Deşir delir, delir deşir

# joc de 12 [cuvinte impuse] #

Voit sau nu, vreo literă când schimb,
Din sori şi zori fac nori cât ai clipi.
Pe-un drum bizar, şerpuitor, mă plimb
Şi lumea pare dezmembrată a fi,
Doar mustul e tot gustul stors din vii,
Vis viu ce vin curând va deveni.
Şi mineritul pare nimerit,
Într-o adâncitură nesfârşit
Însemn, sau mai degrabă un îndemn
Prăfos, şi poate-ntrucâtva nedemn,
Spre aur pur, de ani nemăsluit,
De ere-n depărtare adâncit.
L-aş vrea în palme, lacom mângâiat,
Cu plecăciune veşnic venerat.
Dar schimb o literă şi aur fur
Din visul meu pierdut în clarobscur.
Fur fir, deşir.. Deşir pân’ la delir,
Schimb litere, cu zel, mai abitir.
Cu zel şi fără ţel, fac un compot,
Din orice ce pot, cum pot, din tot,
Compot din litere schimbate,
Compot din vise-ntretăiate…
Din salic pot să fac sălic,
Să beau rachiu, să tac chitic.
Dar nu, nu fac, şi nu, nu tac,
Delir deşir sub păru-mi sur,
În vise lepăd aur pur
Când iese abur din azur.

24.08.2024


Cuvintele impuse: adâncitură, depărtare, însemn, gustul, plecăciune, șerpuitor, mângâiat, nimerit, compot, salic, prăfos, dezmembrată.

Bagatele

# joc de 12 [cuvinte impuse bolduite] #

Am pus, într-o cutie de mult abandonată,
Visuri de fetişcană, mustind de ciocolată.
Erau în ciocolată alune doldora,
Şi mai avea şi lapte, şi ce dulce era!
Purta – anticipare! – căderea în extaz
La o simplă privire, cu zâmbet pe-alt obraz.
Şi-am pus, în trei flacoane, cu regularitate,
Speranţe, cu nădejdea c-or fi realitate
Sculptată cu presiune de mâna-mi hotărâtă
Să facă bani de aur din tablă ruginită.

Am regăsit cutia, şi orişice flacon ­–
Comori bine dosite sub lespezi de beton.
Epuizat e timpul când am crezut în ele
Prezentul, intrigat, le spune bagatele.
Şi las de astă dată să le-nghită nefiinţa,
Fapt ce nu îmi stârneşte regretul, suferinţa,
Ci-mi trece pe alături, de parcă nici n-a fost.
Am învăţat, cu timpul, ce are sau nu rost.

29.07.2024

Din cuvânt în cuvânt şi din rimă-n rimă, o poezie de duzină ☺

# joc de 12 [cuvinte impuse] #

Dimineaţă, la fereastră
Bate-un gând uitat de lună.

Să-i deschid? Copilărească
E ideea mea comună
Cu-a zurliei fetişcane
Care poate-am fost odată?

Îi deschid, nu-i fac şicane.

Liber e să iasă-ndată,
Să cutreiere, lunatic,
Cât o vrea, făr' a da seamă,
Când duios şi când sălbatic,
Când vindecător, când rană,
Cu efort sau într-o doară
Încercând să se strecoare
Lin prin minţi ce se-nfioară
Când mizeria-i prea mare.

Căci schimbarea cu putinţă
Şanse ar avea să fie,
Când încerci, cu stăruinţă,
S-o faci prin… telepatie.

Dac-ai îmboldi mulţimea –
Câtă frunză, câtă iarbă! –
Să-şi ascută isteţimea
Şi raţiune des să soarbă,
Ar ieşi mai mulţi din starea
De… obiecte manevrate
Şi-ar respinge aşezarea
În zăludă strâmbătate.

26.04.2024

Cuvintele impuse: așezarea, mizeria, fereastră, dimineață, lunatic, schimbarea, seamă, copilărească, efort, comună, frunză, obiecte.

Întreg

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Întreg am fost şi m-ai scindat,
Bătrân lunatic blestemat!

O secesiune ai vrut să fie
Când n-am plătit o datorie,
Şi la scadenţă, la soroc,
Ai pus într-o firidă-un foc,
Ş-apoi cascadă de scântei
A ars câte-un copac din trei.

