Deșertul Gurbantünggüt
Deșertul Gurbantünggüt ocupă o mare parte din bazinul Dzungarian în nordul provinciei Xinjiang, din nord-vestul Republicii Populare Chineze.
Geografia
[modificare | modificare sursă]Deșertul Gurbantünggüt are aproximativ 50.000 de kilometri pătrați și este situat la 300 - 600 metri deasupra nivelului mării. Este al doilea deșert ca mărime al Chinei (și al provinciei Xinjiang) după deșertul Taklamakan, care se află în Bazinul Tarim.
O zonă izolată, aridă, și robustă, Deșertul Gurbantünggüt este separat de munții Tian-Șan din bazinul râului Ili, Depresiunea Turfan, și Bazinul Tarim din sudul provinciei Xinjiang. Un lanț de orașe, dintre care cel mai mare este Ürümqi, se află într-o zonă liniară populată (traseul feroviar Lanxin) la sud de deșert, această zonă este irigată de apa care se scurge de la ghețarii din Tian-Șan.
Transport
[modificare | modificare sursă]Autostrada "China National Highway 216" traversează deșertul în direcția nord-sud, de la orașul Altay la Ürümqi.
Clima
[modificare | modificare sursă]Climatul zonei este temperat, dar foarte continental. Eco-mediul deșertului este foarte fragil, și impactul activităților umane asupra sa, inclusiv construirea unei autostrăzi trans-deșertice, a fost din ce în ce mai important.[1]
Istoria
[modificare | modificare sursă]Este deșertul care are cel mai îndepărtat punct de pe uscat față de oceanul planetar. Punctul precis este 46°16.8′N 86°40.2′E / 46.2800°N 86.6700°E. A fost atins la 27 iunie 1986 de către exploratorii britanici Nicholas Crane si Dr Richard Crane; locația, indiferent de motiv (eventual, un nume mongol) a fost descrisă ca deșertul Elisen Dzoosotoyn. Această poziție este la peste 2.600 kilometri de cea mai apropiată coastă.[2]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „Study on disturbance of engineering activities to eco-environment of the Gurbantunggut Desert”. SPIE Digital Library. Accesat în .[nefuncțională]
- ^ Guinness Book of World Records, 1991. By Donald McFarlan, Norris McWhirter. P. 138