuu.
Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede.
Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat.
Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori...
Vreo doi = câțiva.

(A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte
(fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat
Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede
A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea
A nu face nici doi bani = a avea o părere proastă

număr constând din două unități

Declinarea substantivului doi
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	doi	'
Articulat	'	'
Genitiv-Dativ	'	'
Vocativ	'	'