Comuna Apostolache, Prahova
Apostolache | |||
— comună — | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 45°7′43″N 26°15′42″E / 45.12861°N 26.26167°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Prahova | ||
SIRUTA | 132011 | ||
Reședință | Apostolache | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- primar al comunei Apostolache[*] | Mihail Bratu[*][1][2] (PNL, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 20,27 km² | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 1.930 locuitori | ||
- Densitate | 114 loc./km² | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 107020 | ||
Prezență online | |||
site web oficial GeoNames | |||
Amplasarea în cadrul județului | |||
Modifică date / text |
Apostolache este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Apostolache (reședința), Buzota, Mârlogea, Udrești și Valea Cricovului.
Așezare
[modificare | modificare sursă]Comuna se află în estul județului, în valea Cricovului Sărat, în zona confluenței acestuia cu afluentul său Chiojdeanca. Este străbătută de șoseaua județeană DJ102C care o leagă spre sud de Gornet-Cricov, Urlați și Albești-Paleologu (unde se termină în DN1B), și spre nord-est de Sângeru și mai departe în județul Buzău de Cislău (unde se termină în DN10).[3]
Demografie
[modificare | modificare sursă]Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Apostolache se ridică la 1.930 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.164 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,4%), cu o minoritate de romi (1,61%), iar pentru 3,99% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,77%), iar pentru 4,35% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
[modificare | modificare sursă]Comuna Apostolache este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Mihail Bratu[*] , de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Național Liberal | 8 | |||||||||
Partidul România în Acțiune | 1 | |||||||||
Partidul Social Democrat | 1 | |||||||||
Partidul Mișcarea Populară | 1 |
Istoric
[modificare | modificare sursă]Satul eponim al comunei a purtat numele de Măstănești până la înființarea în 1594 a schitului Apostolache, denumit după comisul care l-a înființat împreună cu soția sa, Voichița. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Podgoria a județului Prahova și era formată din satele Mârlogea, Tisa și Buzota, totalizând 1556 de locuitori.[8] În 1925 ea este consemnată de Anuarul Socec în aceeași plasă și cu aceeași compoziție, având 2178 de locuitori.[9] În 1931, comuna a preluat și satul Valea Boului (devenit ulterior Valea Cricovului de la comuna vecină Gornet-Cricov).[10]
În urma reorganizării administrative din 1950, comuna a trecut la raionul Urlați din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) la raionul Mizil din regiunea Ploiești. În 1968 a fost reînființat județul Prahova, iar comuna Apostolache a căpătat forma actuală, preluând și satul Udrești de la comuna desființată Udrești, iar satul Tisa fiind trecut în comuna Sângeru.[11][12]
Monumente istorice
[modificare | modificare sursă]În comuna Apostolache se află fosta mănăstire Apostolache (1645–1652), ansamblu-monument istoric de arhitectură de interes național. Ansamblul, aflat în satul Apostolache, cuprinde biserica „Adormirea Maicii Domnului”, zidul de incintă, arhondaricul (refăcut în 1992–2000) și turnul-clopotniță (refăcut în 1992–1994).
În rest, alte patru obiective sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice — situl de „la Mănăstire” cuprinde urmele unor așezări din Epoca Bronzului, perioada Halstatt și secolele al V-lea–al VII-lea e.n.; așezarea de „la Povarnă” din satul Apostolache, datând din eneolitic (cultura Stoicani-Aldeni), ambele situri aflându-se în satul Apostolache; și cetatea de lângă satul Mârlogea, datând din secolele al IV-lea î.e.n.–I e.n. Al patrulea obiectiv este o cruce de pomenire (de drum) din piatră, datând din 1735 și aflată lângă dispensarul din satul Apostolache.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Apostolache, Prahova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Apostolache, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 96–97.
- ^ „Comuna Apostolache în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 300. .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
|