Foto: Hrisi Udrescu

Poemul câştigător jurizare: vechea broboadă – destrămându-se din colţ ultima floare  Lavana Kray

Poemul câştigător kukai: Drumul Mătăsii – împrăştiind polenul furtuna de mai Bea Hurmuz

La concursul lunii mai au fost prezenţi 20 de participanţi cu un total de 47 de poeme. Începând cu această lună, concursul a suferit o „dublare”: în paralel cu selecţia mea, mai exista o serie de câştigători stabiliţi prin vot de tip „kukai”. Adică: participanţii se votează reciproc, câştigătorii fiind cei cu punctajul cel mai mare.

Încep prin a prezenta câştigătorii părţii jurizate, iar apoi rezultatele kukai-ului. Aşa cum ne-am obişnuit cu toţii, şi în această lună s-au strâns multe haiku-uri de calitate, aşa încât selecţia rămâne dificilă şi subiectivă. După multă chibzuinţă, şi fiind conştientă de faptul că nu există criterii sută la sută obiective pentru stabilirea celui mai bun poem, am decis să dau locul cel mai înalt versurilor Lavanei Kray:

vechea broboadă –

destrămându-se din colţ

ultima floare

Dincolo de faptul că o cunosc doar virtual pe Lavana, şi doar ca excelentă fotografă, m-a uimit faptul că autoarea unui asemenea poem se află abia la primele încercări de a scrie haiku. Subliniez de la bun început, că nu am judecat poemele dânsei prin prisma unor „circumstanţe atenuate”, adică Lavana nu a beneficiat nici o secundă de îngăduinţa acordată începătorului.

Versurile m-au cucerit mai întâi prin neutralitatea subtilă a imaginii. Într-adevăr, nici un patos, nici o exclamaţie, nici un sentimentalism. Poeta nu vorbeşte cu cuvinte înalte despre lucruri mari! Pornind de la fotografie – în sine deosebit de elocventă – Lavana conduce cititorul într-o direcţie aparent modestă, chiar banală. Şi totuşi asocierea fotografiei cu o broboadă este de o prospeţime şi o originalitate convingătoare. Într-adevăr, uitându-ne cu ochii autoarei la imagine, putem vedea verdele dominant ca pe trama unei ţesături ţărăneşti, cu culori odată vii, între timp patinate de vechime. Din modelul floral ni se dezvăluie doar o singură floare. Ultima!

Deşi majoritatea poemelor propuse asimilează floarea cu o păpădie, la o privire mai atentă, aceasta se dovedeşte a fi o floare scuturată de cireş (prun, măr, etc.). Exact acest amănunt este cules şi turnat în mesajul versurilor: „ultima floare” , adică floarea deja scuturată, fosta floare, îndreaptă imaginaţia cititorului către esenţa perisabilă a lucrurilor, către zădărnicie şi impermanenţă.

În fiecare vers găsim o trimitere pastelată către idea „trecerii”, a „curgerii” ce aduce cu sine modificări ireversibile, idee pe care pare a fi construit întreg poemul. Primul vers, „vechea broboadă”, induce melancolia pe care o resimte oricine în faţa lucrurilor modeste şi vechi, aflate la sfârşitul misiunii lor. În termenii esteticii japoneze vorbim de wabi sabi, de mujo, de mono no aware.

Versul al doilea explicitează: „destrămarea”, adică moartea lucrurilor. În plan simbolic, ţesătura poate fi asimilată cu uşurinţă vieţii noastre, destrămarea înceată, dar constantă, procesului inevitabil al declinului. Şi colţul? De ce emoţionează atât de tare această imagine, plasată cu un instinct poetic de invidiat? Păi…, prin asociaţiile complexe pe care le trezeşte, prin nespecificul şi vagul care-o însoţesc. „A da colţul” este o sintagmă populară pentru „a muri”. De ce se destramă o broboadă de la colţ? Fiindcă colţul este linia întâi a „frontului” între obiect şi forţele de impact care acţionează asupra lui. De la margine, de la colţ, de acolo de unde pânza este apucată, trasă, răsucită, agresată cel mai tare, de acolo începe şi timpul să roadă cel mai tare. Marginile, tivul, muchiile se rup, se ciobesc, se sparg primele. Sabi!

Versul al treilea punctează ideea de „ultim”. Ultima – şi deci singura! – floare de pe broboadă, ultima speranţă, ultima bucurie, ultimul ceva….. Suntem puşi faţă în faţă cu sfârşitul, cu iminenţa declinului definitivat. Resimţim din nou acel sabi (melancolia declinului şi a timpului neiertător) combinat cu yugen (misterul din spatele aparenţei banale, a lucrurilor nespuse, doar sugerate). Ce se va întâmpla cu basmaua după ce şi ultima floare se va destrăma? Îşi va sfârşi existenţa pământească pe post de cârpă de praf, sau îşi va afla ultimul sălaş direct în tomberon? Şi ce rămâne dintr-o floare care se destramă? Un fir subţire, ca de păianjen, de amintire, sau nici atât?

