Sau nu, propagandă sau realitate, rămân la cele ce am scris vineri. Acum vin ecouri de diverse feluri, cum că, de fapt, apărătorii insulei ar fi prizonieri. Dacă ucrainienii mai aveau nevoie de povești eroice pentru a manipula, pe cei ca mine, ei bine, mă declar manipulat. Oricum, dincolo de ceea ce au făcut unii și ceilalți de a lungul istoriei, soluția războiului și invaziei acestei țări mi se pare una mizerabilă, ca să mă exprim elegant.
Cele două figuri proeminente ale celor două tabere (cei doi președinți) care rămân in istoria acestor zile, sunt total diferite și, în valul de simpatie și empatie creat între noi, (încă) spectatorii războiului, se aud deja glumițe: ,,- Ce vrei să te faci când o să fii mare? - Președintele Ucrainei!"
Trăim nebunia unui război, ceea ce nu am crezut niciodată că se va mai întâmpla în timpul vieții mele. Mi am pus adeseori întrebari legate de al doilea război mondial: cum de a fost posibil să înceapă, cum decidenții de atunci, deși sunt convins că erau informați, au dormit în posturi până ce răul fusese deja făcut, etc.... Răspunsurile le am acum, incredibile în esența lor.
Viața tuturor este o luptă, dar nu m am gândit la adevăratul sens al cuvintelor.
Despre povestea amenințărilor nucleare nici nu vreau să vorbesc.
