De la motanul Grişka cetire – amintirile lui despre mine, preluate din pagina lui de Facebook

– adică de aici.

Zgămâie, cea mai firavå pisicuță din haită

Iat-o pe Labe-albe, acum fix patru ani, în ziua când ne-am cunoscut.

Pe-atunci nu i se spunea Chiţurina. Nu i se mai spunea nici Zgămâie, fiindcă bipedul, care o ştie de când a făcut ea ochi, se prinsese între timp că e pisică, nu motan, cum crezuse el, judecând după firea ei zvăpăiată şi aventuroasă – a fost prima care, odată plecată în explorarea întregului domeniu, a sărit din pod direct în curte; iar bipedului i-a sărit inima din piept când a văzut micul ghemotoc de blană lansându-se în gol.

Numele zgâtiei fusese aşadar deja feminizat, i se spunea Zgămâiţa – prea lung, a decretat bipeda. Şi a extras ceva litere, reducând ID-ul jivinuţei la mult mai scurtul Ziţa.

După o foarte scurtă vreme, aceeaşi bipedă a constatat că noua ei febleţe miaună de parcă ar chiţăi, aşa…