Apocalipsa 1

Apocalipsa 1

Apocalipsa 1
← Iuda capitolul 2 →
Carte	Apocalipsa lui Ioan
Parte a Bibliei creștine	Noul Testament
Ordine (Biblia creștină)	27

Apocalipsa 1 este primul capitol al Cărții Apocalipsa sau Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament al Bibliei creștine. Cartea este în mod tradițional atribuită Apostolului Ioan, dar identitatea precisă a autorului este un punct de dezbatere academică. Acest capitol conține prologul cărții, urmat de viziunea și însărcinarea lui Ioan.

Text

Textul original a fost scris în greacă comună. Acest capitol este împărțit în 20 de versete.

Martori textuali

Unele manuscrise timpurii care conțin textul acestui capitol sunt (printre altele):

• Papirusul 98 (secolul al II-lea; versetele existente 13–20)
• Papirusul 18 (secolul III/4; versetele existente 4–7)
• Codex Sinaiticus (330-360)
• Codex Alexandrinus (400-440)
• Codex Ephraemi Rescriptus (c. 450; versetele existente 3-20)

Referințe din Vechiul Testament

Dintre referințele din Vechiul Testament din acest capitol, aproximativ jumătate dintre ele sunt versetele 7–20 care provin din Cartea lui Daniel, în special Daniel 7 și 10^⁠(d). Prin urmare, Beale^⁠(d) consideră această parte a capitolului un „midraș”. (Un midraș este un comentariu antic despre o parte din scripturile ebraice.) Aceste două capitole din Daniel descriu „Fiul omului”, care este folosit de Ioan ca model în cadrul scrierii sale, așa cum este enumerat parțial în următorul tabel:

Apocalipsa 1: 13-16	Daniel 10 :5-6
1:13 cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur	10:5 un bărbat îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur
1:14 Ochii lui erau ca para focului	10:6 Ochii lui erau flăcări ca de foc
1:15 Picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor	10:6 Brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită
1:15 glasul Lui era ca vuietul unor ape mari	10:6 Glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi
1:16 Fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui	10:6 Fața îi strălucea ca fulgerul

Altele

• Apocalipsa 1:4: Ieșirea 3:14
• Apocalipsa 1:7: Daniel 7:13 ; Zaharia 12:10
• Apocalipsa 1:13: Daniel 7:13
• Apocalipsa 1:18: Isaia 41:4 ; Isaia 44:19 ;

Prolog (1:1–8)

Prologul acestei cărți, asemănător cu cel al Evangheliei după Ioan, este un fel de uvertură, care anunță temele principale, oferind cititorilor un punct de vedere pentru a interpreta viziunile care urmează. Această parte are unele caracteristici și formează o incluziune^⁠(d) cu epilogul (Apocalipsa 22:6-21).

Versetul 1

Revelația / Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan,

• „Revelație” (apokalupsis): sau „apocalipsă” (cf. Daniel 2:28–30, Daniel 2:45). Acest termen este folosit de cercetătorii biblici pentru un gen literar. Semnificația acestui cuvânt grecesc este „a dezvălui, a dezbrăca, a dezvălui un adevăr care înainte era necunoscut”, sau „o manifestare sau o înfățișare a unei persoane” (în acest caz, apariția lui Isus Hristos; cf. Coloseni 1:26.Coloseni 1:26). Acest verset de deschidere afirmă că Dumnezeu Tatăl și-a trimis mesagerul (implicarea sfinților îngeri ca în Tora; cf. Galateni 3:19) pentru a face cunoscute apostolului Ioan adevăruri nedezvăluite anterior despre persoana lui Hristos înviat, care este tema principală a cărții. Îngerii sunt menționați de peste 70 de ori în Cartea Apocalipsei și în fiecare capitol, cu excepția a două (4, 13).
• „De la Iisus Hristos”: forma greacă a lui „Iisus Hristos” este genitiv subiectiv, denotându-L pe Isus ca autor, nu ca subiect, al cărții, iar el este arătat ca revelator în toată cartea.
• „Trebuie să aibă loc în curând”: anticiparea este că aceste evenimente necunoscute anterior se vor concretiza pe scena mondială iminent (tachos), în conformitate cu noțiunea că „este ceasul cel de pe urmă” (I Ioan 2:18).
• Pentru o discuție despre identitatea lui „Ioan”, vezi Autoritatea lucrărilor ioanine .

