Sari la conținut
Bine ați venit la Wikisource! Dacă doriți să contribuiți vă invităm să vă înregistrați, iar dacă aveți nelămuriri adresați-vă Scriptoriului.
Am dori să știm părerea dvs. privind pagina noastră. Vă puteți exprima opinia în cadrul Cărții de oaspeți!

Fântâna cu doi brazi

Fântâna cu doi brazi

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


La fântâna cu doi brazi
Am ucis doi unguri frați
Pentru-o puică ungureancă
Care nu mi-era dușmancă,
O copilă din hotar,
Fată de boier maghiar.
La fântână ea cum sta,
Brațe albe-și arăta.
Eu pe loc mă fermecai
Brațele-i le sărutai,
Și copila se pleca
Și pe brațe-i mă culca.
Iar cei frați cam tinerei
S-aprinseră ca doi zmei
Și de mine se legară
Și pe mine s-aruncară.
Eu măciuc-am ridicat,
Pe-amândoi i-am și culcat
Și sub brazi i-am îngropat,
La crucile drumului,
La răcoarea vântului,
Și la cap și la picioare
Le-am pus flori de lăcrimioare,
Câte fete-or trece-n cale
Să le plângă-amar de jale.