Melody Gardot (n. pe 2 februarie1985 în New Jersey) este o cantautoareamericană apreciată pentru muzica sa aflată la granița dintre jazz, muzica blues și pop. Gardot a început să cânte de la o vârstă fragedă, iar în adolescență a susținut recitaluri în restaurante și baruri pentru a-și putea plăti cursurile de design vestimentar. La vârsta de optsprezece ani interpreta a fost implicată într-un grav accident rutier în urma căruia a suferit multiple leziuni la nivelul craniului și al coloanei vertebrale. Doctorii i-au sugerat lui Gardot să cânte la pian pentru a-i stimula activitatea cerebrală, iar materialul înregistrat de aceasta pe patul de spital i-a atras atenția producătorului Glenn Barratt, care a încurajat-o să înregistreze un album de studio.
Începând cu anul 2007 Melody Gardot este reprezentată de casa de discuri UCJ Records, prin intermediul căreia a lansat două albume de studio: Worrisome Heart (2006) și My One and Only Thrill (2009). Discurile au avut vânzări cumulate de peste 1.25 milioane de exemplare pe plan internațional; de asemenea, materialele au primit reacții favorabile din partea criticilor de specialitate, care au comparat-o pe Melody cu interprete de notorietate internațională precum Norah Jones, Madeleine Peyroux sau Shania Twain.
… la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru(foto), a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.