Versetul 2

Care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut.

• Ioan, care a avut ultimul cuvânt în ordinea canonică a Evangheliilor, are și ultimul cuvânt al Noului Testament, deoarece depune mărturie și mărturisește despre ceea ce a văzut și auzit, două cuvinte pe care le folosește frecvent în toate scrierile sale pentru a descrie o funcție specială în lucrarea sa: relatările sale de primă mână despre cuvintele și lucrările lui Hristos (Ioan 21:24, I Ioan 1:2, Apocalipsa 1:2).
• „Mărturia lui Isus Hristos” din Apocalipsă este, în esență, aceeași mărturie pe care Isus a dat-o în timpul slujirii sale pe pământ, care se referea în principal la „împărăția lui care vine” și „viitorul națiunii lui Israel”.

Versetul 3

Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

• Aceasta este prima dintre așa-numitele „șapte fericiri” din cartea Apocalipsei (cf. 14:13, 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14), care sunt pronunțate asupra cititorilor, ascultătorilor (cărora li se citește cartea cu voce tare, după obiceiul din antichitate) și celor care ascultă mesajul (Apocalipsa 1:3, 22:7; cf. 1 Timotei 4:13).
• „Căci vremea este aproape”: se poate referi la Daniel 7:22b despre vremea când „sfinții vor lua în stăpânire împărăția”.

Versetul 4

Apocalipsa 1:4–7 pe Papirusul 18 (secolele III/IV)

Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia:

Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie. Numărul 7 apare de 58 de ori în Apocalipsa, cu prima sa apariție aici, în Apocalipsa 1:4.

• Evanghelicul Tom Meyer^⁠(d) notează că, la fel ca Pavel — despre care se spune în mod tradițional că a scris către șapte biserici (din Tesalonic, Galatia, Corint, Filipi, Roma, Colossae^⁠(d), Efes) — Ioan scrie de asemenea la șapte biserici: din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea, toate se aflau în provincia romană Asia.
• „Harul”: În această salutare apostolică obișnuită, Ioan rezumă planul de răscumpărare al lui Dumnezeu, extinzând harul și pacea celor șapte biserici, oferind deplinătatea (Șalom, tradus „pace”) care este în Hristos.

Versetul 5

și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului

Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său

• „Martor credincios”: după cum Isus mărturisește adevărul (Ioan 18:37), ca să fie modelul pentru creștinii care au murit ca „martori” ( Apocalipsa 2:13; 11:7; Apocalipsa 17:6). Acesta este primul dintre multele titluri date lui Hristos înviat în Cartea Apocalipsei, care ar reaminti oricărui cititor apropiat al Bibliei ebraice de același titlu dat lui YHWH: „Domnul să fie martor adevărat și credincios între noi” (Ieremia 42:5); astfel, Ioan echivalează divinitatea și unitatea Tatălui și a Fiului care au venit „să dea mărturie despre adevăr” (Ioan 18:37).
• Binecuvântarea din versetele 4–5 este trinitatea cu un fundal complex. Primul element reflectă numele lui Dumnezeu așa cum a fost revelat lui Moise (Ieșirea 3:14) cu interpretarea evreilor contemporani care extinde expresia „Eu sunt Cel ce sunt” la „Eu sunt Cel care este și Eu sunt Cel care am fost și Eu sunt Cel ce va fi” (Ierusalim Targum despre Deuteronomul 32:20). Al doilea element sub forma celor șapte duhuri dinaintea tronului său denotă Duhul Sfânt (cf. Zaharia 4:6, 10 ; Apocalipsa 5:6). Cel de-al treilea element, Isus, este dat cu o descriere potrivită pentru credincioși, adică ca „martorul suprem pentru Dumnezeu care a murit din cauza mărturiei sale” (cf. Marcu 14:62-63 ; I Timotei 6:13). Termenul grecesc „martor” a devenit cuvântul englezesc „martir”.
• „Întâiul născut din morți și stăpânitorul împăraților pământului”: sunt al doilea și al treilea titlu folosit în această carte pentru a descrie pe Hristos înviat, provenind din Psalmi, cum ar fi Psalmul 89:27, care subliniază veșnicia Legământului lui Dumnezeu cu Casa lui David: „De asemenea, îl voi face pe întâiul meu născut, mai presus decât împărații pământului”.
• Ultima strofă a acestui verset poate fi citată din ultimul mesaj al lui Iacov din Geneza 49 din secțiunea referitoare la Iuda (tribul lui Hristos): „El și-a spălat hainele în vin și hainele în sângele strugurilor” (Facerea 49:11), așa cum Targumul Ionatan și Ierusalim, precum și Talmudul Babilonului (Berakoth 57a) interpretează această declarație din Facerea 49 ca fiind despre Mesia.

