Despre
Unde și când m-am ivit în lumină nu știu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe care nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri care nu-mi răspund.
De vânturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini.
„Biografie ” de Lucian Blaga
Am copilărit în sudul însorit al României, aproape de Dunăre, într-o libertate pe care ar trebui s-o aibă toți copiii. M-am școlit în Sibiu, locul meu preferat din România și, când m-am făcut mare, m-am mutat în București, unde am petrecut câțiva ani frumoși înainte de a mă muta în Olanda, în 2010.
Am început acest blog ca un jurnal public, pentru mine – cea din viitor, care va dori să se uite înapoi la anii ce-au trecut – și pentru prietenii mei din România; el este acum un jurnal deschis tuturor celor interesați de viața în Olanda și nu numai. Scriu aici despre experiențele mele de român din diaspora, despre viața mea de zi cu zi și despre diverse lucruri care mă pasionează.
Scriu și pe Amsterdamian – un blog în limba engleză, despre Amsterdam și Olanda, dar nu numai. Acolo puteți găsi articole despre: locuri de vizitat, lucruri de făcut, interviuri cu oameni interesanți, instantanee din viața de zi cu zi, sfaturi pentru social media etc.
Scrisul și fotografia sunt pasiunile mele, după cum veți descoperi dacă vizitați blogurile. Ofer și sesiuni foto, în număr limitat. Dacă sunteți curioși, aici găsiți informații: Sesiuni Foto. În 2021 am publicat prima mea carte de fotografie: Amsterdam Through the Seasons.
Aici puteți citi un interviu în care povestesc despre mutarea în Olanda (a trecut ceva timp de la acest interviu, dar tot este relevant).
Dacă nu știți de unde să începeți să citiți blogul, vă recomand următoarele articole:
Sfaturi pentru o adaptare lină într-o țară nouă.
Cum să găsești job în Olanda – prima parte.
Asigurarea medicală în Olanda.
Șapte sate olandeze de poveste.
Vacanță de vară cu supradoză de nostalgie.
O rețetă de cartofi la cuptor cu rozmarin și două sosuri.
Spor la citit! Dacă doriți să mă contactați o puteți face prin intermediul secțiunii „Contact” sau pe Twitter și Facebook.