Egipt

Egipt
Republica Arabă a Egiptului جمهوريّة مصرالعربيّة Jumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah (arabă)
Drapelul Egiptului Stema Egiptului[*]​
Deviză: مصر أمّ الدنيا
Imnul național: Bilady, Bilady, Bilady
Geografie
Suprafață
- totală	1.010.407 km² (locul 30)
Apă (%)	0,63
Cel mai înalt punct	Mount Catherine[*][[Mount Catherine (Highest mountain in Egypt)|​]] (2.629 m)
Cel mai jos punct	Depresiunea Qattara[*]​ (−133 m)
Vecini	Sudan Libia Israel Palestina Bir Tawil Levant
Fus orar	UTC+2
Ora de vară	UTC+3
Populație
Densitate	100 loc/km²
- Estimare 2017	94.798.827
Limbi oficiale	limba arabă1
Limbi regionale/minoritare	Araba egipteană
Etnonim	Egiptean Egipteană
Guvernare
Sistem politic	Republică semi-prezidențială unitar
Președinte	Abdel Fattah el-Sisi
Prim-ministru	Moustafa Madbouly
Legislativ	Camera Reprezentanților
Capitala	Cairo
Istorie
Formare
Unificarea Egiptului de Sus cu cel de Jos	cca. 3150 î.Hr.
Independența față de Regatul Unit	28 februarie 1922
Ziua Revoluției	23 iulie 1952
Declararea Republicii	18 iunie 1953
Constituția actuală	18 ianuarie 2014
Economie
PIB (PPC)	2020
- Total	▲ $1.391 trilioane (locul 19)
- Pe cap de locuitor	▲ $14,023 (locul 92)
PIB (nominal)	2020
- Total	▲ $362 miliarde (locul 34)
- Pe cap de locuitor	(locul 114)▲ $3,561
Gini (2015)	31.8 (locul 51)
IDU (▲2019)	0.707 (locul 116)
Monedă	Liră egipteană (EGP)
Coduri și identificatori
Cod CIO	EGY
Cod mobil	602
Prefix telefonic	+20
ISO 3166-2	EG
Domeniu Internet	.eg
1 Varianta vorbită este Araba egipteană.
Prezență online
hasthtag

Egipt (în arabă جمهورية مصر العربية Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah; în coptă: Ⲭⲏⲙⲓ Kimi) este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de circa 109.300.000 de locuitori (estimată în 2021), rezultând o densitate de circa 102 locuitori /km² (poziția a 83-a).

Istorie

Perioada antică

Articol principal: Istoria Egiptului Antic

Marele Sfinx de la Giza și Piramida lui Khafra, simbolurile principale ale Egiptului.

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.

Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.

Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.

Perioada modernă

Vezi și:

• Prima bătălie de la El Alamein
• A doua bătălie de la El Alamein

Politică

În componența imperiului turc

Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din acest imperiu pănă la inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația otomană poate fi împărțită în câteva epoci, cum urmează: 1. Instaurarea dominației otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali Pasha, care a durat din 1805 până la 1867 3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul Egiptului (1914-1922), 5. Regatul Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este caracterizată prin încercarea unor altor puteri, și, în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune stâpânire pe Egipt

1953-2011

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat, îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile. Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului ei, anumite meserii fiindu-le interzise. Conform statisticilor Ministerului Sănătății, o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima. Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice. Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută). Ca în aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel că, atunci când o fiică unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un acord de pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân tabu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Diviziuni administrative

Harta administrativă a Egiptului

Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

1. Matruh
2. Al Iskandariyah Alexandria
3. Al Buhayrah
4. Kafr ash Shaykh
5. Ad Daqahliyah
6. Dumyat
7. Bur Sa'id
8. Shamal Sina'
9. Al Gharbiyah
10. Al Minufiyah
11. Al Qalyubiyah
12. Ash Sharqiyah
13. Al Isma'iliyah
14. Al Jizah
15. Al Fayyum
16. Al Qahirah
17. As Suways
18. Janub Sina'
19. Bani Suwayf
20. Al Minya
21. Al Wadi al Jadid
22. Asyut
23. Al Bahr al Ahmar
24. Suhaj
25. Qina
26. Luxor
27. Aswan

Geografie

Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Harta Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Vezi și:

• Lista orașelor din Egipt

Vegetație

Articol principal: Vegetația Egiptului.

Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.

Climă

Articol principal: Clima Egiptului.

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie

Articol principal: Economia Egiptului

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate, preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximativ două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. Condițiile economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Demografie

Densitatea populației în Egipt (locuitori/km²)

Egiptul are o populație de aproximativ 101,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în principal copți)- 17%.