Versetul 6

și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

• „Împărăția și preoții”: „vocația promisă lui Israel” (Ieșirea 19:6; Isaia 61:6), care este extinsă la biserică (I Petru 2:9).

Versetul 7

Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

• Acest verset este un apendice al salutului, în care Ioan rezumă a Doua Venire a lui Hristos ca un rege războinic divin, bazându-se pe un motiv evreiesc bine-cunoscut al venirii lui Mesia pe nori din Biblia ebraică (Daniel 7:13) și în Noul Testament (Matei 24:30), precum și legat de plecarea lui într-un nor: „și un nor l-a luat dinaintea lor” (Faptele Apostolilor 1:9) și că se va întoarce în același mod. Ca și în Evanghelia sa (Ioan 19:37), Ioan citează în acest verset din Zaharia 12:10: „locuitorii Ierusalimului ... își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns”.

Versetul 8

Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul,

zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.

• Referință încrucișată: Isaia 44:6
• Traducerile moderne folosesc cuvintele de început ale acestui verset ca „I am the Alpha and the Omega”, dar cuvântul „the” nu a apărut în versiunile mai vechi, cum ar fi Biblia de la Geneva și Versiunea King James.
• Dumnezeu vorbește aici pentru prima dată despre natura sa veșnică, citând Isaia 44:6: „Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și, afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Declarația triplă a lui Ioan despre „cine este, cine a fost și cine va veni” este paralelă cu o declarație rabinică: „Sigiliul lui Dumnezeu este emet ” (Yomba 69b; Emet, care înseamnă „adevăr”, conține primul, mijlocul și ultimele litere ale alfabetului [ebraic], așa cum evreii se bazează pe Yomba 69b pentru a spune că Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor lucrurilor.). Iosif l-a descris pe Dumnezeu ca „începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor lucrurilor” (Contra Apion 2.190). Titlul „Atotputernicul” înseamnă a avea stăpânire peste toate și este tradus în LXX ca „Domnul oștirilor."

Cu toate că Apocalipsa 1:8 este uneori folosit pentru a afirma că Isus Hristos este Dumnezeu, aproape toate autoritățile în cercetarea cărții Apocalipsei l-au interpretat pe vorbitorul din Apocalipsa 1.8 ca fiind Dumnezeu Tatăl, nu Isus Hristos.

G. R. Beasley-Murray spune despre Isus acolo: „expozanți mai în vârstă au crezut uneori că Isus este vorbitorul și aici, dar în mod clar punctul lor de vedere este greșit; este rostit de „Domnul Dumnezeu” … Atotputernicul”

Viziunea și însărcinarea lui Ioan (1:9–20)

Viziunea celor șapte sfeșnice, Apocalipsa 1:12-20 în Ottheinrich-Bibel, de Matthias Gerung (1500–1570)

Ioan a primit viziunea ca prilej al chemării sale de a primi și de a scrie cartea Apocalipsa în timp ce a fost alungat în Patmos datorită predicării Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus Hristos. Modul în care a primit viziunile a fost similar cu modul în care profeții din Vechiul Testament Isaia (Isaia 6), Ieremia (Ieremia 1), Daniel (Daniel 10^⁠(d)) și Ezechiel (Ezechiel 1) le-au primit pe ale lor.

