Sari la conținut

Perioada Yamato

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Perioada Yamato (大和時代 Yamato-jidai?) este perioada din istoria Japoniei când Curtea Imperială Japoneză își avea reședința în provincia Yamato (actualemente prefectura Nara). În această perioadă a avut loc introducerea budismului în Japonia (cca 552), adoptarea unei constituții⁠(en)[traduceți] de influență chineză (604), precum și reformarea⁠(en)[traduceți] instituțiilor de stat după modelul chinezesc (645).

Cu toate că convențional perioada Yamato cuprinde intervalul de timp între anii 250 și 710, incluzând perioada Kofun (cca. 250 - 538) și perioada Asuka (538-710), începutul efectiv al perioadei Yamato este controversat. Supremația Curții Yamato a fost contestată în perioada Kofun de alte facțiuni politice cu centre în diferite părți ale Japoniei. Ceea ce este sigur este că clanurile Yamato au avut avantaje majore peste clanurile vecine în secolul al 6-lea.

Această perioadă este împărțită în două sub-perioade, Kofun și Asuka, delimitate prin relocarea capitalei la Asuka (actualemente satul Asuka în prefectura Nara). Această divizare este considerată învechită, deoarece Kofun este o perioadă arheologică, iar Asuka este o perioadă istorică la propriu.

Fondul și cultura societății Yamato 

[modificare | modificare sursă]

În epoca Prințului Shōtoku, la începutul secolului al 7-lea, o nouă constituție a fost elaborată pentru Japonia, bazată pe modelul celei chineze. După căderea regatului Baekje (660 AD), guvernul Yamato  a trimis soli direct tribunalului chinez, de la care, de altfel, au împrumutat masiv structurile culturale și filozofice. Pe lângă etică și guvernare, au adoptat, de asemenea, Calendarul Chinezesc și multe dintre practicile religioase, inclusiv Confucianismul și Taoismul (Japoneză: Onmyo. ).

Surse documentare

[modificare | modificare sursă]
Yamato, în secolul al 7-lea

Cu un mileniu mai devreme, Arhipelagul Japonez au fost locuit de populația jōmonilor. Potrivit Kojiki, cea mai veche înregistrare din Japonia, un imigrant coreean numit Amenohiboko, prinț de Silla, a venit în Japonia pentru a-l servi pe Împăratului Japoniei[1]; el a locuit în Provincia Tajima . Urmașul său este considerat a fi Tajimamori. Dovezi arheologice indică contacte între China, Coreea și Japonia încă din preistorie, din perioada neolitică, și în continuare, de asemenea, cel puțin până în perioada Kofun.

Fragmentată, din punct de vedere politic, cultura Yayoi, bazată pe cultura orezului, fie a evoluat în noua cultura japoneză caracterizează prin mai centralizata, patriarhala, militarista perioadă Kofun, fie a ajuns să fie dominată și în cele din urmă depășită de societatea Yamato.

În acea vreme, japonica s-a răspândit și în Insulele Ryukyu, cum ar fi Okinawa. Limbile din Ryukyu și japoneza, cel mai probabil au început să fie divergente în această perioadă.[2]

Perioada Kofun

[modificare | modificare sursă]

Perioada Kofun (古墳時代 Kofun-jidai?) este o eră în istoria Japoniei întinsă între anii 250 și 538. Cuvântul kofun (mormânt vechi) este un termen japonez desemnând tipul de movile funerare datând din această epocă.

În perioada Kofun, elemente de cultura Chineză a continuat să influențeze cultura Arhipelagului Japonez, atât prin valuri de migrație cât și prin comerț, turism și schimburi culturale. Dovezile arheologice indică contacte între continent și Japonia și în această perioadă. Cei mai mulți cercetători cred că au fost transmiteri masive de tehnologie și cultură din China prin Coreea, în Japonia, fapt demonstrat de artefactele din mormintele ambelor state în Proto–Trei Regate ale Coreei și perioada Kofun, precum și valul mai târziu de refugiați Baekje spre Yamato.

Mormintele Kofun

[modificare | modificare sursă]
Daisen Kofun, mormântul Împăratului Nintoku, Osaka, secolul 5.

Kofun (古墳, "mormânt vechi") sunt movile funerare care au fost construite pentru nobilii din clasa conducătoare din secolul 3 până în secolul 7. Perioada Kofun își ia numele de la aceste movile de pământ care sunt asociate cu bogat ritualuri funerare ale acelui timp. În aceste movile erau mari camere funerare de piatră. Unele movile sunt înconjurate de șanțuri cu apă.

Kofun au avut mai multe forme, cele rotunde și pătrate fiind cele mai simple. Un stil distinct este kofun în formă de gaură de cheie (前方後円墳 zenpō kōen fun = cu partea dinainte dreaptă și spatele rotund). Multe kofun au fost  dealuri naturale care au fost săpate până la forma finală. Kofun variază în mărime de la câțiva metri la peste 400 de metri lungime.