Educație

Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.

Fauna

Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări.

Cultură

Vestimentația Egiptului Antic

Articol principal: Vestimentația Egiptului Antic

Arta egipteană antică

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieții religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești. Herodot relatează, admirând piramidele, suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbați la fiecare trei luni. Poporul copleșit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, și el era o lucrare, cu puțin mai mică decât piramida însăși, după cât mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton și P. du Bourguet în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi. Artiștii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din secolelor VI-V î.H. sculptorul și pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de “frumos” în egipteană se știe că acest termen are și sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic și mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu împrejurările, locurile, personajele, zeitățile, episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru frumusețea ei, ci citită, înțeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici influențe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credințelor și religiilor egiptene, ci pe stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a menținut până în vremea dominației bizantine și arabe. Neschimbate au rămas și interdicțiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința creștinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

• O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte creații pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.

• O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.

• Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului modului de producție tributal.

• Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora și faptului că la o operă au colaborat mai mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilia scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înțeles între ei asupra înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care și le-au ales.”

• În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporțiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feței și chipul omenesc în general urmează o convenție impusă de fondul magic și mitic al artei egiptene.

• Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificație din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creațiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.Hr. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

Patrimoniul universal UNESCO

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Egipt:

• Teba și necropolele sale
• Centrul istoric din Cairo
• Piramidele din Gizeh și orașul antic Memphis
• Vestigiile paleocreștine de la Abu Mena
• Monumentele de la Abu Simbel și Philae
• Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai
• Wadi Al-Hitan („Valea Balenelor“)

Vezi și

• Mitologia Egiptului antic

Bibliografie

• Daniel, Constantin – Cultura spirituală a Egiptului antic, Editura Cartea Românească, București, 1985
• Drimba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
• Popa, Eugen – Jurnal egiptean, Editura Sport-Turism, București, 1988
• Hitti, Philip K. - Istoria arabilor, Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, ISBN 973-571-855-8
• Egipt//Horia Matei, Țările Lumii, Enciclopedie, Ed. Meronia, București, 2002
• Egipt//Horia Matei, Enciclopedie de istorie, B., 2007
• Egipt// Enciclopedia Universală Britannica, B.- Chișinău, Ed. Litera, 2010
• Egipt//Factmonster

Legături externe

• Atlasul Wikimedia pentru Egypt

Guvern

• ro Profil de țară pe situl Ministerului Afacerilor Externe al României
• ro Îndrumar de afaceri Arhivat în 18 septembrie 2008, la Wayback Machine. Document elaborat de Ministerului Comerțului din România
• Egypt's Government Services Portal Arhivat în 20 martie 2006, la Wayback Machine. (Arabic, English)
• Egypt Information Portal (Arabic, English)
• Egypt Information and Decision Support Center (Arabic, English)
• Egypt State Information Services (Arabic, English, French)
• Chief of State and Cabinet Members Arhivat în 19 noiembrie 2012, la Wayback Machine.
• Egyptian Tourist Authority

Date generale

• ar Profil de țară pe situl Ligii Statelor Arabe^{[nefuncțională]}
• Country Profile from the BBC News
• Egypt la The World Factbook
• Egypt at UCB Libraries GovPubs
• Egipt pe Curlie
• Egypt Maps - Perry-Castañeda Map Collection
• Ziua Națională a Egiptului, 23 iulie 2011, Amos News
• Ziua Națională a Republicii Arabe Egipt, 22 iulie 2010, Amos News
• Moduri in care egiptenii au influentat viata moderna, 10 august 2016, CitesteAsta

Primăvara arabă

• ro Laura Sitaru, „Letargia orientală, un alt mit înfrânt de istorie”, în Club 2020, 10 februarie 2011 Arhivat în 23 mai 2012, la Wayback Machine.

Altele

• Leonard William King, History of Egypt, Chaldæa, Syria, Babylonia, and Assyria in the Light of Recent Discovery, Project Gutenberg.
• Egyptian History (urdu)
• By Nile and Tigris Arhivat în 21 noiembrie 2008, la Wayback Machine., a narrative of journeys in Egypt and Mesopotamia on behalf of the British museum between the years 1886 and 1913, by Sir E. A. Wallis Budge, 1920 (a searchable facsimile at the University of Georgia Libraries; DjVu &layered PDF Arhivat în 21 noiembrie 2008, la Wayback Machine. format)
• Napoleon on the Nile: Soldiers, Artists, and the Rediscovery of Egypt Arhivat în 2 iunie 2008, la Wayback Machine..