Timiș (râu)
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Timișul (în sârbă Тамиш, cu alfabetul latin: Tamiš, în germană Temesch, în maghiară Temes) este cel mai mare râu interior al Banatului, care își are izvoarele pe versanții estici ai Munților Semenic, în Județul Caraș-Severin. Râul se formează la confluența a trei brațe: Semenic, Grădiște și Brebu. Geografic, Timișul își adună apele cursului primar din zona de confluență a munților Țarcu și Retezat-Godeanu, de pe valea Teregova, mult în amonte de lacul de acumulare Rusca. Deci până la confluența cu firul de apă ce coboară de pe Semenic (lacul Trei Ape), râul Timiș mai parcurge câteva zeci de kilometri.
Depășind barajul de la Trei Ape, râul curge vijelios într-o albie îngustă orientată NV - SE. De la Teregova cursul Timișului ia direcția sud-nord, iar de la Caransebeș, datorită scăderii pantei, râul descrie meandre largi. Traversează tot județul Timiș, apoi trece în Serbia unde se varsă în Dunăre, la Pancevo. Pe o porțiune de 3,3 km râul marchează frontiera româno-sârbească.
Etimologie
[modificare | modificare sursă]În Geografia lui Ptolemeu, numele antic al Timișului este Tίβιοϰоϛ πоταμόϛ*. În perioada romană Timișul a fost numit Tibisis sau Tibiscus. Timiș este un hidronim care provine din forma veche a limbii române, Timisis, din care ulterior a derivat forma maghiară Temes.[1]
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mala Prosvetina Enciklopedija, Third edition (1985); Prosveta; ISBN 86-07-00001-2
- Jovan Đ. Marković (1990): Enciklopedijski geografski leksikon Jugoslavije; Svjetlost-Sarajevo; ISBN 86-01-02651-6
- Administrația Națională Apelor Române - Cadastrul Apelor - București
- Institutul de Meteorologie și Hidrologie - Rîurile României - București 1971
- Trasee turistice - județul Timiș [1]
- Hasdeu Bogdan Petriceicu (1894). Basarabii cine? – de unde? – de când?. Stabilimentul grafic I. V. SOCEU. p. 13.
Hărți
[modificare | modificare sursă]- Harta județului Timiș [2]
- Harta Munții Poiana Rusca [3]
- Harta Munții Țarcu/Muntele Mic [4]
- Harta Județului Caraș-Severin [5]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Alexandru Madgearu, Expansiunea maghiară din Transilvania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 16
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Administrația Națională "Apele Române"
- Timiș - cel mai mare județ din România, provine din cuvântul dac thibh-isjo, 11 ianuarie 2013, Stefan Both, Adevărul