Arăt cu degetul şi concordanţa între poem şi fotografie. Imaginea aceasta, ca şi haiku-ul „aferent” ei, trăiesc din sublinierea unicităţii obiectelor expuse. O floare aflată la apusul existenţei, atât în fotografie, cât şi în poem. Sugestia rafinată a pozei: evanescenţa formelor, simbolizată de firul atât de subţire al păianjenului în care este prins ultimul zbor al unei foste flori, se suprapune perfect peste mesajul versurilor.

Una peste alta, haiku-ul cucereşte prin contrastul între aparenta modestie a obiectelor despre care vorbeşte, sobrietatea tonului, pe de o parte, şi profunzimea asociaţiilor şi intensitatea sentimentelor pe care le trezeşte, pe de altă parte. Un poem cu care s-ar putea mândri orice haijin „avansat”. Felicitări, Lavana, pentru această performanţă de zile mari!

În cu totul alt registru, haiku-ul Virginiei Popescu,

petale în zbor –

ochii verzi ai pisicii

clipind somnoroşi

m-a impresionat în mod deosebit prin perspectiva neobişnuită. Virginia ia din imagine dominanta cromatică şi pleacă cu ea spre alte zări. Verdele se strânge în ochii pisicii. Cine are bucuria să-şi împartă viaţa cu pisicile, ştie că aceste animale exercită un soi de fascinaţie care te obligă să stai să le observi, plin de admiraţie, în orice ipostază s-ar afla ele. O pisică care, aparent, se odihneşte, continuă să înregistreze orice mişcare, chiar şi aceea a petalelor în zbor. Oare sunt petale, sau poate păsări? Ochii clipesc, balansând între somn şi vigilenţă…. Un haiku cu gust de pralină, din punctul meu de vedere!

Merită să ne aplecăm o secundă şi asupra abisului funambulesc din haiku-ul lui Nicole Pottier:

funambulul –

pe un fir de păianjen

doar pălăria

O posibilă dramă sugerată ascuţit de neutralitatea exprimării. Nu ştim ce s-a întâmplat cu acrobatul: a coborât de pe frânghie, a căzut? Cert este că atârnând de-un fir, precum viaţa noastră de multe ori, a rămas doar pălăria. Restul poveştii ţine de imaginaţia noastră.

Poemul Andrei Andronic:

apus de soare –

în pânza de păianjen

umbra păpădiei

cucereşte şi el prin frumuseţea şi delicateţea imaginii propuse. La apus, cuvânt – cheie cu vastă încărcătură afectivă, pânza păianjenului (poate aflat şi el la vârsta pensionării) nu mai prinde decât umbre, căci nici păianjenul, nici pânza şi nici păpădia nu mai sunt ce-au fost în tinereţe.

De aceeaşi paletă cromatică ţine şi haiku-ul lui Cornel Costea:

vântul de seară –

în pânza paingului

numai parfumul

De data aceasta, în locul umbrelor, în pânza arahnidei s-a prins doar parfumul. Dacă „proprietarul” năvodului continuă să fie alimentat doar cu umbre şi parfumuri, atunci mă simt şi eu obligată, alături de omniprezentul Gh. Postelnicu Stops, să semnalez abuzul:

vânt buclucaș –

păianjenul e trișat

cu meniu vegan

…ba chiar şi mai rău!

Închei partea jurizată punctând doar că alături de cele trei haiku-uri ale Beei Hurmuz, remarcabile toate, şi celelalte poeme ale Lavanei Kray, ghilotina lui Nicole, păpădiile Cristinei Ailoaei care pierd în greutate, crema antirid a lui Cezar Ciobîcă, şi excelenta imagine din haiku-ul lui Adrian Grigoriu cu păpădia ce urcă spre alt tărâm … toate merită să ne aplecăm asupra lor.

 Rezultatele votului kukai

 Redau mai jos rezultatele aşa cum au fost calculate de Sorin Boc:

Locul I: 13 pt, Bea Hurmuz

Drumul Mătăsii –

împrăştiind polenul

furtuna de mai

Locul al II-lea:  8 pt, Cornel C. Costea

vântul de seară –

în pânza paingului

numai parfumul

Locul al III-lea:  7 pt, Virginia Popescu

leagăn sub cireş

pe un fir de funigel

floarea în balans

La egalitate de puncte (6 pt), cu menţiune, 3 haiku:

 Lavana Kray

vechea broboadă-

destrămându-se din colţ

ultima floare.

 Dan Iulian

balans amânat –

un acrobat priveşte

abisul lăuntric.

Nicole Pottier

funambulul –

pe un fir de păianjen

doar pălăria

La punctajul cumulat conduce Bea Hurmuz (17 pt), urmata de Lavana Kray (15 pt), Cornel C Costea (12 pt) si Dan Iulian (11 pt).

