tipic
Etimologie
Din slavă (veche) tipikŭ.
Pronunție
- AFI: /'ti.pik/
Substantiv
| Declinarea substantivului tipic | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | tipic | tipicuri |
| Articulat | tipicul | tipicurile |
| Genitiv-Dativ | tipicului | tipicurilor |
| Vocativ | tipicule | tipicurilor |
- formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă.
- carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din franceză typique < latină typicus.
Adjectiv
| Declinarea adjectivului tipic | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | tipic | tipici |
| Feminin | tipică | tipice |
| Neutru | tipic | tipice |
- care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Substantiv
| Declinarea substantivului tipic | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | tipic | tipicuri |
| Articulat | tipicul | tipicurile |
| Genitiv-Dativ | tipicului | tipicurilor |
| Vocativ | tipicule | tipicurilor |
- caracterul a ceea ce este specific; (p.restr.) totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online