Versetul 9

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

• „Patmos”: este astăzi Patino, o mică insulă din Marea Egee. Pliniu cel Bătrân în Istoria naturală spune că locul are „circa treizeci de mile circumferință și se află lângă bisericile (din Asia Mică) de pe continent și se spune că se află la aproximativ patruzeci de mile sud-vest de Efes, de unde a venit Ioan și care este biserica căreia îi scrie prima; cum a ajuns aici nu spune, ascunzându-și, prin modestie, suferințele sale, n-a ajuns aici de bunăvoie.” Nu pot fi găsite multe informații din scrierile antice despre acuzația specifică care l-a exilat pe Ioan aici, în afară de propria sa declarație „din cauza mărturiei despre Isus”, cu excepția câtorva scrieri ale părinților bisericii: Ignatie în Epistola către Tarsos spune că Ioan a fost alungat în Patmos de către împăratul Domițian al Romei, iar Irineu, în Împotriva Ereziilor, spune că s-a întâmplat la sfârșitul domniei lui Domițian, în jurul anului 95 sau 96.

Versetul 10

În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe,

• Ioan, ca și profeții evrei din Vechiul Testament, rostește cuvintele pe care le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, asemănător cu cele din Vechiul Testament (cf. Zaharia 7:12 ).
• „Ziua Domnului”: se referă la duminica, ziua săptămânală a închinării creștine. Această zi poate fi interpretată și ca „Judecata de Apoi” numită și „Necazul”, o perioadă în care Dumnezeu se va ocupa de oamenii răi în mod direct și dramatic printr-o judecată, care este urmată de un timp de pace cu Hristos conducând fizic lumea din Ierusalim. Evenimentele din Ziua Domnului sunt: răsturnarea finală a dușmanilor lui Dumnezeu (Isaia 2:12), ziua eliberării naționale pentru națiunea lui Israel (Zaharia 12:9) și o zi a mântuirii pentru Israel (Zaharia 12:10) și Necazul (Matei 24:31; cf. Ieremia 30:7, Ioil 2:2, Daniel 12:1), care nu va fi scurt deoarece este comparabil cu travaliul unei femei înainte de a naște (Isaia 13:8, Miheia 4:9, Matei 24:8), precedând apariția lui Hristos (ceea ce nu se va întâmpla până când această perioadă nu își va termina cursul; cf. Apocalipsa capitolele 6-19).”

Versetul 11

Cele șapte biserici din Asia. Douce Apocalypse

Harta Anatoliei de Vest (fosta provincie Asia) care arată insula Patmos și locația celor șapte biserici menționate în Cartea Apocalipsei.

care zicea: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea.”

• „Cel dintâi și Cel de pe urmă”: este din Isaia 41:4. Ioan menționează de douăsprezece ori în carte că a scris această carte prin poruncă divină (Apocalipsa 1:11). Cele șapte biserici sunt numite în ordinea potrivită, începând cu Efes, cea mai apropiată de Patmos, mergând în cerc de-a lungul rutei poștale romane.

Versetul 12

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur.

• Imaginea a șapte sfeșnice de aur se referă la sfeșnicul cu șapte ramuri din Templul din Ierusalim (Ieșirea 25:31; Zaharia 4:2).
• Scenariul în care Ioan aude mesajul lui Dumnezeu care începe în spatele lui reflectă întâlnirile cu Dumnezeu din Isaia 30:21 („și urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice”) și Iezechiel 3:12 („și am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ”). Aceste șapte sfeșnice ca cele care împodobeau interiorul Cortului: „și vei face cele șapte candele” (Ieșirea 25:37) sunt comparabile cu cele din viziunea lui Zaharia: „și cele șapte candele” (Zaharia 4:2), ca și în tabernacol, lumina naturală era exclusă și numai sfeșnicele dădeau lumină.

Versetul 13

Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur.