Pe la sfârșitul  perioadă Kofun, s-au construit camere funerare, folosite inițial doar de către elita conducătoare, și pentru oamenii de rând.

Cele mai mari kofun sunt considerate mormintele unor împărați ca împăratul Ōjin (応神天皇 Ōjin Katagami) și împăratul Nintoku (仁徳天皇 Nintoku Katagami). Kofun sunt clasificate și în funcție de intrarea în camera mortuară: verticală (縦穴 tate-ana) sau orizontală (横穴 yoko-ana).

Imigranți în Japonia primelor secole

[modificare | modificare sursă]

Japonia perioadei Kofun a fost foarte receptivă la influența venită din China.[3] Imigranții chinezi și coreeni au jucat un rol important în introducerea de elemente din cultura chineză în Japonia primelor secole.[4]

Legăturile Yamato cu continentul și cu dinastia Liu Song în 425 și 478 au fost facilitate de cunoștințele maritime  și legăturile diplomatice dintre China și cele Trei Regate ale Coreei, mai ales cu populația baekjae.[5]

Multe figuri importante au fost imigranți din Asia de Est. Curtea Imperială Yamato a editat oficial Shinsen Shōjiroku (Noul Registru al Numelor de familie) în 815 ca pe o listă de aristocrați care enumeră 1182 nume de clanuri care au fost în zona Kinai, menționând un număr de clanuri din China Dinastiei Han, din Silla, din Baekje și din Goguryeo.[6] Conform listei, 174 clanuri au rădăcini în China, 120 clanuri au rădăcini în Baekje, 48 clanuri au rădăcini în Goguryeo, 17 clanuri au rădăcini în Silla, apoi 9 clanuri au rădăcini în Gaya din peninsula coreeană.

Kofun societate

[modificare | modificare sursă]
Statuetă haniwa completă, cu șa și etrieri, secolul 6.

Statul Yamato 

[modificare | modificare sursă]

Statul Yamato (ヤマト王権 Yamato-Ōken?) a evoluat mai mult în perioada Asuka, numită după regiunea Asuka, la sud de modernul Nara, ținut cu numeroase capitale imperial temporare stabilite în cursul perioadei. Perioada Asuka este cunoscută pentru transformările sale artistice, sociale și politice semnificative, care își au originile în perioada Kofun.

  • 538: Regatul coreean Baekje trimite o delegație pentru a prezenta budismul împăratului Japoniei.
  • 593: Prințul Shotoku din clanul Soga reguli conduce Japonia și promovează budismul
  • 600: Prințul Shotoku trimite prima misiune oficială a Japoniei în China
  • 604: Prințul Shotoku redactează o constituție în stil chinezesc(Kenpo Jushichijo), bazată pe principiile confucianiste, document care, de facto, inaugurează Imperiul Japonez
  • 605: Prințul Shotoku declară Budismul și Confucianismul religii de stat în Japonia
  • 607: Prințul Shotoku construiește templul budist Horyuji în valea Asuka
  • 645: Prințul Shotoku este urmat de Kotoku Tenno, care întărește puterea imperială în dauna celei a clanurilor aristocratice (Reforma Taika), și transformă feudele lor în provincii ale Imperiului Japonez
  • 663: Flota statului Yamato și forțele aliate coreene Baekje sunt înfrânte de forțele navale ale Chinei Dinastiei Tang, în Bătălia de la Baekgang
  1. ^ Nihon Shoki, Vol.6 "天日槍對曰 僕新羅國主之子也 然聞日本國有聖皇 則以己國授弟知古而化歸(to serve)之"
  2. ^ Heinrich, Patrick, "Language Loss and Revitalization in the Ryukyu Islands," Arhivat în , la Wayback Machine. Japan Focus, 10 noiembrie 2005; ______, "What leaves a mark should no longer stain: Progressive erasure and reversing language shift activities in the Ryukyu Islands," Arhivat în , la Wayback Machine. First International Small Island Cultures Conference at Kagoshima University, Centre for the Pacific Islands, February 7–10, 2005; citing Shiro Hattori. (1954) Gengo nendaigaku sunawachi goi tokeigaku no hoho ni tsuite ("Concerning the Method of Glottochronology and Lexicostatistics"), Gengo kenkyu (Journal of the Linguistic Society of Japan), Vols. 26/27.
  3. ^ Imamura (1996)
  4. ^ Stearns (2001:56)
  5. ^ W.G. Beasley, The Japanese Experience: A Short History of Japan, University of California Press, 2000. [1]
  6. ^ 『新撰姓氏録』氏族一覧, transcribed by Kazuhide Kitagawa