Escadrila Albă, a cărei denumire oficială inițială a fost Escadrila Sanitară, a fost o unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României încadrată cu piloți de sex feminin, care a purtat însemnele Crucii Roșii și a avut ca misiune evacuarea răniților de pe front, în al Doilea Război Mondial. Este de menționat faptul că România a fost singura țară din lume care a avut în al Doilea Război Mondial o escadrilă de acest fel.
Ideea de a înființa în România o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților cu avioane pilotate de femei, i-a revenit prințesei Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România). Unității înființate în anul 1940 i-au fost atributie mai multe tipuri de aeronave, în principal avioane poloneze. Primele aviatoare ale escadrilei au fost Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas. Ulterior, acestora li s-au alăturat și altele. Deoarece inițial avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, jurnalistul italian Curzio Malaparte, le-a denumit „Escadrila Albă”, denumire preluată și de alți scriitori.
Campaniile la care escadrila a participat au fost: 1941 – Basarabia și Odessa, 1942 – Stalingrad, 1943 – Crimeea. În 1942 Escadrila Albă a fost redenumită Escadrila 108 Transport Ușor, fiind formată din două secții: I și II. Aceasta a intrat în componența Grupului Aerotransport Militar, alături de Escadrilele 105 și 107 Transport Greu.
Secția I a fost desființată în septembrie 1943, avioanele ei fiind preluate de Secția II, care și ea s-a retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989.
|
![](//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/29/Church_of_Saint_James_the_Greater%2C_Prachatice_%2805%29.jpg/90px-Church_of_Saint_James_the_Greater%2C_Prachatice_%2805%29.jpg)
- … turla bisericii din Prachatice (foto), Cehia, a fost declarată în 2005 arie naturală protejată cu suprafața de 90 m² datorită coloniei de lilieci prezentă acolo?
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru, a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
|