-
Printre nori
A fost odată, ca-n povești ce n-au mai fost de-atunci, un pufuleț, ce-aduce vești primite zilnic, ca porunci. * Veneau tot de la Dumnezeu, aduse de ăst pui de nor, ce azur se-nfățișa, mereu, iubirea răspândind din zbor. * Un cupidon cu ochi albaștri și suflet de copil, dară bătrân, trăindu-și veșnicia printre aștrii, ce-l…
-
În lumea magică a lui Aeppol
Articolul e parte a serialului Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana.
-
Gând de aproape toamnă
Ca-ntr-un balet amețitor, aștept să fie iarăși toamnă, de astă dată, ca blând și viu fior adus de viața-mi, ce-i o doamnă. * C-a-nmugurit amu, la mine-n minte, un dor de a dansa, ca niciodată, luând acum mai bine-aminte la tot ce-a fost și va urma, vreodată. * În rochie de vară eu m-am învăluit…
-
Ferice în toiul verii
Uneori, așa începe fericirea: c-o lacrimă de (încă) vară și se continuă cu tine, dar ferice, fiindcă scăpat-ai de marea-ți povară. * Îți era greu s-o porți, nu mai voiai să-ți fie, dar așteptai, cu minte, să înceteze să-ți mai fie. * Și într-o zi, pe înserat, (în Paradisul tău din vis) nu ți-a mai…
-
Visul
Ningea pe afară, în toiul verii, luna lui Cuptor fiind acum deja demult. Cu toate acestea, n-am sesizat că e un vis, ci mă întrebam numai de ce oare ai ieșit tu pe geam, la etajul doi, când poți cădea foarte ușor, doar dintr-o mică neatenție. Și mai era și viscol…. Nici nu te puteam…
-
Bujor alb
Ca un Luceafăr ai apărut în calea mea și așteptarea mi-a devenit mai senină. În rochie albă mă visam să fiu, cândva, dar și pășind -alăturea de tine- în Lumină. * Întreaga viață-mi devenise o-ncântare, ca inimi gemene, zâmbindu-ne la unison. Pășind apoi, înlănțuiți cu-n vis, pe o cărare, când un fior de zbor se…
-
Alegere
„Când suntem împiedicați să învățăm cum să spunem nu, corpurile noastre ajung să spună acest lucru singure.” (dr. Gabor Mate) * Citatul dinainte m-a impresionat prin veridicitatea sa. Nu o dată, aș fi spus, clar, un nu și eu însămi, dar n-am făcut-o, inițial, și de teamă să nu-mi supăr cumva prietenul căruia i-aș fi…
-
Un buchețel de gălbenele
Pare că-i viu și-i așa de frumos, încât mi-a amintit -pe loc- de tine, când povesteam noi, vesel și duios, iar sufletul tău semăna cu… mine. * * Părea că ne-am găsit ca să ne fim, în toamna vieții – deși pe la început, ca un miracol viu și ne-ndoios destin, născut dintr-un fior și-un…