De-aia-s codru rarefiat,
Ce-a fost întreg mi-ai răsfirat,
Fiindcă n-am reuşit să-ţi fac
Umbră de-ajuns pe lângă lac…

Scris-a-ntr-al verii buletin,
Lacustru zeu, că eşti cretin,
Dar mi-au jurat, cu graţie,
Că-i doar o fabulaţie,
Naiade suave, cu mătase
În grai şi-n straie voluptoase…

Şi fiice n-am ştiu că-ţi sunt,
Crescând din apa-ţi, monstru crunt,
Venit din margine de iad,
Unde blestemu-şi are vad,
De-ntreg l-ai luat, nestingherit,
Şi mie-ntregul mi-a ciuntit!

2 aprilie 2024

Tema jocului: un text/poveste/fragment cu titlul „întreg”, în care să avem două personaje complementare (femeie/bărbat, frumos/urât, alb/negru, înalt/pitic, om/extraterestru etc.) într-un conflict.
Cuvintele propuse sunt: margine, cascadă, copac, fabulație, buletin, scadență, mătase, firidă, bătrân, lunatic, secesiune, lacustru.
Obligatorie este doar una dintre cerințe, la alegere; ideal e să fie îndeplinite toate. 🙂

Mirosul

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Miroase-a alb, a vrajă, a cântec, a poveste…
Bătrână-i e privirea, cutreieră pe creste
De-ntunecime, adusă, de dincolo de zare,
Din cenuşiu descântec, făptaş de tulburare
Ce-adună în clepsidră nisip de jos în sus,
Chemând marasm în suflet şi nelăsându-l dus.

Aşa miroase, spus-a cel clopotar olog,
Şi, fiindc-aşa miroase, ştii că e inorog!
Nu-ncerci să-i pui căpăstru, tinere zăbăuc,
Că rişti să-ţi soarbă vlaga, te face eunuc!
Da, ştiu, e o dorinţă, un soi de mâncărime
Din suflet, ce te-ndeamnă să-l ai mereu cu tine…

Dar nu-i menit să fie robit de om – deloc!
Mai zis-a clopotarul, cu glas de ventriloc.
Născut este să-şi poarte mirosul, suav parfum,
Prin tainice poiene, spre care nu e drum.
Acolo-şi limpezeşte privirea-nnegurată,
De-l mângâie, sfioasă, nepângărită,-o fată.

24 martie 2024



Şi titlul a fost impus, iar despre inorogi mai am câte ceva, pe blogul ăsta şi pe altul:

Zburătorul

Risipire

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Traducere – Ce s-a dus tot dus rămâne

Ce-i cules din nou va creşte,
Moartea viaţa n-o răpune,
Ce-i furat se regăseşte…
Ce s-a dus tot dus rămâne.

În aer, fii mării mor,
Pier blajini sub tălpi nebune,
Toate darurile dor,
Ce s-a dus tot dus rămâne.

Aici e-acolo, sus e jos,
Poţi zvârli orice-n genune,
Unii văd drept, alţii pe dos,
Ce s-a dus tot dus rămâne.

Unii primesc orice ar cere.
Noi nu avem de-ales în lume.
Putem iubi numai ce piere.
Ce s-a dus tot dus rămâne.

E cântecul lui Elli. Dar cine e Elli?

„… niciun erou nu-i poate ţine piept, niciun zeu n-o poate înfrânge, nicio vrajă n-o poate alunga sau întemniţa… umblă printre voi, atingându-vă şi vorbindu-vă. Pentru că Elli e BĂTRÂNEŢEA.”

din
Ultima licornă, de Peter S. Beagle,
EdituraUnivers, Bucureşti, septembrie 2023

Traducere – Cântec de prinţesă în aşteptarea unui licorn

Am desprins imaginea de aici.

Eu sunt fiica unui rege
Şi, de-ndată ce-aş pofti,
Luna cea făr’ de stăpână
Mie-n păr mi-ar străluci.
Nimeni n-are îndrăzneala
De-a râvni la ce-mi doresc.
Tot ce jinduiesc cu sete
Totdeauna dobândesc.

Eu sunt fiica unui rege
Şi-mbătrânesc, încătuşată
De pielea mea, care mă ţine
În trupul meu întemniţată.
Şi aş vrea să fug în lume
Şi, cerşind din poartă-n poartă,
Să ajung să-ţi mai văd umbra
Înc-o dată, doar o dată.

din
Ultima licornă, de Peter S. Beagle,
EdituraUnivers, Bucureşti, septembrie 2023

Versuri peste poză, oarecum despre poză (8) – Trandafiri

Ambele poezii sunt preluate de pe blogul pe care am scris (şi sper să mai scriu) sub masca anacondelor, dar prima e un pic adaptată, originalul sună ca mai jos. Iar pozele sunt din colecţia mea de anul ăsta.

  • Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
    Începe