Sari la conținut

Wikipedia:Corectarea diacriticelor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Comandă rapidă:
WP:CD

ATENȚIE! Această pagină este păstrată exclusiv în scop de arhivare; tranziția la diacriticele noi s-a finalizat cu succes în 2011 și nu mai sunt necesare discuții pe această temă!

Aceasta este pagina în care s-a pregătit înlocuirea diacriticelor cu sedilă cu cele cu virgulă (şș; ŞȘ; ţ ț; ŢȚ). Puteți consulta și pagina de discuție asociată.

Pași preliminari

[modificare sursă]

În februarie 2009 am început să facem primii pași modești către migrare. Deși nu intenționăm deocamdată să facem modificări în baza de date, am implementat un gadget cu activare opțională pentru afișarea diacriticelor corecte și am început să implementăm metodologia necesară pentru a discerne diacriticele care trebuie modificate în cursul migrării de cele care trebuie să rămână în forma actuală (litera „s cu sedilă” rămâne în uz pentru numele și cuvintele din limba turcă, e.g. în articolul Yaşar Kemal).

A fost implementat gadget-ul „Diacritice corecte”; acesta poate fi activat din tab-ul „Gadget-uri” al paginii dumneavoastră de preferințe. În urma activării lui veți vizualiza Wikipedia folosind semnele diacritice corecte.

Metodologie

[modificare sursă]

Metodologia descrisă aici pentru separarea cuvintelor care folosesc în mod legitim semne diacritice cu sedile este suportată de gadget și va fi utilizată în viitor pentru migrarea automată. Ca atare, contribuitorii care au posibilitatea să vadă semnele diacritice corecte sunt rugați să aplice această metodologie în paginile care conțin cuvinte în limba turcă.

Corpul articolelor

[modificare sursă]

Pentru conținutul articolelor, cuvintele sau numele în limba turcă trebuie încadrate într-un element HTML astfel:

Această tragedie îl traumatiză pe tânărul Yaşar.

se scrie sub forma

Această tragedie îl traumatiză pe tânărul <span lang="tr">Yaşar</span>.

Titlurile de articol

[modificare sursă]

Dacă titlul unui articol conține cuvinte sau nume turcești care includ și litera Ş, titlul corect trebuie precizat printr-un format plasat în corpul articolului, folosind aceeași convenție ca mai sus:

{{titlu corect|1=<span lang="tr">Yaşar Kemal‎</span>}}

Formatul este invizibil în pagină, însă este utilizat de gadget și va fi utilizat pentru migrare.

În cazul în care titlul cuprinde atât un Ş turcesc cât și un Ș românesc, se încadrează între codurile span numai cuvintele turcești, ca în cazul următorului titlu de film:

{{titlu corect|1=Brutarul <span lang="tr">Şükrü</span>, nebunul Vahap, Nuri și ceilalți}}

Probleme care trebuie rezolvate pentru o migrare lină

[modificare sursă]

În februarie 2010 a început o a doua rundă de discuții în cadrul căreia au fost identificate următoarele probleme:

  1. Cea mai mare problemă ca magnitudine sunt spațiile de nume care conțin diacritice cu sedile. Adică tot ce înseamnă Discuție, Discuție Wikipedia șamd. Dacă se implementează unealta de mai sus fără să se adreseze problema spațiilor de nume vor rezulta legături către pagini care nu există.
    • Soluția o reprezintă aliasurile la spațiile de nume. Vezi bugzilla:22616. Rezolvat Rezolvat
  2. Cea mai mare problemă ca impact asupra cititorilor sunt titlurile de articol care conțin aceleași diacritice. De pildă dacă eu scriu aici [[Pitești]] iar unealta automată convertește litera ș la varianta cu virgulă, rezultatul va fi o legătură roșie.
    • Strainu a scris și operat un robot care a creat pagini de redirectare de la articolele cu virgule la variantele cu sedile (discuție la Cafenea, 4-8 martie 2010). Același robot sau unul similar trebuie rulat retroactiv și apoi lăsat să urmărească în timp real schimbările recente odată ce începem migrarea, pentru a asigura continuitatea acestui proces.
  3. O altă problemă, dar care teoretic ar putea fi ameliorată cu un pic de inteligență în unealta automată de conversie, sunt legăturile interwiki – litera ș (cu sedilă) este folosită și în limba turcă, deci orice unealtă automată trebuie să știe că nu trebuie să se atingă de legăturile interwiki.Rezolvat Rezolvat
  4. Trebuie modificate toate traducerile de la translatewiki.net. Putem lua legătura cu Siebrand pentru a analiza folosirea unui robot și pentru aceste modificări.Rezolvat Rezolvat
  5. Afișarea automată a diacriticelor vechi pentru utilizatorii cu IE6/WinXP (sau și opțională pentru toți cei care doresc acest lucru)
  6. Marcarea cât mai completă a numelor turcești prin metoda descrisă mai sus.Rezolvat Rezolvat
  7. Soluție pentru formatele cu parametri conținând sedile.Rezolvat Rezolvat
  8. Robot care să duplice categoriile existente (sau redirectare?)

Cronologie

[modificare sursă]

Mai jos este prezentată o listă cronologică a operațiilor efectuate pentru trecerea la diacritice. Cu bold sunt marcate operațiunile în desfășurare.

Operație Dată de început Dată de sfârșit Procent realizare
Marcarea numelor turcești în articole 2010-02-15 continuu 99%
Alias pentru spațiile de nume 2010-02-22 2010-05-19 100%
Crearea de redirectări virgule->sedile 2010-03-12 2010-03-15 100%
Scrierea și testarea codului pentru robotul de redenumire pagini 2010-05-25 2010-05-31 100%
Scrierea și testarea codului pentru utilizatorii ce nu pot vedea virgule - - 100%
Instalarea codului pentru utilizatorii ce nu pot vedea virgule - - 100%
Scrierea și testarea codului pentru salvarea cu virgule - - 100%
Mutarea paginilor de la sedile la virgule 2010-05-31 2010-08-24 100%
Crearea categoriilor cu virgule 2010-05-30 2010-08-10 100%
Instalarea codului pentru salvarea cu virgule - - 100%
Scrierea și testarea codului pentru robotul de convertire - - 100%
Rularea robotului de convertire - - 100%
Redirectări de fișiere la commons - - 0%