• Cele șapte candele, cu șapte țevi umplute cu ulei (ca o menora) - se poate referi la sfeșnicul de aur din Zaharia 4:1-7.
• „Fiul omului”: este folosit de autorii Vechiului Testament și cel mai frecvent (de peste 30 de ori) în Noul Testament de către Isus pentru a se denumi.
• „O haină”: aceeași haină de rang purtată de Marele Preot în timpul dispensației mozaice este purtată de Hristos; același cuvânt grecesc este folosit pentru „efod” în LXX (Ieșirea 28:4), precum și de către Iosif, care afirmă, de asemenea, că haina Marelui Preot „cobora până la picioare” (Antiquities 1.3.7.4).
• „Încins … cu un brâu de aur”: la fel ca și brâul efodului pentru preot și brâul trebuie să fie din aur” (Ieșirea 28:4). Conform Talmudului, preoții nu se încingeau în locul în care transpirau, adică nu se încingeau nici sub coapsă, nici deasupra subsuorii, ci doar peste piept (Zevachim 18b), ca și Hristos aici, subliniind că „Hristos înviat lucrează acum ca Mare Preot pentru împărăția sa de preoți”.

Versetul 14

Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului,

• Hristos înviat în starea sa încă se identifică cu omenirea, precum și cu natura sa divină evidentă, așa cum îl descrie Ioan în limbajul caracteristic descrierilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament, cum ar fi Bătrânul de zile al cărui păr era ca lâna curată: „și părul lui de pe cap era ca lâna curată” (Daniel 7:9) și a mesagerului într-o viziune a lui Daniel, care avea ochii ca niște lămpi de foc: „și ochii îi erau niște flăcări ca de foc” (Daniel 10:6).

Versetul 15

picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

• Profeții din Vechiul Testament afirmă, de asemenea, despre picioarele Domnului care sunt goale și ca arama strălucitoare (Daniel 10:6), deoarece preotul trebuia să fie, de asemenea, cu picioarele goale în Locul Sfânt (Talmudul Babilonian Sotah 40a), precum și glasul Atotputernic „ca zgomotul multor ape” (Iezechiel 1:24, 43:2).

Versetul 16

În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui..

• „Mâna dreaptă” este mâna curată (Psalmul 118:16) pentru a proteja în siguranță conducătorii bisericilor.

Versetul 17

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă,

• Reacția lui Ioan la „viziunea Domnului înălțat” este similară cu cea a celor care au avut astfel de experiențe (cf. Isaia 6:5). Manoah^⁠(d) și nevasta sa au căzut cu fața la pământ, dar nu ca mort (Cartea Judecătorilor 13:22); Ezechiel a căzut cu fața la pământ, de asemenea își avea simțurile (Iezechiel 1:28); Daniel și-a pierdut puterea, a leșinat și a căzut într-un somn adânc (Daniel 10:8-9); dar Ioan a căzut imediat, ca mort. Această panică a acelor oameni buni a apărut din ideea că oamenii vor muri dacă l-ar vedea vreodată pe Dumnezeu; de aceea Iacov se mira și era recunoscător că L-a văzut pe Dumnezeu față în față, dar a rămas în viață (Facerea 32:30). Aceasta era, de asemenea, o poziție obișnuită pe care să o asumăm atunci când dorim să arătăm respect (cf. I Samuel 25:23).
• „Cel dintâi și Cel de pe urmă”: este o expunere virtuală a Alfa și Omega din versetul 8 (cf. Isaia 44:6 ; 48:12).
• „Nu te teme!”: La fel ca și aici, Hristos i-a spus odată lui Ioan să nu-i fie frică când a oprit furtuna: „Eu sunt, nu vă temeți” (Ioan 6:20), expresia oglindește aceleași cuvinte de mângâiere spuse profetului Daniel: „Daniele, nu te teme de nimic!” (Daniel 10:12) și, de asemenea, este adesea folosit în Vechiul Testament pentru a mângâia poporul lui Israel și pentru a le îndepărta frica: „Eu, Domnul, Cel dintâi și Același până în cele din urmă veacuri” (Isaia 41:4).”

Versetul 18

Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.

