Sari la conținut

Școala austriacă de economie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Parte a seriei despre
Capitalism
Concepte

AfacereCapitalCerere și ofertăAntreprenoriatComerț liberCompanieConcurențăDezvoltare economicăPlanificare economicăGlobalizareCorporațieLiberalizareMarginalismMâna invizibilăPiață liberăPiață financiarăInvențieEconomie de piațăEșecul piețeiDrept de proprietatePrivatizareProfitMeritocrațieNaționalizareRecesiuneCriză economicăRegulamentMâna de lucru salariatăBogăție

Sisteme economice

Piață regulatăModelul anglo-saxonModelul nordicModelul asiatic

Teorii economice

Economia clasicăKeynesianismulȘcoala americanăȘcoala austriacăEconomia neoclasicăEconomie de piață

Aspecte sociale

AngajareȘomaj

Origini ale capitalismului

IluminismulRevoluția comercialăFeudalismulRevoluția industrialăMercantilismul

Economiști

Adam SmithJohn Stuart MillDavid RicardoThomas MalthusJean-Baptiste SayMilton FriedmanFriedrich HayekJohn Maynard KeynesAlfred MarshallLudwig von MisesMurray RothbardJoseph SchumpeterThorstein VeblenMax WeberRonald Coase

Vezi și

CorporatismConsumerismGlobalizareAnarho-capitalismLiberalism (economic) • LibertarianismNeo-capitalismProtecționism

Portaluri

Portal capitalismPortal economiePortal filozofiePortal politică

editează

Școala austriacă de economie este un curent economic care susține un punct de vedere praxeologic, investigând acțiunea umană pentru a analiza economia [1]. Economiștii austrieci argumentează că doar piața liberă, spre deosebire de economia socialistă, poate ajuta omenirea în lupta cu sărăcia; capitalismul și socialismul fiind singurele sisteme sociale, alegerea între ele este de făcut ținând seama de acest aspect [2].

Școala austriacă de economie a apărut în 1871, odată cu publicarea lucrării Grundsätze der Volkwirtschaftslehre (Principiile economiei Arhivat în , la Wayback Machine.) de către Carl Menger. Menger, plecând de la premisa că preferințele individuale sunt factorul decisiv în comportamentul economic al oamenilor, dezvoltă teoriile subiectivismului și marginalismului.[3] Lui Menger i se alătură alți economiști austrieci care sprijină liberalismul și susțin o politică de neintervenție a statului în economie: Friedrich von Wieser și Eugen von Böhm-Bawerk[4]. Ei se opun Școlii germane de economie și abordării economiei dintr-un punct de vedere istoric, conform căruia nu ar exista teoreme economice, universal valabile. Conflictul dintre aceste două școli este cunoscut sub numele de Methodenstreit, disputa metodelor. Mises consideră că "miza disputei era, în esență, posibilitatea unei științe, diferite de istorie, consacrate cercetării aspectelor acțiunii umane."[5]

Boehm-Bawerk a combătut teoria marxistă a exploatării capitalului. Disputa cu socialismul este contiuată de alți economiști austrieci. Ludwig von Mises oferă în Human Action (1966) o prima teorie sistematică și completă asupra felului în care sunt determinate prețurile de către piață. Posibilitatea calculului economic, care garantează progresul economic, se bazează pe proprietate privată. Cum în socialism proprietatea privată nu există, decurge că în socialism dezvoltarea economică nu poate avea loc.[6].

Un alt argument împotriva economiei socialiste este oferit de Friedrich Hayek în lucrarea The Use of Knowledge in Society (1945): economia socialistă este un sistem care bazat pe planificare centralizată; cunoașterea care permite realizarea oricărui calcul economic este dispersată la nivelul întregii societăți, astfel încât ea nu este niciodată disponibilă într-o cantitate satisfăcătoare planificatorului [7].

Murray Rothbard a fost un discipolul lui Mises care a propagat ideile școlii austriece in cea de a doua jumătate a secolului XX. Precum Ludwig von Mises, el este un teoretician al libertarianismului pe care l-a dezvoltat o data cu școala austriacă de economie.[8]

Economiști afiliați Școlii austriece

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Conform lui Herbener, J. M. (1991, p. 50), praxeologia este punctul de vedere conform căruia acțiunea umană în general, deci și acțiunea economică, sunt guvernate de gândirea rațională, deductivă.
  2. ^ Herbener, J. M. (1991, p. 50).
  3. ^ Mises (1969), în Capitolul I.1.
  4. ^ Mises (1969), în Capitolul I.4.
  5. ^ Mises (1969), în Capitolul II. 3
  6. ^ Herbener (1991, pp. 42-43) reformulează astfel argumentul lui Mises: cerința pentru dezvoltarea economică este posibilitatea de a calcula care dintre acțiuni este mai profitabilă, în condițiile diviziunii muncii; calculul se poate face numai prin intermediul prețurilor exprimate în bani, prețuri care furnizează informații relevante numai în măsura în care există liber schimb, care la rândul lui există numai dacă există proprietate privată. Cum în socialism aceasta un există, nici progres economic nu poate apărea
  7. ^ Hayek(1945), paragraful 11
  8. ^ Wendy McElroy îl consideră "cel mai mare teoretician al libertarianismului din secolul XX"
  • Hazlitt, Henry (). „Economia într-o lecție” (2006). Libertas Publishing. Arhivat din original la . 
  • Herbener, Jeffrey M. (). „Ludwig von Mises and the Austrian School of Economics”. The Review of Austrian Economics. 5 (2): 33–50. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]