Dragă Simona Sora,

Deși e prima dată cînd îți scriu, trebuie să-ți mărturisesc că te urmăresc & citesc de mult timp, poate de cînd am citit, acum mulți ani, textul tău din Tovarășe de drum, unde l-am recunoscut pe doctorul Pasquale, legenda locală a secției de ortopedie din orașul nostru natal. Ție trebuie să-ți mulțumesc că mi-ai scos-o în drum pe minunata Ágota Kristóf, pe care o tot citesc pe bucățele și în diverse limbi, după cum se lasă găsită. Și s-ar putea ca și de Piața Diamantului, lîngă care am ajuns apoi să locuiesc cîțiva ani buni, tot de la tine să fi aflat. Tu trebuie să fi fost, nu?

Dar iată de ce îți scriu. Am terminat de curînd de citit cel mai recent roman al tău, Complezență, pe care, din patriotism local, am vrut să-l cumpăr chiar de la librăria înghesuită din Ulpia, vizavi de marele spital, faimosul tău personaj. Dar mă tem, dragă Simona, că Diverta nu doar că nu avea cartea ta, dar doamna librăreasă nici nu era familiară cu numele tău. Și nu era vreo tinerică, o știu din copilărie. M-am gîndit că o fi greu să-ți faci loc printre bestseller-uri internaționale într-un spațiu oricum invadat de penare și ghiozdane la suprapreț, așa că mi-am permis să-i spun doamnei cine ești și cu ce te ocupi. Mă îndoiesc însă că acest demers al meu să fi crescut semnificativ vînzările sau măcar prezența ta în singura librărie pe care o mai știu în centrul orașului.

Dar tot nu ajung unde vreau. Mulțumesc dragă Simona, pentru acest roman, știu că l-ai scris, așa cum parcă ziceai într-un interviu, pentru că scrii despre lucruri pe care le cunoști. Am regăsit în Înălțarea la Ortopedie un univers familiar construit pe ultimii ani ai comunismului într-un spital de provincie unde Maia, soră medicală îndrăgostită de literatură, ajunge să fie interogată în ancheta unui avort ilegal. Chiar dacă ne desparte un deceniu, am rezonat perfect cu experiența ei, unde mai pui că am împărțit și același spațiu geografic, delimitat de Lido, Liceul de Muzică, Dacia și Hotelul Deva. Și mai încolo, pe bulevard, către Cetate, prin Tunelul proștilor, pe unde-și făcea plimbările matinale doctorul Negru. Am rezonat și cu romanele pe care le povestește Maia, mici Easter eggs pe care le presari prin roman ca omagiu scriitorului iubit de tine. Iar dacă de realitatea din azilul helvet m-am simțit un pic mai străină, nu m-am simțit deloc străină de noutatea și presiunile sociale, uneori absurde, ale occidentului.

M-am cam lungit, voiam să fie așa, o felicitare de final de an și a ieșit o misivă întreagă.

Te urmăresc și te citesc cu drag. Spor la ce scrii! ❤️
L.