Synthpop
Synthpop | |
Origini stilistice | Disco, new wave, electronic, pop, post-punk, glam rock, krautrock |
---|---|
Origini culturale | 1977–80 în Germania, Japonia, Regatul Unit |
Instrumente tipice | Sintetizator, sintetizator de ritm, chitară bas, tape loops, baterie, chitară, sequencer, clape, vocoder, sampler, vocal |
Popularitate | Global: înaltă 1981–85, medie 1986–2000, înaltă sec. 21 |
Forme derivate | House, electro, trance, chiptune, digital hardcore, indietronica, alternative dance, electronica, dance-pop[1] |
Genuri de fuziune | |
Alte subiecte | |
Modifică text |
Synthpop (cunoscut și ca electropop, sau technopop[3]) este un gen popular de muzică, provenit din new wave, muzica pop și muzica electronică, în care sintetizatorul este instrumentul dominant. Este cel mai strâns asociat cu epoca dintre sfârșitul anilor 1970 și mijlocul anilor 1980, deși a continuat să existe și să se dezvolte și mai târziu. Formațiile Kraftwerk și Human League sunt adesea salutați ca pionierii stilului.[4] Dominat de sunete de sintetizatoare, care nu încearcă să imite instrumente analogice, ci, dimpotrivă, să creeze sunete artificiale cât mai sofisticate și stranii, de unde și denumirea de synthpop, înlocuiește, la începutul anilor 1980, muzica disco în cluburile de dans din Europa. Reprezentative pentru anii de dezvoltare ai curentului sunt albumele Telekon de Gary Numan (1980), Vienna de Ultravox (1980), Dare de Human League (1981), Speak and Spell de Depeche Mode (1981), Non-Stop Erotic Cabaret de Soft Cell (1981), Rio de Duran Duran (1982), White Feathers de Kajagoogoo (1983), From the Tearooms of Mars... to the Hellholes of Uranus de Landscape (1981). Se consideră[cine?] că acest curent a început cu albumul Vienna de Ultravox (1980) și s-a încheiat cu albumul Violator al celor de la Depeche Mode (1990).
Stilul nu a încetat să existe fiind folosit de formații ca De/Vision, Camouflage, Mesh, Covenant, Elegant Machinery, Iris (SUA) în timp ce titanii genului — Kraftwerk, Alphaville, Pet Shop Boys sau Depeche Mode — continuă să activeze și în ziua de azi[când?] cu deosebit succes.[judecată de valoare]
Stilul s-a aflat într-o perioadă de declin între 1991 și sfârșitul anilor 2000. Se consideră îndeobște 2009 ca an de renaștere, când ritmurile sumbre nefirești și sintetice au căpătat din nou un ecou mondial prin trupe noi ca Lights, CHVRCHES, Hot Chip, Junior Boys, LCD Soundsystem, De/Vision, MESH, Cut Copy, Lights, Metric, Little Boots, Owl City (care a reușit să urce o piesă ca nr. 1 US single), Ladytron, Phoenix - Franța, Passion Pit, The Presets, Ladyhawke, La Roux, Robyn, Röyksopp, Iris - S.U.A., Tesla Boy and Shy Child, alături de cele sus-menționate ce activează și azi.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Glenn Appell, David Hemphill (). American popular music: a multicultural history. Belmont, CA: Thomson Wadsworth. p. 423. ISBN 0155062298. Accesat în .
The 1980s brought the dawning age of the synthesizer in rock. Synth pop, a spare, synthesizer-based dance pop sound, was its first embodiment.
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>
invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteScaruffi2003pp234-5
- ^ T. Cateforis (), Are We Not New Wave?: Modern Pop at the Turn of the 1980s, Ann Arbor MI: University of Michigan Press, p. 52,62, ISBN 0-472-03470-7
- ^ Synth Pop Music Genre Overview (în engleză), AllMusic, arhivat din original la , accesat în
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- S. Borthwick and R. Moy (2004), Popular Music Genres: an Introduction, Edinburgh: Edinburgh University Press
- P. Bussy (2004), Kraftwerk: Man, Machine and Music (3 ed.), London: SAF
- T. Cateforis (2011), Are We Not New Wave?: Modern Pop at the Turn of the 1980s, Ann Arbor MI: University of Michigan Press
- B. R. Parker (2009), Good Vibrations: the Physics of Music, Boston MD: JHU Press
- Simon Reynolds (2005), Rip It Up and Start Again Postpunk 1978–1984, London: Faber and Faber
- P. Scaruffi (2003), A History of Rock Music: 1951–2000, iUniverse
- J. Stuessy and S. D. Lipscomb (2008), Rock and Roll: its History and Stylistic Development (6 ed.), London: Pearson Prentice Hall