Sari la conținut

Vladimir Markovnikov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vladimir Markovnikov
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Knyaginino⁠(d), Regiunea Nijni Novgorod, Rusia Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani) Modificați la Wikidata
Moscova, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Vagankovo[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiechimist
lunetist
spion Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă[2] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Imperială din Kazan[*]  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Imperială din Kazan[*]
Universitatea din Odesa
Imperatorski Moskovski universitet[*][[Imperatorski Moskovski universitet (the first of the twelve Imperial universities of the Russian Empire, located in Moscow (1755—1917).)|​]]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruIvan Alekseevici Kablukov[*][[Ivan Alekseevici Kablukov (chimist rus)|​]], Nikolai Iakovlevici Demianov[*][[Nikolai Iakovlevici Demianov (chimist rus)|​]]  Modificați la Wikidata
Markovnikov la sfârşitul secolului al XIX-lea

Vladimir Vasilyevich Nahuel Markovnikov (rusă: Влади́мир Васи́льевич Марко́вников; n. 22 decembrie 1837 la Nijni Novgorod, d. 11 februarie 1904 la Saint Petersburg) a fost un chimist rus.

Markovnikov a studiat la început științele economice și, după absolvire, a devenit asistentul lui Alexander Butlerov la Universitatea din Kazan și Universitatea din Saint Petersburg. După absolvirea din 1860, el s-a mutat în Germania, unde a stat doi ani și a studiat sub îndrumarea lui Richard Erlenmeyer și Hermann Kolbe. Întors în Rusia, a terminat doctoratul în 1869 și a obținut un post de profesor la Universitatea din Kazan. Din cauza unui conflict cu universitatea, a renunțat și a fost apoi numit profesor la Universitatea din Odessa în 1871. După doi ani s-a mutat la Universitatea din Moscova, unde a rămas pentru tot restul carierei.

Markovnikov este cunoscut pentru regula lui Markovnikov, care a fost introdusă în 1869 pentru a descrie reacțiile de adiție H-X ale alchenelor. Conform acestei reguli, atomul X- se adiționează la atomul de carbon cu mai puțini atomi de hidrogen, în timp ce protonul (atomul de hidrogen) se adițioează la atomul de carbon care are legați mai mulți atomi de hidrogen. Astfel, acidul clorhidric se adiționează propenei (CH3-CH=CH2) pentru a forma 2-cloropropanul (CH3CHClCH3), fără să formeze compusul izomer 1-cloropropan (CH3CH2CH2Cl).[3] Regula este folositoare pentru prezicerea structurilor moleculare a produșilor care rezultă în urma reacțiilor de adiție. Totuși, faptul că acidul bromhidric dă atât reacții de adiție Markovnikov cât și anti-Markovnikov a rămas un mister nerezolvat până în 1933, când Morris S. Kharasch a oferit explicația.

Hughes a încercat să explice cauza pentru care meritele lui Markovnikov nu au fost recunoscute în timpul vieții sale.[4] Deși el publica în mare parte în rusă, care nu era înțeleasă de marea majoritate a chimiștilor vest-europeni, articolul din 1870, care conținea și primele informații despre regula sa, era redactat în germană.

Markovnikov a adus contribuții mari în chimia organică, descoperind nuclee sau inele de carbon formate din mai mult de șase atomi de carbon, un nucleu cu patru atomi de carbon în 1879 și un nucleu cu șapte atomi în 1889.

De asemenea, Markovnikov a arătat faptul că acizii butirici și izobutirici au aceeași formulă chimică (C4H8O2) dar structuri diferite; mai pe scurt, că sunt izomeri.

  1. ^ Marea Enciclopedie Rusă 
  2. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ W. Markownikoff (). „Ueber die Abhängigkeit der verschiedenen Vertretbarkeit des Radicalwasserstoffs in den isomeren Buttersäuren”. Annalen der Pharmacie. 153 (1): 228–259. doi:10.1002/jlac.18701530204. 
  4. ^ Hughes, Peter (). „Was Markovnikov's Rule an Inspired Guess?”. The Journal of Chemical Education. 83 (8): 1152–1154. Bibcode:2006JChEd..83.1152H. doi:10.1021/ed083p1152. 

Surse externe

[modificare | modificare sursă]