• „ Hades (Locuința morților)”: aici ca sinonim al morții ( 5:25–29 ).
• „Ținerea cheile” indică autoritate totală, ca și în Matei 16:19 ; cf. Psalmii 116:3).

Versetul 19

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele.

Acest verset conține un rezumat al conținutului cărții Apocalipsa, adică să scrie ceea ce Ioan a văzut anterior în viziunea lui Hristos înviat (capitolul 1), apoi starea actuală a bisericilor apostolice (capitolele 2-3), și în cele din urmă punctul culminant al istoriei care va fi povestit în capitolele următoare (capitolele 4 - 20).

Versetul 20

Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici.

• Stelele și sfeșnicele sunt interpretarea sacră a simbolismului luminilor cerești și pământești.
• „Șapte stele”: aici se referă la cele șapte biserici din Asia Mică, în timp ce cele „douăsprezece stele” din alte părți ale Bibliei (Facerea 37:9; Apocalipsa 12:1) reprezintă „cele douăsprezece seminții ale lui Israel”, nu biserica. Bullinger^⁠(d) notează că în sinagogi era un funcționar numit Sheliach Tzibbur sau „Îngerul Adunării” (tzibbur înseamnă „Adunare”; sheliach înseamnă „înger; legat” sau „cel trimis; mesager”) și lucra ca un cantor sau purtător de cuvânt al congregației, conducătorul cultului divin. Datoria lui era să aducă rugăciunea publică către Dumnezeu pentru întreaga adunare, adică, ca mesager al adunării, el vorbea lui Dumnezeu în numele lor. Această poziție este sub funcționar șef sau Archisynagogos ("Conducătorul sinagogii"). Folosirea cuvântului „sinagogă” în două din cele șapte scrisori (Apocalipsa 2:9 și 3:9) sprijină această interpretare.

Vezi și

• Faptele Apostolilor
• Apostolul Ioan
• Alfabetul grec : Alfa, Hi, Omega, Ro
• Numele și titlurile lui Isus în Noul Testament : Alfa și Omega
• Șapte Duhuri ale lui Dumnezeu
• Viziunea lui Ioan despre Fiul Omului
• Șapte biserici din Asia
• Părți biblice înrudite: Daniel 7, Zaharia 12, Apocalipsa 2, Apocalipsa 3, Apocalipsa 21, Apocalipsa 22

Surse

• Bauckham, Richard (2007). „81. Revelation”. În Barton; Muddiman. The Oxford Bible Commentary (ed. first (paperback)). Oxford University Press. pp. 1287–1306. ISBN 978-0199277186. Accesat în 6 februarie 2019. 
• Beale, G. K. (1999). The Book of Revelation. The New International Greek Testament Commentary. 21. Wm. B. Eerdmans Publishing. ISBN 9780802821744. 
• Beasley-Murray, George R. (1994). „Revelation”. În Carson, D. A.; France; Motyer; Wenham. New Bible Commentary: 21st Century Edition (ed. 4, illustrated, reprint, revised). Inter-Varsity Press. pp. 1421–1455. ISBN 9780851106489. 
• Coogan, Michael David (2007). Coogan; Brettler; Newsom; Perkins, ed. The New Oxford Annotated Bible with the Apocryphal/Deuterocanonical Books: New Revised Standard Version, Issue 48 (ed. Augmented 3rd). Oxford University Press. ISBN 9780195288810. 
• Garland, Anthony Charles (2007). A Testimony of Jesus Christ - Volume 2: A Commentary on the Book of Revelation. 1 (ed. illustrated, revised). SpiritAndTruth.org. ISBN 978-0978886417. 
• Osborne, Grant R. (2002). Revelation. Baker Exegetical Commentary on the New Testament. 27. Baker Academic. ISBN 9780801022999. 

Legături externe

• Revelation 1:KJV King James Bible - Wikisource
• English Translation with Parallel Latin Vulgate Arhivat în 17 iunie 2019, la Wayback Machine.
• Online Bible at GospelHall.org (ESV, KJV, Darby, American Standard Version, Bible in Basic English)
• Multiple bible versions at Bible Gateway (NKJV, NIV, NRSV etc.)