| Consiliul de Coroană din 17-19 februarie 1918 a fost un Consiliu de Coroană care s-a desfășurat în trei reuniuni succesive, în perioada 17 februarie/2 martie-19 februarie/4 martie 1918 la Iași și a avut ca scop stabilirea conduitei politice față de ultimatumul transmis de Puterile Centrale, de a încheia imediat un tratat de pace.
Miza implicată de decizia Consiliului de Coroană era una de o importanță crucială pentru România. În conformitate cu prevederile art. V din tratatului de alianță cu Antanta, România se obligase să nu „semneze păci separate sau pacea generală decât împreună și simultan” cu ceilalți aliați. Sub această condiție, prin același tratat, Antanta recunoștea drepturile României asupra teritoriilor din Imperiul Austro-Ungar revendicate. După armistițiul de la Focșani și în condițiile cedării generalizate a frontului rus, România a informat aliații vestici că rămânând singură pe Frontul de Răsărit ar putea fi forțată să încheie o pace separată, lucru refuzat categoric de aceștia, în special de Franța, care cerea continuarea rezistenței chiar în afara teritoriului național. În aceste condiții, cedarea la ultimatumul Puterilor Centrale și încheierea unei păci separate ar fi însemnat pentru România pierderea oricărui drept de a participa la negocierea păcii postbelice, făcând zadarnice toate sacrificiile făcute în cei doi ani de război.
Lucrările Consiliului de Coroană s-au desfășurat în trei reuniuni, la reședința regală din Iași, în dezbateri confruntându-se două mari curente de opinie. Primul a fost susținut de rege și de marea majoritate a decidenților politici, care doreau acceptarea condițiilor de pace în vederea salvgardării existenței statului român și a armatei, dar prin abordarea unei tactici de tergiversare care să permită câștigarea de timp, în eventualitatea unei victorii decisive a Aliaților. Cea de-a doua tabără, a fost constituită din adepții rezistenței până la capăt, al cărei exponent principal a fost regina Maria. După dezbateri aprinse, consiliul a căzut de acord asupra primei abordări, mandatând guvernul să înceapă negocierile cu Puterile Centrale.
Acest fapt a provocat o reacție violentă a Franței, care a rămas pe aceeași poziție intransigentă, de a nu mai recunoaște statutul de aliat al României, în cazul încheierii păcii separate. Meritul principal în prezervarea drepturilor României a revenit regelui Ferdinand, care, susținut constant de regina Maria, a refuzat să ratifice acest tratat până la sfârșitul războiului, în ciuda presiunilor puternice, interne și externe. Neratificarea de către rege a făcut ca tratatul și efectele sale să fie lovite de nulitate.
|
- … turla bisericii din Prachatice (foto), Cehia, a fost declarată în 2005 arie naturală protejată cu suprafața de 90 m² datorită coloniei de lilieci prezentă acolo?
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru, a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
|
.jpg)