Felicitări, deci,  cu cununiţă premianţilor:

BEA HURMUZ şi LAVANA KRAY

Felicitări tuturor celorlalţi care au trimis şi în această etapă poeme de o calitate deosebit de bună. Aşa cum arată rezultatele celor două concursuri paralele, numărul lor nu este deloc mic.

Revin, de asemenea, cu îndemnul ca cei care sunt încă la primele încercări de a scrie haiku să nu se descurajeze dacă nu-şi văd poemul remarcat la nici una dintre variantele concursului. Tenacitatea şi exerciţiul sunt cei mai buni dascăli!

Închei mulţumind celuilalt pilon pe care se sprijină acest concurs, adică lui Sorin Boc, care se ocupă de toată partea dificilă a strângerii voturilor şi a calculelor, şi redau mai jos lista completă a tuturor haiku-urilor care au intrat in concurs:

 Daniela Gheorghe

1. cireşi înfloriţi –

pe un fir de păianjen

stă balerina

2. în zorii zilei –

un fir de aţă albă

podul suspendat

Vali Onciu – Dungha

3. fluturi albi zboara –

balerina danseaza

in ritm cu vantul

4. solitar, senin

prin verdele crud zboara –

o balerina

Gheorghe Postelnicu Stops

5. wireless –

vetust firul Ariadnei

pe lângă podium

6. vânt buclucaș –

păianjenul e trișat

cu meniu vegan

7. iar fedeleșul –

iureșul nuntașilor

zburând păpădii

8. SALVAREA – i pe fir –

sfatul medicului: Ceai

de păpădie

Mihai Albu

9. fără petale

de un fir de păianjen –

sex neprotejat

Bea Hurmuz

10. Mersul pe sârmă –

viaţa trăită ca o

poliţă în alb

11. Drumul Mătăsii –

împrăştiind polenul

furtuna de mai

12. Prinţesa Leizu –

începutul poveştii

din ceaşca de ceai

Lavana Kray

13. Nunta Casandrei –

prind buchetul miresei

nişte cârlige.

14. vechea broboadă –

destrămându-se din colţ

ultima floare.

15. Indeşirabil –

firul undiţei rupe

mătasea broaştei

16. Parabolică-

universul conectat

la casa verde.

Vasile Conioşi-Mesteşanu

17. simfonie-n mai –

legănându-se în vânt

ultima coardă

18. singurătate –

pânza păianjenului

ultimul sprijin

19. acrobaţie –

la capătul showului

floarea de cireş

Dan Iulian

20. Clipă suspendată-

între cer şi pământ

aerul nezburat.

21. Balans amânat-

un acrobat priveşte

abisul lăuntric.

22. Grand jeté-

pentru-o clipă balerina

stă în aer.

Letiţia Iubu

23. Rugul aprins –

pe fir de lumină

floarea albastră

[Pentru Hortensia Anderson]

24. o păpădie

însămânţează universul

~ ce vanitate

Genovel Frăţilă

25. rafale de vant –

din ciresul inflorit

roiesc petale

Victoria Fătu Nalaţiu

26. Floarea leagănă

sârma telegrafului –

vântul jucăuş

Iulia Ralia

27. după furtună –

paşii, cu grijă, spre

luna în tremur

28. după furtună –

poate că luna nu e

unde tremură

Virginia Popescu

29. leagăn sub cireş

pe un fir de funigel

floarea în balans

30. petale în zbor –

ochii verzi ai pisicii

clipind somnoroşi

31. vântul prin cireşi –

din fuiorul nevăzut

fir de funigel

Nicole Pottier

32. fără petale –

sub tăişul ghilotinei

floarea regală

33. funambulul –

pe un fir de păianjen

doar pălăria

Andra Andronic

34. apus de soare –

doi bătrâni vorbind despre

tinerețe

35.apus de soare –

în pânza de păianjen

umbra păpădiei

Cristina Ailoaei

36. puf peste tot –

tot mai uşoare de-acum

păpădiile

37. pală de vânt –

spulberându-mi toate

fanteziile

 Ana Urma

38. fără petale

în echilibru precar

o păpădie

Cezar F. Ciobîcă

39. muguri peste tot –

mama-și comandă prima

cremă antirid

40. moșii de vară –

peste tot amintirea

ochilor ei verzi

41. vizită-n azil –

bunicul prinde din nou

culoare-n obraji

Cornel C. Costea

42. vântul de seară –

în pânza paingului

numai parfumul

43. sfârşit de Florar –

ultima ninsoare în

livada cu meri

44. privirea spre cer –

în palma bătrânului

doar petalele

Pr. Adrian Gh. Grigoriu

45. Noi alianţe:

un fir de păianjen

cu o păpădie.

46. Peste tot verde –

o păpădie urcând

spre un alt tărâm.

47. Coboară luna –

păpădia se-aşează

pe-un fir de paing.