dinte

română

Etimologie

Din latină dens, dentis.

Pronunție

• AFI: /'din.te/

Substantiv

Declinarea substantivului dinte
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dinte	dinți
Articulat	dintele	dinții
Genitiv-Dativ	dintelui	dinților
Vocativ	dinte	dinților

1. fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; (p.restr.) fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor.
2. fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc.
3. înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț.

Cuvinte derivate

• dința
• dințar
• dințat
• dințișor
• dințură
• dințărit

Cuvinte compuse

• dinte de lapte
• dintele-dracului
• porumb dinte-de-cal, porumb dintele-calului

Expresii

• Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios
• A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului
• Înarmat până în dinți = puternic înarmat
• A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire
• A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil
• Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire)
• A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• dețin

Referințe

• DEX '98 via DEX online